Drept civil
 

Fiducia – novelă în Codul civil al Republicii Moldova
17.07.2020 | Irina Digori

Irina Digori

Drd. Irina Digori

Violeta Cojocaru

Dr. hab. Violeta Cojocaru

Introducere. Modificările la Codul civil al Republicii Moldova (în continuare Codul civil sau CC) [3], operate prin Legea privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative, nr. 133 din 15.11.2018 (în continuare Legea nr.133/2018) [9], și intrate în vigoare la 1 martie 2019 (cu unele excepții), au realizat modernizarea dreptului privat al Republicii Moldova prin alinierea acestuia la tendințele internaționale. În rând cu numeroase modificări și completări de o deosebită importanță și utilitate, introducerea fiduciei în dreptul civil național reprezintă o adevărată novelă inspirată de evoluțiile legislative străine.

Totuși, trebuie să menționăm că, anterior, în Republica Moldova fiducia a cunoscut o anumită reglementare prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la proprietatea fiduciară (trust), nr. 48 din 16.02.1994 [7].

Astfel, potrivit art. 2055 CC, Fiducia este un raport juridic în care o parte (fiduciar) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masă patrimonială fiduciară), să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile care guvernează raportul (condiţii ale fiduciei), în folosul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică [3, art. 2055].

Elementul de noutate în cadrul legal autohton, utilitatea practică care a fost demonstrată în alte sisteme de drept, dar și problemele de ordin teoretic pe care le ridică această instituție în doctrina juridică internațională reprezintă motivele pentru care considerăm indispensabilă cercetarea științifică a Fiduciei în lumina noilor reglementări din Codul civil al Republicii Moldova. Analize teoretice aprofundate privind fiducia vor constitui obiectul cercetărilor noastre ulterioare, dar etapa incipientă a demersului pe care ni l-am propus credem că trebuie să o constituie o prezentare generală a instituției (noțiune, particularități, părțile fiduciei și masa patrimonială fiduciară), așa cum este reglementată în legislația națională, precedată de mențiunea scurtă a surselor de inspirație ale legiuitorului – anume aceste aspecte vor fi relevate în prezentul articol.

Scopul reglementării fiduciei. Potrivit Notei informative la proiectul Legii privind modernizarea Codului civil și modificarea și completarea unor acte legislative (în continuare Nota informativă), introducerea instituţiei fiduciei în Codul civil a avut scopul de a moderniza dreptul privat al Republicii Moldova, de a răspunde la necesităţile practice apărute în circuitul civil şi comercial tot mai complex, dar şi de a asigura implementarea unor noutăţi introduse prin alte modificări şi completări operate prin Legea nr.133/2018 [10, p. 98].

În sistemul common law, dar şi în alte state care au preluat şi au adaptat această înstituţie, Trust-ul a demonstrat o înaltă utilitate în raporturile civile şi comerciale. Cu titlu de exemplu, menţionăm următoarele tipuri de fiducie care ar putea exista în arealul naţional, în corespundere cu dispoziţiile Codului civil: fiducia asupra preţului, fiducia în scop de garanţie, fiducia asupra masei succesorale (moştenirea subsecventă), fiducia în aşteptarea unei dizabilităţi mentale etc. [10, p. 98-110].

Sursele de inspirație ale legiuitorului. Fiind urmărite scopurile enunțate supra, Cartea 3 a Codului civil a fost completată cu Titlul IV – Fiducia, care se se bazează pe Cartea X – Fiducia (Book X – Trusts) din Proiectul Cadrului Comun de Referinţă (Draft Common Frame of Reference – în continuare DCFR) al Uniunii Europene [11], dezvoltat de mediul academic din Europa, publicat în 2008. Suplimentar, așa cum este relatat în Nota informativă [10, p.98], au fost studiate şi s-a ţinut cont de ultimele evoluţii legislative pe plan internaţional şi european, dintre care sunt remarcate în special următoarele:

a) Codul civil francez [4, art. 2011-2030], în redacţia Legii nr. 2007-211 din 19 februarie 2007, prin care a fost introdus, în Codul civil francez, Titlul XIV – Despre fiducie;
b) Codul civil al României, în vigoare din 1 octombrie 2011 [5, art. 773-791];
c) Codul civil Quebec [6, art. 1260-1298];
d) proiectul Directivei UE privind masele protejate (draft EU Directive on Protected Funds), publicat în 2004.

