Gheorghe Reniță

Ca întotdeauna, grație perspicacității făptuitorilor pot să apară situaţii inedite în care aplicarea unei norme penale sau a unui principiu este provocată să se adapteze la un nivel pe care speculaţia juridică nu l-a atins încă. Tocmai de aceea, s-a opinat că jurisprudenţa este cea mai expresivă şi cea mai relevantă formă de obiectivare a „dreptului în mişcare”[1]. Ea constituie un factor primordial de modelare „cotidiană” şi inevitabilă a normelor juridice pe relieful social, cumplit de denivelat[2]. Însă, în acest proces, cei chemați să dea verdicte în cauze concrete, din varii motive, pot distorsiona litera și spiritul legii penale, alunecând în arbitrariu.

Din această perspectivă, consemnăm că o împrejurare din practica judiciară a constituit ocazia redactării prezentelor reflecții. Astfel, la 15 mai 2017, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr.6 (în continuare – Hotărârea nr.6/2017)[3] de modificare şi completare a Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.4 din 19 iunie 2006 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”[4].

Fără a pretinde realizarea unui studiu per ansamblu a hotărârii menționate, în mod aparte, ne vom focusa demersul asupra statuărilor referitoare la una (prima) dintre modalitățile normative alternative ale faptei prejudiciabile a infracţiunii de huliganism prevăzute la art.287 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM), și anume: acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor[5].

Cu titlul preliminar, reținem că, în prezența acestei modalități normative, „infracţiunea de huliganism adoptă forma unei infracţiuni complexe: acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică reprezintă acţiunea principală din cadrul acestei infracţiuni complexe; aplicarea violenţei asupra persoanelor constituie acţiunea adiacentă din cadrul respectivei infracţiuni complexe”[6].

În ceea ce privește acțiunea principală, prin Hotărârea nr.6/2017 s-a adăugat la pct.2) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”, nr.4 din 19 iunie 2006, următoarea explicație: „(…) prin „acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică” se înţelege fapta săvârşită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se concretizează în acostarea jignitoare a persoanelor, în alte acţiuni similare, ce încalcă normele etice, tulbură ordinea publică şi liniştea persoanelor”.

Împărtășim o atare denotație și observăm că aceasta a fost însușită din literatura de specialitate[7].

Cu toate acestea, expresia utilizată de legiuitor – „acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică” – nu este lipsită de echivoc și obscurități. În particular, suscită reticență adjectivul „grosolan”. Acest lucru a fost semnalat încă în anul 2003 (când nici nu s-a uscat bine cerneala art.287 CP RM) în Expertiza Codului penal al Republicii Moldova, realizată în cadrul Programului de cooperare al Consiliului Europei pentru consolidarea statului de drept. Astfel, după V.Coussirat-Coustere (unul dintre experții solicitați de către Consiliul Europei să facă expertiza legii penale a țării noastre): „Reformularea se impune în cazul alin.(1) art.287 CP RM, care conţine elemente prea vagi (sublinierea ne aparține – n.a.), pentru a fi temei pentru răspunderea penală a autorului. Huliganismul poate să nu „încalce grosolan ordinea publică” şi astfel să reprezinte doar un comportament ostil faţă de societate, iar pentru un asemenea comportament ar fi exagerat ca cineva să fie supus pedepsei penale”[8]. De atunci, sugestia în cauză a fost trecută cu vederea de forul legislativ[9]. Însă, nu și de către oamenii de știință consacrați. Așadar, pentru a determina o reacție mai promptă a legiuitorului la recomandările de modificare a art.287 CP RM, S.Brînza și V.Stati au venit cu o propunere concretă de reconsiderare a dispoziţiei alin.(1) art.287 CP RM şi, implicit, a noţiunii legislative a huliganismului, după cum urmează: „Fapta săvârşită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, însoţită de violenţă sau ameninţare cu violenţă”[10].

La rândul nostru, alegem să aderăm, fără rezerve, la această propunere de lege ferenda. Totuși, cineva ar putea să reproșeze și să afirme că și o asemenea redacție este ambiguă, susceptibilă să antameze problema calității legii. De exemplu, J.Pradel susține, deși într-un alt context, că „trebuie evitați termenii vagi, de tip deschis (les types ouverts), cum ar fi ordinea publică (sublinierea ne aparține – n.a.), bunele moravuri, actele subversive, deoarece acești termeni conferă judecătorilor o putere discreționară prea largă”[11]. Iar după cum se știe, „o putere discreționară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilității (…). Aceeași concluzie este valabilă și pentru puterea discreționară nelimitată a instanțelor judecătorești”[12].

În această consecutivitate, surprindem că a devenit un laitmotiv afirmația în acord cu care „legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile şi pedepsele aplicabile”. Această cerinţă este considerată îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt acțiunile şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora[13].

De cealaltă parte, în considerarea principiului generalității legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare prin intermediul regulilor constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, inclusiv în privința unei norme de drept penal, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă; or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai disiparea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor[14].

Urmând aceste raționamente, în speța Galstyan versus Armenia[15], referindu-se la o dispoziție analogică cu art.354 din Codul contravențional al Republicii Moldova (care sancționează huliganismul nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice), Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare – CtEDO) a apreciat că aceasta este formulată cu suficientă precizie. Pentru a se statua astfel, pe scurt, CtEDO a subliniat că ia în calcul diversitatea inerentă a faptelor ce atentează la ordinea publică. În consecință, s-a concluzionat că ingerința a fost prevăzută de lege[16].

Mai târziu, în cauza Shvydka versus Ucraina, CtEDO nu a fost de acord cu poziţia reclamantei că prevederile art.173 din Codul Ucrainei cu privire la contravenţiile administrative[17] (normă corespondentă cu art.354 din Codul contravențional) nu îi sunt aplicabile. În context, s-a remarcat că dispoziţia în cauză se referă, în special, la comportamentul ofensator şi la tulburarea ordinii publice. În opinia CtEDO, ruperea panglicii de pe o coroană (depusă de către Preşedintele țării cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, care, de altfel, este celebrată anual la 24 august) ar putea fi considerată ca intrând în sfera de aplicare a normei menţionate. În continuare, s-a remarcat că „definiția huliganismului nu prea grav este destul de generală, iar interpretarea și aplicarea acesteia în practică ar putea deschide calea unor abuzuri”[18] (sublinierea ne aparține – n.a.). Chiar și așa, Curtea de la Strasbourg a notat că, în speță, reclamanta (membră a unui partid politic de opoziție) a recurs la un gest provocator de natură să tulbure sau să insulte una dintre persoanele prezente la eveniment. Având în vedere comportamentul reclamantei şi calificarea dată acţiunilor sale de către instanţele judecătoreşti naţionale (a Ucrainei), CtEDO a concluzionat că recunoașterea reclamantei ca fiind vinovată de huliganism nu prea grav şi aplicarea unei sancţiuni (privarea de libertate pe un termen de 10 zile), care este prevăzută de dispoziţiile relevante ale articolului corespunzător din Codul Ucrainei cu privire la contravenţiile administrative, a respectat cerinţa de legalitate[19].

Cu toate că aceste spețe se referă la contravenția de huliganism nu prea grav, statuările instanței europene pot fi extrapolate cu ușurință și în privința ilicitului penal prevăzut la art.287 CP RM, mai cu seamă, sub aspectul elucidării noțiunii „acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică”. Or, prin suprapunere, se poate lesne sesiza că, semnificația atribuită acestui concept de către instanța supremă reprezintă, în esență, un efect de oglindă al prevederilor art.354 din Codul contravențional.

După această clarificare, observăm că în ambele cauze s-a pus sub lupa analizei un text legislativ formulat în termeni aproape identici. Însă, abordarea a fost diferită. În timp ce în prima cauza Curtea de la Strasbourg a apreciat că norma a fost previzibilă, bizuindu-se doar pe paleta vastă a modalităților faptice ce pot să lezeze ordinea publică; atunci, în cea de-a doua speță, s-a admis, mai întâi, că definiția huliganismului nu prea grav este destul de generală, motiv pentru care s-a dat un semnal de alarmă că cei abilitați cu aplicarea legii ar putea avea cutezanța să o interpreteze și să o aplice arbitrar. Apoi, mergând mai departe, CtEDO a procedat și la analiza felului în care norma în discuție a fost interpretată și aplicată de către instanțele naționale, ca până la urmă să conchidă, în lumina circumstanțelor particulare ale cauzei, că s-a respectat cerinţa de previzibilitate. Altfel spus, în viziunea CtEDO instanțele naționale au calificat într-o manieră predictibilă și rezonabilă conduita reclamantei.

Mesajul transmis de către instanţa europeană în aceste două spețe nu pare a fi unul clar și răspicat. Astfel, unii se pot întreba plastic: „Ce stat dintre cele contractante se va pregăti de luptă, atunci când trompeta Strasbourg-ului va scoate un sunet confuz?”[20].

