Prin pct. 2 din Dispoziția nr. 20/21.04.2020 (accesibilă aici), Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), a dispus că, începând cu 22 aprilie 2020, se permite comercializarea produselor la pachet și în regim catering de către unitățile de alimentație publică, conform codului CAEM 56.10, cu excepția: bufetelor expres, vânzătorilor ambulanți la tonete de înghețată, cărucioarelor mobile care vând mâncare; prepararea hranei la standuri din piețe; activități ale restaurantelor și barurilor conexe transporturilor, unităților cu vânzare la geam.
Din experiența clienților noștri, cele mai frecvente întrebări în legătură cu dispoziția de mai sus a CSE sunt următoarele:
1. Ce include codul CAEM 56.10?
Codul 56.10 din Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei (CAEM) include activități din:
– restaurante,
– bufete expres,
– restaurante fast-food,
– pizzerii,
– unități de alimentație care servesc pentru acasă,
– vânzători ambulanți la tonetele de înghețată,
– cărucioare mobile care vând mâncare, și
– prepararea hranei la standuri din piețe.
Această clasă include de asemenea: activități ale restaurantelor și barurilor conexe transportului, atunci când sunt efectuate de unități distincte, altele decât unitățile de transport.
Această clasă exclude:
– vânzarea cu amănuntul a mâncării prin intermediul mașinilor automate (clasa 47.99), și
– activitatea de concesionare a unităților de alimentație (clasa 56.29).
Prin prisma dispoziției CSE sus-numite, autoritatea a permis comercializarea produselor la pachet și în regim catering (i.e., conform CAEM, asigurarea serviciilor de alimentație în locația specificată de client) de către următoarele unități de alimentație publică: restaurante, restaurante fast-food, pizzerii, unități de alimentație care servesc pentru acasă, restaurante și baruri conexe transporturilor, care nu desfășoară vânzare la geam.
2. Cum verific dacă unitatea mea cade sub incidența codului CAEM 56.10?
Calificarea unității ca fiind incidentă codului CAEM 56.10 depinde direct de datele incluse în notificarea privind inițierea activității de comerț, depusă de Dvs. la autoritatea administrației publice locale pentru autorizarea unității.
Respectiv, verificați notificarea (secțiunea Activități de comerț desfășurate) sau, după caz, autorizația de funcționare, pentru a vă asigura că ați notificat activitatea conform clasei 56.10 din CAEM.
Dacă unitatea se află în mun. Chișinău, puteți verifica aceste date și pe pagina web comert.chisinau.md, secțiunea Vezi Notificările de comerț, căutând datele despre notificare după denumirea companiei Dvs (sau a concurenților, dacă vă interesează).
3. Aparent, dețin o unitate care cade sub incidența codului CAEM 56.10 după descriere, dar în notificare este indicat un alt cod (de exemplu, 56.29). Pot relua activitatea conform Dispoziției CSE nr. 20/21.04.2020?
Nu, fiindcă în termeni juridici aveți notificată (autorizată) o activitate comercială diferită de cea permisă de CSE, iar reluarea activității în aceste condiții prezintă riscul aplicării unor sancțiuni contravenționale în privința companiei Dvs.
Apropo, dacă credeți că codul diferit este rezultatul unei erori (a Dvs. sau a subdiviziunii de profil din cadrul autorității publice locale) la depunerea notificării privind inițierea activității de comerț, puteți iniția modificarea notificării în condițiile art. 176 din Legea 231/2010 cu privire la comerțul interior.
Notă: Acest brief reflectă situația din dimineața zilei de 25.04.2020.
Aflaţi mai mult despre antivirus juridic, catering, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Iulian PAȘATII, prestări servicii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.