Corneliu Doni
Joi, la 23 Aprilie 2020, Parlamentul Republicii Moldova (“RM”) a ratificat Acordul între Guvernul RM și Guvernul Federației Ruse (“FR”) privind acordarea Guvernului RM a unui împrumut de stat (“Acordul”). În aceeași zi, înainte ca Parlamentul să adopte legea de ratificare, un deputat a cerut Curții Constituționale („CC”) să verifice constituționalitate Acordului și a hotărîrilor de Guvern în legătură cu acesta. În scurt timp după adoptarea legii de ratificare de către Parlament, Curtea Constituțională a decis suspendarea acțiunii hotărârilor de Guvern și a legii.
În acest articol prezint o analiză a aspectelor procedurale a verificării constituționalității legii de ratificare a Acordului.
În sesizare se face referire, printre altele, la Art. 22 din legea Nr. 595 din 24.09.2019 cu privire la tratatele internaționale ale RM care prevede:
„Articolul 22. Examinarea compatibilităţii prevederilor tratatelor internaţionale cu Constituţia Republicii Moldova
(1) Curtea Constituţională, sesizată în conformitate cu legislaţia, exercită controlul constituţionalităţii prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte sau al unor dispoziţii ale acestora.
(2) Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, recunoscute de Curtea Constituţională ca incompatibile cu Constituţia Republicii Moldova, nu sînt puse în vigoare şi nu sînt aplicate.” (subliniat intenționat)”
La fel, se face referință la Art. 135 (1) (a) din Constituție care prevede:
“CC exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte” (subliniat intenționat).
Exact același lucru este prevăzut în mod redundant și în Art. 4. (1) a) din Legea jurisdicției constituționale nr. 502-XIII din 16.06.1995 și Art. 4. (1) a) Legea Nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituțională.
Conform Art. 2.1 (g) al Convenției de la Viena cu privire la Dreptul Tratatelor, termenul „parte” se referă la State care și-au dat consimțământul să fie legate de un Tratat și pentru care Tratatul este în vigoare. Cu același sens este utilizat termenul “parte” în Art. 16(4), 19, 23(2), 31(1) din legea cu privire la tratatele internaționale ale RM precum și Art. 4, 8(1), 19(3) din Constituția RM. Respectiv, toate prevederile menționate se referă la cazurile în care Tratatul a intrat în vigoare.
Pe de altă parte, conform jurisprudenței CC, nici examinarea ex post a tratatului nu este posibilă (Decizia Nr. 5 din 24.09.2002, Decizia Nr. 1 din 15.03.2010, Decizia Nr. 35a din 7.11.2013). Este deci lipsită de conținut juridic prevederea constituțională: „precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”.
În Decizia Nr. 35a din 7.11.2013, paragraful 52, CC relevă că prevederea respectivă se referă la controlul constituționalității în perioada dintre momentul consimțămîntului RM de a fi legată prin tratat și momemntul intrării lui în vigoare. Totuși în acest interval Statul încă nu “este parte” la tratat. Respectiv, controlul constituționalității în această perioadă se face asupra actelor interne adoptate în procesul ratificării și care fac referință la textul tratatului.
Conform Art. 13 din Acord, acesta “intră în vigoare la data recepționării, prin canale diplomatice, a ultimei notificări scrise privind îndeplinirea de către Părți a procedurilor interne, necesare intrării acestuia în vigoare”. La momentul publicării articolului, FR nu a ratificat acordul.
Întrucît RM nu este parte la Acord, Art. 135 din Constituție împuternicește CC să verifice constituționalitatea Hotărîrii Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului precum și a Legii de ratificare. Acest lucru este suficient pentru a putea decide soarta Acordului.
Art. 11.1 (b) din legea cu privire la tratatele internaționale impune 2 condiții pentru ca Parlamentul să poată decide asupra ratificării unui Tratat, una din care este ca acesta să fie semnat la nivel de Guvern. Hotărîrea Guvernului a fost suspendată. Totuși, întrucît deciziile CC nu au efect retroactiv, la momentul ratificării, condiția privind existența semnăturii la nivel de Guvern a fost întrunită. Însă acțiunea legii a fost suspendată prin Decizia CC, respectiv Președintele RM nu este în drept să o semneze.
Astfel, CC va decide dacă RM va fi sau nu parte la Acord. În cazul în care se identifică încălcări pe procedură, Guvernul va putea să le remedieze și să mai transmită încă o dată textul Acordului spre ratificare în Parlament. În cazul în care CC identifică prevederi din textul Acordului care contravin Constituției, acesta nu va mai putea intra în vigoare în forma sa actuală fără a încălca Constituția. Or, în conformitate cu Art. 46 din Convenția de la Viena, o asemenea încălcare (evidentă și a unei prevederi fundamentale) ar lipsi Acordul de forță juridică.