Însă, această penumbră de îndoială a fost înlăturată de către Marea Cameră a CtEDO în cauza Kudrevičius şi alţii versus Lituania. În respectiva speță, s-a recunoscut tranșant că „prin însăși natura sa noțiunea „încălcare a ordinii publice”, utilizată în alin.(1) art.283 din Codul penal al Lituaniei[21] (normă care prevede răspunderea pentru fapta celui care organizează sau provoacă un grup de persoane la săvârşirea actelor de violenţă, distrugerea bunurilor sau alte încălcări grave ale ordinii publice și, de asemenea, pentru fapta persoanei care, în timpul dezordinilor în masă aplică violența, distruge bunurile sau în alt mod încalcă grav ordinea publică – n.a.), este vagă într-o anumită măsură. Cu toate acestea, dat fiind faptul că viața cotidiană poate fi perturbată printr-un număr infinit de modalități, ar fi ireal să se aștepte ca legiuitorul național să stabilească într-o listă exhaustivă mijloacele ilegale de realizare a acestui scop interzis (sublinierea ne aparține – n.a.). Prin urmare, Marea Cameră a CtEDO a apreciat că terminologia utilizată pentru formularea prevederilor alin.(1) art.283 din Codul penal al Lituaniei corespunde cerințelor de calitate ce decurg din jurisprudența sa”[22]. Mai mult, s-a opinat că interpretarea acestei dispoziții dată de către instanțele naționale în prezenta cauză nu a fost nici arbitrară și nici imprevizibilă, iar reclamanții ar fi putut prevedea, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, că acțiunile lor[23] (id est: blocarea traficului pe trei autostrăzi principale timp de 2 zile), ce au cauzat obstrucționarea de lungă durată a activităților vieții cotidiene, a traficului (rutier) și a activităților economice, erau susceptibile de a fi considerate ca „încălcări grave ale ordinii publice”, atrăgând astfel incidența alin.(1) art.283 din Codul penal al Lituaniei[24] (normă analogică cu art.285 CP RM).

Sintetizând cele etalate supra, desprindem că este a priori imposibil pentru legiuitor să determine toate modalitățile în care s-ar putea înfățișa fapta săvârşită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, însoţită de violenţă sau ameninţare cu violenţă. Aceasta pentru că, faptele săvârșite în public pot să difere în timp și ca natură, ceea ce le face greu identificabile dinainte pentru a fi redate într-o listă exhaustivă. Raționând per a contrario și luând în calcul domeniul de reglementare, deducem că o formulare descriptivă ar conduce la „o supradimensionare a normei penale”[25]. În plus, așa cum au arătat J.Holland și J.Webb, „precizările exhaustive ale situațiilor în care norma este aplicabilă pot cauza la rândul lor incertitudini cu privire la includerea anumitor stări de fapt în sfera de incidență a normei”[26].

Plecând de la aceste premise, rezultă că propunerea de lege ferenda notată mai sus este formulată într-o manieră sintetică și se pretează exigențelor la nivel de incriminare degajate de jurisprudența CtEDO. Ea are aptitudinea de a cuprinde toate modalitățile faptice de comitere a infracțiunii, fiind compatibilă cu caracterul previzibil al normei penale; or, textul proiectat ar permite identificarea ipotezelor ce conduc la aplicarea normei. Esențial fiind „acompanierea” faptei cu aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. Pentru a nu strecura confuzii, în cele ce succed, vom opera cu noțiunea de lege lata – acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor, însă aceasta nu are să însemne că ne dezicem de propunerea de lege ferenda la care am achiesat.

După această digresiune absolut necesară, reținem că, prin Hotărârea nr.6/2017, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a avut grijă să elucideze și semnificația violenței exercitate în contextul încălcării grosolane a ordinii publice.

Astfel, la pct.3) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”, nr.4 din 19 iunie 2006, s-a făcut următoarea precizare: „Notă: (…) în sensul art.287 CP RM, prin „violenţă” se înţelege violenţa soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu vătămare neînsemnată, care nu presupune nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă”.

Prezența unei astfel de explicații este binevenită și constatăm iarăși că, în esență, aceasta a fost preluată din lucrările ce aparțin autorilor S.Brînza și V.Stati[27]. Despre justețea acestei interpretări ne putem convinge apelând la metoda comparării sancţiunilor. Procedând astfel, deducem că infracțiunea de huliganism absoarbe[28] contravenția prevăzută la art.78 din Codul contravenţional, care sancționează vătămarea neînsemnată și cea uşoară a integrităţii corporale. Or, limitele sancţiunii prevăzute pentru contravenția absorbită sunt inferioare celor ale infracţiunii absorbante. În plus, în această situație, absorbţia este întemeiată și pe următorul argument: prin infracţiunea absorbantă (art.287 CP RM) se tinde a se proteja, în secundar, relațiile sociale cu privire la integritatea corporală ocrotite de art.78 din Codul contravenţional. În consecință, calificarea trebuie făcută doar în baza art.287 CP RM în cazul în care violenţa aplicată în legătură cu încălcarea grosolană a ordinii publice s-a concretizat în vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie vătămare neînsemnată, care nu presupune nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacității de muncă. În acest caz, nu este admisibilă aplicarea răspunderii conform art.287 CP RM și art.78 din Codul contravenţional. Altminteri, s-ar acorda o dublă valență juridică violenței aplicate și, corespunzător, s-ar încălca principiul neadmiterii tragerii la răspundere penală de două ori pentru una și aceeași faptă[29] (principiu la care vom mai reveni pe parcursul acestui studiu).

Sub acest aspect, prezentăm una din multitudinile de spețe întâlnite în peisajul jurisprudenței în care violența aplicată în legătură cu încălcarea grosolană a ordinii publice a cauzat, printre altele, vătămarea neînsemnată a integrității corporale: la 5 decembrie 2015, ora 03:40, M.I., aflându-se în localul „Cocos Prive”, situat în mun. Chişinău, str. Tricolorului nr.34, s-a deplasat în direcţia havuzului instalat în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” şi, fiind în loc public, unde se aflau mai mulţi vizitatori ai localurilor din apropiere, acţionând cu intenţie directă din motive huliganice, exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevăzând urmările lor şi admiţând în mod conştient survenirea acestora, s-a apropiat de C.E. şi, din spate, demonstrativ, i-a aplicat mai multe lovituri în diferite părţi ale corpului, cauzându-i vătămări corporale neînsemnate (sublinierea ne aparține – n.a.), exprimate prin fractura marginală a dintelui doi pe stânga pe maxilă, echimoză infraorbitală pe dreapta, excoriaţii la nivelul omoplatului stâng şi regiunea lombară din stingă, excoriaţii la nivelul membrului superior stâng. Continuându-şi acţiunile sale ilegale, M.I. s-a apropiat de F.C. şi, din spate, demonstrativ i-a aplicat mai multe lovituri în diferite părţi ale corpului, cauzându-i vătămări corporale neînsemnate (sublinierea ne aparține – n.a.), exprimate prin echimoză cu excoriaţie la nivelul mucoasei superioare, echimoză la nivelul mucoasei buzei inferioare, excoriaţie la nivelul degetului unu de la mâna stângă. Tot atunci, M.I., conştientizând că încalcă grosolan ordinea publică, exprimându-se cu expresii obscene[30] în adresa părţilor vătămate, înjosindu-le onoarea şi demnitatea în prezenţa mai multor persoane, le-a ameninţat cu aplicarea violenţei fizice, cauzându-le suferinţe psihice[31].

Corelativ, într-un alt caz s-a constatat că: la 6 februarie 2014, în jurul orelor 17:00, S.V., mergând din urma lui C.P. pe cărarea dintre casele nr.14 şi 16 din str. Chişinăului, or. Anenii Noi, l-a lovit din spate pe C.P., în rezultatul căruia ultimul a căzut jos fiindu-i pricinuite astfel leziunile corporale descrise în Raportul de constatare medico-legală nr.037 din 6 februarie 2014 – o echimoză în regiunea occipitală, care a fost produsă prin acţiunea traumatică a unui obiect contondent dur, cu suprafaţa de interacţiune limitată, posibil la timpul şi circumstanţele indicate, calificându-se ca vătămare corporală neînsemnată (sublinierea ne aparține – n.a.). Totodată, C.P. a invocat că S.V. l-a numit cu cuvinte licențioase[32].

Deși există mai multe puncte de tangență între faptele descrise în spețele ilustrate, în drept, acestea au fost calificate diferit. Astfel, în primul caz, fapta lui M.I. a fost calificată conform alin.(1) art.287 CP RM. În contrast, în cea de-a doua speță, s-a reținut în sarcina lui S.V. art.354 „Huliganismul nu prea grav” din Codul contravențional. Însă, această contravenție nu presupune aplicarea violenței. Aceasta rezultă expressis verbis chiar din norma ce sancționează huliganismul nu prea grav. De aceea, într-un prim reflex, la caz, urma a fi aplicat alin.(1) art.287 CP RM. Dar, instanța de recurs nu a fost de aceeași părere și a punctat că: „prin aplicarea unei singure lovituri de către S.V. îndreptată în spatele lui C.P. în prezenţa altor persoane, în rezultatul căruia ultimului i-au fost cauzate leziuni corporale neînsemnate, nu s-a atins gradul de pericol social al infracţiunii de huliganism, iar în şedinţa de judecată C.P. n-a prezentat în acest sens probe pertinente şi incontestabile. Mai mult decât atât, nici unul dintre martorii audiați în şedinţa de judecată n-au confinat faptul exprimării lui S.V. cu cuvinte licențioase atât în adresa lui C.P., cât şi în adresa altor persoane”[33].

