Procedură civilă
 

Apelul incident: „Ochi pentru ochi” sau remediu de echilibrare a poziției părților în apel
16.06.2020 | Alina Gaja

Alina Gaja

I. Prolegomene

Context

În Monitorul Oficial nr. 142-148 din 5 mai 2018, a fost publicată Legea nr. 17/2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative,[1] prin care a fost completat Codul de procedură civilă al Republicii Moldova (în continuarea CPC) în sensul introducerii instituției apelului incident.

Sediul materiei

În CPC a fost introdus art. 3621, intitulat Apelul incident, cu următorul conținut:

(1) În cadrul procesului în care se judecă apelul depus de apelant, intimatul este în drept, după expirarea termenului de apel, să depună apel în scris, inclusiv în formă electronică prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor. Apelul incident se depune nu mai tîrziu de data depunerii referinţei la cererea de apel.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) nu produce efecte juridice.”[2]

Modificările din Legea nr. 17/2018 au intrat în vigoare la data de 1 iunie 2018, ceea ce înseamnă că apelul incident este o parte componentă a Codului de Procedură Civilă de doi ani.

Nota informativă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative prevede că introducerea instituţiei apelului incident asigură un echilibru şi o egalitate de arme a apelantului și intimatului, conexarea recursurilor împotriva încheierilor cu apelurile pe fond ale aceleiași cauze civile, facilitează procedurile și evită pronunțarea de decizii disonante, limitarea rejudecării doar o singură dată, ceea ce responsabilizează atât instanțele de fond, cât și cele apel şi recurs, excluderea încheierilor din obiectul revizuirii despovărează instanțele de extensii artificiale ale procesului civil, eliminând posibilitatea de a exercita această cale de atac în privința chestiunilor care nu se referă la fondul cauzelor civile.[3]

Mai mult, Plenul Curții Supreme de Justiție, în Hotărârea ce vizează actualizarea Hotărârii Plenului CSJ nr. 6 din 11 noiembrie 2013 „Cu privire la procedura de judecare a cauzelor civile, în ordine de apel”, oferă, de asemenea, o interpretare a acestei instituții. Hotărârea vine cu următoarele precizări[4]:

Se explică instanțelor că soarta apelului incident este dependentă de soluționarea apelului principal. Astfel, dacă există motive care exclud soluționarea fondului apelului principal, va rămâne fără efect și apelul incident.

Drept motive ce exclud cercetarea fondului apelului pot servi:
a) apelantul principal își retrage apelul și procedura de apel se încetează (art. 374 CPC);
b) cererii de apel principal nu i se dă curs (art. 368 CPC);
c) cererea de apel principal este restituită (art. 369 CPC).

Dat fiind faptul că legea prevede expres lipsa efectelor juridice a apelului incident, în situațiile menționate supra, prin încheierea de restituire a apelului principal sau încetării procedurii în instanța de apel, în cazul retragerii apelului principal, instanța va restitui și apelul incident sau va înceta procedura și în privința apelului incident.

Cererea de apel incident se va întocmi, în corespundere cu exigențele art. 365 CPC, care se referă la cererea de apel, inclusiv cu anexarea dovezii achitării taxei de stat.

Se va avea în vedere că dacă se formulează apel incident, nu se va mai aplica principiul non reformatio in pejus (neagravarea situației în propria cale de atac). Or, rațiunea apelului incident este aceea de a-l determina pe cel care a exercitat apelul principal în termen, să se gândească dacă nu a obținut suficient, prin hotărârea apelată, având în vedere faptul că ar putea obține mai puțin.”

Prin acest articol ne propunem să elucidăm izvorul de inspirație al legiuitorului, scopul acestei instituții (dacă corespunde într-adevăr cu cel decretat de CSJ și nota explicativă), condițiile de aplicabilitate în Republica Moldova și alte considerente de ordin teoretic și practic.

II. Interpretarea normei prevăzută la art. 3621 CPC

II.1. Noțiuni

Datorită reglementării apelului incident, în CPC se operează cu o nouă noțiune (care poate fi dedusă), și anume cea de apel principal, așa cum rezultă din sintagma „apelantul principal”, folosită la începutul alin. 2 al art. 3621. Se înțelege că persoana care declară apel se numește apelant, iar partea adversă – intimat. Chiar și în cazul în care apelul este declarat de ambele părți, acestea vor dobândi calități duble, atât cea de apelant, cât și cea de intimat. Totuși, având în vedere că apelul incident este o instituție nouă, reglementarea acestuia introduce noțiunea de apel principal (și implicit pe cea de apelant principal). De asemenea, rezultă din norma avută în vedere că cel ce depune apelul incident își păstrează denumirea de intimat, pentru a evita alte confuzii. Vom opera, deci, cu noțiunile de apel principal / apel incident; apelant principal / intimat.

