Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

În conformitate cu alin. (1) art. 371 CP RM, dezertarea se exprimă fie în părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, fie în neprezentarea din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă, săvârşită de către un militar sau rezervist.

Așa cum se poate vedea, fapta prejudiciabilă analizată cunoaşte două modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) acţiunea de părăsire a unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu; 2) inacţiunea de neprezentare la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă. În art. 371 CP RM nu este prevăzută expres condiția de ilegalitate a acțiunii sau inacțiunii sus-menționate. Se prezumă că această condiție reiese din prevederile art. 371 CP RM.

Astfel, de exemplu, neprezentarea la serviciu ori la concentrare sau mobilizare – în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă – presupune omisiunea neautorizată a făptuitorului de a reveni, în împrejurările relevate, la serviciu ori la concentrare sau mobilizare. În context, este elocventă speța următoare: E. A. a fost condamnat în baza alin. (1) art. 371 CP RM. În fapt, acesta îndeplinea serviciul militar prin contract în funcţia de şef de Secție asigurare tehnică, locțiitor al şefului statului major al Comandamentului Forţelor Aeriene al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, având gradul militar de locotenent-colonel. Prin ordinul ministrului apărării din 09.08.2012, E. A. a fost detașat către Î.S. ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, unde urma să se prezinte la 10.08.2012 în vederea efectuării unui stagiu. La această dată, dânsul nu s-a prezentat la locul detașării sale. Drept urmare, Î.S. ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” nu a emis nici un ordin de sosire a lui E. A. La 12.08.2012, E. A. a părăsit teritoriul Republicii Moldova, plecând în Namibia, unde, până la 07.09.2012, a efectuat un stagiu tehnic. Î.S. ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” nu a emis nici un ordin de delegare a lui E. A. în Namibia [1]. Așadar, lipsa ordinului de delegare a lui E. A. în Namibia confirmă ilegalitatea neprezentării acestuia la serviciu (și anume, la locul detașării sale – Î.S. ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”).

Considerăm că specificarea ilegalității acțiunii sau inacțiunii prejudiciabile nu ar fi superfluă în textul dispoziției de la alin. (1) art. 371 CP RM. În acest plan, ca model poate servi dispoziția de la alin. (1) art. 414 din Codul penal al României: „Absența nejustificată (sublinierea ne aparține – n.a.) de la unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar”. Preluarea unui astfel de model ar conferi o mai multă previzibilitate prevederilor art. 371 CP RM.

În altă ordine de idei, la calificarea faptei în conformitate cu art. 371 CP RM, nu contează durata absenţei făptuitorului în unitatea militară, în centrul de instrucţie sau la locul de serviciu. Astfel, într-o speță se arată, cu drept cuvânt: „Legislaţia penală nu stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea militară sau de la serviciul militar, indiferent de termenul absentării” [2].

Din aceste considerente, nu putem fi de acord cu temeiul achitării făptuitorului, invocat în speța următoare: „Lipseşte scopul infracţiunii de dezertare, care este unul special – scopul eschivării de la serviciul militar definitiv, nu temporar, cum a fost prevăzut de dispoziţiile art. 246, 247 din Codul penal din 1961. Acţiunile, descrise în dispoziţiile art. 246, 247 din Codul penal din 1961, nu s-au regăsit în Codul penal din 2002. Rezultă că ele au fost dezincriminate de Parlament şi, în prezent, pot constitui abateri disciplinare” [3].

În speța în cauză, făptuitorul R. V. a absentat aproximativ 40 de minute de la serviciu. Însă, aceasta nu înseamnă că a lipsit scopul indicat în art. 371 CP RM – scopul eschivării de la serviciul militar. Așa cum reiese din dispoziția art. 372 CP RM, eschivarea de la serviciul militar presupune eschivarea militarului de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar. Potrivit alin. (1) art. 4 al Legii nr. 52 din  02.03.2007 cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare, „îndeplinirea serviciului militar impune respectarea cu stricteţe a disciplinei militare şi suportarea rigorilor vieţii de militar”. Conform lit. e) alin. (1) art. 17 al Legii nr. 1245 din  18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, prin „îndeplinirea de către militar a obligaţiilor serviciului militar” se are în vedere „aflarea pe teritoriul unităţii militare pe durata stabilită de orarul zilnic sau în orice timp, dacă aceasta este în interes de serviciu”. În art. 371 CP RM nu se precizează dacă eschivarea de la serviciul militar, urmărită de făptuitor, trebuie să aibă un caracter definitiv sau temporar. Indiferent de caracterul acestui scop, apare temeiul aplicării art. 371 CP RM.