Stranie denotație, nu-i așa? Oare pentru a atinge gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute la art.287 CP RM aplicarea violenței în legătură cu încălcarea grosolană a ordinii publice trebuie să se concretizeze în mai multe lovituri? O singură lovitură care a cauzat o vătămare neînsemnată a integrității corporale sau sănătății, nu este îndestulătoare? Or, în prezența anumitor factori conjuncturali, o singură lovitură poate cauza vătămarea ușoară (vom prezenta infra un astfel de exemplu), medie sau gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii, ba chiar și decesul persoanei. În viziunea noastră, la calificarea faptei potrivit art.287 CP RM nu are relevanță numărul de lovituri aplicate în legătură cu încălcarea ordinii publice. Important este ca violența să nu exceadă gradul de vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie vătămarea neînsemnată, care nu implică nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă. Adică contează intensitatea violenței. Firește, numărul de lovituri ar putea fi luat în considerare la individualizarea pedepsei.

Pe lângă aceasta, în percepția instanței de recurs anume, C.P. trebuia să prezinte probe în susținerea afirmației precum că cele comise de S.V. ar atinge pragul de severitate al infracțiunii de huliganism. O astfel de opțiune se sprijină pe principiul affirmanti incumbit probatio, care, de regulă, este aplicabil în cauze civile, însă nu și în cauze penale. Or, în materie penală standardul este altul. La concret, reieșind din alin.(3) art.26 din Codul de procedură penală, sarcina probaţiunii revine acuzării.

În sfârșit, după instanța de recurs, nici nu s-a demonstrat proferarea de către S.V. a cuvintelor licențioase atât în adresa lui C.P., cât şi în adresa altora. Altfel spus, nu s-ar fi probat dacă a avut loc, de facto, o acostare jignitoare (în public). Dacă ar fi așa, atunci de ce fapta a fost calificată potrivit art.354 din Codul contravențional? Or, acest articol sancționează acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice[34], alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice. Eventual, în situația în care s-a stabilit că prin fapta comisă nu s-au lezat relaţiile sociale cu privire la ordinea publică, apărate împotriva art.287 CP RM sau art.354 din Codul contravențional, atunci conduita făptuitorul urma a fi calificată potrivit alin.(1) art.78 din Codul contravențional – maltratarea sau alte acţiuni violente, care au cauzat vătămarea neînsemnată a integrității corporale.

În suportul celor enunțate, invocăm că prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2017 s-a hotărât încetarea procesului penal de învinuire a lui U.I. în baza alin.(1) art.287 CP RM, din motiv că fapta inculpatului constituie contravenția prevăzută la alin.(2) art.78 din Codul contravențional. În fapt, s-a constatat că: la 19 aprilie 2015, în jurul orei 21:00, U.I., aflându-se într-un loc public, și anume pe stradă, în s. Budăi, r-nul Telenești, intenționat, încălcând grosolan ordinea publică, exprimată prin vădită lipsă de respect față de societate, cu o obrăznicie deosebită, atentând la regulile sociale și  morale de conviețuire, fără nici un motiv, în prezența altor persoane, în mod demonstrativ, dorind de a-și arăta superioritatea față de Z.I., neavând careva relații ostile, fără a spune ceva, s-a apropiat de ultimul și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.97 „D” din 17 iunie 2015, părții vătămate i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de plagă și edem a țesăturilor moi a capului, care se califică ca vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată[35].

La caz, instanța de apel a reținut (în comparație cu instanța de fond) că învinuirea adusă inculpatului nu reflectă acțiunea principală din cadrul infracţiuni imputate acestuia – încălcarea grosolană a ordinii publice. Iar prezența doar a acțiunii adiacente – aplicarea violenței, exclude calificarea conduitei inculpatului în baza alin.(1) art.287 CP RM. S-a constatat că U.I. i-a aplicat o lovitură lui Z.I. cu pumnul în față, fără a vocifera careva cuvinte licențioase. Reieșind din circumstanțele de fapt menționate, instanța de apel, dând o nouă apreciere probelor administrate, a stabilit că în cauza dată acțiunile inculpatului U.I. constituie o contravenție, și nu o infracțiune, după cum a fost învinuit. Așadar, s-a conchis că, în speță, urmează să survină mijlocul represiv statuat la alin.(2) art.78 din Codul contravențional, care sancționează vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale care a provocat o dereglare de scurtă durată a sănătății. La aceeași concluzie a subscris și instanța de recurs[36].

Pășind spre o altă treaptă a violenței exercitate în sensul infracțiunii de huliganism, reținem că, răspunderea s-a aplicat conform art.287 CP RM și în următoarele spețe:

• la 2 mai 2015, în jurul orei 01:00, G.A. aflându-se la intersecţia str. Eugen Coca – Ion Neculce, mun. Chişinău, acţionând din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică şi exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, a încercat să deterioreze un indicator rutier, după care a aruncat în C.T., care curma actul lui huliganic, cu o piatră ridicată de la sol, provocându-i conform raportului de examinare medico-legală nr.1416/D din 7 iulie 2015 – vătămări ușoare ale integrităţii corporale (sublinierea ne aparține – a.)[37];
• la 27 noiembrie 2015, aproximativ la orele 15:30, în mun. Chişinău, str. Aleea Gării 38, U.L. împreună şi de comun acord cu U.V., în stradă, în prezenţa altor persoane, fără motiv, din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, cu obrăznicie deosebită, urmărind manifestarea bravurii şi forţei grosolane, a iniţiat un conflict cu B.O., în cadrul căruia l-a numit cu expresii obscene şi ofensatoare, îmbrâncindu-l, ulterior U.V. continuându-şi acţiunile de tulburare a ordinii publice, i-a aplicat o lovitură cu pumnul peste faţă, cauzându-i lui B.O., conform concluziei raportului expertizei medico-legală nr. 792/D din 29 martie 2016 echimoze cu excoriaţii la nivelul ambelor buze şi mucoasele lor, traumatism cranio-cerebral închis manifestat prin comoţie cerebrală, ce se califică ca vătămare corporală uşoară (sublinierea ne aparține – a.), care a dus la dereglarea sănătăţii de scurtă durată[38].

În mod similar, s-a decis și în alte cauze penale (în marea lor majoritate)[39]. În schimb, într-un alt caz s-a stabilit că: la 10 decembrie 2016, ora 13:00, C.V., aflându-se în mun. Chişinău, str. Mircea cel Bătrîn, 2, în timpul unui conflict i-a aplicat lui G.E. o lovitură cu palma peste față[40], astfel provocându-i o dereglare a sănătății de scurtă durată, calificată ca vătămare ușoară a integrității corporale (sublinierea ne aparține – n.a.). Fapta lui C.V. a fost încadrată potrivit alin.(2) art.78 din Codul contravențional[41].

Efectuând o analiză comparativă a acestor spețe, desprindem că există mai multe nuanțe ce le diferențiază. Însă, ceea ce le apropie este: comiterea faptei într-un loc public – pe stradă (însă, acest aspect nefiind unul indispensabil în contextul art.287 CP RM; or, s-a demonstrat că huliganismul este o faptă săvârşită în public, dar nu neapărat într-un loc public[42]), și concretizarea violenței în vătămarea ușoară a integrității corporale. Din acest unghi, avem dubii dacă fapta a fost calificată just în ultimul caz. Ezitările noastre sunt date în vileag de următoarea întrebare: au fost oare afectate în speță doar relațiile sociale cu privire la integritatea corporală ocrotite de alin.(2) art.78 din Codul contravenţional? Or, la cazul dedus judecății, nu s-a specificat prin ce s-a manifestat (apanajul) presupusul conflict dintre C.V. și G.E. (ce a avut loc în stradă). Oricum, este greu de închipuit un conflict în stradă, în timpul căruia se aplică violența soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale, și să nu perturbe ordinea publică şi liniștea persoanelor. Astfel, este puțin probabil, ca în condițiile speței să nu fi fost lezate, în principal, relațiile sociale cu privire la ordinea publică, apărate împotriva art.287 CP RM. De aceea, credem că răspunderea urma să survină în temeiul alin.(1) art.287 CP RM. Aceasta pentru că, unde se aplică același raționament, trebuie să se ajungă la aceeași soluție, regulă exprimată solemn prin adagiul latin ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet. Dar poate instanța a apreciat că încălcarea ordinii publice nu a fost una „grosolană”, astfel încât să atragă incidența infracțiunii de huliganism? Posibil. Totuși, chiar dacă am accepta (cu anumite rezerve) o astfel de viziune, soluția de calificare (completă) trebuia să fie alta, și anume: alin.(2) art.78 și art.354 din Codul contravenţional (concurs de contravenții).