II.2. Definiția apelului incident

Instituția apelului incident nu este una inedită. Apelul incident a fost reglementat atât în Vechiul Cod de Procedură Civilă[5], cât și în Noul Cod de Procedură Civilă al României[6]. Potrivit Notei informative la proiectul de modificare, sursa de inspirație a legiuitorului Republicii Moldova a fost Legea procesual-civilă a României. Având în vedere perioada lungă de timp în interiorul căreia a fost aplicat apelul incident în spațiul românesc, considerăm rezonabil să facem uz de doctrina românească.

Astfel, potrivit doctrinarilor români, apelul incident este cel declarat de intimat printr-o cerere scrisă de apel, după expirarea termenului de apel, împotriva părții cu interese contrare care a exercitat apelul principal, în scopul de a obține schimbarea hotărârii primei instanțe. Acest apel se poate declara numai de intimat, doar împotriva apelantului, numai după expirarea termenului de apel. În cazul în care intimatul declară apel înăuntrul termenului de apel, acesta constituie un apel principal, care se va soluționa odată cu apelul declarat de partea adversă.[7]

Într-o altă definiție, apelul incident reprezintă o cerere incidentală care se grefează pe cererea de apel principal.[8]

În pofida faptului că legislația României a servit drept sursă de inspirație în reglementarea acestei instituții, nu putem trece cu vederea o deosebire importantă dintre reglementările celor două state, și anume lipsa scopului în norma procesuală a RM. Or, art. 472 din Codul de Procedură Civilă al României prevede că scopul apelului incident este schimbarea hotărârii primei instanțe, reglementare ce, din păcate, lipsește în legea națională. Chiar dacă legiuitorul a omis stipularea acestui fapt, ceea ce face mai dificilă înțelegerea normei, considerăm că anume acesta a fost scopul introducerii acestei instituții, de a oferi intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii atacate, doar dacă apelantul principal introduce o cerere de apel. Mai mult, considerăm că apelul, indiferent de natura lui, tinde la schimbarea hotărârii atacate, altfel, acesta poate fi calificat ca lipsit de interes.

Apelul incident poate fi exercitat numai în cazul în care a fost formulat apelul principal de către partea adversă, iar nu și atunci când el este exercitat de către un alt coparticipant procesual sau de către o parte cu interese alăturate.[9]

Astfel, unul dintre obiectivele urmărite prin reglementarea apelului incident este micșorarea numărului de apeluri și împiedicarea introducerii apelurilor în scop de a deranja fără rost partea adversă, ori, apelul incident anulează beneficiul non reformatio in pejus. Anume acest argument este invocat de CSJ în Hotărârea explicativă menționată supra. Considerăm că acest scop este unul secundar, cel primar fiind de a oferi intimatului posibilitatea revenirii asupra intenției sale de a nu ataca hotărârea primei instanțe.

II.3. Titularul apelului incident

Potrivit art. 3621, titularul apelului incident este intimatul din apelul principal. Apelul incident este formulat de intimat împotriva apelantului din apelul principal, parte cu interese potrivnice. În lipsa apelului principal, nu putem vorbi despre apel incident. În fond, apelul incident este o reacție la apelul principal, în contextul în care intimatul are propriile sale critici cu privire la hotărârea primei instanțe. Totuși, criticile nu au fost de natură a-l determina să formuleze un apel principal, ci partea decide să revină asupra hotărârii judecătorești doar pentru că partea sa adversă a atacat-o. Așadar, una dintre premisele de exercitare a apelului incident este existența criticilor proprii ale intimatului împotriva hotărârii atacate.

Neformularea apelului principal nu trebuie înțeleasă ca o neglijență din partea intimatului, ci ca o încercare a acestuia de a evita o nouă judecată în calea de atac. Prin neformularea apelului principal, partea se declară de acord cu hotărârea pronunțată, dar nu necondiționat, ci numai dacă aceasta nu va fi apelată de cealaltă parte.[10]

În practică s-a ridicat, pe bună dreptate, o altă problemă privind calitatea de titular al apelului incident. Legea prevede expres calitatea de „intimat”, adică persoana indicată de apelant în cererea de apel principală. Totuși, în situație de indivizibilitate, dacă în cererea de apel este indicat în calitate de intimat doar unul dintre coparticipanții obligatorii, tehnic, ceilalți nu au această calitate. Doctrina dezleagă[11] extensiv această problemă, în sensul acordării posibilității părții legată prin indivizibilitatea obiectului litigiului de a formula apel incident, chiar dacă nu deține calitatea de intimat în apelul principal. Considerăm această soluție justă, ori în cazul coparticipării obligatorii, instanța decide uniform în privința tuturor coparticipanților.

