Drept penal şi contravenţional

Încetarea procesului penal în ședința de judecată și particularitățile sentinței de încetare
15.06.2020 | Dumitru Roman

Dr. Dumitru Roman

1. Generalități privind soluția încetării procesului penal în judecată

Soluționarea laturii penale poate fi făcută nu numai prin  condamnare sau achitare, așa cum rezultă din condițiile actului procesual de sesizare a instanței de judecată prin rechizitoriu, dar și prin încetarea procesului penal în anumite circumstanțe, când primele două soluții sunt inacceptabile.

Astfel, la începutul secolului al XX-lea, legislația și doctrina românească indica despre soluția absoluțiunii și stingerii acțiunii publice. Codul de procedură penală în art.10 spune că intervine absoluțiunea: ,,când se recunoaște că faptul imputabil inculpatului și a cărui ființă este constatată, nu cade sub previziunile nici unui text de lege.”  ”Așa dar, conform legei absolvirea se pronunță atunci când un fapt material deși constatat în materialitatea sa și deși săvârșit de persoana învinuită, totuși el nu este prevăzut și pedepsit de legea penală și ca atare nu constituie infracțiune; ”…constatarea că nu există faptul material vizat de lege atrage achitarea, pe când constatarea că lipsește unul din elementele juridice atrage absolvirea.”,, Sunt cinci cauze care sting acțiunea publică; a) Moartea inculpatului; b) Amnistia; c)Prescripțiunea; d) Autoritatea de lucru judecat; e) Împăcarea sau transigerea.” [1, p.343,351,375 ],,Și vom adăoga că nu trebuie a distinge între absolvirea din cauză că, fapta nu constituie infracțiune și absolvirea din cauză că ea este prescrisă.” ,,Hotărâri de absoluțiune….absoluțiunea presupune că fapta există, dar nu e prevăzută de legea penală, ori e prescrisă.” [2, p.663,762 ]

Doctrina contemporană românească spune ,,Rezolvarea cauzei începe prin adoptarea unei soluții în ce privește latura penală. În soluționarea acestui aspect, prima instanță are posibilitatea să se pronunțe  una din următoarele trei soluții: condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (art.345).”  Achitarea sau încetarea procesului penal constituie o soluționare negativă a cauzei penale. [3, p.216]

Legislația și doctrina sovietică a prevăzut soluția încetării procesului în ședința de judecată, dar  această rezolvare a unor chestiuni prevăzute de lege se făcea  printr-o încheiere separată și nu prin sentință. Instanţele de judecată la soluţionarea cauzelor în fond adoptau sentinţe referitor la condamnarea sau achitarea inculpaţilor, precum şi la aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor mintali şi la aplicarea faţă de minori a măsurilor de constrângere cu caracter educativ, iar în celelalte cazuri se adoptau încheieri. [4, p.18] Doctrina rusă, deși definește încetarea procesului în ședință de judecată: ,,..o formă de soluționare a fondului cauzei ce constă în determinarea finală a ,, sorții cauzei”, cu toate că în multiple cazuri aceasta se face fără stabilirea de către instanță a  vinovăției sau nevinovăției unei persoane concrete”, [5, p.36] soluția dată nu este perfectată în cadrul unei sentințe.

În Republica Moldova, Codul de procedură penală din 1961, [6] cu completările și modificările ulterioare (art.225 în redacția Legilor din 09.12.94;15.06.95;10.04.96) a prevăzut instituția clasării acțiunii în ședință judiciară, iar art.226 (în redacția Legii din 10.04.96) reglementa sentința de clasare a cauzei penale.

Astfel clasarea cauzei penale se dispunea prin sentință în următoarele cazuri: 1) dacă nu există faptul infracţiunii; 2) când fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii; 3) dacă s-a împlinit termenul de prescripţie; 4) dacă un act  de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvărşită, sau persoana în cauză a fost graţiată; 5) împotriva  persoanei, care  în momentul săvărşirii  faptei  social periculoase  n-a  atins încă vârsta, la care, potrivit legii,  poate  fi trasă la răspundere penală; 6) dacă lipseşte plângerea părţii vătămate sau plângerea a fost retrasă de către partea vătămată, ori dacă partea vătămată s-a împăcat cu învinuitul – în cauzele care pot fi intentate numai în baza plăngerii părţii vătămate, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.94 alin.2 din prezentul Cod; 7) În cazurile prevăzute de Partea specială a Codului penal; 8)în privinţa  unui  decedat, cu excepţia cazurilor, cănd  procesul este  necesar  pentru  reabilitarea decedatului  sau  pentru  revizuirea procesului  în  ce  priveşte alte persoane, în  urma  descoperirii  unor împrejurări noi;  9) în privinţa  unei persoane, referitor la care există o  sentinţă, devenită  definitivă, în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau încheierea ori hotărărea instanţei de judecată de clasare a procesului pe acelaşi temei; 10)în privinţa  unei persoane, referitor la care există o  hotărăre neanulată  a  organului de cercetare penală, a anchetatorului  penal,  a procurorului despre clasarea procesului în legătură cu aceeaşi acuzaţie; 11) din cauza schimbării situaţiei; 12) în legătură cu tragerea persoanei la răspundere administrativă; 13) în legătură cu trimiterea materialelor spre examinare comisiei pentru minori; 14) în cazul încredințării persoanei pe chezășie; 15) dacă nu s-a dovedit participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii și au fost epuizate toate posibilitățile de a acumula probe suplimentare; 16) în cazul renunțării procurorului de la învinuire până la dezbaterile judiciare (cercetării judecătorești).