Tot în acest segment de cercetare, consemnăm că există și spețe în care s-a reținut că făptuitorul a încălcat grosolan ordinea publică, acțiuni însoțite de aplicarea violenței, în sensul alin.(1) art.287 CP RM, fără însă specificarea gradului de gravitate al violenței, ceea ce este inadmisibil. Iată și câteva exemple care întăresc teza avansată:

• la 29 ianuarie 2015, aproximativ la ora 23:40, R.I. aflându-se în clubul „Play Poy” situat pe str. Alexandru cel Bun nr.5, mun. Bălţi, care se atribuie la un loc public, din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, care s-a manifestat prin încălcarea normelor de drept şi morale de comportare în societate, exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate (…), în văzul mai multor persoane, a provocat un scandal nemotivat cu B.A., iar ulterior, i-a aplicat ultimului mai multe lovituri în diferite părţi ale corpului (sublinierea ne aparține – n.a.), acţiuni care au fost continuate în faţa localului indicat mai sus, fiind stopată activitatea clubului pe o perioadă de timp, după care s-a eschivat de la locul comiterii infracţiunii[43];
• la 3 mai 2016, aproximativ la ora 19:30, S.A. aflându-se în apropiere de casa nr. 18 de pe str. Puşkin satul Cazaclia, raionul Ceadîr-Lunga, din intenţii huliganice, încălcând grav ordinea publică, a început s-o ofenseze pe minora B.I. cu cuvinte licențioase, după ce intenţionat i-a aplicat o lovitură cu palma peste faţă şi o lovitura cu piciorul peste piciorul ei drept, prin ce i-a cauzat ultimei dureri fizice (sublinierea ne aparține – a.)[44];
• la 23 noiembrie 2016, aproximativ orele 00:30, I. aflându-se pe str. Ion Creangă, 1, mun. Chişinău, în apropierea localului „Ovico”, încălcând grosolan ordinea publică, a iniţiat o altercaţie cu X, pe care ulterior l-a agresat în prezenţa mai multor martori, aplicându-i o lovitură cu pumnul în regiunea ochiului stâng, doborându-l la pământ, cauzându-i dureri fizice (sublinierea ne aparține – n.a.)[45];

Din perspectiva celor două din urmă spețe, putem să obiectăm că nu s-a ținut cont de postulatul conform căruia, orice vătămare a integrității corporale sau a sănătății ar putea cauza dureri fizice, însă nu orice durere fizică este susceptibilă să atingă pragul de severitate al violenței exercitate în sensul infracțiunii de huliganism. Dincolo de aceasta, credem că în spețele analizate, se impunea ordonarea și efectuarea unei expertize medico-legale pentru determinarea intensității violenței aplicate. Suportul normativ al acestei concluzii derivă, inter alia, din pct.2) alin.(1) art.143 din Codul de procedură penală, în acord cu care expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale. Or, în lipsa stabilirii gradului de gravitate al violenței calificarea ar putea fi eronată. În subsecvent, învinuirea ar fi una incertă[46], iar condamnarea – arbitrară.

Și mai tare nedumeresc situațiile când se reține la calificare, printre altele, modalitatea normativă (a infracțiunii de huliganism) – acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor, fără însă ca, în fapt, să se constate, ca atare, dacă s-a aplicat violența și dacă aceasta s-a soldat cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu vătămare neînsemnată, care nu presupune nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă. Sub acest aspect, este ilustrativ următorul caz: V.Ț. a fost învinuit în aceea că, la 17 octombrie 2014, între orele 08:15-10:00, fără a deține un permis autorizat, a intrat în Procuratura Generală, situată pe str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 26, mun. Chișinău, din intenții huliganice și încălcând grosolan ordinea publică, a inițiat o ceartă cu procurorul X. La cerințele legale ale ultimului și a altor persoane, V.Ț. a refuzat să iasă din biroul procurorului, perturbându-i activitatea de audiere a doi martori, insultându-l și manifestând un comportament violent (sublinierea ne aparține – n.a.) față de acesta și a persoanelor prezente, ofensându-i în acest mod onoarea și demnitatea personală[47].

În drept, acuzatorul de stat a înaintat învinuirea în baza alin.(1) art.287 CP RM, preluând în totalitate conținutul acestei norme, făcând abstracție de circumstanțele particulare ale cazului. Însă, din speță, nu rezultă că s-ar fi aplicat violența. Presupusul comportament violent nu poate fi echipolent cu aplicarea violenței. În context, instanța de judecată a constatat că inculpatul a avut permisiunea de a intra în sediul Procuraturii Generale. La fel, s-a stabilit că inculpatul a refuzat să părăsească biroul procurorului X, deoarece dânsul (V.Ț.) a fost împuternicit să acorde asistență juridică în calitate de avocat la doi martori care au fost citați de către procuror pentru audiere. Mai mult, în opinia instanței faptul că V.Ț. nu s-a conformat cerințelor de a părăsi biroul procurorului și afirmarea că acesta (X) este incompetent [intuim că este vorba de o persiflare, întrucât V.Ț. i-a reproșat lui X că nu ar cunoaște prevederile alin.(1) art.92 din Codul de procedură penală[48], potrivit cărora persoana, fiind citată în calitate de martor, are dreptul să invite un avocat care îi va reprezenta interesele în organul de urmărire penală şi o va însoţi la acţiunile procesuale efectuate cu participarea sa – n.a.], nu presupune prezența în acțiunile inculpatului a infracțiunii de huliganism[49]. În consecință, inculpatul a fost achitat, din motiv că fapta nu întrunește elementele componenței de infracțiune prevăzute la alin.(1) art.287 CP RM.

În aceeași categorie de spețe se înscrie și următorul caz: la 29 octombrie 2013, aproximativ la ora 15:25, aflându-se în incinta Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, situată pe str. Kiev, 4A, mun. Chişinău, din motive huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, demonstrând obrăznicie deosebită, fără careva invitaţie şi permisiune, inculpatul M.A. a intrat în biroul de serviciu nr.9, unde activează partea vătămată – judecătorul I.P., solicitând de la ultimul informație despre rezultatele examinării de către acesta a unei cauze contravenţionale, în care dânsul (M.A.) avea calitatea procesuală de victimă şi eliberarea imediată a copiei hotărârii judecătoreşti, după ce, primind informaţia solicitată, sub pretextul că această cauză a fost examinată în lipsa lui, deşi a solicitat amânarea şedinţei, ignorând avertismentul acestuia din urmă că încalcă regulile de conduită stabilite în instanţa de judecată, precum şi cerinţa legitimă de a părăsi biroul său de serviciu, în prezenţa altor persoane, a început să-l calomnieze, adresându-i repetat, după ce a fost somat de răspundere pentru insultarea judecătorului, cuvinte injurioase, înjosindu-i în acest mod onoarea şi demnitatea personală.

Pentru a aplana conflictul iniţiat de către inculpatul M.A., partea vătămată – judecătorul I.P., a ieşit din biroul său de serviciu, iar primul, continuându-şi acţiunile sale huliganice, l-a urmărit pe ultimul până în biroul de serviciu al judecătorului E.C., unde acesta a intrat, manifestând un comportament vehement.

Tot atunci, inculpatul M.A., aflându-se lângă biroul de serviciu al judecătorului E.C., în prezenţa unor cetăţeni, neidentificaţi de către organul de urmărire penală, se exprima cu expresii injurioase în adresa corpului de judecători al Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, după ce, fără permisiunea judecătorului E.C. şi funcţionarilor judecătoriei prezenţi la faţa locului, precum şi fără careva invitaţie, a intrat în biroul de serviciu al acesteia, iar la cerinţa legitimă a asistentului judiciar A.M. de a părăsi biroul, primul nu a reacţionat, demonstrând un comportament grosolan şi obraznic, vociferând în continuare expresii indecente în adresa personalului instanţei de judecată.

După aceasta, aproximativ la ora 17:00, când în biroul de serviciu al judecătorului E.C. a intrat partea vătămată – judecătorul L.L., pentru a-i transmite spre examinare o cerere de recuzare înaintată pe o cauză din procedura sa, inculpatul M.A. a bruscat-o (sublinierea ne aparține – n.a.) pe ultima, care încerca să închidă după dânsa uşa biroului menţionat, adresându-i public întrebări provocatoare, după ce a continuat să se exprime cu expresii licenţioase la adresa colectivului Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, perturbând în acest mod activitatea acesteia.

Ulterior, având în vedere faptul înregistrării video a întreg procesului comiterii faptelor descrise, continuându-şi acţiunile sale ilegale, din aceleaşi motive huliganice, inculpatul M.A. a postat imaginile înregistrate pe reţeaua Internet, însoţindu-le de comentarii defăimătoare[50].

Instanța de judecată a concluzionat că M.A. a săvârşit o infracţiune şi faptele lui urmează a fi încadrate juridic în baza lit.a) alin.(2) art.287 CP RM – „huliganism, adică acţiuni intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor, precum şi acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit un act de huliganism”[51].