II.4. Termene

O altă premisă a exercitării apelului incident este ca intimatul să nu fi declarat apel înăuntrul termenului de apel prevăzut de legislația Republicii Moldova. Codul de Procedură Civilă, la art. 362, stipulează că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Apelul depus în interiorul acestui termen este, de fapt, unul principal, și nu unul incident, indiferent de finalitatea urmărită. Prin urmare, intimatul va aștepta expirarea termenului legal în vederea declarării apelului incident.

De asemenea, norma de la art. 3621 prevede un alt reper temporal, și anume faptul că apelul incident nu poate fi declarat mai tîrziu de data depunerii referinţei la cererea de apel principală. Având în vedere specificul legislației procesual civile a Republicii Moldova, observăm că nu există o dată concret stabilită pentru depunerea referinței. În argumentarea acestui fapt servesc prevederile art. 370 și 186. Art. 370 CPC stipulează că instanța de apel efectuează în termen de până la 2 luni de la data emiterii încheierii de intentare a procedurii de apel, actele procedurale în vederea pregătirii cauzei pentru dezbateri, în conformitate cu art. 185 și 186 CPC. Pe de altă parte, art. 186 prevede că judecătorul stabilește data până la care pârâtul (intimatul) urmează să prezinte în judecată referința. Astfel, data limită de declarare a apelului incident va fi o dată stabilită de judecător în faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare. În acest sens, încheierea judecătorească de pregătire a cauzei pentru examinare în apel va conține obligatoriu termenul oferit de instanță pentru depunerea referinței. Este de remarcat că acest termen poate fi prelungit pentru aceleași temeiuri doar o singură dată, după cum prevede art. 115 CPC. În consecință, șansa depunerii apelului incident se corelează cu șansa depunerii referinței în termenul procesual prelungit.

II.5. Obiectul apelului incident. Interesul intimatului

Art. 3621 nu prevede expres obiectul apelului incident. Din contextul și scopul normei se înțelege lesne că obiectul acestuia este hotărârea primei instanțe, și nu apelul principal. La elucidarea obiectului apelului incident trebuie să răspundem la întrebarea: Poate apelul incident privi o parte din hotărârea primei instanțe care nu a fost atacată cu apel principal? În pofida relației de accesorialitate dintre apelul principal și apelul incident (care va fi explicată în partea a III-a a articolului), nu considerăm că limitele apelul incident se circumscriu motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul principal, or, după cum am menționat, apelul incident urmărește reformarea hotărârii primei instanțe (în totalitatea sa).

În doctrina românească s-a statuat ideea că intimatul trebuie să își justifice interesul. Nu orice intimat are interes să declare apel incident, ci numai acela care tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe. Dacă intimatul nu a căzut în pretenții în primă instanță, nu are interes să declare un apel incident, ci se poate apăra prin intermediul referinței.[12] În fond, rațiunea acestei forme a apelului este că părțile din proces pot avea interesul de a formula cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe în ipoteza în care alte părți din cauză declară apel principal împotriva respectivei hotărâri, o eventuală soluție din apelul principal putând fi vătămătoare pentru acele părți care au avut câștig de cauză în primă instanță.[13]

Aprecierea interesului de a exercita apelul incident se face de la caz la caz, în raport cu dispozitivul hotărârii atacate, prin care i s-a dat intimatului o satisfacție deplină ori i s-a dat numai o satisfacție parțială, instanța de control fiind însă obligată întotdeauna să verifice dacă prin soluția ce se dă apelului incident se păstrează cadrul substanțial al judecății în primă instanță.[14]

Așadar, interesul apare în momentul în care intimatul ia cunoștință de cererea de apel principală și de motivele pe care aceasta se întemeiază. Având în vedere aceste circumstanțe, intimatul consideră necesară reanalizarea unor soluții cuprinse în hotărârea primei instanțe. În caz contrar, aceste soluții ar obține putere de lucru judecat.

II.6. Forma și taxarea

Textul normei de la art. 3621  indică clar forma declarării apelului incident, și anume în formă scrisă, inclusiv în formă electronică prin PIGD. În lipsa altor reglementări, deducem, în concordanță cu opiniile doctrinare, că apelul incident trebuie să aibă conținutul prevăzut de lege pentru apelul principal. Astfel, art. 365 CPC prevede că în cererea de apel se indică instanța căreia îi este adresat apelul; numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală; hotărârea atacată, instanța care a emis-o, completul de judecată, data emiterii; motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; probele invocate în susținerea apelului; solicitarea apelantului; numele și domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citați în apel; documentele ce se anexează. Această poziție este susținută și de Curtea Supremă de Justiție (a se vedea Hotărârea explicativă).

