La 15 mai 2020 starea de urgență declarată în premieră de către Parlamentul Republicii Moldova a fost ridicată și înlocuită cu starea de urgență în sănătate publică aplicabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Această măsură dispusă de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică („CNESP”) a fost precedată de mai multe hotărâri ale Comisei pentru Situații Excepționale („CSE”) care a instituit unele reguli care sunt în vigoare și după 15 mai 2020.
Mai jos, vom rezuma cele mai importante măsuri care (i) au fost adoptate de către CNESP urmare a instituirii stării de urgență în sănătate publică și (ii) au fost adoptate de către CSE, dar se mențin și după ridicarea stării de urgență.
I. Restricții de circulație.
● Circulația în afara domiciliului este permisă, cu condiția respectării măsurilor stabilite prin Hotărârea CNESP 11 din 15 mai 2020 („Hotărârea 11/20”), în special: (i) respectarea distanței sociale de minim 1 metru, (ii) respectarea regulilor de igienă respiratorie și a mâinilor, (iii) monitorizarea personală de către fiecare persoană a stării sale de sănătate.
● Începând cu 16 mai 2020 și până la 30 iunie 2020 se interzice aflarea persoanelor:
(i) în transportul public, spațiile comerciale și spațiile publice închise fără purtarea măștilor care să acopere gura și nasul, dacă nu poate fi respectată distanța socială/fizică de 1 metru,
(ii)în locuri publice (păduri, parcuri, alei, plaje, etc.) în grupuri mai mari de 3 persoane (persoanele în grupuri de până la 3 persoane urmează să respecte distanța socială/fizică de 1 metru),
(iii) pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement, indiferent de numărul de persoane, și
(iv) cu vârsta de peste 63 de ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.
● În aceeași perioadă se permit:
(i) întrunirile în masă cu caracter unic (e.g. protest, nuntă, botez, etc.), cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor și restricțiilor stabilite Hotărârea 11/20;
(ii) întrunirile cu caracter religios doar în aer liber, cu respectarea distanței sociale de minim 2 metri și cu purtarea obligatorie de către toți participanții a măștilor de protecție.
II. Restricții de călătorie și măsuri aplicabile cetățenilor străini și apatrizilor.
● Începând cu 16 mai 2020 și până la 30 iunie 2020 se interzice:
(i) părăsirea teritoriului Republicii Moldova de către persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;
(ii) intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția: 1) membrilor de familie a cetățenilor Republicii Moldova, 2) persoanelor care posedă viză de lungă ședere, permis de ședere sau alt document echivalent (inclusiv persoanele care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, lucrătorii transfrontalieri), 3) membrilor misiunilor diplomatice și altele similare și 4) pasagerilor în tranzit.
● Persoanele care vor intra pe teritoriul Republicii Moldova urmează să respecte regimul de autoizolare pe o perioadă de 14 zile, cu excepția:
(i) conducătorilor auto și personalului de deservire a mijloacelor de transport care efectuează transportarea mărfurilor,
(ii) persoanelor care se deplasează în interes profesional, fapt confirmat prin viză, permis de ședere sau alt document confirmativ și lucrătorilor transfrontalieri,
(iii) persoanelor care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare,
(iv) elevilor/studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ de peste hotare, care au de susținut probe sau examene,
(v) membrilor misiunilor diplomatice și altele similare și
(vi) pasagerilor în tranzit,
în cazul în care aceste persoane nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă).
● Începând cu data de 26 mai 2020 este permisă circulația persoanelor în trafic internațional prin intermediul transportului feroviar și rutier, cu respectarea măsurilor stabilite prin Hotărârea CNESP 12 din 25 mai 2020 (”Hotărârea 12/20”). Restricțiile privind intrarea și ieșirea persoanelor de pe teritoriul Republicii Moldova descrise supra rămân aplicabile.
● Până la 30 iunie 2020 sunt suspendate cursele aeriene regulate de pasageri, charterele aeriene regulate de pasageri, cu relansarea treptată în funcție de situația epidemiologică.
● Permisele de ședere a căror termen de valabilitate a expirat în perioada stării de urgență se consideră prelungite cu un termen de 60 zile de la data expirării acestora (pentru mai multe detalii, a se vedea pct.21 din Dispoziția CSE 10 din 31 martie 2020)
● Cetățenii străini și apatrizii și pentru care termenele de ședere în Republica Moldova au expirat în perioada stării de urgență și care vor părăsi teritoriul Republicii Moldova până la data de 15 iunie 2020 nu pot fi sancționați pentru încălcarea regulilor de ședere (pentru mai multe detalii, a se vedea pct.9 din Dispoziția CSE 3 din 23 martie 2020).