În primul rând, deși sentința în cauză a fost pronunțată la 10 ianuarie 2017 pentru o faptă pretinsă a fi comisă la 29 octombrie 2013, observăm că s-a operat cu o sintagma legislativă care nu se mai conține în legea penală încă din anul 2009 (mai exact, de la 24 mai 2009 – dată când a intrat în vigoare Legea nr.277/2008). În particular, amintim că prin Legea nr.277/2008, printre altele, din dispoziția alin.(1) art.287 CP RM a fost exclusă expresia „lipsa vădită de respect faţă de societate”. De altfel, locuțiunea respectivă se găsește, în continuare, în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară, în cauzele penale despre huliganism”, nr.4 din 19 iunie 2006. În așa fel, reiese că Plenul Curţii Supreme de Justiţie nu a ținut întocmai pasul cu modificările şi completările operate în Codul penal atunci când a adoptat Hotărârea nr.6/2017, așa cum pretinde că a făcut. Această stare de lucruri acreditează serioase rezerve cu privire la acuratețea juridică a recomandărilor oferite de către instanța supremă și la calitatea juridică a hotărârii în cauză, care se dorește a fi un „instrument de lucru util”, pentru cei abilitați cu aplicarea legii penale, îndeosebi pentru instanţele de judecată.

În al doilea rând, precizăm că, prin definiție, calomnia semnifică răspândirea cu bună știință a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârșire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepțional de grave ori soldată cu urmări grave (art.70 din Codul contravențional). Astfel concepute lucrurile, trezește nedumerire de ce instanța a utilizat formula „a început să-l calomnieze”. În acest sens, în partea descriptivă a sentinței s-a punctat că, din conţinutul înregistrărilor video cercetate în ședința de judecată, se atestă că inculpatul a afirmat repetat că I.P. se comportă ca „un bădăran al justiţiei”, ca „un dobitoc”, întrebând când va scăpa justiţia din Republica Moldova de dânsul; că „a umblat cu băutul”, făcând aluzie la consumarea băuturilor alcoolice de către I.P. în timpul şi în locul exercitării atribuţiilor de serviciu. Apoi, că l-a urmărit pe I.P. până la biroul de serviciu al judecătorului E.C., bătând la ușă de mai multe ori şi întrebând şi/sau afirmând sfidător: „ce pot să facă doi judecători închiși într-un birou?”; „cei doi judecători fac sex?”; „în biroul de serviciu al lui E.C. are loc vreo orgie?”; „în casă de toleranţă s-a transformat Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău (actualmente – Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani – n.a.)”; „I.P. şi E.C. se dau în scrânciob în biroul de serviciul al ultimei?”; „dacă soțului ei (al părții vătămate E.C.) nu-i trezește suspiciuni, când o trimite la serviciu?”. La fel, ar fi întrebat-o pe L.L. „ce-a făcut judecătorul I.P. jumătate de oră la dânsa în birou?”; „ce se petrece în judecătoria asta: casă de toleranţă, dezmăț total?”[52]. Așa fiind, se poate deduce că afirmațiile lui M.A. nu au fost însoţite de învinuirea de săvârșire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepțional de grave ori soldată cu urmări grave, pentru a fi îndreptățită utilizarea expresiei „a început să-l calomnieze”. Deci, instanța de judecată a atribuit o altă semnificație noțiunii de „calomnie”.

În al treilea rând, din fapta constatată de către instanța judecătorească rezultă aparent că violența aplicată de M.A. s-a concretizat prin aceea că el a bruscat o persoană (L.L.). Dar această impresie înșelătoare este înlăturată de către instanță în considerentele sentinței. Astfel, se arată că, „calificând acţiunile inculpatului M.A. după indiciul calificativ „acţiuni intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor”, instanţa de judecată a reieșit din următoarele: 1) prezenţa unui pretext nesemnificativ pentru răfuială cu părţile vătămate I.P. şi L.L., având la bază relaţiile de ostilitate dintre inculpat şi aceștia din urmă, determinate de activitatea de serviciu a primilor; 2) a comis acţiuni evidente (acţiuni principale), ce ating interesele legitime nu numai ale părţilor vătămate I.P. şi L.L., dar şi ale altor persoane (justițiari şi justițiabili), care se aflau la locul faptei, prin proferarea expresiilor indecente, abordarea unei ținute lipsite de pudoare, ceea ce denotă o lipsă evidentă de respect faţă de societate şi normele etice general acceptate; 3) acţiunile nominalizate au fost însoţite de violenţă psihică (acţiuni adiacente) împotriva părţilor vătămate (sublinierea ne aparține – n.a.)”[53]. Doar oare în ce s-a manifestat presupusa „violență psihică”? Cel mai probabil, s-au luat în calcul afirmațiile lui M.A. notate supra. De principiu, noțiunea generică de „violență” poate îngloba atât violența fizică (susceptibilă de a cauza vătămarea corporală), cât și pe cea psihică (ce poate provoca suferință psihică). Totuși, trebuie de reiterat că cea de-a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile a infracţiunii specificate la art.287 CP RM constă în acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra persoanelor. Iar amenințarea cu aplicarea violenței presupune că victimei i se provoacă, în mod verosimil, sentimentul de teamă de a fi supusă violenței, cauzându-se astfel o suferință psihică. Iată de ce, nu este nevoie de a pune totul într-o „oală”. Or, nu în zadar legiuitorul a recurs la descrierea dispoziției art.287 CP RM, printre altele, la următoarea formulă „(…) acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe”. Conjuncția „sau” indică faptul că acțiunile adiacente în discuție sunt alternative. Însă, din circumstanțele speței, nu rezultă că s-ar fi aplicat violența în privința lui I.P. şi L.L. sau că aceștia ar fi fost amenințați cu aplicarea violenţei.

În fine, suntem de acord cu instanța de judecată că „terminologia” utilizată de către făptuitor în calitate de reporter „Curaj TV” transgresează limitele libertăţii de exprimare[54]. Cu toate acestea, reieșind din cele expuse mai sus, opinăm că, pe fond, și în limine litis, răspunderea putea fi aplicată în baza art.354 din Codul contravenţional (adițional, pentru apărarea onoarei și demnității persoanele vizate ar fi putut apela la remediile juridico-civile), și nicidecum conform art.287 CP RM, așa cum a conchis prima instanță. Or, pretinsa încălcare a ordinii publice nu a fost însoțită de aplicarea violenţei asupra persoanelor (sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe).

Ne place să credem că această eroare va fi corectată de către instanțele de judecată ierarhic superioare[55]. Asumpția noastră își găsește reazem într-o altă speță din practica judiciară. Astfel, într-un caz oarecum similar cu cel analizat mai sus, Curtea Supremă de Justiție (spre deosebire de instanțele ierarhic inferioare) a decis să înceteze procesul penal în baza alin.(2) art.332 din Codul de procedură penală în cauza privind învinuirea lui V.S. în comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.287 CP RM, din motiv că fapta comisă constituie contravenția prevăzută la art.354 din Codul contravenţional: la 7 martie 2014, aproximativ pe la ora 13:00, V.S., aflându-se în incinta sediului Curții Supreme de Justiție de pe str. Petru Rareș, 18, din mun. Chișinău, manifestând un comportament inadecvat, a încălcat grosolan ordinea publică, acțiuni intenționate, exprimate prin strigăte, numirea cu cuvinte licențioase și amenințarea angajaților instituției şi a altor persoane aflate în imediata apropiere cu aplicarea violenței fizice, existând pericolul real al realizării acestor acțiuni violente, precum și, acțiuni care prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, după care urcând la etajul trei, în mod intenționat a deteriorat cu pumnii mai multe uși ale judecătorilor, iar la somațiile de a înceta acțiunile sale huliganice, nu a reacționat, continuând realizarea intenției sale infracționale[56].

Pentru a se hotărî astfel, s-a argumentat: primo – art.287 CP RM poate fi aplicat, doar dacă făptuitorul nu se limitează la acostarea jignitoare în locurile publice[57] a persoanelor fizice şi tulbură ordinea publică, dar pe lângă aceasta mai recurge şi la aplicarea violenţei, la ameninţarea cu aplicarea violenţei sau la opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice. Astfel, doar în acest fel, fapta pe care o comite făptuitorul depăşeşte gradul de pericol social al unei contravenţii, atingând gradul de pericol social al unei infracţiuni; secundo – făptuitorul nu a comis acţiunile adiacente descrise la art.287 CP RM, iar partea acuzării nici nu a prezentat probe în vederea susţinerii învinuirii date; tertio – deteriorarea ușilor presupune cauzarea unui prejudiciu material, prin urmare, acesta trebuia să fie evaluat, după care cuantumul prejudiciului estimat urma a fi incriminat prin actul de învinuire lui V.S., ceea ce în cauza deferită judecăţii nu s-a realizat; quarto – faptul că inculpatul nu s-a conformat cerinţelor de a înceta acțiunile sale huliganice şi nu a reacționat în niciun mod la somaţiile angajaţilor Curţii Supreme de Justiţie nu presupune reţinerea în acţiunile lui a infracţiunii prevăzute de art.287 CP RM.

