Cyberlaw & Data protection
 

Economia colaborativă și serviciile de intermediere online – un nou curs al globalizării
03.05.2020 | Cristian Onica

Cristian Onica

Economia colaborativă reprezintă un sistem socio-economic conceput pe baza utilizării în comun a resurselor materiale și umane. Acest model mai este numit (dar fără a se limita): sharing-economy, peer-to-peer economy, economie integrată, consum colaborativ. Datorită dezvoltării intensive a tehnologiei informației, economia colaborativă, prin intermediul resurselor tehnologice a trecut de barierele de jurisdicție ale unui stat și a ajuns să impacteze relațiile economice pe întregul glob. Companii care și-au construit afacerea pe sistemul economiei colaborative s-au dezvoltat activ, iar succesul acestora a remodelat conceptele clasice de business. Astfel, a fost redusă considerabil necesitatea utilizării bunurilor materiale sau angajarea personalului. Platformele de sharing, cum ar fi Airbnb, Couchsurfing, Uber, Lyft, Grubhub, Lendingclub ș.a. confirmă perspectivele de dezvoltare pe acest segment; deținătorii acestor platforme îi vom numi operatorii platformelor. Existența și funcționarea platformei online face posibilă prezența utilizatorilor[1] și/sau prestatorilor[2].

Este important de a sesiza scopul cât și provocările pe care le pot crea astfel de platforme pentru utilizatori și prestatori. Scopul prioritar este departe de cel clasic – de a avea o societate ce se bazează pe încredere, transparență, contact uman, ajutor reciproc.[3] În prezent, scopul a căpătat un motiv preponderent economic – de a reduce costurile și de a evita răspunderea juridică directă, iar dificultățile rezultă din imposibilitatea de a controla calitatea proceselor ce au loc prin intermediul platformei din motiv că sunt prea mulți participanți, acest lucru face practic nerealizabilă intenția deținătorul platformei de a monitoriza și de a oferi garanții în acest sens.

Provocările reglementării unor asemenea relații pot fi clasificate în mai multe categorii specifice, și anume:

Relațiile de muncă devin extrem de sofisticate, operatorii platformelor își numesc prestatorii – micro-antreprenori, care contribuie liber la fondul comun de prestatori și se pot retrage în orice moment, în acest caz ei nu pot fi considerați angajați. Cu toate acestea, operatorii platformelor au și ei salariați care se ocupă de munca destinată funcționării platformelor. Un astfel de model de business ar putea ușor înlocui munca clasică pentru prestatorii-participanți. Nu putem neglija nici faptul că în lipsa unor relații clasice de muncă, veniturile din prestarea serviciilor prin platforme preiau rolul de sursa principală de existență, astfel, participanții prestatori se expun la un risc absolut neacoperit și la beneficii de muncă reduse sau chiar inexistente[4].

Riscurile și Răspunderea vor fi analizate ca o categorie unică, având în vedere că, în cadrul platformelor, răspunderea este împărțită între participanții prestatori și utilizatori. Cu titlu de exemplu, platformele Uber sau Lyft cer ca prestatorii să aibă permis de conducere și asigurare proprie. Totodată, remarcăm că majoritatea platformelor, stabilesc în termenii de utilizare  prevederi privind limitarea răspunderii, cum ar fi: Platforma  nu este prestatorul serviciilor de logistică, transport, trai etc., aceasta are rol strict limitat la oferirea soluției tehnice de a conecta cererea utilizatorilor cu serviciile pe care le oferă participanții prestatori. Lipsesc inspecțiile de sănătate sau verificarea cazierului judiciar a celor care prestează aceste servicii, iar trecerea de la răspunderea juridică a operatorului platformei la răspunderea juridică a prestatorului creează situații neprevăzute, în mare parte, neacoperite de legislație și lasă la dispoziția prestatorilor de a se conforma la necesitățile utilizatorilor, fapt ce poate duce la numeroase încălcări și dificultăți de ordin juridic.