La acest subiect, fără pretenția de a analiza oportunitatea alegerii, menționăm că legiuitorul a optat pentru reglementări similare celor cuprinse în DCFR, care sunt mai apropiate ca esență și varietate a aplicabilității de trust-ul din common law, spre deosebire de normele ce reglementează fiducia în România sau în Franța, care sunt mult mai restrictive în anumite aspecte (spre exemplu: este limitat cercul persoanelor care pot avea calitatea de fiduciar; izvor al fiduciei poate fi doar legea sau contractul; sunt restrânse domeniile de aplicare a fiduciei etc.).

Această abordare restrictivă a fost motivată de legiuitorul român în următorul mod: „În primul rând, s-a urmărit mai degrabă adaptarea, şi nu adoptarea instituţiei trust-ului (s.n.) sub denumirea de fiducie, în aşa fel încât aceasta să fie armonizată cu instituţiile existente deja în diferitele sisteme juridice naţionale. Pe de altă parte, s-a urmărit recepţia instituţiei de drept într-o manieră prudentă, pentru a evita utilizarea fiduciei în scopuri ilicite, în special spălarea banilor şi evaziunea fiscală (s.n.).” [1, p. 30]. Deși motivele care au ghidat legiuitorul român și cel francez [12, p. 191] sunt relevate și sunt acceptate sau chiar dezvoltate de către unii autori [1, p. 36], reglementarea restrictivă a acestei instituiții este deseori criticată în doctrina românească [8, p. 58] și în cea franceză [12, p. 192; 16] drept o limitare drastică a domeniului de aplicare al fiduciei.

Pentru a nu depăși cadrul prezentării pe care ne-am propus-o, ne limităm în această secțiune doar prin a accentua că instituția contemporană a fiduciei, deși se bazează pe trust-ul din sistemul de drept anglo-saxon, este deja receptată în dreptul continental. Introducerea acesteia în multiple sisteme juridice continentale [17, p. 150-153] (Franța, Elveția, Luxemburg, România ș.a.) a fost inevitabilă în condițiile în care trust-ul a demonstrat o eficacitate înaltă în varii domenii ale dreptului privat, dar în special – în relațiile de afaceri, care tot mai des depășesc limitele geografice ale unui sistem de drept.

Globalizarea trust-ului a determinat adoptarea Convenţiei de la Haga din 1 iulie 1985 privind legea aplicabilă fiduciei şi recunoaşterea ei (în vigoare din 1 ianuarie 1992), la care sunt parte state precum Elveția, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, etc., și la care este recomandată aderarea Republicii Moldova [10, p. 104].

Câteva considerații privind dispozițiile ce reglementează fiducia. Fiducia este reglementată în Codul civil, Cartea 3 („Obligații”), Titlul IV („Fiducia”). Acest titlu este structurat în 10 capitole și cuprinde 107 articole (art. 2055 – art. 2161), inspirate din DCFR.

În DCFR fiducia este reglementată în Cartea X („Fiducia”), structurată în 10 capitole, care cuprind 116 articole. Spre deosebire, reglementările din Codul civil francez și cele din Codul civil al României sunt mai puţin ample: în Codul civil francez fiducia este reglementată în Cartea III („Des différentes manières dont on acquiert la propriété”), Titlul XIV („De la fiducie”), care cuprinde 21 articole (art. 2011 – art. 2030); în Codul civil al României fiducia este reglementată în Titlul IV („Fiducia”), care cuprinde 19 articole (art. 773 – art. 791).

Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale. Alin. (1) al art. 2060 CC („Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale”) stabilește următoarele: „Dacă în prezentul titlu nu s-a prevăzut altfel în mod expres, dispoziţiile prezentului titlu sunt imperative sub sancţiunea nulităţii absolute.” Această normă trebuie corelată cu dispoziția alin. (3) al art. 993 CC („Libertatea contractului”): „Cu excepţia cazului în care se prevede în mod expres contrariul sub sancţiunea nulităţii, părţile contractante pot, prin contract, să deroge de la acele dispoziţii cuprinse în prezenta carte care se referă la drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice produse de contract, inclusiv distribuirea riscurilor.” Contrapunerea acestor două norme face lesne înțelegerea faptului că alin. (1) al art. 2060 CC constituie exact o excepție care înlătură aplicabilitatea alin. (3) al art. 993 CC în materia fiduciei, inversând caracterul normelor din unul dispozitiv în unul imperativ – prin răsturnarea expresă a prezumției caracterului dispozitiv al normelor de drept civil, inerentă principiului libertății contractuale (așa cum este reanimat în actualul Cod civil [3, art. 993]).