*Acest articol a fost publicat în: Revista Națională de Drept, 2017, nr. 12, pp. 9-21.

Referințe bibliografice:

[1] Deleanu I., Deleanu S. Jurisprudenţa şi revirimentul jurisprudenţial: eseu. Bucureşti: Universul Juridic, 2013, p.8.
[2] Ibidem, p.10.
[3] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.6 din 15 mai 2017 de modificare şi completare a Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.4 din 19 iunie 2006 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”. Disponibil: https://goo.gl/bPAKLo
[4] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.4 din 19 iunie 2006 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”. Disponibil: https://goo.gl/5Efhyk
[5] Precizăm că fapta prejudiciabilă a infracţiunii specificate la art. 287 CP RM cunoaşte patru modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor; 2) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra persoanelor; 3) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice; 4) acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită*.
* Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011, p.649; Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015, p.683-684; Brînza S. Infracţiunea de huliganism (art. 287 CP RM): analiză de drept penal. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2015, nr.8, p.48.
[6] Brînza S. Infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM): analiză de drept penal, p.49.
[7] Brînza S., Stati V. Unele aspecte ale practicii de aplicare a răspunderii penale pentru fapta de huliganism (art. 287 C. pen. RM). În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.5, p.2; Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II., p.649; Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II, p.685; Brînza S. Infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM): analiză de drept penal, p.49.
[8] Coussirat-Coustere V. Expertiza Codului penal al Republicii Moldova. Disponibil: https://goo.gl/tMUxz7
[9] La rândul său, un alt expert, M. del Tufo, a opinat că: „Fraza care conţine expresia „lipsa vădită de respect faţă de societate” trebuie eliminată, deoarece nu amplifică deloc gravitatea faptei, ci exprimă mai degrabă opinia autorului, care însă nu poate fi sancţionată de dreptul penal. Simplul fapt de a opune rezistenţă unui reprezentant al puterii sau unei alte persoane nu poate fi pedepsit: incriminarea ar fi justificată doar dacă rezistenţa îmbracă forma unor acţiuni violente sau ameninţări. Incriminarea acţiunilor de un deosebit cinism şi obrăznicie nu este admisibilă, cu excepţia cazului când asemenea acţiuni prejudiciază un interes apărat”*. Cu prilejul ajustării prevederilor legii penale la recomandările experţilor Consiliului Europei, umanizării politicii punitive a statului, modernizării şi racordării sancţiunilor penale la standardele medii europene, prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18 decembrie 2008 (în continuare – Legea nr.277/2008)**, din dispoziția alin.(1) art.287 CP RM a fost exclusă formularea „lipsa vădită de respect faţă de societate”***, iar după cuvintele „de opunerea de rezistență” s-a suplinit cuvântul „violentă”. În rest, s-a lăsat intactă dispoziția acestui articol. Deci, nu a fost respectate întocmai recomandările experţilor Consiliului Europei.
* Del Tufo M. Expertiza Codului penal al Republicii Moldova. Disponibil: https://goo.gl/UjVFdJ
** Legea nr.277 din 18 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.
*** În pofida acestui fapt, sintagma dată continuă să se regăsească în hotărârile instanțelor de judecată. De exemplu, a se vedea: Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 18 ianuarie 2017. Dosarul nr.1ra-141/2017. Disponibil: https://goo.gl/KvWnii; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 1 februarie 2017. Dosarul nr.1ra-289/2017. Disponibil: https://goo.gl/V5yfGa; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2017. Dosarul nr.1ra-347/2017. Disponibil: https://goo.gl/AP1ZLk; Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 1 noiembrie 2017. Dosarul nr.1ra-1495/2017. Disponibil: https://goo.gl/MQcXZ9; etc.
[10] Brînza S. Dificultăţile aplicării de către instanţele judecătoreşti a art.287 CP RM. Reflecţii teoretice cu implicaţii practice. În: Revista Institutului Național la Justiției, 2007, nr.1-3, p.71; Brînza S. Interpretarea oficială a dispoziţiilor penale privind huliganismul: probleme şi soluţii. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2008, nr.1, p.68; Brînza S., Stati V. Unele aspecte ale practicii de aplicare a răspunderii penale pentru fapta de huliganism (art.287 C. pen. RM). În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.5, p.2.
[11] Pradel J. Droit pénal comparé. Paris: Dalloz, 1995, p.98.
[12] A se vedea pct.61 din Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 1 din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste  (utilizarea simbolurilor naziste) (Sesizarea nr.29a/2015), nr.28 din 23 noiembrie 2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.79-89.
[13] ECtHR, Case of Kafkaris versus Cyprus [GC], Application no. 21906/04, Judgment of 12 February 2008, pct.140. Disponibil: https://goo.gl/GTcgE3; ECtHR, Case of Rohlena v. The Czech Republic [GC], Application no.59552/08, Judgment of 27 January 2015, pct.72. Disponibil: https://goo.gl/NzuMTp; etc.
[14] ECtHR, Case of Del Río Prada versus Spain [GC], Application no.42750/09, Judgment of 21 October 2013, pct.92-93. Disponibil: https://goo.gl/bkuWPx; etc.
[15] În această speță, CtEDO a reținut că reclamantul a fost recunoscut vinovat de către instanțele naționale (ale Armeniei) de comiterea contravenției de huliganism nu prea grav, la trei zile de arest, pentru faptul că în contextul unei demonstrații politice ar fi blocat împreună cu alte persoane o stradă în centrul capitaliei (Erevan) și ar fi produs un zgomot puternic, încălcând astfel ordinea publică. În acest sens, reclamantul a subliniat că acțiunile sale nu pot fi calificate ca huliganism nu prea grav, în particular, conform modalității normative – „acțiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice”, așa cum au făcut instanțele naționale. La rândul său, CtEDO a admis că ingerința a fost prevăzută de lege și că a urmărit un scop legitim – protejarea ordinii publice. Însă, până la urmă, s-a conchis că ingerința în cauză nu a fost necesară într-o societate democratică. Or, s-a stabilit că, în realitate, traficul rutier de pe strada pe care a avut loc demonstrația fusese suspendat în prealabil de către autorități, cu intenția aparentă de a facilita desfășurarea demonstrației. În același timp, nu a existat nimic care să indice asupra faptului că zgomotul produs de reclamant a implicat obscenitate sau incitare la violență. În afară de aceasta, este greu de imaginat o demonstrație politică uriașă, la care oamenii își exprimă opinia, fără a genera un anumit zgomot. Din aceste considerente, CtEDO a opinat că reclamantul a fost sancționat pentru simplul fapt de a fi prezent și activ în cadrul demonstrației în cauză, nu pentru că a comis ceva ilegal, violent sau obscen în cursul acestuia. Prin urmare, s-a conchis că, în speță, dreptul la libertate de întrunire pașnică a fost încălcat*. Într-adevăr, în absența actelor de violență din partea manifestanților, este important ca autoritățile să demonstreze un anumit grad de toleranță față de întrunirile pașnice, în așa fel încât libertatea de întrunire, garantată de art.11 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare – CEDO), să nu fie lipsită de tot conținutul. Însă, „gradul de toleranță” corespunzător nu poate fi definit in abstracto, ci trebuie examinate circumstanțele specifice ale cauzei, în special amploarea „perturbării vieții cotidiene”.
* ECtHR, Case of Galstyan versus Armenia, Application no. 26986/03, Judgment of 15 November 2007, pct.105, 107, 115-118. Disponibil: https://goo.gl/RGey3k
[16] Ca atare, sintagma „prevăzută de lege” impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. S-a reținut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului*.
* ECtHR, Case of Lupsa versus Romania, Application no.10337/04, Judgment of 8 June 2006, pct.33. Disponibil: https://goo.gl/En1NCo
[17] Кодекс України про адміністративні правопорушення. În: Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.
[18] ECtHR, Case of Shvydka versus Ukraine, Application no.17888/12, Judgment of 30 October 2014, pct.39. Disponibil: https://goo.gl/jkNmD2
[19] De asemenea, în speța Shvydka versus Ucraina, CtEDO a estimat că măsura aplicată reclamantei a urmărit un scop legitim – de a proteja ordinea publică şi drepturile participanților. Totuși, CtEDO a notat că instanţele judecătoreşti naţionale au aplicat reclamantei, o femeie în vârstă de 63 ani, fără antecedente penale, cea mai aspră sancțiune pentru o contravenție care nu a implicat recurgerea la violenţă. Prin urmare, măsura a fost disproporționată în raport cu scopurile urmărite. În consecință, s-a decis că dreptul reclamantei la libertatea de exprimare, garantat de art.10 din CEDO a fost încălcat*.