Nu poate fi susținut nici argumentul că faptele, descrise în art. 246 „Absenţa samavolnică” și art. 247 „Părăsirea samavolnică a unităţii sau alocului de serviciu” din Codul penal din 1961, ar fi fost dezincriminate. Împrejurarea că aceste fapte nu sunt menționate expres în art. 371 CP RM, nu înseamnă că sfera de incidență a art. 371 CP RM nu le-ar cuprinde. În acest sens, are dreptate C. Mitrache, care afirmă: „Nu se poate pune semnul egalității între abrogarea unei norme care prevede o faptă ca infracțiune și dezincriminarea acelei fapte, fiindcă este posibil ca incriminarea faptei să continue printr-un alt text de lege care existase paralel cu dispoziția abrogată” [4, p. 35]. De asemenea, ne raliem punctului de vedere exprimat de X. Ulianovschi: faptul că în legislaţia penală veche dezertarea se interpreta ca infracţiune săvârşită în scopul eschivării definitive de la serviciul militar se explică prin aceea că această legislație includea artificial încă două articole (art. 246, 247) care, la fel, incriminau modalităţi de eschivare de la serviciul militar. Oricare părăsire samavolnică a unității militare, chiar şi pentru câteva ore, este o eschivare de la serviciul militar [5, p. 217, 218].

Nu lipsa scopului infracțiunii, dar durata prea redusă a absenței de la serviciu ar fi trebuit invocată de către Curtea Supremă de Justiție, ca temei de neaplicare a răspunderii pentru fapta comisă de R. V. În context, agreăm opinia lui X. Ulianovschi: în ipoteza în care dezertarea a avut loc doar pentru câteva ore, formal, ea se consideră infracţiune. Totuși, conform alin. (2) art. 14 CP RM, deosrece este lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul prejudiciabil al infracţiunii, fapta în cauză n-ar trebui să constituie infracţiune [5, p. 218].

În altă ordine de idei, vom examina o speță care se referă la calitatea specială a subiectului infracțiunii prevăzute la art. 371 CP RM: C. P. a fost achitat de învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute la alin. (1) art. 317 CP RM. În fapt, la 17.05.2005, prin ordinul comandantului Centrului militar zonal Edineț a fost încorporat în serviciul militar în termen și repartizat în Baza de Aviație, dislocată în or. Mărculești, raionul Florești. Potrivit lit. a) alin. (1) art. 18 al Legii nr. 1245/2002, durata serviciului militar pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen este de 12 luni. La 02.06.2006, când C. P. a părăsit samavolnic unitatea militară, el deja satisfăcuse serviciul militar mai mult de 12 luni [6].

Într-adevăr, art. 18 al Legii nr. 1245/2002 conține această prevedere. Totuși, în același articol găsim o altă prevedere: „Perioada aflării cetăţeanului în serviciul militar se socoteşte din ziua în care acesta, prin ordinul comandantului centrului militar, este încorporat sau încadrat în serviciul militar şi trimis în unitatea militară şi până în ziua în care militarul, prin ordinul comandantului unităţii militare, este exclus din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea în rezervă sau în retragere”. Prevederile de la lit. a) alin. (1) și alin. (4) art. 18 ale Legii nr. 1245/2002 trebuie interpretate sistematic. Această metodă de interpretare presupune căutarea înțelesului unei norme pornind de la corelația existentă între această normă și alte norme din aceeași lege sau din alte acte normative. C. P. a fost încorporat în serviciul militar în termen și repartizat în Baza de Aviație din or. Mărculești, prin ordinul comandantului Centrului militar zonal Edineț. În corespundere cu alin. (4) art. 18 al Legii nr. 1245/2002, C. P. putea fi exclus din tabelul nominal al unităţii militare, în legătură cu trecerea lui în rezervă, doar prin ordinul comandantului unităţii militare în care C. P. își satisfăcea serviciul militar.

Nu este exclus ca durata calendaristică de 12 luni a serviciului militar al lui C. P. să nu fi coincis cu durata reală de 12 luni a serviciului militar al acestuia. Or, în acord cu alin. (8) art. 18 al Legii nr. 1245/2002, „perioada în care militarul lipseşte, fără motive întemeiate, din unitatea militară sau de la locul de serviciu militar sau nu se prezintă la serviciu mai mult de 10 zile, termenul de executare de către militarul în termen sau militarul cu termen redus a pedepsei penale munca neremunerată în folosul comunităţii, precum şi termenul de executare a sancţiunii disciplinare sub forma ţinerii în arest, nu se includ în durata serviciului militar”.