Totodată, art.5 C.proc.pen.(1961) prevedea: ,, Dacă împrejurările ( nu există faptul infracţiunii; fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii; s-a împlinit termenul de prescripţie; un act  de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvărşită, sau persoana în cauză a fost graţiată) se descoperă în faza dezbaterilor judiciare, procesul continuă până la capăt și în cazurile ( nu există faptul infracţiunii; fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii), instanța de judecată pronunță o sentință de achitare, iar în cazurile (s-a împlinit termenul de prescripţie; un act  de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvărşită, sau persoana în cauză a fost graţiată) – o sentință de condamnare cu mențiunea, că condamnatul este eliberat de pedeapsă.

Prin urmare  în baza temeiurilor indicate era posibilă clasarea cauzei penale (încetarea procesului penal) numai până la etapa cercetării judecătorești.

În concluzie putem conchide că până la adoptarea Codului de procedură penală din 2003 soluția încetării procesului penal în ședință de judecată avea semnificaţia absolvirii inculpatului de răspundere penală şi de pedeapsă pentru temeiuri nereabilitatoare, iar în unele cazuri și pentru temeiuri de reabilitare. Astfel, absoluţiunea este o soluţie a instanţei de judecată prin care cel acuzat se scuteşte de pedeapsă în cazurile când tragerea la răspundere penală este împiedicată de anumite circumstanțe prevăzute de lege sau se dispune înlocuirea acesteia cu alte modalităţi de răspundere (de exemplu cu cea contravențională). Încetarea procesului penal în faza judecării cauzei în prima instanţă constituie o soluţie determinată de imposibilitatea sau inoportunitatea atingerii scopului procedurii în cauză, de regulă, fără a se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Noul Cod de procedură penală din 2003 n-a schimbat semnificativ sistemul și procedura încetării procesului penal în ședința de judecată, incluzând atât temeiuri de nereabilitae cât și unele de reabilitare (de exemplu au fost excluse temeiurile de reabilitare precum: 1) nu există faptul infracţiunii; 2) nu s-a dovedit participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii și au fost epuizate toate posibilitățile de a acumula probe suplimentare). Astfel, conform art.332 C.proc.pen.(2003), până la adoptarea Legii nr.66 din 05.04.2012, temeiuri pentru încetarea procesului penal erau următoarele circumstanțe: 1) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune;  2) fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor când infracțiunea a fost săvârșită de  o persoană juridică; 3) a intervenit termenul de prescripție sau amnistia; 4) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepția cazurilor de reabilitare; 5) lipsește plângerea victimei sau plângerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată în cazurile în care urmărirea penală începe conform art.276, numai în baza plângerii acesteia; 6) părțile s-au împăcat, în cazurile în care legea penală permite împăcarea; 7) persoana n-a atins vârst la care poate fi trasă la răspundere penală; 8) persoana a săvârșit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate și nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical; 9) se constată cauze prevăzute de art.35 Cod penal, care înlătură caracterul penal al faptei (legitima apărare; reținerea infractorului; starea de extremă necesitate; constrângerea fizică sau psihică; riscul întemeiat); 10) există în privința inculpatului o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeași acuzație sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleași temeiuri; 11) există o hotărâre neanulată de începere sau de încetare a urmăririi penale în privința unei persoane, pe aceleași acuzații; 12) există temeiuri de a libera persoana de răspundere penală în cazurile prevăzute de art.53-60 Cod penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională; liberarea în legătură cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii ); 13) există alte circumstanțe prevăzute de lege care condiționează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală (când legea prevede anumit grad de de imunitate persoanei; când legea prevede anumite condiții pentru a trage persoana la răspundere penală etc.); [7, p.495] 14) în cazul în care fapta persoanei constituie o contravenție.

2. Sistemul și clasificarea temeiurilor de încetare a procesului penal, conform art.320 alin.(5), art.332 C.proc.pen. (în redacția Legii Nr.66 din 05.04.2012)[8] și art.391 C.proc.pen.

2.1  Sistemul temeiurilor de încetare a procesului penal

După modificările și completările Codului de procedură penală din 2003 prin Legea Nr.66 din 05.04.2012, încetarea procesului în ședință de judecată poate avea loc în următoarele cazuri:

1) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
2) a intervenit decesul făptuitorului;
3)  lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau plângerea prealabilă a fost retrasă;
4) în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
5) în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal pe aceleaşi acuzaţii;
6) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală (o atare circumstanţă va exista atunci când în şedinţa de judecată se va stabili: a) că aceasta, potrivit art. 165 alin. (4) C.pen., art. 206 alin. (4) C.pen., este victima traficului de fiinţe umane; b) ori infracţiunea este săvârşită de reprezentanţii corpului diplomatic ai statelor străine sau de alte persoane care, potrivit art. 11 alin. (4) C.pen., nu se supun jurisdicţiei penale a Republicii Moldova; c) cazurile prevăzute de art. 57-58 C.pen., d) art. 217 alin. (5), art. 325 alin. (4) C.pen., care prevăd expres liberarea persoanei de răspundere penală în cazul prezenţei anumitor circumstanţe.); [9, p.6]
7) a fost încheiată o tranzacţie în cadrul procesului de mediere sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;
8) persoana nu a atins vârsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
9) persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate, şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical;
10) fapta persoanei constituie o contravenție;
11) procurorul a renunțat de la învinuire în ședință de judecată;
12) în cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională; liberarea în legătură cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii).