Potrivit Notei informative, această abordare este explicată de autorii Cărţii X din DCFR prin faptul că majoritatea normelor juridice cuprinse în această carte sunt structurale, cele care ţin de limitele dreptului de proprietate, de răspunderea faţă de diverşi creditori [10, p. 100].

Prin urmare, dispozițiile Titlului IV („Fiducia”) vor fi „citite”, interpretate și aplicate pornindu-se de la premisa că acestea au un caracter imperativ, iar derogarea de la conținutul lor este posibilă doar în cazurile expres prevăzute în același titlu [spre exemplu, sintagma dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel” / „în măsura în care din condiţiile fiduciei ori din lege nu rezultă altfel” este utilizată de legiuitor în conținutul alin. (7) al art. 2056 – „Părţile fiduciei”, alin. (9) al art. 2059 – „Beneficiarul şi beneficiul”, alin. (1) al art. 2086 – „Dispunerea incompletă de masa patrimonială fiduciară”, art. 2089 – „Discreţia fiduciarului”, alin. (1) al art. 2090 – „Luarea deciziei de către mai mulţi fiduciari”; sintagma „în măsura în care / dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel” / „dacă prin condiţiile fiduciei nu s-a stabilit altfel” / „dacă părţile vizate nu au convenit altfel” / „dacă nu s-a prevăzut altfel” se conține în alin. (2) al art. 2081 – „Termenul fiduciei”, alin. (2) al art. 2088 – „ Caracterul determinabil al dreptului la beneficiu sau al vocaţiei la beneficiu”, art. 2091 – „Conflictul de interese în exercitarea împuternicirii sau discreţiei”, alin. (2) al art. 2093 – „ Limitele în caz de număr minim de fiduciari”, alin. (3) al art. 2100 – „Obligaţia generală a fiduciarului”, alin. (2) al art. 2111 – „Dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară”, alin. (6) al art. 2119 – „Răspunderea fiduciarului de a restabili masa patrimonială fiduciară”, alin. (3) al art. 2120 – „Răspunderea fiduciarului de a despăgubi beneficiarul”, alin. (3) al art. 2130 – „Desemnarea de către asistentul fiduciei sau fiduciari”, alin. (2) al art. 2143 – „Efectul stingerii asupra obligaţiilor fiduciarului”, alin. (1) al art. 2144 – „Dreptul constituitorului la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit”].

Prioritatea altor dispoziţii legale. Art. 2061 CC stabilește expres că fiducia în scop de garanţie este supusă dispoziţiilor legale privind garanţiile reale şi, (doar – s.n.) în completare, dispoziţiilor Titlului IV („Fiducia”). Totodată, dispoziţiile acestui titlu se aplică raporturilor juridice de fiducie pe piaţa de capital (doar – s.n.) în măsura în care nu contravin Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital. Cât priveşte fiducia constituită prin testament, alin. (2) al art. 2077 CC stabileşte că acesteia îi vor fi aplicate în mod prioritar dispoziţiile legale în materie de moştenire şi, în special, dispoziţiile legale privind moştenirea subsecventă.

Prezentarea generală a instituției fiduciei: noțiune, particularități, părțile fiduciei și masa patrimonială fiduciară

Noțiunea legală și particularitățile fiduciei. Definiția oferită de legiuitor [3, art. 2055] ne permite să evidențiem următoarele particularități ale fiduciei:

  1. fiducia este un raport juridic;
  2. părțile acestui raport sunt: constituitorul, fiduciarul, beneficiarul și (opțional) asistentul fiduciei;
  3. masa patrimonială fiduciară nu constituie un patrimoniu, ci reprezintă o masă patrimonială (formată din drepturi şi obligaţii patrimoniale) care face parte din patrimoniul fiduciarului – această abordare a legiuitorului, inspirată din dreptul francez și cel românesc, menţine teoria unicităţii patrimoniului persoanei [10, p. 100];
  4. masa patrimonială fiduciară are un regim special de protecție (această particularitate rezultă nu doar din definiție, ci mai cu seamă din alte norme privind fiducia, dar o menționăm în această listă considerând-o deosebit de importantă – specifică fiduciei), și anume: masa patrimonială fiduciară reprezintă o masă patrimonială distinctă de patrimoniul propriu al fiduciarului (masă patrimonială personală a fiduciarului) şi de oricare alte mase patrimoniale fiduciare al căror titular este fiduciarul. Astfel, în măsura în care fiducia le este opozabilă:
    a) creditorii personali ai fiduciarului nu pot urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a fiduciarului, nici în afara lui;
    b) soţul fiduciarului nu dobîndeşte vreun titlu asupra masei patrimoniale fiduciare;
    c) succesorii fiduciarului nu au dreptul la niciun beneficiu din masa patrimonială fiduciară;
  5. fiduciarul este titularul masei patrimoniale, proprietarul bunurilor, creditorul creanţelor şi debitorul datoriilor din masa patrimonială fiduciară;
  6. fiduciarul are obligația de a administra şi de a dispune de masa patrimonială fiduciară în scopurile și în condițiile fiduciei;
  7. fiducia se constituie în folosul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.

O importantă mențiune, care necesită a fi făcută la acest moment al prezentării fiduciei, constă în faptul că raportul juridic de fiducie nu se confundă cu raportul juridic de administrare fiduciară, acestea două având natură și conținut diferit [2, p. 339]. Autorii Notei informative subliniază această distincție, făcând următoarele precizări: administratorul fiduciar nu dobândeşte titlul de proprietate al bunurilor transmise în administrare fiduciară, ci doar le posedă şi le administrează, încheie acte juridice în privinţa lor din numele fondatorului administrării. În fond, administratorul fiduciar este un mandatar al fondatorului administrării. Spre deosebire, fiduciarul devine proprietar al bunurilor transmise lui şi încheie acte juridice din nume propriu, dar pe contul masei patrimoniale fiduciare al cărei titular este [10, p. 99].

În cele ce urmează, vom prezenta doar câteva dintre aspectele importante privind fiducia, așa cum este reglementată în Codul civil al Republicii Moldova.

Părțile fiduciei. Definiția legală a fiduciei ne permite să desprindem că în acest raport există, în mod obligatoriu, cel puțin 3 părți: constituitorul, fiduciarul și beneficiarul. În completare, art. 2056 CC – care este dedicat exclusiv părților fiduciei –  dar și alte dispozițiile legale prevăd că a 4-a parte a acestui raport, opțională, este asistentul fiduciei.

Articolul 2056 CC oferă următoarele definiții: constituitorul este persoana care constituie o fiducie şi transmite fiduciarului titlul asupra drepturilor aduse ca aport la masa patrimonială fiduciară; beneficiarul este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul la beneficiu din masa patrimonială fiduciară sau are vocaţia la un asemenea beneficiu; asistent al fiduciei este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul de a desemna sau a revoca fiduciarul ori de a-şi da consimţământul la renunţarea fiduciarului, precum şi alte discreţii şi împuterniciri prevăzute expres. Noțiunea de fiduciar nu este prevăzută în articolul menționat supra, dar rezultă din definiția fiduciei, și anume: fiduciar este persoana obligată să devină titularul masei patrimoniale fiduciare, să o administreze şi să dispună de ea, în scopul și în condiţiile fiduciei.

Potrivit art. 2056 CC, o fiducie poate avea unul sau mai mulţi constituitori, fiduciari, beneficiari şi asistenţi ai fiduciei, atît iniţiali, cât şi subsecvenţi. Dacă Titlul IV („Fiducia”) nu prevede altfel:

a) constituitorul poate fi, de asemenea, fiduciar şi/sau beneficiar;
b) fiduciarul poate fi, de asemenea, beneficiar;
c) oricare dintre părţile la fiducie poate fi, de asemenea, asistent al fiduciei.

