Marcel Lupu
În comentariile sale cu privire la mass-media și relațiile cu publicul, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom, a subliniat că informațiile veridice și oportune sunt esențiale în vederea combaterii pandemiei provocate de COVID-19[1]. Totuși, unele guverne au aplicat restricții excesive în privința libertății de exprimare, sub pretextul combaterii dezinformării. Spre exemplu, în Armenia, potrivit regulilor instituite în timpul stării de urgență, orice publicație despre coronavirus, inclusiv pe rețelele de socializare, poate conține doar date furnizate de autorități. Altfel spus, acestea trebuie să reflecte integral informațiile oficiale. În Ungaria a fost prevăzută pedeapsa cu închisoarea pentru publicarea informației considerată de autorități ca „dezinformare cu privire la pandemie”. În Turcia, mai mult de 300 de persoane au fost reținute pentru publicarea pe rețelele de socializare a unor informații despre coronavirus[2].
Starea de urgență reprezintă o perioadă favorabilă pentru a limita drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, de către unii lideri, inamici ai democrației. Din acest motiv, mai multe organizații internaționale și-au manifestat îngrijorarea și le-au solicitat statelor să asigure, în ciuda crizei, protecția libertății de exprimare și a accesului la informație[3].
Pe 20 martie 2020, Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a prezentat în fața Parlamentului maghiar o lege care îi conferă puteri autocrate, invocând necesitatea declarării stării de urgență, în vederea combaterii coronavirusului. Legea a fost votată de legislativ pe 30 martie 2020. Legea în discuție prevede, printre altele, modificarea articolului 337 din Codul penal și introducerea pedepsei cu închisoarea de până la cinci ani pentru comiterea faptei de dezinformare a publicului în timpul stării de urgență.
În continuare, îmi propun să efectuez un test de proporționalitate a măsurii adoptate, având în vedere jurisprudența pertinentă a Curții Europene cu privire la libertatea de exprimare.
Până a trece la prima etapă a testului de proporționalitate trebuie de constatat dacă măsura în discuție intră în câmpul de aplicare a articolului 10 din Convenția Europeană. Curtea Europeană a menționat că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva articolului 10 § 2, aceasta este valabilă nu numai pentru „informațiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau neliniștesc. Aceasta este o cerință a pluralismului, a toleranței și a mentalității deschise, fără de care nu există „societate democratică” (Handyside v. Regatul Unit, 7 decembrie 1976, § 49).
Aplicarea pedepsei cu închisoarea, chiar și cu suspendarea executării acesteia, pentru exprimarea ideilor sau a gândurilor constituie o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare și intră în câmpul de aplicare a articolului 10 din Convenție (a se vedea cauza Sinkova v. Ucraina, 27 februarie 2018, § 100). Așadar, pedeapsa prevăzută de legea analizată limitează libertatea de exprimare. Întrebarea este dacă această ingerință este conformă cu principiul legalității și cel al proporționalității.
a) Dacă ingerința a fost „prevăzută de lege”
Expresia „prevăzută de lege” din cel de-al doilea paragraf al articolului 10 din Convenția Europeană nu impune doar ca ingerința să aibă o bază legală în dreptul național, ci se referă, de asemenea, la calitatea legii în discuție, care trebuie să fie una accesibilă, iar efectele sale trebuie să fie previzibile (VGT Verein gegen Tierfabriken v. Elveția, 28 iunie 2001, § 52).
Noul articol 337 din Codul penal al Ungariei are următorul text: persoanele care în timpul stării de urgență răspândesc informații false sau adevăruri denaturate, apte să obstrucționeze sau să împiedice scopul stării de urgență, comit o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la cinci ani[4].
Acest text de lege nu este unul suficient de clar și de comprehensiv. Totuși, având în vedere că a fost adoptat recent, ține de competența instanțelor de judecată naționale să confere sens cuvintelor din acest articol. În acest context, Curtea Europeană a menționat că va exista întotdeauna un element de incertitudine cu privire la sensul unei noi dispoziții legale până când va fi interpretat și aplicat de instanțele naționale (a se vedea Perinçek v. Elveția, 15 octombrie 2015 [MC], §§ 135, 138; Dmitriyevskiy v. Rusia, 3 octombrie 2017, § 82).