III. Restricții și măsuri aplicabile întreprinzătorilor și prestatorilor de servicii din diferite sectoare.
● Se menţine până la 31 mai 2020 sistarea activităţii centrelor comerciale pe întreg teritoriul țării, cu asigurarea însă a funcţionării în regim normal a unităţilor de comercializare a produselor alimentare şi a produselor farmaceutice, amplasate în incinta acestora.
● Începând cu 1 iunie 2020 se reia activitatea:
(i) piețelor din or. Chișinău și Bălți și
(ii) bibliotecilor și muzeelor, dar fără organizarea evenimentelor culturale în masă și cu respectarea măsurilor sanitare (distanța fizică, limitarea numărului de vizitatori, distanța de 2 metri între locuri de lectură, etc)
● Începând cu 15 iunie 2020 se reia activitatea:
(i) sălilor de sport și fitness, însă fără vestiar, baie, piscină, cu respectarea măsurilor sanitare (distanța fizică, limitarea numărului de persoane pentru o ședință de antrenament, distanța de 2 metri între echipamente sportive, etc.); și
(ii) unităților de alimentație publică, cu respectarea Instrucțiunii anexate la Hotărârea 12/20 (distanța de 1,5-2 metri între persoane, maximum 4 persoane la masă (cu excepția membrilor unei familii de gradul unu și doi), grupuri sanitare separate pentru personal și vizitatori, ecrane de protecție din plexiglas/sticlă la case și locurile de preluare a comenzilor, etc).
● Până la 30 iunie 2020 se interzice:
(i) desfășurarea activităților de clasă din cadrul entităților prestatoare de servicii educaționale de drept public sau privat (se permite desfășurarea studiilor în regim online sau orele individuale),
(ii) organizarea și desfășurarea tuturor activităților cu caracter cultural-sportiv, precum și a altor evenimente în spații închise,
(iii) desfășurarea activității de către unitățile de agrement, recreere, centre sportive, bazine de înot, teatre, cinematografe, săli de concerte, și alte unități pentru antrenament și recreere (cu excepția bibliotecilor, muzeelor, sălilor de sport și fitness care pot presta servicii potrivit condițiilor descrise mai sus).
● Cu respectarea măsurilor stabilite prin Hotărârea 11/20, se permite:
(i) desfășurarea activității economice de către unitățile comerciale cu amănuntul,
(ii) prestarea serviciilor de către instituțiile medico-sanitare publice și prestatorii de servicii de sănătate de drept privat,
(iii) comerțul ambulant, cu amplasarea punctelor de comerț la o distanță de 3 metri între ele,
(iv) efectuarea activităților de transport feroviar și rutier de persoane în trafic urban, raional și interraional,
(v) efectuarea lucrărilor agricole de către persoanele fizice și juridice,
(vi) prestarea serviciilor de coafură (aranjare și tuns).
VI. Subvenții și alte măsuri compensatorii
● Întreprinderile și organizațiile necomerciale rezidente ale Republicii Moldova care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare pe perioada stării de urgență sunt în drept să beneficieze de subvenții, conform regulilor stabilite în pct.6 din Dispoziția CSE 16 din 10 aprilie 2020. Subvențiile se vor acorda pentru indemnizațiile/salariile aferente șomajului tehnic și/sau staționării în perioada stării de urgență.
● Titularii patentei de întreprinzător și persoanele fizice care desfășoară activități conform capitolului 102 și 103 din Titlul II al Codului fiscal (persoanele fizice care desfășoară activități independente și cele care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnice, horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal) pot beneficia de un ajutor de șomaj unic în cuantum de 2,775 lei, cu condiția că în luna martie 2020 nu au realizat venit asigurat. Sumele ajutorului de șomaj unic pot fi achitate beneficiarilor până la 30 iunie 2020, conform regulilor stabilite în Dispoziția CSE 25 din 5 mai 2020.
● Până la data de 1 iunie 2020 este instituit moratoriu asupra controlului de stat, cu anumite excepții (pentru mai multe detalii, a se vedea pct. 25 din Dispoziția CSE 3 din 23 martie 2020).
● Prezenta analiză juridică se bazează pe legislația Republicii Moldova în vigoare la 26 mai 2020.