Într-o opinie, s-a apreciat că, în lipsa unor dispoziții contrare, dacă apelul incident nu îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de articolele ce reglementează apelul (regulile generale), instanța de apel nu va proceda la regularizarea cererii prin care intimatul declară apel incident.[15]Totuși, având în vedere că apelul incident este o varietate a apelului, considerăm că acesta va fi judecat în conformitate cu regulile generale stabilite la art. 368 CPC et seq.

Din circumstanțele temporale expuse supra, urmează a se înțelege că apelul incident se va depune la instanța investită cu soluționarea apelului, iar nu la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Apelul incident se taxează potrivit regulilor prevăzute pentru apelul principal. Legea taxei de stat[16]nu conține norme speciale cu referire la apelul incident, de unde deducem că se aplică regulile prevăzute pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești. Astfel, taxa va constitui 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau alte cereri (plîngeri) iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.

III. Unele aspecte esențiale privind accesorialitatea apelului incident în raport cu apelul principal[17]

Așa cum am menționat, apelul incident presupune obligatoriu existența unui apel principal.

Potrivit alin. 2 al art. 3621, dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluționarea fondului, apelul incident nu produce efecte. Din această prevedere se relevă legătura de condiționare privind soluționarea pe fond a celor două apeluri. Această legătură își are rațiunea în faptul că, dacă nu este cercetat fondul apelului principal, decade însăși rațiunea examinării și soluționării apelului incident, fiindcă intimatul nu dorește înrăutățirea situației sale care rezultă din hotărârea primei instanțe, înrăutățire care nu va avea loc dacă apelul principal nu va fi judecat.

Astfel, apelul incident nu produce efecte dacă:

(i) Apelul a fost retras

Potrivit art. 374 CPC, apelantul și reprezentantul său pot retrage apelul până la dezbaterea cauzei în fond. Apelul poate fi retras în scris sau oral (cu consemnare în procesul-verbal). Ca efect al retragerii, instanța va dispune prin încheiere încetarea procedurii de apel.

(ii) Cererea de apel se restituie

 Cererea de apel se restituie, potrivit art. 369 din CPC, dacă:
– Apelantul nu a lichidat neajunsurile în termenul prevăzut în încheierea de a nu se da curs cererii;
– Dacă apelul a fost depus în afara termenului legal și acesta nu solicită repunerea în termen, sau instanța a refuzat efectuarea repunerii în termen;
– Apelantul a înaintat o nouă pretenție, neexaminată în prima instanță;
– Dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel;
– Apelantul solicită restituirea apelului până la începerea dezbaterii cauzei în fond de instanța de apel;
– În virtutea legii, hotărârea nu poate fi atacată.

(iii) Există alte motive care exclud soluționarea fondului.

De exemplu, dacă după intentarea procedurii de apel se constată că apelul a fost depus în afara termenului legal, a fost înaintată o nouă pretenție, cererea a fost depusă de o persoana care nu era în drept să declare apel sau hotărârea nu putea fi atacată cu apel, instanța va emite o încheiere de încetare a procedurii, nefiind în drept să examineze fondul cu emiterea unei decizii.

Așadar, în situațiile menționate mai sus, prin încheierea de restituire sau prin cea de încetare aprocedurii în instanța de apel, instanța de apel va restitui și apelul incident sau va înceta procedura în privința acestuia. Acest fapt nu reprezintă o sancțiune, ci decurge direct din legătura de accesorialitate.

De asemenea, în practică apar anumite neclarități cu referire la relația de accesorialitate privind lărgirea obiectului apelului principal în cadrul apelului incident. Altfel spus, apare nelămurirea dacă în apelul incident pot fi atacate unele considerente/dispoziții din hotărârea atacată, care nu au fost atacate în apelul principal.

Doctrina[18] soluționează această problemă, stabilind în favoarea intimatului, în sensul că acesta se poate referi în apelul său la aspecte care nu au făcut obiectul apelului principal.

Interpretat strict, textul de lege nu prevede limitarea apelului incident la motivele invocate în apelul principal, ci doar posibilitatea acordată intimatului de a-și formula propriile pretenții.

