Dr. hab. Alexandru Arseni

*Acest mesaj a fost transmis prin intermediul domnului prof. dr. hab. Alexandru Arseni, deputat în cadrul Parlamentului de primă legislatură, votant și semnatar al Declarației de Independență.

În plinul proces de renaştere naţională semnificat şi de Marea Adunare Naţională din 27 august 1989 cu revenirea la grafia latină a limbii române, cetăţenii republicii prin votul său în alegerile din februarie-martie 1990 a desemnat deputaţii în Parlamentul de Prima Legislatură (1990-1994).

Sintetizând platformele electorale, în care ca fir roşu se remarcă „Suveranitatea”, Parlamentul prin votul său la 23 iunie 1990 a adoptat Declaraţia Suveranităţii.

Prin acest act juridic Parlamentul a legiferat supremaţia şi independenţa voinţei poporului ridicată la putere de stat.

Astfel, Supremaţia desemnând însuşirea acestei puteri de a fi superioară – şi dominantă – faţă de orice alte puteri (autorităţi) sociale constituite în interiorul statului. Supremaţia constă în competenţa de a „stabili şi rezolva toate problemele vieţii politice şi social-economice prin norme juridice obligatorii pentru toţi locuitorii statului şi a dispune de toate resursele materiale aflătoare pe acest teritoriu” (Deleanu Ion, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol.1, p.71).

Iar, Independenţa – desemnând dreptul deplin, exclusiv şi nelimitat, al fiecărui stat de a decide în toate problemele interne şi externe după libera sa apreciere şi potrivit cu interesele proprii, fără imixtiunea sau constrângerea exercitată de o altă putere statală sau suprastatală (Deleanu Ion, p.73).

Astfel prin art.2 al Declaraţiei s-a  stabilit că izvorul şi purtătorul suveranităţii este poporul. Suveranitatea este exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat.

În acest context s-a stabilit supremaţia Constituţiei şi aplicarea legilor republicane. S-a legitimat principiul supremaţiei puterilor în stat, precum şi garantate drepturile şi libertăţile fundamentale cetăţeneşti.

Prevederile Declaraţiei au fost dezvoltate într-un şir de legi, care legitimau suveranitatea poporului. În mod deosebit de menţionat:

1. Avizul Comisiei parlamentare pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august 1939 precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, adoptat de către Parlament la 23 iunie 1990.
2. Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, în preambulul căreia se menţionează că Parlamentul Republicii Moldova, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice, pornind de la Declaraţia Suveranităţii. Proclamă independenţa, votată de către Deputaţii poporului şi legitimată prin votul unanim al poporului suveran, întrunit în Marea Adunare Naţională.

Conceptul de suveranitate este legiferat şi în art.1 alin.(1) din Constituţie, în conformitate cu care Republica Moldova este un stat suveran şi independent.

Acum la cei 30 de ani de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii detestăm cu regret, devieri şi nerealizări ale prevederilor acestui act, astfel fiind ştirbată însăşi suveranitatea poporului, dreptul său la libera dezvoltare în cadrul comunităţii mondiale.

În pofida acestor realităţi Deputaţii Poporului al Parlamentului de Prima legislatură (1990-1994) felicită reciproc colegii care au votat şi transpus în viaţă prevederile Declaraţiei Suveranităţii.

Cu aceeaşi căldură sufletească felicităm şi întreg poporul suveran, rămânând alături de el şi continuând constituirea statului de drept şi democratic, integrarea în spaţiul juridic şi social-economic european, păstrându-ne şi dezvoltând spiritul şi tradiţiile naţionale.

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu !

Consiliul de Administraţie
al AO „Parlamentul de Prima Legislatură” (1990-1994)