Însă, raționamentul majorității nu a fost acceptat de toți judecătorii. În particular, în opinia separată la această hotărâre, s-a militat pentru soluția conform căreia „ingerința nu a fost prevăzută de lege”, fără a mai fi necesar de analizat dacă aceasta a urmărit un „scop legitim” și dacă a fost „necesară într-o societate democratică”. Astfel, în viziunea semnatarului opiniei separate, contravenția de huliganism nu prea grav nu trece testul previzibilității. În susținerea acesteia, s-a accentuat că noțiunea huliganismului nu prea grav este generică și vagă. S-a mai remarcat că nici din exemplele oferite în comentariul Codului Ucrainei cu privire la contravenţiile administrative**, nu se poate deduce, prin aplicarea principiului eiusdem generis, că ruperea panglicii de pe o coroană ar putea constitui un comportament ofensator sau o încălcare a ordinii publice ori o tulburare a liniștei persoanei fizice. Cu atât mai mult cu cât, această faptă a avut loc după ce s-a încheiat ceremonia oficială de depunere a coroanelor (desfășurată cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei)***.
* ECtHR, Case of Shvydka versus Ukraine, Application no. 17888/12, Judgment of 30 October 2014, pct.39. Disponibil: https://goo.gl/jkNmD2
** În comentariul avut în vedere s-a explicat că „prin alte acțiuni similare”, în contextul art.173 din Codul Ucrainei cu privire la contravenţiile administrative (normă analogică cu art.354 din Codul contravențional), se înțelege, printre altele, pătrunderea violentă în anumite locuri publice, unde există o interdicție oficială în acest sens; deranjul altor persoane prin apeluri telefonice nejustificate sau insultătoare; cântece indecente; exclamații sau fluierări în timpul unui film într-un cinematograf; zgomotul nocturn; satisfacerea nevoilor fiziologice într-un loc care nu a fost destinat pentru acest scop; apariție în public gol (exhibiționismul); blocarea nejustificată a oricărui mijloc de transport public; desene graffiti indecente; oferirea unei notificări false despre moartea unei rude, inclusiv în cazul în care acest lucru nu duce la consecințe grave; intrarea fără rând; distrugerea sau deteriorarea bunurilor, în proporții mici, din motive huliganice; etc. A se vedea: Калюжний Р.А., Комзюк А.Т., Погрібний О.О. та ін. Науково-практичний коментар Кодексу України про адміністративні правопорушення. Ки́ев: Всеукраїнська асоціація видавців «Правова єдність», 2008, c.404-405.
*** ECtHR, Separate Opinion of Judge De Gaetano in Case of Shvydka versus Ukraine, Application no.17888/12, Judgment of 30 October 2014. Disponibil: https://goo.gl/jkNmD2
[20] Lord Lester of Herne Hill. Universality versus Subsidiarity: A Reply. În: European Human Rights Law Review, 1998, p.81. Apud: Papuc T. Principiul proporționalității și testul acestuia. Circulând pe terenul motivelor. În: Noua Revista de Drepturile Omului, 2017, nr.3, p.15.
[21] Criminal Code of Lithuania. Disponibil: https://goo.gl/s85rHu
[22] ECtHR, Case of Kudrevičius and others versus Lithuania [GC], Application no.37553/05, Judgment of 15 October 2015, pct.113. Disponibil: https://goo.gl/Vi9x2E
[23] În speța Kudrevičius şi alţii versus Lituania, reclamanţi (fermieri) au obţinut autorizaţie pentru organizarea unui protest paşnic ca să atragă atenţia asupra aparentei lipse de reacţie a Guvernului faţă de problemele din sectorul agricol. La început, demonstraţiile au fost paşnice, conform autorizaţiilor. Însă, negocierile cu Guvernul au stagnat. Pentru a face presiuni asupra Guvernului, reclamanţii au încălcat prevederile autorizaţiilor şi au blocat trei autostrăzi principale timp de 2 zile, provocând perturbări considerabile. Blocajul a luat sfârşit când le-au fost îndeplinite cererile. Reclamanţii au fost ulterior recunoscuți vinovați pentru „dezordini în masă” şi condamnaţi la 60 de zile de închisoare cu suspendare timp de un an. La fel, li s-a interzis să părăsească domiciliul pentru mai mult de 7 zile fără aprobarea prealabilă a autorităţilor.
Într-o hotărâre din 26 noiembrie în 2013, o Cameră a CtEDO a hotărât, cu 4 voturi la 3, că a fost încălcat art.11 CEDO. La 14 aprilie 2014, cauza a fost trimisă Marii Camere la cererea Guvernului.
Astfel, în fond, Marea Cameră a CtEDO a admis că condamnarea reclamanţilor a constituit o ingerinţă în dreptul lor la libertatea de întrunire paşnică. Ingerinţa a avut temei legal în dreptul intern. Autorizaţiile pentru organizarea de întruniri paşnice conţineau un avertisment referitor la eventuala răspundere a organizatorilor. Mai mult, ar fi trebuit să fie clar pentru reclamanţi că nerespectarea ordinelor legale şi explicite ale poliţiei de a înlătura blocajele rutiere ar putea angaja răspunderea lor. Ingerinţa contestată a fost aşadar „prevăzută de lege” şi a urmărit scopurile legitime ale „apărării ordinii” şi „protejării drepturilor şi libertăţilor altora”.
În prezenta cauză, acţiunile manifestanţilor nu au avut ca scop direct o activitate cu care nu erau de acord, ci blocarea fizică a unei activităţi care nu avea legătură directă cu obiectul protestului lor. Perturbarea gravă şi intenţionată, de către demonstranţi, a vieţii cotidiene şi a activităţilor desfăşurate în mod legal de către alţii, într-o măsură mai mare decât cea cauzată de exercitarea normală a dreptului la libertatea de întrunire paşnică într-un loc public, poate fi considerată un „act condamnabil” şi, prin urmare, poate justifica aplicarea de sancţiuni, chiar şi penale. Chiar dacă reclamanţii nu au comis acte de violenţă sau nu au instigat pe alţii la astfel de acte, obstrucţionarea aproape în totalitate a trei autostrăzi principale cu încălcarea flagrantă a ordinelor poliţiei şi a nevoilor şi drepturilor participanților la trafic a constituit un comportament care ar putea fi considerat „condamnabil”. Ţinând cont de marja de apreciere care trebuie acordată în astfel de circumstanţe, statul pârât a fost în mod clar îndreptăţit să considere că interesele protejării ordinii publice aveau o pondere mai mare decât cele ale reclamanţilor de a recurge la blocaje rutiere ca mijloc pentru a realiza un progres în negocierile lor cu Guvernul. Mai mult, în pofida perturbărilor grave cauzate de comportamentul reclamanţilor, autorităţile au arătat astfel un grad ridicat de toleranţă. La fel, autorităţile au încercat să echilibreze interesele demonstranţilor cu cele ale participanţilor la trafic, pentru a garanta desfăşurarea paşnică a întrunirii şi siguranţa tuturor cetăţenilor, satisfăcând astfel orice obligaţie pozitivă despre care s-ar fi putut considera că le revenea. În cele din urmă, sancțiunile aplicate nu par a fi disproporţionate faţă de tulburarea gravă a ordinii publice cauzată de reclamanţi.
În concluzie, autorităţile interne au menţinut un echilibru just între obiectivele legitime ale „apărării ordinii” şi „protejării drepturilor şi libertăţilor altora”, pe de o parte, şi cerinţele libertăţii de întrunire, pe de altă parte, bazându-şi deciziile pe o apreciere acceptabilă a faptelor şi o motivare care au fost relevante şi suficiente. Din aceste motive, în unanimitate, Marea Cameră a CtEDO a hotărât că art.11 CEDO nu a fost violat.
[24] ECtHR, Case of Kudrevičius and others versus Lithuania [GC], Application no. 37553/05, Judgment of 15 October 2015, pct.114. Disponibil: https://goo.gl/Vi9x2E
[25] Streteanu F. Tratat de drept penal. Partea generală. Vol.I. București: C.H. Beck, 2008, p.41.
[26] Holland J., Webb J. Learning Legal Rules. A Students’ Guide to Legal Method and Reasoning. Oxford: Oxford University Press, 2010, p.247.
[27] Brînza S., Stati V. Unele aspecte ale practicii de aplicare a răspunderii penale pentru fapta de huliganism (art.287 C. pen. RM). În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.5, p.2; Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II., p.685; Brînza S. Infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM): analiză de drept penal, p.49; etc.
[28] În contextul modalității normative – acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra persoanelor, infracțiunea de huliganism absoarbe și infracțiunea prevăzută la art.155 CP RM, care instituie răspunderea penală pentru ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
[29] Pentru a fi mai convingători, invocăm și speţa W.F. versus Austria, raționamentele căreia sunt valabile și se aplică mutatis mutandis și în contextul examinat. Astfel, în fapt, reclamantul a comis un accident de circulație, într-un moment în care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Din acest motiv, a fost condamnat atât pentru infracţiunea de conducere în stare de ebrietate, cât şi pentru cea de vătămare corporală din imprudență în varianta sa agravantă. Agravanta la această din urmă infracţiune a fost reținută în considerarea faptului că reclamantul se afla în stare de ebrietate. În drept, CtEDO a amintit că art.4 din Protocolul nr.7 interzice sancţionarea unei persoane pentru un comportament pentru care fusese anterior condamnată sau achitată. Nu s-a pus la îndoială faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancționeze de două ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele două fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul juridic protejat. Însă, în speţă, CtEDO a constatat că reţinerea agravantei la infracţiunea de vătămare corporală din imprudență acoperă exact acelaşi „rău social” ca şi infracţiunea de conducere în stare de ebrietate pentru care reclamantul a fost deja condamnat. Într-o astfel de situație, nu suntem în ipoteza în care două infracţiuni au unele elemente comune, însă şi elemente diferite, ci în situaţia în care o infracţiune este absorbită complet în conţinutul celeilalte. De aceea, a impune două sancţiuni penale într-o astfel de ipoteză contravine principiului non bis in idem*.