Încrederea sau consimțământul între utilizatori și prestatori reprezintă un alt aspect neglijat, având în vedere că asemenea platforme pot să utilizeze beneficiile anonimității și substituibilității. Pentru a soluționa această problemă, unii operatori ai platformelor au introdus sisteme de apreciere pentru fiecare prestator. Astfel, utilizatorii au dreptul de a oferi o notă pentru serviciul/bunul care i s-a oferit pentru a-l promova sau din contra pentru a-l face mai puțin popular pe prestator, însă nici acest sistem nu este perfect. Notele oferite de către utilizatori sunt pasibile de a fi manipulate de prestatori de rea-credință[5] și modul de atribuire a acestor note poate crea anumite prejudecăți conduse de interes economic și de algoritmi invizibili, mascând alte aspecte importante ale acestor raporturi.

Economia colaborativă are un potențial de a genera un venit de aproximativ 335 miliarde USD anual până în 2025[6], aceasta va pătrunde într-o mulțime de sfere cum ar fi: servicii financiare, transport, cazare, produse media, aplicații, și chiar pentru produsele ce se nasc din muncă intelectuală. Aceasta va modifica industriile clasice și va schimba modelele de afaceri învechite. Deși, aceasta abia își ia avânt, regulatorii internaționali deja lucrează la reglementarea aspectelor dificile create de platformele respective. Reglementarea acestor platforme se cere a nu fi excesivă pentru a nu opri progresul și dezvoltarea economică.

Serviciile de intermediere online sunt o altă ramură specifică și îngustă a economiei colaborative, iar datorită ritmului sporit de dezvoltare și răspândire, nu au rămas fără atenția legiuitorului european. Astfel, în Uniunea Europeană intră în vigoare în data de 12 iulie 2020 – Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (Regulamentul). Acest regulament a tratat parțial provocările serviciilor de intermediere, orientându-se în mare parte pe componenta concurenței și transparenței.

Deși Regulamentul are un obiect de reglementare relativ larg, cuprinzând atât platformele de intermediere obișnuite, cât platformele de comerț online și motoarele de căutare, este de remarcat că această reglementare nu se extinde asupra serviciilor de plată online (acestea fiind reglementate separat prin – Directiva PSD2[7]).

Regulamentul operează cu noțiunea de întreprindere utilizatoare de servicii de intermediere online, care include atât persoanele fizice cât și juridice care dețin calitatea de profesionist. Așadar, serviciile de intermediere online pot beneficia de un astfel de tratament propus de regulament doar dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

– Este un serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului;
– Le permit întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să ofere bunuri sau servicii consumatorilor, cu scopul de a facilita inițierea unor tranzacții directe între respectivele întreprinderi și consumatori, indiferent de locul în care se încheie în final respectivele tranzacții;
– Sunt furnizate întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online pe baza unei relații contractuale între furnizorul respectivelor servicii și întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online care oferă bunuri sau servicii consumatorilor;

Reglementarea respectivă are scopul principal de a institui anumite reguli clare de joc care ar permite întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să acționeze în condițiile concurenței loiale, fără a permite favorizarea nejustificată a unui participant, bazată pe anumite condiții netransparente.

Regulamentul include deținerea obligatorie a unui sistem intern de soluționare a reclamațiilor, care este indispensabil pentru calitatea unui asemenea serviciu de intermediere. Acest sistem intern de soluționare sporește încrederea în platformă și permite soluționarea alternativă a litigiilor într-un mod eficient. Suplimentar, regulamentul promovează soluționarea prin intermediul medierii a litigiilor și ajungerea la un numitor comun prin căi extrajudiciare.

