Site icon JMD

CSJ: Forța Majoră

Mihai Triboi

Ca rezultat al pandemiei la nivel global și situației excepționale în Republica Moldova, un subiect de interes juridic deosebit a devenit aplicarea instituției impedimentului ce justifică neexecutarea obligației (pe vechi, forța majoră). Subiectul dat a fost abordat printr-o multitudine de articole științifice, cursuri online și dezbateri juridice.

La 25 martie 2020 (situația excepțională a fost declarată pe 17 martie) Curtea Supremă de Justiție emite o decizie prin care interpretează și ea la caz aplicarea instituției forței majore.

Dosarul nr. 2rac-62/20 din 25 martie 2020.

În fapt, pentru înființarea unei plantații de nuc cu suprafața de 71,39 ha, SRL „M” a beneficiat de o subvenție în sumă de 402 210 lei. După primirea subvenției, IP „Agenţia de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură”, s-a deplasat la locul efectuării investiției în scopul verificării onorării prevederilor contractuale şi a constatat că SRL „M” a respectat criteriile de eligibilitate doar pentru suprafața de 34,4932 ha, iar suprafața de 36,8968 ha a plantației a fost defrișată.

SRL „M” a fost înștiințată despre încălcările depistate şi rezoluțiunea contractului de acordare a sprijinului financiar și despre necesitatea restituirii subvenției acordate, proporțional suprafeței de plantație defrișată, însă solicitările IP „Agenţia de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură” au fost ignorate.

Prima instanță a constatat că suprafața de 3.2246 ha a plantației nu a fost defrișată după cum se pretinde în acțiune, dar a fost afectată de condițiile meteorologice nefavorabile, iar acest fapt se demonstrează prin răspunsul Serviciului Hidrometeorologic de Stat nr. 08/1908 din 27 noiembrie 2018.

Cu referire la răspunsul Serviciului Hidrometeorologic de Stat nr. 08/1908 din 27 noiembrie 2018, s-a reținut că pomii de nuci au fost afectați de îngheț și, dat fiind faptul că rezultatele înghețului au devenit vizibile doar după perioada de iarnă, SRL „M” a purces la defrișarea majorității pomilor de nuci plantați pe suprafața de 3,2246 ha, în scop de reabilitare a acestora prin regenerare.

Curtea de apel a menținut hotărârea primei instanțe.

Concluziile instanței de recurs

CSJ menționează că instanța de apel nu a dat apreciere argumentelor prezentate de apelanta de IP „Agenţia de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură”, prin care a invocat că potrivit pct. 7.1, pct. 7.2 și pct. 7.3 din Contractul de acordare a sprijinului financiar nr. 2173 din 30 noiembrie 2012, SRL „Molatest” era obligată să înștiințeze în formă scrisă, în termen de 10 zile, IP „Agenţia de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură” despre apariția circumstanțelor care împiedică executarea obligațiilor precum şi dispariția acestora. Dovezile corespunzătoare despre prezenţa acestor circumstanțe şi durata lor trebuiau confirmate prin acte eliberate de către Camera de Comerț şi Industrie.

SRL „M” nu a prezentat nici un document care să confirme că plantația de nuci care a beneficiat de subvenție a înghețat, iar dacă a înghețat, că acest fapt s-a produs anume ca urmare a înghețurilor din anii 2012-2014, și că aceste înghețuri constituie evenimente de forță majoră.

Scrisoarea Serviciului Hidrometeorologic de Stat din 27 noiembrie 2018 nu indică expres că plantația de nuci deținută de SRL „Molatest”, pentru care a beneficiat de sprijin financiar, a fost afectată de valorile de temperatură de -20 C.

Instanța de apel nu a dat apreciere nici argumentelor apelantei care a menționat și faptul că doar Camera de Comerț şi Industrie poate confirma situația de forță majoră și, astfel, prima instanță a omis să aplice la caz prevederile art. 4 alin. (2) Legea privind Camera de Comerț şi Industrie nr. 393 din 13 mai 1999. Colegiul lărgit menționează că instanța de apel avea obligația să reflecte în decizie motivele, pertinența, admisibilitatea, veridicitatea probelor şi toate probele în ansamblu, legătura lor reciprocă şi suficiența pentru soluționarea cauzei, concluziile sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) Codul de procedură civilă.

 

Exit mobile version