Temeiurile de încetare a procesului în ședința de judecată trebuie să fie expres prevăzute de lege, fie de Codul de procedură penală, fie de Codul penal sau de alte legi organice. În  doctrina autohtonă se menționează faptul că ,,În această problemă și practica judecătorească este neuniformă. Nu poate fi încetat procesul penal, așa cum au decis unele instanțe, în cazul când sunt invocate nulități ale actelor (de exemplu, nulitatea rechizitoriului) sau încălcări esențiale ale normelor procesual penale. În acest caz, este necesar de examinat problema sub aspectul admisibilității probelor pe de o parte, sau reducerii pedepsei pe de altă parte (art.385 alin.(4) C.proc.pen.).”[10, p.780]

2.2 Clasificarea temeiurilor de încetare a procesului penal

2.2.1 După natura juridică și consecințele încetării procesului penal în judecată, anterior intrării în vigoare a Legii Nr.66 05.04.2012, temeiurile au fost clasificate în cele de nereabilitare și cele de reabilitare. Prin Legea Nr.66 05.04.2012 au fost excluse temeiurile de reabilitare: 1) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune;  2) fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor când infracțiune a fost săvârșită  de o persoană juridică; 3) se constată una din cauzele prevăzute de art.35 Cod penal, care înlătură caracterul penal al faptei (legitima apărare; reținerea infractorului; starea de extremă necesitate; constrângerea fizică sau psihică; riscul întemeiat). Prin urmare soluția încetării procesului penal în ședința de judecată poate fi adoptată doar pentru temeiuri de nereabilitare.

2.2.2 După originea normelor juridice ce reglementează condițiile și circumstanțele încetării procesului penal distingem: a) temeiuri penale, b) temeiuri procesuale, c) temeiuri mixte. Majoritatea temeiurilor sunt penale, adică își au originea în Codul penal, iar temeiuri procesuale pot fi considerate următoarele circumstanțe:1) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau plângerea prealabilă a fost retrasă; 2) în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri; 3) în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal pe aceleaşi acuzaţii.Temeiurile mixte își au originea în două acte normative dintre care unul este Codul de procedură penală, iar celelalt poate fi oricare lege organică, de exemplu, Codul penal, Codul Contravențional sau oricare altă lege. Temeiuri mixte sunt:  1) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală 2) persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate, şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical; 3) ) fapta persoanei constituie o contravenție; 4) procurorul a renunțat de la învinuire în ședință de judecată.

2.2.3 În funcție de scopul urmărit în procesul penal, în doctrină au fost  menționate următoarele clasificări:a) cauze de încetare a procesului în acţiunea publică de tragere la răspundere penală și b) cauze de încetare a procesului, unde nu se examinează chestiunea tragerii la răspundere penală. Evident, majoritatea absolută a temeiurilor de încetare sunt aplicate în cauze privind tragerea la răspundere penală. Sunt aplicate temiuri de încetare în cauze penale unde nu se examinează chestiunea tragerii la răspundere penală în următoarele circumstanțe: 1) persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate, şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical; 2) la soluționarea cererii de reabilitare depusă de rudele apropiate a persoanei decedate, în procesul revizuirii sentinţei de condamnare se confirmă vinovăţia acesteia. [4, p.20,21]

2.2.4 După caracterul obligatoriu sau arbitrar al cauzei de încetare a procesului penal, potrivit doctrinei din Ucraina, distingem: a) temeiuri imperative și b) temeiuri discreționare. [11, p.31-37] Temeiurile imperative obligă instanța de judecată să dispună încetarea procesului penal, pe când cele discreționare sunt aplicate, dacă instanța le socotește necesare în anumite împrejurări. Majoritatea temeiurilor de încetare a procesului penal sunt imperative, cu excepția cazurilor: 1) în cazurile prevăzute în art.54-55 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională); 2) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală, art.391 alin.(1) pct.6) C.proc.pen.și art.57 C.pen. (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă) sau art.58 C.pen.( liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației). Cele din urmă cauze de liberare de răspundere penală sunt, desigur, temeiuri discreționare. Doctrina penală autohtonă [12, p.406] distinge, după acest criteriu, doar temeirile de liberare de răspundere penală, unde în categoria temeiurilor discreţionare sunt incluse tipurile liberării de răspundere penală prevăzute de art. 54, 55, 57 din Codul penal, iar temeiurile imperative sunt prevăzute de art. 56, 60 și cele din Partea specială a Codului penal.

2.2.5 În funcție de etapele judecății  în prima instanță, la care pot fi aplicate anumite cauze  de încetare a procesului, divizăm temeiurile care se aplică: a) doar până la examinarea probelor (în ședință preliminară sau în partea pregătitoare); b) doar după examinarea probelor (după cercetarea judecătorească); c) la toate etapele, atât în ședință preliminară cât și după cercetarea judecătorească.

A.Doar până la examinarea probelor sunt aplicabile numai temeiurile privind amnistia sau prescripția. După examinarea probelor aceste temeiuri conduc la adoptarea unei sentințe de condamnare (art.389 alin.(4) pct.2 și 3 C.proc.pen.).

B.Doar după examinarea probelor sunt aplicabile următoarele temeiuri: 1) persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical; 2) procurorul a renunțat de la învinuire; 3) în cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională; liberarea în legătură cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii; 4) în cazurile conform art.391 alin.(1) pct.6) C.proc.pen.și art.57 C.pen. (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă) sau art.58 C.pen.( liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației); [10, p.780] 5) fapta persoanei constituie o contravenție .