Observăm că practica reglementării unor astfel de raporturi promovează transparența, echitatea și concurența veritabilă, fapt ce duce la servicii și bunuri calitative fără a restricționa progresul tehnologic. Remarcăm că activitatea legiuitorilor în astfel de sfere inovative este extrem de dificilă, aceștia au o misiune complexă de a asigura instituirea unor reguli de joc noi, fiind necesară o reglementarea clară, bazată pe principii bine fortificate în economiile dezvoltate, prevenind riscul de inhibare a dezvoltării în ritm obișnuit. Asemenea intenții de nivelare juridică, caracteristice pentru piața Uniunii Europene, pentru unele state membre se dovedesc a fi de folos iar pentru altele vin ca o barieră în succesele pe care aceștia deja le-au înregistrat în acest domeniu.

Totuși, chiar dacă asemenea servicii sunt deja de ceva timp prestate în Republica Moldova, legiuitorul încă nu a ajuns la reglementarea acestor raporturi. Acest lucru poate fi privit sub minim doua aspecte, oportuniștii de bună-credință se pot folosi de lipsa de reglementări pentru a-și dezvolta afacerile și a acumula experiența necesară, așa încât  la momentul reglementării să fie deja perfect conformi, iar unii de rea-credință ar putea  beneficia de foloase nelegitime pe seama acestei incertitudini legislative și ar putea crea provocări pentru principiile concurenței.

Societatea informațională[8] a creat condiții prin care utilizarea resurselor tehnologiei informației este  indispensabil pentru toate activitățile cotidiene. Dezvoltarea intensivă a serviciilor de intermediere online vine la pachet cu o serie de provocări cum ar fi diminuarea importanței unor așa-numite afaceri brick and mortar[9], și remodelarea metodelor clasice de derulare a afacerilor.

În concluzie, economia colaborativă devine tot mai actuală pentru numeroase problematici existente, cum ar fi problemele de ordin economic, social, demografic și chiar ecologic. Analizând  ultimele evenimente create de pandemia globală generată de Covid-19, se confirmă faptul că societatea de consum[10] produce mult mai mult decât este necesar pentru uz cotidian. Deși adepții politicii economice consumeriste vor susține că la baza economiei de piață este consumul și reducerea acestuia semnifică reducerea conștientă a succesului economic, nu pot fi de acord cu acestă afirmație. Condițiile actuale au clarificat că economiile contemporane produc mult mai mult decât este necesar, ceea ce este, cel puțin, o încălcare a principiului dezvoltării sustenabile instituit oficial prin Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro, iar economia colaborativă ar putea oferi soluții pentru a asigura inclusiv respectarea acestui principiu.

Revenim cu o analiză mai amplă odată cu inițierea intervenției regulatorii în acest domeniu de către legiuitorul din Moldova.


[1] Utilizatorii sunt cei care consumă produsele și serviciile oferite prin intermediul platformei.
[2] Prestatorii sunt cei care prestează servicii sau oferă produsele sale prin intermediul platformei.
[3] Belk W. Russel. You are what you can access: Sharing and collaborative consumption online. Journal of Business Research, 1595-1600.
[4] Rogers Brishen. Employment Rights in the Platform Economy: Getting Back to Basics.
[5] Parigi, P., Dakhlallah, D., Corten, R., & Cook, K. A Community of Strangers: The Disembedding of Social Ties
[6] https://www.pwc.fr/fr/assets/files/pdf/2015/05/pwc_etude_sharing_economy.pdf (accesat 2 aprilie 2019)
[7] Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne.
[8] Societatea informațională este societate unde crearea, distribuirea, utilizarea, integrarea și manipularea informațiilor reprezintă o activitate semnificativă economică, politică și culturală. Principalii factori ai acesteia sunt tehnologiile informaționale și de comunicare digitale, care au dus la o explozie informațională și schimbă profund toate aspectele organizării sociale, inclusiv economia, educația, sănătatea, războiul, guvernul și democrația.
[9] Afacere de tip „Brick & Mortar” se referă la afacerile care se bazează pe prezența fizică a întreprinderii într-o clădire sau alt tip de structură fizică.
[10] Societate de consum este societatea în care sistemul economic împinge la consum și creează nevoi în sectoarele care îi sunt profitabile.


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.