După R. Popov, „în cazul în care lipsește un element al sistemului faptului juridic, lipsește însuși faptul juridic. Această ipoteză este posibilă atunci când o acțiune relevantă sub aspect juridic nu este succedată de următoarele, la fel de necesare (sau, viceversa, o acțiune relevantă sub aspect juridic nu este precedată de anterioarele, la fel de necesare)” [7]. Adaptând aceste condiții la speța precitată, putem afirma că expirarea termenului de 12 luni din ziua în care C. P., prin ordinul comandantului centrului militar, a fost încorporat în serviciul militar şi trimis în unitatea militară (prima acțiune relevantă sub aspect juridic), nu a fost succedată de excluderea lui C. P. din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea lui în rezervă, prin ordinul comandantului unităţii militare (cea de-a doua acțiune relevantă sub aspect juridic). În aceste împrejurări, C. P. a continuat să dețină statutul juridic de militar. Deci, era pasibil de răspundere în baza art. 371 CP RM. Potrivit alin. (7) art. 18 al Legii nr. 1245/2002, „militarul care a părăsit fără voie unitatea militară sau locul de serviciu militar este radiat din tabelul nominal al unităţii militare în modul stabilit de Legea cu privire la statutul militarilor”. Conform alin. (6) art. 35 al Legii nr. 162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, „militarii […] care au părăsit fără voie structura (unitatea) militară sau locul de serviciu sunt radiaţi din tabelul nominal al structurii (unităţii) militare nu mai târziu de 2 luni din momentul constatării faptului”. Așadar, în cazul lui C. P., doar radierea acestuia din tabelul nominal al unităţii militare ar fi putut însemna încetarea statutului de militar. În concluzie, la momentul săvârșirii faptei, C. P. avea calitatea de subiect al infracțiunii prevăzute la art. 371 CP RM. De aceea, nu este întemeiată achitarea acestuia.

Considerăm neîntemeiată achitarea făptuitorului și în următoarea speță: D. N. a fost achitat de învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute la alin. (1) art. 371 CP RM. La 22.10.2003, acesta a devenit membru al Asociației Republicane a Tinerilor Pacifiști „Pentru pace în Moldova”, fiindu-i explicat dreptul de a refuza satisfacerea serviciului militar în termen și obligația de a satisface serviciul de alternativă. Însă, D. N. a ignorat prevederile art. 3 și 14 ale Legii nr. 633 din 09.07.1991 cu privire la serviciul de alternativă (care nu mai este în vigoare). La 13.05.2004, fiind examinat de comisia medico-militară și de comisia de încorporare, D. N. a ascuns faptul că este pacifist. Drept urmare, acesta a fost încorporat în serviciul militar. În aceeași zi, D. N. a dezertat [8].

Conform art. 3 al Legii nr. 633/1991, „cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a refuza satisfacerea serviciului militar în termen (pregătirea militară obligatorie) din convingeri religioase sau pacifiste. Cetăţenii scutiţi de serviciul militar în termen (pregătirea militară obligatorie) din convingeri religioase sau pacifiste sunt obligaţi să satisfacă serviciul de alternativă”. Potrivit art. 14 al aceleiași legi, „cetăţeanul, care doreşte să fie scutit de serviciul militar în termen (pregătirea militară obligatorie) şi să fie încorporat în serviciul de alternativă, depune o cerere motivată împuternicitului cu serviciul de alternativă în raion (oraş) în decursul a două luni premergătoare încorporării curente în serviciul de alternativă. La cerere se anexează actele care confirmă calitatea de membru al organizaţiei religioase sau pacifiste respective”. Deși a avut posibilitatea să execute aceste obligații, D. N. nu le-a executat. Deci, D. N. nu a fost încorporat în serviciul de alternativă. De asemenea, acesta nu a fost scutit de serviciul militar prin trecerea în rezervă. În asemenea condiții, la momentul comiterii faptei, D. N. avea calitatea de subiect al infracțiunii prevăzute la art. 371 CP RM. Iată de ce, considerăm neîntemeiată achitarea acestuia.

*Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире: ХXVII Международная научная конференция (26-27 июля 2017 г., Переяслав Хмельницкий) // Сборник научных трудов. Переяслав Хмельницкий, 2017, Вып. 7, ч. 2, p. 110-115.

Referințe bibliografice:

1. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 14.02.2017. Dosarul nr. 1ra-250/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8106
2. Decizia Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău din 17.03.2016. Dosarul nr. 1a-2011/2015. Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&Tematica=371&solr_document_3=2
3. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24.02.2016. Dosarul nr. 1ra-158/2016. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5788
4. Mitrache C., Stănou R., Molnar I. et al. Noul Cod penal comentat. – București: C. H. Beck, 2006. – 600 p.
5. Ulianovschi X. Conceptul infracțiunii militare în dreptul penal. – Chișinău: ULIM, 2009. – 553 p.
6. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 02.05.2007. Dosarul nr. 1ra-466/2007. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/
7. Popov R. Aplicarea art.256 și 324 din codul penal pentru infracțiunile comise de către cei din personalul instituțiilor medico-sanitare sau din personalul instituțiilor de învățământ // Revista Națională de Drept. – 2015. – nr. 10. – p. 19-28.
8. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 08.02.2006. Dosarul nr. 1ra-138/2006. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/