C.La toate etapele, atât în ședință preliminară cât și după cercetarea judecătorească se aplică următoarele temeiuri:1) a intervenit decesul făptuitorului; 2) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau plângerea prealabilă a fost retrasă; 3) a fost încheiată o tranzacţie în cadrul procesului de mediere sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea; 4) în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri; 5) în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal pe aceleaşi acuzaţii; 6) persoana nu a atins vârsta la care poate fi trasă la răspundere penală; 7) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală, art.391 alin.(1) pct.6) C.proc.pen.( cu excepția cazurilor prevăzute de art.57 și 58 C.pen.).

2.2.6 În funcție de neconstatarea sau constatarea vinovăției inculpatului, distingem temeiuri: a) unde instanța de judecată nu se pronunță asupra vinovăției, b) este obligată să se pronunțe asupra vinovăției. Instanța de judecată nu se pronunță asupra chestiunii vinovăției în majoritatea temeiurilor de incetare. Din aceste considerente sentința de încetare a procesului penal este percepută ca un act de justiție prin care se stabilesc anumite circumstanțe care împiedică desfășurarea procesului și tragerea la răspundere penală a inculpatului sau în privința persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate, şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. Atât practica judecătorească cât și recomandările Curții Supreme de Justiție (Hotărârea Plenului CSJ nr.5 din 19.06.2006 cu privire la sentință) indică despre necesitatea stabilirii culpabilității inculpatului care este eliberat de răspundere penală. Curtea Supremă de Justiție, menționând în acest sens: ,,Dacă unii participanţi ai infracţiunii, în temeiurile prevăzute de lege, au fost eliberaţi de răspunderea penală, instanţa, în cazul în care aceasta are importanţă pentru stabilirea gradului participării inculpatului la săvârşirea infracţiunii, încadrarea juridică a ei sau a altor circumstanţe esenţiale, poate face referire în sentinţă la participarea acestor persoane la infracţiune, cu indicarea temeiurilor de încetare a procesului în privinţa lor.” [13, p.14] Prin urmare culpabilitatea inculpatului se stabilește de către instanța de judecată prin sentință de încetare la aplicarea următoarelor temeiuri: 1) în cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională; liberarea în legătură cu cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii; 2) în cazurile conform art.391 alin.(1) pct.6) C.proc.pen.și art.57 C.pen. (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă) sau art.58 C.pen.( liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației); 3) fapta persoanei constituie o contravenție.

2.2.7 Din considerentul atitudinii unor subiecți procesuali, distingem temeiuri de încetare: a) cu acordul inculpatului; b) cu acordul părții vătamate; c) cu acordul ambelor părți (inculpatului și parții vătămate); d) în baza ordonanței procurorului; e) la recunoașterea vinovăției de către inculpat.

A.Astfel, pentru temeiurile: a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia, încetarea procesului penal este admisă doar cu acordul inculpatului în ședința preliminară sau în partea pregătitoare a ședinței de judecată.

B. Cu acordul părții vătamate presupune cazul retragerii plângerii conform art.276 C.proc.pen.

C. Cu acordul ambelor părți (inculpatului și parții vătămate) este cazul împăcării conform art.109 C.pen.(până la retragerea completului de judecată pentru deliberare) sau art.276 C.proc.pen.( în instanţa de fond, de apel, de recurs, dacă pentru unele infracţiuni nu există calea apelului, dar numai până la rămânerea definitivă a hotărârii). [14, p.8]

D. În baza ordonanței procurorului de renunțare de la învinuire pentru anumite temeiuri instanța de judecată dispune încetarea procesului penal. În cazul când au fost admise erori de drept la pornirea urmăririi penale, înaintării învinuirii sau a survenit prescripţia tragerii la răspundere penală, pe care motiv se declară renunţul procurorului de la învinuire, instanţa va adopta o sentinţă de încetare a procesului penal. [15, p.2]

E. Încetarea procesului penal în legătură cu recunoașterea vinovăției de către inculpat poate fi dispusă de către instanța de judecată în cazurile prevăzute de art.54,55 și 57 C.pen.

3. Sentința și decizia instanței de apel sau instanței de recurs privind încetarea procesului penal

3.1 Generalități

Soluția de încetare a procesuli penal poate fi dispusă de către prima instanță prin sentință sau de către instanțele de apel/recurs prin decizie. În practică instanțele de judecată frecvent recurg la încetarea procesului, fiind constatate anumite impedimente de a continua procesul, fie dispun liberarea de răspundere penală a inculpatului. Conform datelor prezentate de către Procuratura Republicii Moldova soluția încetării procesului în judecată de prima instanță s-a dispus în perioada 2016-2018 (sentințe de încetare/persoane/ponderea din numărul total de sentințe): 2016 – 3226/3708/ 26,7%; 2017 – 2437/2921 /21%; 2018 – 1773/2123 /15,3% . ,,Ponderea de 15,3%, care reprezintă cota sentințelor de încetare a proceselor penale, este cea mai mică din ultimii ani. Studiile efectuate pe acest gen de sentințe, demonstrează că directivele și instrucțiunile Procuraturii Generale, prin care s-a recomandat aplicarea soluțiilor de încetare, pe motive de nereabilitare, în faza de urmărire penală, au fost conștientizate de către procurori, iar goana după indicatorii cantitativi (în speță, majorarea artificială a numărului de cauze penale trimise în instanța de judecată) nu mai reprezintă un criteriu esențial de performanță în activitatea instituției.” [16, p.113] Ponderea aplicării anumitor temeiuri de încetare de către instanțele de judecată  pentru anul 2018, este următoarea:

  1. amnistie – 283 de sentințe (16%);
  2. împăcarea părților – 802 sentințe (45%);
  3. liberarea persoanelor de răspundere penală şi tragerea acestora la răspundere contravenţională -166 sentințe (9,3%);
  4. liberarea minorilor de răspundere penală – 23 sentințe (1,2%);
  5. decesului făptuitorului – 86 sentințe (4,8%);
  6. retragerea plângerii prealabile – 42 sentințe (2,3%),
  7. alte motive (art.332 alin.(1) coroborat cu art.275 pct. 9) Cod de procedură penală -107 sentințe (6%);
  8. fapta constituie contravenție, cu aplicarea sancțiunii  prevăzute în Codul contravențional – 47 sentințe (2,6%);
  9. expirarea termenului de prescripție – 217 sentinţe (12,3%).  [16, p.124]

Prin urmare dacă la urmărirea penală nu s-a dispus încetarea acesteea, procesul penal poate fi încetat de către instanța de fond, de apel sau de recurs. Evident, instanțele de judecată vor dispune încetarea procesului la cerere, demers, din oficiu sau examinând apelul sau recursul, fie că n-a fost aplicat din anumite considerente la etapele precedente ale procesului, fie impedimentul (temeiul de încetare) a apărut la etapa corespunzătoare.

3.2 Particularitățile sentinței de încetare a procesului penal

Sentința de încetare a procesului penal are următoarele particularități:

3.2.1 Este un act de justiție privind absolvirea de răspundere penală pe temeiuri de nereabilitare. Deși cum s-a menționat în doctrina penală ,,în cazurile de liberare de răspundere penală (art. 53 din C.pen.) și în unele cazuri de liberare de pedeapsă penală, indicate expres în lege (art. 89 din C.pen.), persoana se consideră fără antecedente penale” [12, p.575], iar în cazul aplicării amnistiei – antecedentele penale se consideră stinse (art.111 alin.(1) pct.b) C.pen.), totuși față de persoana nereabilitată prin soluția încetării procesului penal survin anumite consecințe nefavorabile. Astfel, potrivit Legii nr.216 din 29.05.2003 [17] (art.20 pct.1), lit.c)), în categoria persoanelor care au săvârșit infracțiuni se iau la evidență unică persoanele absolvite de răspundere penală: 1) în legătură cu expirarea termenului de prescripţie; 2) ca urmare a unui act de amnistie, dacă prin acesta a fost anulată aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită; 3) dacă persoana a fost graţiată; 4) în caz de deces;        5) în legătură cu schimbarea situaţiei.

Prin urmare pentru alte temeiuri de încetare, persoanele nu sunt luate la evidență și cazierul judiciar nu ar trebui să conțină asemenea informație privind încetarea procesului pentru temeiurile: 1) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau plângerea prealabilă a fost retrasă; 2) părțile s-au împăcat; 3) în cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor; liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională; liberarea în legătură cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii); 4) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală; 5) fapta constituie o contravenție; 6) procurorul a renunțat de la învinuire etc.

Alte aspecte ale nereabilitării sunt consecințele asupra relațiilor de muncă pentru unele servicii și funcții ori dreptul persoanei de a candida la anumite funcții sau a desfășura anumite activități. În doctrina rusă s-a menționat ,, reeșind din faptul că prin hotărărea instanței de judecată privind încetarea procesului penal nu s-a stabilit vinovăția persoanei, iar persoana nu este condamnată, formal unele din categorii de funcționari publici (din administrația de stat și cea municipală) își pot continua activitatea în funcția dată.” [18, p.94 – 98] Susținem această opinie cu condiția că fapta săvârșită nu contravine statutului funcției/ocupației persoanei față de care s-a dispus încetarea procesului (fapta nu constituie o abatere disciplinară)  sau actul normativ nu prevede expres restricții și incompatibilități – absolvirea de răspundere penală. Datorită diverselor acte normative din acest domeniu abordarea este diferită: de exemplu, pentru un candidat la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, una din condiții este să nu aibă ,,antecedente penale, inclusiv stinse, ori a fost absolvită de răspundere sau de pedeapsa penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de grațiere”, pe când pentru funcțiile de: ofiţer de urmărire penală din cadrul Direcţiei generale urmărire penală; consilier de probațiune superior; consultant principal în Secția drept public a Direcției juridice, condiția participării este ,,nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”. [19]

3.2.2 Prin sentința de încetare, de regulă, nu se stabilește vinovăția persoanei absolvite de răspundere penală. Datorită faptului că sentința de încetare poate fi adoptată în cadrul ședinței preliminare sau părții pregătitoare a examinării cauzei, adică fără a cerceta probele, instanța de judecată, de jure, nu poate să se pronunțe asupra vinovăției persoanei, pe când după examinarea probelor, în unele cazuri, poate să se pronunțe ( de exemplu, părțile s-au împăcat după cercetarea judecătorească), deși nu este obligată. În cazurile de liberare de răspundere penală (de exemplu, înlocuirea răspunderii penale cu cea contravențională, art.55 C.pen.) instanța de judecată este obligată să examineze probele, să stabilească gradul de vinovăție a persoanei și ulterior  poate să dispună soluția încetării procesului penal. Încetarea procesului penal cu înlocuirea răspunderii penale conform  art.55 C.pen. poate fi dispus doar față de o persoană vinovată. [20, p.60]