Această particularitate face ca raportul de fiducie să aibă o structură complexă [8, p. 35-36] și să fie privit în doctrină nu ca un simplu raport triunghiular, ci ca unul trinitarian – dat fiind faptul că în relația constituitor-fiduciar-beneficiar părțile pot să-și asume mai mult decât un singur rol [15], or, în operațiunea fiduciei există trei părți/calități/roluri chiar și în cazul în care o singură persoană cumulează două sau chiar toate cele trei calități obligatorii [13].

Beneficiul poate consta în orice folos pentru beneficiar, cum ar fi:

a) dobândirea titlului asupra masei patrimoniale fiduciare (spre exemplu: dobândirea cu titlu de proprietate a întregii mase patrimoniale în cazul moștenirii subsecvente) sau a unei părţi din ea;
b) constituirea unui drept limitat asupra masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea (spre exemplu: dreptul de abitație, uz, uzufruct asupra unui bun din masa patrimonială fiduciară);
c) primirea veniturilor obţinute din investirea masei patrimoniale.

În cazul fiduciei cu scop de garanţie, beneficiul poate consta într-o prestaţie care satisface, în natură sau prin echivalent, obligaţia oricărei persoane faţă de beneficiar garantată prin fiducie (obligaţie garantată), inclusiv:

a) dobândirea masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea de către beneficiarul care este creditor în contul stingerii obligaţiei garantate;
b) vânzarea bunurilor ori urmărirea creanţelor din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vânzării către stingerea obligaţiei garantate;
c) exercitarea şi urmărirea dreptului de garanţie din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vânzării către stingerea obligaţiei garantate [3, art. 2059].

Masa patrimonială fiduciară. Așa cum a fost menționat supra, masa patrimonială fiduciară nu constituie un patrimoniu, ci reprezintă o masă patrimonială (formată din drepturi şi obligaţii patrimoniale) care face parte din patrimoniul fiduciarului. Această abordare a legiuitorului menţine teoria unicităţii patrimoniului persoanei.

Nu ne propunem să elucidăm în prezentul articol aspectele ce vizează teoria proprietății, dar trebuie să menționăm că tocmai diferența dintre teoria propietății din common law și cea din dreptul continental a constituit unul dintre cele mai mari impedimente în procesul de globalizare a trust-ului și, până în prezent, aceasta ridică întrebări de ordin teoretic și practic privind compatibilitatea trust-ului cu sistemele de drept continental. Cu titlu de scurtă explicație, atragem atenția asupra faptului că în dreptul englez există dedublarea proprietății [14, p. 55] – o distincție între proprietatea cu titlu legal și proprietatea cu titlu echitabil, care stă la baza trust-ului: fiduciarul devine proprietar cu titlu legal, iar beneficiarul devine proprietar cu titlu echitabil.

În forma sa originală, trust-ul reprezintă o formă majoră de divizare a proprietății asupra unuia și aceluiași bun între fiduciar și beneficiar, ceea ce nu este acceptat în sistemele de drept continental [17, p. 154]. Acesta este unul dintre motivele de bază pentru care receptarea fiduciei, ca instituție corespondentă a trust-ului din common law, a constituit o adevărată provocare pentru legiuitorii din multe state.

Revenind la subiectul masei patrimoniale fiduciare, menționăm că aceasta reprezintă o masă patrimonială distinctă de patrimoniul propriu al fiduciarului (masă patrimonială personală a fiduciarului) şi de oricare alte mase patrimoniale fiduciare al căror titular este fiduciarul. Masa patrimonială fiduciară poate cuprinde dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra banilor şi altor bunuri, drepturi de creanţă de orice natură, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare (drepturi ale fiduciei). Nu pot constitui drepturi ale fiduciei drepturile inalienabile. Masa patrimonială fiduciară cuprinde, de asemenea, datoriile fiduciei [3, art. 2062], reglementate separat în art. 2069 CC.

Opozabilitatea fiduciei. Potrivit art. 2067 CC, fiduciarul este obligat să asigure îndeplinirea şi menţinerea formalităţilor de opozabilitate a fiduciei. Opozabilitatea apartenenţei unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară se realizează pe două căi:

1) prin înregistrare într-un registru prevăzut de lege, astfel obţinându-se opozabilitatea absolută (faţă de toate persoanele);
2) prin cunoaştere efectivă, chiar dacă fiducia nu a fost înregistrată, astfel obţinându-se opozabilitatea relativă (doar faţă persoanele care cunosc) [10, p. 100-101].

