Joi, 9 iulie 2020, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 20 pentru interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție (sesizările nr. 100b/2020, nr. 102b/2020 și nr. 103b/2020).

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse de către domnii Sergiu Litvinenco (sesizarea nr. 100b/2020), Dinu Plîngău (sesizarea nr. 102b/2020), Denis Ulanov și Serghei Sîrbu (sesizarea nr. 103b/2020), deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizărilor au solicitat Curții să explice următoarele chestiuni, prin interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3), 140 alin. (2) din Constituție:

(1) Caracterul definitiv și nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curții Constituționale, prevăzut de articolul 140 alin. (2) din Constituție este aplicabil tuturor hotărârilor pronunțate de către Curte în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție?

(2) Hotărârile Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale se supun unor căi de atac?

Analiza Curții

1. Cu privire la faptul dacă caracterul definitiv și nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curții Constituționale, prevăzut de articolul 140 alin. (2) din Constituție, este aplicabil tuturor hotărârilor pronunțate de către Curte în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție

Curtea a reținut că textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție nu distinge nici în funcție de tipurile actelor pe care Curtea le pronunță (hotărâre, decizie, aviz), nici în funcție de conținutul acestora, ceea ce conduce la concluzia că toate actele Curții, pronunțate în exercitarea competențelor sale constituționale sunt definitive. Noțiunea de „hotărâre” este una generală şi cuprinde toate tipurile de acte ale Curții: hotărâre, decizie, aviz. Indiferent de denumirea lor, actele respective, sunt definitive şi nu pot fi atacate. Astfel, textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție, în accepțiunea de acte adoptate de Curte, are în vedere hotărârile, deciziile și avizele pronunțate de Curte în exercitarea competențelor sale constituționale.

Prin urmare, Curtea a reținut că Constituția nu face o distincție între hotărârile adoptate de Curtea Constituțională în exercitarea competențelor prevăzute de Constituție, fie că acestea sunt reglementate în articolul 135 alin. (1), fie în articolul 136 alin. (3) din Legea Supremă.

Constituanta a stabilit în articolul 140 alin. (2) exact același statut constituțional pentru toate hotărârile adoptate de Plenul Curții Constituționale referitoare la problemele care sunt atribuite în competența sa exclusivă de către Constituție, și anume că acestea „sunt definitive şi nu pot fi atacate”.

Curtea a notat că actele emise în cadrul exercitării competențelor constituționale exclusive ale Curții Constituționale nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nici o autoritate publică, inclusiv de instanța de judecată în procedură de contencios administrativ. Constituţia nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a Curții Constituționale și să o considere ca fiind neconstituțională sau ilegală.

De altfel, dacă s-ar accepta posibilitatea contestării în ordinea contenciosului administrativ a actelor Curții emise ca urmare a exercitării competenței expres prevăzute în Constituție, s-ar admite intervenția directă a puterii judecătorești în probleme ce vizează funcționalitatea Curții, aducându-se atingere principiilor supremației Constituției și separării puterilor în stat, realizarea cărora tocmai trebuie să fie asigurată de Curtea Constituțională. Eventualul control judecătoresc al actelor instanței de jurisdicție constituțională menționate supra ar submina rolul Curții Constituționale de gardian al Constituției și cel de a fi un organism independent care se supune numai Legii Supreme.

Astfel, dacă garantul supremației Constituției ar putea fi supus controlului unei alte autorități a statului, atunci statutul constituțional al Curții Constituționale de unică autoritate de jurisdicție constituțională ar fi iluzoriu și fictiv.

În acest sens, Curtea a menționat că unicul instrument de verificare și modificare a hotărârilor Curții Constituționale este revizuirea acestora, care constituie o atribuție exclusivă a Curții Constituționale. Curtea a reținut că învestirea Curții Constituționale cu competența de a-și controla propriile acte și proceduri constituie un element fundamental al independenței sale.

În viziunea Comisiei de la Veneția, este important ca doar Curtea Constituțională să-și poată revizui hotărârile. Nicio altă autoritate publică nu poate fi autorizată să o facă. Dacă unei autorități publice i s-ar oferi competența revizuirii constituționalității sau a legalității unui act al Curții Constituționale, independența Curții Constituționale ar fi compromisă.

Prin urmare, Curtea a reținut că orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie), pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție, se bucură de caracterul definitiv și inatacabil, prescris de articolul 140 alin. (2) din Constituție.

1. Cu privire la faptul dacă hotărârile Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale se supun unor căi de atac

Curtea reține că alegerea și demiterea Președintelui Curții reprezintă o atribuție constituțională a Curții Constituționale. Prezența unui text expres în Constituție referitor la alegerea Președintelui Curții Constituționale, text care acoperă, în mod rezonabil, și destituirea sa din funcție, face ca aceste proceduri să dobândească un caracter strict constituțional.

Curtea a notat că această competență ține de autonomia funcțională a Curții, care decurge din garanțiile constituționale ale independenței acesteia. Curtea a menționat că actele referitoare la alegerea sau destituirea din funcție a Președintelui Curții sunt adoptate în virtutea dreptului ei la autoadministrare în vederea realizării competențelor prevăzute expres de Constituție. Relațiile dintre Curtea Constituțională și Președintele ei au un caracter exclusiv de drept constituțional.

Funcția de Președinte al Curții Constituționale este una primus inter pares, care este exercitată fără a deține vreo funcție jurisdicțională superioară celei a altor judecători constituționali, Plenul Curţii Constituţionale conducând de facto activitatea Curţii în ansamblu.

Curtea a reținut că nicio altă autoritate a statului, inclusiv instanțele de judecată, nu se pot substitui opțiunii și votului secret exprimat de judecătorii constituționali atunci când aleg Președintele Curții. Alegerea Președintelui Curții se face de către judecători, aflați în raporturi de egalitate unul față de altul, fiind independenți în exprimarea opțiunii prin vot. Președintele Curții nu este numit de o autoritate publică, tocmai pentru a asigura autonomia funcțională a Curții Constituționale, iar opțiunea absolut personală a judecătorilor constituționali, exprimată prin vot secret în vederea exercitării unei competențe constituționale, nu poate fi contestată.

Prin urmare, Curtea a notat că hotărârile Curții privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale nu pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis sesizările depuse de domnii Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău, Denis Ulanov și Serghei Sîrbu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a interpretat Constituția și a reținut că:

În sensul articolelor 134 alin. (1) și (2), 140 alin. (2) din Constituție, orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie) pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac.

În sensul articolelor 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție, hotărârile Curții Constituționale privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi supuse niciunei căi de atac.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/