3.2.3 Prin sențința de încetare a procesului penal instanța de judecată este obligată să soluționeze acțiunea civilă, dar nu să o lase fără examinare. Până la adoptarea Legii Nr.152 din 01.07.2016, [21] art. 225 alin.(4) C.proc.pen. prevedea următoarea reglementare: ,,Instanţa de judecată lasă acţiunea civilă fără soluţionare în procesul penal în cazul adoptării sentinţei de încetare a urmăririi penale sau de achitare din motivul lipsei componenţei infracţiunii, fapt ce nu împiedică persoana care a iniţiat acţiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.” Ulterior prin legea supra această dispoziție specială imperativă este abrogată, iar aliniatul (3) este modificat cu o reglementare generală imperativă, cu următorul conținut: ,,Odată cu soluționarea cauzei penale, judecătorul este obligat să soluționeze acțiunea civilă.

Această abordare a legiuitorului în trecut  privind modul de soluțonare a acțiunii civile prin sentința de încetare s-a constatat a fi contrară art.6 CoEDO. În acest sens, în doctrina națională s-a formulat următoarea opinie:,,Lăsarea nesoluționată de către instanța penală a acțiunii civile în cazul expirării prescripției răspunderii penale poate genera discuții similare cu cele care au dus la constatarea de către CtEDO a încălcării dreptului la un proces echitabil în situația în care, intervenind prescripția răspunderii penale, partea civilă nu-și găsește rezolvarea, în cadrul procesului inițial, a pretențiilor sale, fără ca ei să i se poată reține vreo culpă procesuală pentru această nerezolvare a fondului. În cauza Atanasova vs Bulgaria (Hotărârea din 2 octombrie 2008, paragraful 46) CtEDO a constatat că această situație contravine art.6 paragraful 1 CoEDO, iar posibilitatea recunoscută legal pentru partea civilă de a se adresa instanței civile cu o acțiune separată nu constituie o garanție eficace, Curtea, reținând „…în mod special că deschiderea acestei noi proceduri implică în mod necesar administrarea din nou a probelor, sarcină care i-ar reveni reclamantei, și că stabilirea eventualei răspunderi a autorului ar putea să ajungă, după atâta timp de la comiterea faptei, extrem de dificilă.” [22, p.100] Dealtfel, Curtea Constituțională a României  în Decizia nr.586 din 13.09.2016 a constatat: ,, … lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul prevăzut la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, presupune, de plano, repararea prejudiciilor provocate prin săvârşirea infracţiunilor pentru care intervine prescripţia răspunderii penale în urma parcurgerii unei proceduri nejustificat de lungi, care presupune mai întâi constituirea persoanei vătămate sau a moştenitorilor acesteia ca parte civilă în procesul penal, iar, apoi, după pronunţarea de către instanţa penală a soluţiei încetării procesului penal, parcurgerea procedurii civile. Caracterul nejustificat al întinderii în timp a acestei proceduri este dat de premisa unei durate ce variază între 3 şi 30 de ani, la care se adaugă durata soluţionării acţiunii civile promovate în faţa instanţei civile. Or, prin raportare la standardele impuse prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului mai sus invocată, caracterul nerezonabil al unor astfel de termene este de netăgăduit.” [23]

În  ce constă soluționarea acțiunii civile în mod obligatoriu prin sentința de încetare după modificările operate în art.225 alin.(3) C.proc.pen, dat fiind faptul  că temeiuri de încetare sunt variate? Soluțiile au fost sugerate în doctrină: ,,Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită, fără a avea însă efecte asupra drepturilor persoanei vătămate şi, în consecinţă, dacă a produs prejudicii materiale şi daune morale părţii civile, instanţa va obliga pe cel exonerat de răspundere penală să repare paguba produsă prin infracţiunea pe care a săvârşit-o. În cazul menţionat, instanţa are obligaţia să soluţioneze acţiunea civilă. În cazul punerii pe rol a unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, în egală măsură, sunt aplicabile regulile tranzacției de împăcare, prin care părțile ajung la un compromis, fapt ce determină ca acțiunea civilă să se stingă. Odată cu împăcarea, partea civilă pierde dreptul de a exercita acțiunea civilă în cadrul unui proces civil. Aceeași situație este și în cazul retragerii plângerii prealabile, care are același efect ca și împăcarea părților. În cazul în care instanţa constată că fapta, pentru care răspunderea penală a fost prescrisă, a produs prejudicii materiale, va obliga inculpatul la repararea prejudiciului cauzat, dacă acţiunea civilă nu s-a prescris conform normelor dreptului civil în materia prescripţiei. În cazul în care a intervenit decesul făptuitorului, instanța nu poate respinge acțiunea civilă sau rezervă folosirea de către parte a căii unei acțiuni separate în instanță, dar atrage în calitate de părți civilmente responsabile moștenitorii inculpatului.” [24, p.73 – 74]

Cu aceste soluții suntem de acord și le susținem totalmente, dar nu suntem de acord cu următoarea opinie, exprimată privind alte temeiuri de încetare precum: ,,În situația pronunțării unei sentințe de încetare a procesului pe motivul neatingerii vârstei pentru atragere la răspundere penală, sau când există o hotărâre a organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului, persoanei i se propune de a înainta o acțiune în cadrul procesului civil. (sublinierea ne aparține)”[24, p.74] În aceste situații considerăm întemeiate următoarele soluții: a) în cazul neatingerii vârstei pentru atragere la răspundere penală, urmează a fi atrași părinții minorului în calitate de parte civilmente responsabilă și examinat fondul acțiunii civile în cadrul procesului penal; b) în cazul existenței unei hotărâri a organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, instanța este obligată să examineze acțiunea civilă și să se pronunțe asupra prejudiciului cauzat  prin fapta penală a inculpatului, dacă anterior în cauza precedentă sau urmare a acestei hotărâri nu s-a soluționat acțiunea civilă.

