Flux noutăţi

Amendamentele propuse de AmCham Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova
29.04.2020 | JURIDICE MOLDOVA

În cadrul procesului de modificare a Hotărârii Guvernului cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, Camera de Comerț Americană din Moldova  solicită analiza oportunității includerii în proiect a următoarele amendamente:

Regulamentul de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1140/2005 se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. După pct. 179 se introduce un punct nou, cu următorul cuprins: „1791 . Calcularea costului serviciilor de perfecționare se realizează în baza contractului sau altor documente comerciale, precum şi modificărilor ulterioare ale acestora, cu condiţia că modificările respective să fie operate într-o perioadă cel mult de 4 ani din momentul validării declarației vamale de export/reexport. În cazul recalculului costului serviciilor de perfecţionare, titularul regimului este obligat să comunice modificările respective organului vamal care a autorizat regimul, iar ultimul va opera modificările necesare în declaraţia de încheiere a regimului corespunzător, precum şi recalculul drepturilor de import/export aferente. Modificarea preţului serviciilor operată ulterior validării declaraţiei de încheiere nu poate fi calificată ca o încălcare vamală.
  2. După pct. 324 se introduce un punct nou, cu următorul conţinut: „3241 . Calcularea costului serviciilor de prelucrare sau reparare a mărfurilor în zonele libere se realizează în baza contractului sau altor documente comerciale, precum şi modificărilor ulterioare ale acestora, cu condiţia că modificările respective să fie operate într-o perioadă cel mult de 4 ani din momentul scoaterii din zonă liberă. În cazul recalculului costului serviciilor de prelucrare sau reparare, ultimul cunoscut titular al mărfurilor este obligat să comunice modificările respective organului vamal care deserveşte zona liberă respectivă, iar ultimul va opera modificările necesare în declaraţia de scoatere din zonă liberă corespunzătoare, precum şi recalculul drepturilor de import/export (sau plăților vamale) aferente. Modificarea preţului serviciilor operată ulterior validării declaraţiei de scoatere din zonă liberă nu poate fi calificată ca o încălcare vamală.”

Argumentele potrivit cărora au fost înaintate amendamentele pe puteți accesa aici.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.