Mihai Triboi

La data de 03 iunie 2020 pe site-ul Curții Supreme de Justiție a fost publicată o Decizie a CSJ cu privire la aplicarea normelor privind dreptul la respectarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Curtea a interpretat circumstanțele în care o judecată de valoare poate fi o încălcare a drepturilor persoanei.

Dosarul nr. 2ra-567/2020 din 03 iunie 2020.

În fapt, La 24 ianuarie 2019, în cadrul sesiunii de constituire a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei, pârâtul IT a a răspândit informații considerate defăimătoare în adresa reclamantului susținând că după relatarea unei scrisori, precum că el ar fi o persoană ce utilizează „metode mîrşave”.

Din scrisoarea respectivă se înțelege că reclamantul VP l-a vizitat la data de 13 ianuarie 2019 pe pârât la Spitalul de Cardiologie unde acesta era internat, fapt confirmat chiar de către reclamant, solicitîndu-i să semneze o foaie fără text. Sub presiunea emoțiilor, IT a semnat foaia fără text, iar ulterior și-a retras semnătura, declarînd că fost dus în eroare.

Prima instanță a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Curtea de Apel a admis apelul, a fost casată hotărârea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre prin care a fost obligat pârâtul IT să dezmintă afirmația defăimătoare făcută în adresa lui VM răspândită în cadrul Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei la data de 24 ianuarie 2019.

Concluziile instanței de recurs

Curtea Supremă a conchis că prima instanță just a reținut prevederile art. 7 alin.(2)-(7) al Legii nr.64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, care stipulează că, persoana lezată prin răspîndirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în drepturi dacă informația cumulează următoarele condiţii: a) este falsă; b) este defăimătoare; c) permite identificarea persoanei vizate de informaţie. Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin.(2) poate solicita rectificarea sau dezminţirea informaţiei, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.

Persoana lezată prin răspîndirea unor judecăţi de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă judecăţile de valoare cumulează următoarele condiţii: a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient; b) au un caracter defăimător; c) permit identificarea persoanei vizate de informaţie. Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin.(4) poate solicita rectificarea sau dezmințirea informației, sau publicarea unei replici, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat. Se consideră injurie exprimarea care cumulează următoarele condiţii: a) exprimarea intenţionată verbală, scrisă sau nonverbală nu corespunde normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică; b) permite identificarea persoanei vizate. Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (6) poate solicita exprimarea scuzelor şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.

Prin urmare, prevederile art.7 din Legea cu privire la libertatea de exprimare diferențiază 3 tipuri de lezare a onoarei, demnității sau reputației profesionale: 1. răspândirea relatărilor false cu privire la fapte; 2. răspîndirea judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient; 3. injuria. Reieșind din circumstanțele de fapt stabilite și de normele de drept aplicabile cazului din speță, prima instanță just a stabilit că reclamantul nu a făcut o diferențiere clară, cărei din cele trei tipuri de lezare a onoarei, demnității sau reputației profesionale atribuie sintagma „metode mârșave” utilizată de pârât.

Mai mult, conform referinței, precum și celor constatate în cadrul examinării cauzei, prima instanță a mai stabilit că IT apreciază afirmația „Domnul academician Pasat, îmi pare rău că Dvs. folosiți așa metode mîrşave pentru a promova lucru” drept o judecată de valoare a pârâtului referitor la acțiunile reclamantului care rezultă din scrisoarea parvenită de la VM.

Conform art.25 alin.(3) din Legea cu privire la libertatea de exprimare, orice dubiu rezonabil cu privire la acordarea statutului de judecată de valoare sau relatare cu privire la fapte se interpretează în favoarea acordării statutului de judecată de valoare. Instanța tinde să adopte o aceiași concluzie, că în prezentul litigiu este pusă în discuție o pretinsă lezare prin răspândirea unor judecăți de valoare, or o declarație, o opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea față de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit, constituie o judecată de valoare.

La examinarea unor litigii ce țin de lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale prin răspândirea judecăților de valoare, instanța urmează să țină cont şi de tonul echilibrat al informației difuzate, limbajul moderat utilizat, de convingerea că informația a fost difuzată cu bună-credință. Din poziția expusă de reclamant, rezultă că ultimul este indignat de utilizarea sintagmei „metode mîrşave” indicând în cererea de chemare în judecată că aceasta îl califică ca fiind „o persoană lipsită de scrupule, josnică, murdară, infamă, debilă şi ticăloasă”.

Cu toate acestea instanța de fond a atras atenția asupra faptului că pârâtul nu a utilizat calificativul respectiv în adresa reclamantului, ci l-a expus ca o opinie (o judecată de valoare) personală vizavi de acțiunile reclamantului în raport cu persoana lui VM, care rezultă din scrisoarea parvenită de la academician.

Cuvîntul „mîrșav” nu a fost folosit în raport cu o persoană, dar în raport cu cuvîntul „metode”, de aceea sunt supuse criticii afirmațiile reclamantului, potrivit cărora atribuie cuvîntul „mîrșav” persoanei și califică faptul că fiind folosite cu referire la om jigneşte grav persoana.

Nimeni nu poate fi chemat în judecată conform legilor cu privire la defăimare pentru exprimarea unei opinii. Trebuie făcută o distincție clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În ceea ce privește judecățile de valoare, cerința de a le dovedi adevărul este imposibil de îndeplinit și constituie o încălcare a libertății de exprimare. Acolo unde o judecată de valoare se bazează pe fapte, ea nu trebuie considerată defăimătoare atât timp cît faptele sunt rezonabil de exacte şi comunicate cu bună credință şi cât judecata de valoare nu are intenția de a conduce la o concluzie falsă, chiar dacă aceasta este posibilă.

În ascensiunea Legii cu privire la libertatea de exprimare, răspunderea juridică pentru încălcarea prevederilor acesteia se poate exercita prin: rectificarea sau dezmințirea informației; replică și repararea prejudiciului.

Concomitent, prima instanță just a menționat că în admiterea ipotetică că judecata de valoare a pârâtului este fără substrat factologic suficient, solicitarea reclamantului privind dezmințirea informației oricum urmează a-i fi respinsă deoarece, dezmințirea este o modalitate de reparare a dreptului încălcat în cazul relatărilor false şi defăimătoare, pe când în cazul judecăților de valoare fără substrat factologic, persoanei a cărei onoare, demnitate sau reputație a fost lezată i se oferă posibilitatea de a oferi replica.

În jurisprudenţa CEDO „judecăţile de valoare fără substrat factologic suficient” mai sînt numite „opinii excesive”. Judecățile de valoare pot fi prețioase, fără valoare sau negative, întemeiate sau neîntemeiate, convingătoare sau discutabile, progresiste sau reacționare etc. Acestea nu pot fi dezminţite prin hotărîrea judecăţii. Ele pot fi dezbătute prin polemică, adică răspuns (replică, comentariu).

Astfel, Curtea Supremă de Justiție a reținut ca greşită şi contrară prevederilor normelor de drept material enunțate, concluzia instanţei de apel de casare a hotărârii primei instanţe şi emitere a unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.