* ECtHR, Case of W.F. versus Austria, Application no.38275/97, Judgment of 30 May 2002, pct.23-28. Disponibil: https://goo.gl/E6Lfsq
[30] În cauza Müller şi alţii versus Elveţia reclamanții au invocat că parag.1 art.204 din Codul penal al Elveției, cu precădere termenul „obscen” este formulat vag şi nu permite reglarea conduitei individuale în raport cu legea. În acest sens, CtEDO a reiterat că este imposibil de a obţine o precizie absolută în formularea legilor, în special în domeniile în care situaţia se schimbă în funcţie de tendințele dominante în societate. Necesitatea de a evita rigiditatea excesivă şi de a ţine pasul cu circumstanţele în continuă schimbare determină ca majoritatea legilor să fie în mod inevitabil redactate în termeni într-o măsură mai mare sau mai mică vagi. Astfel, s-a arătat că dispozițiile dreptului penal cu privire la obscenitate se încadrează în această categorie. În plus, s-a observat că există o jurisprudență constantă a Curţii Federale a Elveției cu privire la „publicarea” obiectelor „obscene” (între altele, Curtea Federală a Elveției a subliniat că testul obscenități care poate fi aplicat de către instanţă este de a afla dacă impresia generală provocată de obiect sau lucrare cauzează un prejudiciu moralei unei persoane cu o sensibilitate obișnuită). Jurisprudența dată era accesibilă şi a fost respectată de către instanţele inferioare. Prin urmare, condamnarea reclamanților a fost „prevăzută de lege”*. În această speță, credem că anume existența unei practici judiciare constante a cântărit greu în balanță și a determinat CtEDO să decidă în sensul că s-a respectat exigența de previzibilitate a legii.
* ECtHR, Case of Müller and others versus Switzerland, Application no.10737/84, Judgment of 24 May 1988, pct.12, 29. Disponibil: https://goo.gl/FbzzjZ
[31] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 26 septembrie 2017. Dosarul nr.1ra-1221/17. Disponibil: https://goo.gl/X8gozo
[32] Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 2 septembrie 2016. Dosarul nr.4r-1619/16. Disponibil: https://goo.gl/xfaUvE
[33] Ibidem.
[34] În această privință, într-o speță: M.S. a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art.354 din Codul contravențional, pentru faptul că, la 11 august 2015, ora 14:07, aflându-se pe str. Dacia, 49/2, mun. Chişinău, a produs sunete asemănătoare cu cele emise de porc în adresa lui S.B. și S.M.*. Să înțelegem că imitarea oricăror sunete (în public) similare celor produse de animale ar putea intra în raza de acțiune a contravenției de huliganism nu prea grav? În acest sens, instanța de recurs a casat hotărârea instanței de fond și a remis cauza la rejudecare în aceeași instanță, într-un alt complet de judecată. În motivarea decizie adoptate, printre altele, s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare eronată dispozițiilor art.354 din Codul contravențional. Altfel spus, s-a sugerat că cele comise de M.S. nu întrunesc elementele constitutive ale contravenției de huliganism nu prea grav. Oare vor fi respectate aceste „indicații” (de către instanța ierarhic inferioară)?
* Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2017. Dosarul nr.4r-2599/17. Disponibil: https://goo.gl/MZvjqd
[35] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2017. Dosarul nr.1ra-1404/2017. Disponibil: https://goo.gl/VBneux
[36] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2017. Dosarul nr.1ra-1404/2017. Disponibil: https://goo.gl/VBneux
[37] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 1 februarie 2017. Dosarul nr.1ra-289/2017. Disponibil: https://goo.gl/V5yfGa
[38] În speță, prima instanță a apreciat că acțiunile lui U.L. și U.V. întrunesc elementele constitutive ale contravenției de huliganism nu prea grav. Însă, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 3 iulie 2017 a fost admis apelul procurorului, casată sentinţa instanței de fond şi pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanţă prin care U.V. şi U.L. au fost recunoscuţi vinovați de comiterea infracţiunii prevăzute de lit.b) alin.(2) art.287 CP RM. Această decizie a fost menținută și de către instanța de recurs*. Sprijinim opinia instanțelor ierarhic superioare. Or, după cum am arătat supra, contravenția prevăzută la art.354 din Codul contravențional nu presupune aplicarea violenței. Cu regret, acest lucru nu a fost înțeles și de către alte instanțe de fond, însă eroarea în cauză a fost corectată de către instanțele ierarhic superioare**.
* Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2017. Dosarul nr.1ra-1350/2017. Disponibil: https://goo.gl/Urgqh2
** Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2017. Dosarul nr.1ra-1269/17. Disponibil: https://goo.gl/kxXFSz
[39] Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2017. Dosarul nr.1a-1091/2017. Disponibil: https://goo.gl/pdLFKL; Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2017. Dosarul nr.1a-1325/17. Disponibil: https://goo.gl/5oYvTo; etc.
[40] Ca o paranteză, atragem atenția asupra faptului că, în cauza Bouyid versus Belgia, o Cameră a CtEDO a decis în unanimitate că, o palmă izolată, aplicată nechibzuit de agenții de poliție exasperați de comportamentul lipsit de respect sau provocator al reclamanților și care nu aveau ca scop obținerea unor mărturii prin constrângere, nu atinge pragul de gravitate în sensul art.3 CEDO. În opoziție, Marea Cameră a CtEDO, cu paisprezece voturi la trei, a ajuns la o concluzie diametral opusă. Astfel, s-a subliniat că aplicarea unei palme de către un agent al forțelor de ordine unei persoane care se află sub controlul său total constituie o atingere gravă adusă demnității acesteia. În fapt, impactul unei palme asupra persoanei care o primește este considerabil. Prin atingerea feței acesteia, îi este atinsă partea corpului care îi exprimă individualitatea și identitatea socială și constituie centrul simțurilor sale – vederea, vorbirea și auzul – care servesc comunicării cu cei din jur. În această privință, s-a reamintit că poate fi suficient ca victima să fie umilită în propria sa viziune pentru a stabili existența unui tratament degradant în sensul art.3 CEDO. Marea Cameră a CtEDO nu s-a îndoit de faptul că o palmă, chiar dacă este un act izolat, nepremeditat și fără niciun efect grav sau de durată asupra persoanei care o primește, poate fi percepută de aceasta ca fiind o umilire*.
* ECtHR, Case of Bouyid versus Belgium [GC], Application no. 23380/09, Judgment of 28 September 2015, pct.56, 103-105. Disponibil: https://goo.gl/vcCYW4
[41] Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 17 noiembrie 2017. Dosarul nr.4-225/17. Disponibil: https://goo.gl/jaFqHp
[42] Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II., p.684.
[43] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 4 iulie 2017. Dosarul nr.1ra-800/2017. Disponibil: https://goo.gl/kPcWia
[44] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017. Dosarul nr.1ra-1168/2017. Disponibil: https://goo.gl/bc2g7C
[45] Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2017. Dosarul nr.1a-1182/17. Disponibil: https://goo.gl/jZrJr4
[46] În materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la acuzaţiile aduse unui acuzat şi, prin urmare, cu privire la calificarea juridică pe care instanţa o poate reţine împotriva sa, este o condiţie esenţială a echităţii procedurii*.
* CEDH, Affaire D.M.T. et D.K.I. c. Bulgarie, Requête no.29476/06, Arrêt 24 juillet 2012, pct.74. Disponibil: https://goo.gl/8UWjaa
[47] Sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, din 26 decembrie 2016. Dosarul nr.1-931/2016. Disponibil: https://goo.gl/MrArVC
[48] În același sens, conform pct.10) alin.(12) art.90 din Codul de procedură penală, martorul are dreptul la participarea în acţiuni procesuale din cadrul urmăririi penale, să fie asistat de un apărător ales de el ca reprezentant.
[49] Sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, din 26 decembrie 2016. Dosarul nr.1-931/2016. Disponibil: https://goo.gl/MrArVC
[50] Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 10 ianuarie 2017. Dosarul nr.1-518/14. Disponibil: https://goo.gl/Jx93bu
[51] Ibidem.
[52] Ibidem.
[53] Ibidem.
[54] Ibidem.
[55] La data redactării acestor rânduri, cauza penală prenotată se afla pe rolul Curții de Apel Chișinău.
[56] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 26 ianuarie 2016. Dosarul nr.1ra-148/2016. Disponibil: https://goo.gl/ydzHjc
[57] Se pare că instanţa supremă se conduce de viziunea stereotipică conform căreia infracțiunea de huliganism poate fi comisă doar într-un loc public.