Astfel, în ciuda faptului că există dubii cu privire la respectarea exigențelor clarității și previzibilității legii, pentru a-mi consolida raționamentele, voi trece la următoarea etapă a testului de proporționalitate.
b) Existența unui scop legitim
Aș putea admite că scopul legitim urmărit de măsura analizată este scopul împiedicării răspândirii informațiilor false în timpul stării de urgență provocată de pandemie. Acest scop poate fi subsumat scopului general al protecției sănătății de la paragraful secund al articolului 10 din Convenție. Spre exemplu, răspândirea unor informații false cu privire la caracterul nepericulos al bolii ar putea pune în pericol sănătatea oamenilor care nu vor respecta măsurile de carantină. Dimpotrivă, răspândirea unor informații false cu privire la caracterul incurabil al bolii ar putea provoca anxietate și neliniște apte să genereze consecințe grave.
Totuși, există voci care afirmă că legea în discuție urmărește scopul eliminării presei independente din Ungaria și supunerea acesteia partidului de la guvernare[5]. Peste 100 de mii de unguri au semnat o petiție împotriva acestei legi, iar liderul partidului de opoziție, Jobbik, a declarat că legea în discuție „a plasat toată democrația maghiară în carantină”.[6]
În acest sens, deși se invocă un pretins scop legitim urmărit prin măsura analizată, ar putea exista un „scop din umbră” al guvernului maghiar de a elimina presa independentă din Ungaria.
Întreaga structură a Convenției Europene se bazează pe prezumția generală potrivit căreia autoritățile publice ale statelor membre acționează cu bună credință. Dar politicele publice pot avea o „agendă secretă” și, prin urmare, prezumția bunei-credințe poate fi răsturnată. Reclamantul care susține că exercițiul drepturilor și libertăților sale a fost limitat în baza unui motiv inadecvat trebuie să demonstreze, convingător, că adevăratul scop al autorităților nu a fost același cu cel anunțat sau care ar putea fi dedus, în mod rezonabil, din context (Rasul Jafarov v. Azerbaijan, 17 martie 2016, § 153)[7]. În situațiile în care se constată că pretinsele scopuri legitime sunt, de fapt, „scopuri din umbră”, Curtea Europeană aplică articolul 18 din Convenție și declară că scopul invocat este lipsit le legitimitate.
Cu toate că nu este dezirabil pentru un test de proporționalitate să se treacă la următoarea etapă în situația în care nu se poate de identificat un scop legitim, în prezentul test nu dispun de suficiente probe ca să afirm faptul existenței unei „agende secrete” a guvernului Orbán. Ar constitui o speculație dacă mă voi limita la acesta etapă și, prin urmare, trebuie să trec la următoarea etapă a testului.
c) Cu privire la legătura rațională dintre măsurile prevăzute de dispozițiile legale contestate și scopurile legitime urmărite de acestea
Pentru că nu este suficientă constatarea caracterului legitim al scopului, trebuie de analizat dacă pedeapsa instituită prin dispozițiile legale în discuție are o legătură rațională cu scopul urmărit. Problema care se pune, așadar, este dacă pedeapsa de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea informațiilor false în timpul stării de urgență poate contribui la protecția sănătății publice.
Stabilirea unor pedepse pentru răspândirea știrilor false pe timp de pandemie ar putea preveni astfel de fapte și, în consecință, ar putea contribui la protecția sănătății publice. Astfel, nu se poate afirma lipsa unei legături raționale cu scopul legitim pe care îl urmăresc prevederile în discuție.
d) Cu privire la existența unor măsuri alternative mai puțin intruzive, care au o legătură rațională cu scopul legitim urmărit
La această etapă voi verifica existența altor măsuri care au o legătură rațională cu scopul legitim incident, mai puțin intruzive pentru dreptul la libertatea de exprimare, apte să realizeze aceste scopuri la fel de eficient.