De asemenea, urmează să determinăm dacă intimatul se poate referi doar la dispozitivul hotărârii primei instanțe, sau inclusiv la temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. În acest sens, menționăm că obiectul apelului este, de cele mai multe ori, dispozitivul hotărârii, care cuprinde doar soluția instanței. Totuși, uneori, părțile pot fi de acord cu soluția adoptată, dar consideră motivarea eronată.

Având în vedere că nu doar dispozitivul hotărârii produce efecte, ci și motivarea acesteia, or, potrivit art. 123 CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată anterior în instanță sunt obligatorii pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane, participanții la proces pot declara apel și împotriva motivelor pe care se bazează dispozitivul.

În acest caz, apelantul trebuie să motiveze în cererea sa dezacordul cu partea din motivare, invocând efectele juridice nefavorabile pe care le produce aceasta.[19]

Din motivele evocate mai sus, considerăm că de aceleași drepturi beneficiază și intimatul în momentul în care decide formularea unui apel incident, mai ales că, de cele mai multe ori, interesul acestuia constă tocmai în a solicita modificarea considerentelor pe care se bazează soluția primei instanțe, chiar dacă aceasta îi este favorabilă, sau revenirea asupra unor argumentări ce au dus la respingerea unor capete de cerere.

Concluzii

În urma analizării instituției apelului incident, introdusă în CPC acum doi ani, considerăm că reglementarea acesteia este utilă, reprezentând un instrument pragmatic în favoarea intimatului care a obținut o hotărâre parțial favorabilă în prima instanță, dar care, în urma exercitării apelului principal, decide să formuleze propriile pretenții. În caz contrar, soluțiile cuprinse în hotărâre ar intra în autoritate de lucru judecat.

De asemenea, reiterăm că acest instrument este menit să disciplineze partea care intenționează să formuleze un apel nefondat, în dorința de a deranja partea adversă sau de a amâna executarea hotărârii. Justițiabilul va trebui să ia în calcul și posibilitatea înrăutățirii situației sale, în ipoteza formulării unui apel incident.

În cele din urmă, merită subliniat că reglementarea apelului incident aduce Republica Moldova în rândul majorității țărilor europene care aplică acest instrument.


[1] A se vedea aici.
[2] Cod nr. 225 din 30 mai 2003 de procedură civilă al Republicii Moldova.
[3] A se vedea aici.
[4] A se vedea aici.
[5] Codul de Procedură Civilă din 1865. În vigoare de la 26 iulie 1993 până la 14 februarie 2013, fiind abrogat prin Legea nr. 76/2012 și înlocuit de Codul de Procedură Civilă din 2010.
Art. 293: Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare.
Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel prevăzută la alin. 1 rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal.
[6] Codul de Procedură Civilă din 2010. În vigoare de la 15 februarie 2013.
Art. 472: (1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.
[7] Noul Cod de Procedură civilă comentat și adnotat, Editura Hamangiu, 2013, de Gabriela Cristina Frențiu și Denisa-Livia Băldean.
[8] Drept procesual civil. Note de curs. Vol. II, Editura Romfel, 1993, de Gabriel Boroi.
[9] Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ediția 1, Editura C.H.Beck, 2015, de Ioan leș.
[10] Considerații referitoare la caracterul accesoriu al apelului incident în procesul civil, de Mihail Stănescu-Sas.
[11] Tratat de procedură civilă. Vol. II. Editura Univesul Juridic, 2013, de Ion Deleanu.
[12] Drept procedual civil. Vol. II. Editura Universul Juridic, 2005, de Mihaela Tabârcă.
[13] Apelul și recursul incident formulate împotriva considerentelor hotărârii judecătoreșt – considerații la cinci ani de la intrarea în vigoare a Codului de Procedură civilă, în Universul Juridic nr. 7/2018, de Luiza Ionescu-Donoiu.
[14] Noul Cod de Procedură civilă comentat și adnotat, Editura Hamangiu, 2013, de Gabriela Cristina Frențiu și Denisa-Livia Băldean.
[15] Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Vol. II. Editura Hamangiu, 2016, de Fabriel Boroi.
[16] Lege nr. 1216 din 3 decembrie 1992 taxei de stat, publicată în Monitorul Parlamentului nr. 12. Disponibilă aici.
[17] Un studiu amplu asupra accesorialității este disponibil aici.
[18] Tratat de procedură civilă. Vol. II. Editura Univesul Juridic, 2013, de Ion Deleanu.
[19] Drept procesual civil. Partea Specială. Tipografia Lexon-Prim, 2016, coordonator Elena Belei.


Alina Gaja

* Mulțumesc doamnei conf. univ. dr. Elena Belei pentru sugestii și observații pe marginea textului de față.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.