3.2.4 Sentința de încetare a procesului penal poate fi atacată cu recurs sau după caz cu apel. În practică instanțele de judecată (Curțile de Apel) [25, p.30] abordează diferit subiectul criteriilor când se atacă cu recurs și când cu apel sentința de încetare a procesului penal. Unele instanțe judecătorești se conduc de recomandările Curții Supreme de Justiție ,, … sentinţa de încetare a procesului penal poate fi atacată cu recurs în cazul în care cauza s-a judecat în şedinţa preliminară (art.345, 350 Cod de procedură penală) şi cu apel în cazul în care cauza s-a judecat în ordinea stabilită la art. 354-384 Cod de procedură penală.” [13, p.9]  Alte instanțe iau ca bază reglementările legii privind recursul: ,,Sentințele pronunțate de judecătorii în cadrul ședinței preliminară pe cauze penale, privind infracțiunile pentru săvârșirea cărora legea prevede în exclusivitate o pedeapsă nonprivativă de libertate, urmează a fi atacate cu recurs în conformitate cu prevederile art. 437 alin.(1) Cod de procedură penală.” [25, p.30]

Doctrina autohtonă consecvent susține opinia: ,,Sentința de încetare, dacă a fost adoptată fără a fi cercetate probele, poate fi atacată cu recurs în ordinea  și în termenele prevăzute de art.437,439. Sentința de încetare a procesului penal adoptată  după cercetarea probelor poate fi atacată cu apel în ordinea și termenul prevăzut de art.400-405.”;[7, p.495] ”Pornind de la faptul că la această etapă (ședința preliminară – n.n.) nu se examinează fondul cauzei, sentința este susceptibilă de recurs, în condițiile art.437 C.proc.pen.”[10, p.781] În opinia noastră, sentința de încetare a procesului penal emisă în cadrul ședinței preliminare poate fi atacată numai cu recurs, iar cea pronunțată după cercetarea judecătorească este susceptibilă de a fi atacată fie cu apel, sau după caz, cu recurs, în condițiile art.400 alin.(1), art.437 alin.(1) pct.1) și 3) C.proc.pen.

3.2.5 Prin sentința de încetarea procesului penal persoana absolvită de răspundere penală  poate fi obligată la achitarea cheltuielilor de judecată. Din reglementările prevăzute de art.229 alin.(2),(5) și (6) C.proc.pen., rezultă următoarele concluzii: a) achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată de persoana în privinţa căreia procesul penal a fost încetat pe temeiuri de nereabilitare; b) în cazul încetării procesului penal în urma împăcării părţii vătămate cu inculpatul, instanţa de judecată poate trece cheltuielile judiciare în sarcina părţii vătămate, a inculpatului sau numai a uneia din părţi; c) în caz de deces al inculpatului, cheltuielile judiciare nu pot fi puse în sarcina succesorilor lui.

*Acest articol a fost publica în:Polish  Science Journal, Issue 4(25), International Science Journal, WARSAW, POLAND Wydawnictwo Naukowe “iScience” 2020

Referințe bibliografice:

  1. Tanoviceanu I. Tratat de drept şi procedură penală / I. Tanoviceanu ; Doctrina de Vintilă Dongoroz ; Referinţe la legislaţiunile din Bucovina şi Ardeal de Corneliu Chiseliţă şi Ştefan Laday ; Jurisprudenţa de Eugen C. Decusară ; cu o prefaţă de N. C. Schina. – Ediţiunea a 2-a a Cursului de drept şi procedură penală, revăzut şi complectat. – Bucureşti : Tip. ” Curierul judiciar”, Vol. 4. – [1926]. – XV,p.343,351,375.Disponibil:file:///C:/Users/roman/Downloads/BCUCLUJ_FG_206486_1925_004%20(2).pdf
  2. Tanoviceanu I. Tratat de drept şi procedură penală / I. Tanoviceanu ; Doctrina de Vintilă Dongoroz ; Referinţe la legislaţiunile din Bucovina şi Ardeal de Corneliu Chiseliţă şi Ştefan Laday ; Jurisprudenţa de Eugen C. Decusară ; cu o prefaţă de N. C. Schina. – Ediţiunea a 2-a a Cursului de drept şi procedură penală, revăzut şi complectat. – Bucureşti : Tip. ” Curierul judiciar”, Vol. 5. – [1927]. – VIII, p.663,762. Disponibil:file:///C:/Users/roman/Downloads/BCUCLUJ_FG_206486_1927_005.pdf\
  3. Volonciu N. Tratat de procedură penală, Partea specială, Vol.II PAIDEIA, București, 1996. p.216
  4. Airapetean A. Particularitățile de emitere a actului justițiar în procesul penal: Note de curs.USEM, Chișinău,2013.p.18. Disponibil:https://usem.md/uploads/files/Facultatea_de_Drept/Suport_Didactic/Ciclul_II/Note_de_Curs/011__Particularitatile_de_emitere_a_actului_justitiar_in_procesul_penal.pdf
  5. Ибрагимова Л.Д. Прекращение уголовного дела как решение суда по результатам предварительного слушания.În:Сибирские уголовно-процессуальные и криминалистические чтения,2013, p.36.Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/n/prekraschenie-ugolovnogo-dela-kak-reshenie-suda-po-rezultatam-predvaritelnogo-slushaniya
  6. Codul de procedură penală din 24.03.1961 Publicat:24.03.1961 în B.Of. Nr.010 Promulgat: 24.03.1961, (Abrogat prin Legea Parlamentului 122/14.03.02. M.O. Nr.104/07.06.02 art.447 la data 12.06.03). Disponibil: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=314075
  7. Dolea I., Roman D., Vîzdoagă T., ș.a.,Codul de procedură penală. Comentariu, Ediția a II-a, Chișinău: Cartier, 2005, p.495.
  8. Legea Nr.66 din 05.04.2012 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003. Publicat : 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159     art Nr : 510     Data intrarii in vigoare : 27.10.2012. Disponibil: http://lex.justice.md/md/344151/
  9. Recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Republicii Moldova cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 270 alin. (9) Cod de procedură penală. Punctul 6) din Decizia Curții Supreme de Justiție din 07 mai 2013, dosarul 4-1ril-1/2013, p.6.Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_interes_lege.php?id=1
  10. Dolea I. Codul de procedură penală al Republicii Moldova:(comentariu aplicativ):Textul cu modificare legislative operate până la 1 septembrie 2016:Cartea Juridică, Chișinău,2016.p.780.
  11. Шмындрук О. Ф. Прекращение уголовного производства с освобождением лица от уголовной ответственности в подготовительном судебном заседании в Украине / О. Ф. Шмындрук // Евразийская адвокатура. – 2015. –№ 3 (16). –С. 31-37. Disponibil:https://eprints.oa.edu.ua/4603/1/Shmyndruk_11052016.pdf
  12. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal, Partea Generală, Volumul I, Ediția a II-a, Chișinău:Cartier juridic, 2005, p.406 Disponibil: http://drept.usm.md/public/files/Dreptpenalgeneral3acfb.pdf
  13. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova privind sentința judecătorească5 din 19.06.2006. Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr.1,p.14. Disponibil: https://www.legal-tools.org/doc/bdda85/pdf/
  14. Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 56 Cu privire la aplicarea art. 109 CP şi 276 CPP în cazurile împăcării părţilor, p.8. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=85
  15. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție ,,Cu privire la unele chestiuni ce vizează participarea procurorului la judecarea cauzei penale” 12 din 24.12.2012(pct.4), p.2. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=43
  16. Procuratura Republicii Moldova: Raport privind activitatea Procuraturii pentru anul 2018. Chișinău, 2019, p.113. Disponibil:http://www.procuratura.md/file/2019-03-05_Raportul%20Public%20activitatea%20Procuraturii%20Generale%20anul%202018.pdf
  17. Legea nr.216 din 29.05.2003 cu privire la Sistemul integral automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni. Publicat : 08-08-2003 în Monitorul Oficial Nr. 170-172 art. 695. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=27859&lang=ro
  18. Лобанова С.И. Проблемные аспекты прекращения уголовного дела и уголовного преследования в стадии судебного разбирательства. УДК 343.1  Страницы в журнале: 94-98. Disponibil:  ttps://www.sovremennoepravo.ru/m/articles/view/Проблемные-аспекты-прекращения-уголовного-дела-и-уголовного-преследования-в-стадии-судебного-разбирательств.
  19. gov.md Disponibil: http://careers.gov.md/display-job/10104
  20. Garbuz C. Esența și conținutul instituției înlocuirii răspunderii penale în baza legislației Republicii Moldova.Revista Națională de Drept nr.4, 2014, p.60. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Esenta%20si%20conțâtinutul%20institutiei%20inlocuirii%20raspunderii%20penale%20in%20baza%20legislatiei%20RM.pdf
  21. Legea Nr.152 din 01.07.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Publicat : 30-07-2016 în Monitorul Oficial Nr. 245-246 art. 517 Disponibil:https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=94166&lang=ro
  22. Ababei E. Soluțiile instanței în raport cu acțiunea civilă examinată în cadrul procesului penal. În:STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2019, nr.8(128) p.100. Disponibil:http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/12.-p.94-103.pdf
  23. Decizia nr.586 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ. Publicat în  MONIITORUL OFICIAL (al României) nr.1.001 din 13 decembrie 2016. Disponibil:http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/184599
  24. Danilov A., Ciobanu O. Soluționarea acțiunii civile în procesul penal al Republicii Moldova. În: Revista Națională de Drept, 2018, nr.1-3, p.73-74. Disponibil: file:///C:/Users/roman/AppData/Local/Packages/Microsoft.MicrosoftEdge_8wekyb3d8bbwe/TempState/Downloads/RND-2018-No1-3-pp71-74%20(1).pdf
  25. Calendari D. Calea de atac împotriva sentinței de încetare a procesului penal pronunțate în ședința preliminară: apel sau recurs? În:Materialele Conferinței științifice internaționale „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 7 iunie 2017, Volumul I, p.30. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/28_31_Calea%20de%20atac%20impotriva%20sentintei%20de%20incetare%20a%20procesului%20penal.pdf

Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.