Etapa necesității sau etapa măsurilor mai puțin intruzive este exprimată sugestiv prin dictonul englez „Don’t use a sledgehammer to crack a nut”, care sugerează că nucile pot fi sparte și cu un ciocan, nu neapărat cu un baros. În practică, poate fi dificil să se stabilească dacă o alternativă este mai puțin restrictivă, în particular, pentru că acest fapt presupune să se compare in concreto avantajele și dezavantajele măsurilor alternative care nu au fost adoptate în realitate[8].
În câmpul de aplicare a articolului 10 din Convenția Europeană, raționamentul măsurilor mai puțin intruzive fost aplicat de către Curtea Europeană, în mod explicit, în două cazuri contra Turciei (Ürper și alții, 20 octombrie 2009; Turgay și alții, 15 iunie 2010). Aceste cazuri au pus în discuție problema interzicerii publicării integrale a ziarelor. Curtea a decis că marja de apreciere a statutului era una restrânsă având în vedere rolul de veghe a presei într-o democrație. În Ürper, Curtea a reținut că autoritățile naționale trebuiau să aibă în vedere măsuri mai puțin severe, cum ar fi interdicția publicării unor articole specifice, nu a întregului ziar (Ürper și alții v. Turcia, 20 octombrie 2009, §§ 43-44)[9].
Măsura discutată în prezentul test de proporționalitate prevede pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani pentru răspândirea în timpul stării de urgență a unor informații care sunt apreciate de autorități ca fiind false. În continuare, voi identifica, la modul abstract, care sunt eventualele măsuri mai puțin intruzive care pot să asigure la fel de bine scopul urmărit.
Având în vedere că măsura în discuție prevede o pedeapsă privativă de libertate pentru fapta de răspândire a pretinselor informații false, o măsură mai puțin restrictivă ar putea fi aplicarea unei pedepse mai blânde, spre exemplu o amendă. Aplicarea unei amenzi ar putea realiza la fel de bine scopul legitim constatat. De asemenea, guvernul maghiar ar fi putut avea în vedere o eventuală aplicare graduală a pedepselor. De exemplu, pentru prima abatere o amendă. Pentru a doua abatere o amendă dublă. Pentru a treia abatere o pedeapsă privativă de libertate, dar nu până la cinci ani așa cum prevede măsura în discuție, ci una prevăzută pe zile.
De asemenea, autoritățile maghiare puteau să pună în aplicare un mecanism de retragere din spațiul public a pretinselor informații false, fără a fi aplicate sancțiuni.
Aplicarea închisorii de până la cinci ani, o formă severă de pedeapsă, pentru publicarea unor pretinse informații false, ar putea avea efect inhibator asupra rolului presei și a libertății de exprimare în general. Nu acestea sunt exigențele preeminenței dreptului.
Având în vedere cele menționate, măsura analizată nu poate trece de această etapă a testului de proporționalitate. În eventualitatea unui control de constituționalitate, această prevedere legală trebuie să fie declarată neconstituțională.
Sunt de acord că răspândirea informațiilor false despre coronavirus este aptă să provoace consecințe grave. Totuși, guvernele nu pot institui măsuri draconice în vederea combaterii dezinformării. Orice limitare a drepturilor omului trebuie să respecte principiul proporționalității.
Referințe:
[1] https://www.who.int/dg/speeches/detail/who-director-general-s-opening-remarks-at-the-media-briefing-on-covid-19–5-march-2020
[2] https://www.bbc.com/russian/features-52105013
[3] https://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=25729&LangID=E
[4] https://hungarianspectrum.org/2020/03/21/translation-of-draft-law-on-protecting-against-the-coronavirus/
[5] 6. Kim Lane Scheppele, Orban’s Emergency (https://verfassungsblog.de/orbans-emergency/)
[6] https://www.bbc.com/russian/features-52105013
[7] Teodor Papuc, Principiul proporționalității și testul acestuia. Circulând pe terenul motivelor, în Noua Revista de Drepturile Omului Nr 3 din 2017
[8] Ibidem
[9] Eva Brems, Laurens Lavrysen, Don’t Use a Sledgehammer to Crack a Nut: Less Restrictive Means in the Case Law of the European Court of Human Rights, în Human Rights Law Review nr. 15 (1) din 2015