Opozabilitatea absolută este prevăzută la alin. (1) al art. 2067 CC. Potrivit acestuia, apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă în măsura în care:

a) în raport cu dreptul fiduciei înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, fiducia asupra dreptului respectiv era înregistrată în acelaşi registru (spre exemplu, la această categorie se atribuie bunurile imobile, părțile sociale în capitalul societăților cu răspundere limitată, mărcile comerciale, brevetele de invenție);
b) în raport cu dreptul fiduciei pentru care legea nu prevede o formalitate de publicitate, fiducia era înregistrată în registrul garanţiilor reale mobiliare. În acest caz, înregistrarea poate arăta ca obiect al fiduciei un drept fiduciar sau poate descrie întreaga masă patrimonială ori o parte din ea. Modul de înregistrare, modificare şi radiere a fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare, urmează a fi stabilit prin hotărîre de Guvern.

Opozabilitatea relativă este descrisă la alin. (2) al art. 2067 CC: chiar dacă nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate indicate supra, apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă:

a) faţă de persoana căreia această apartenenţă îi era cunoscută pe altă cale;
b) dacă banii care fac obiectul dreptului sînt înscrişi la soldul unui cont bancar fiduciar (potrivit art. 1756 CC, persoana care solicită băncii deschiderea unui cont curent, de depozit sau a unui alt cont bancar poate stipula că acţionează în calitate de fiduciar şi solicita să se facă menţiunea că contul deschis pe numele său va fi un cont fiduciar. Banca face menţiunea că contul deschis este cont fiduciar dacă solicitantul face dovada înregistrării fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare. Această dovadă nu este necesară dacă contul fiduciar este deschis de către bancă pe numele său, precum şi dacă titularul contului este: o altă bancă; o formă de exercitare a profesiei de executor judecătoresc, notar sau avocat; depozitar central sau societate de administrare fiduciară a investiţiilor şi alţi participanţi profesionişti ce deţin licenţe pentru activitatea pe piaţa de capital. În cazurile permise de lege sau de contract, fiduciarul poate utiliza acelaşi cont fiduciar pentru deţinerea sumelor de bani primite în temeiul diferitor raporturi de fiducie);
c) dacă instrumentele financiare care fac obiectul dreptului sunt înscrise la un cont fiduciar ţinut, în calitate de fiduciar, de către entitatea abilitată de legislaţia în domeniul pieţei de capital.

Opozabilitatea interdicțiilor. Dacă condiţiile fiduciei cuprind o interdicţie convenţională de înstrăinare sau grevare a unui drept al fiduciei ori dacă fiduciarul este obligat, în anumite circumstanţe, să transmită titlul asupra unui drept al fiduciei unui anumit beneficiar, aceste grevări sunt opozabile dacă s-a îndeplinit formalitatea de publicitate a grevării prevăzută de lege, după natura bunului, ori dacă terţul a cunoscut pe altă cale împrejurarea dată [3, art. 2067].

Protecţia masei patrimoniale fiduciare. În măsura în care fiducia le este opozabilă:

a) creditorii personali ai fiduciarului nu pot urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a fiduciarului, nici în afara lui;
b) soţul fiduciarului nu dobândeşte vreun titlu asupra masei patrimoniale fiduciare;
c) succesorii fiduciarului nu au dreptul la niciun beneficiu din masa patrimonială fiduciară. Aceste prevederi nu interzic ca persoanele menţionate să fie desemnate în calitate de beneficiari conform regulilor comune [3, art. 2068].

Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii constituitorului. Creditorul constituitorului nu poate urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a constituitorului, nici în afara lui. Cu toate acestea, creditorul constituitorului poate urmări un drept din masa patrimonială fiduciară doar în măsura în care:

a) deţine un gaj sau o altă garanţie reală asupra acestui drept şi opozabilitatea acestei garanţii este dobândită, potrivit legii, anterior opozabilităţii fiduciei;
b) constituirea sau, după caz, transmiterea acestui drept a fost desfiinţată prin nulitate absolută ori relativă sau declarată inopozabilă în virtutea hotărârii judecătoreşti definitive [3, art. 2071].

Protecţia constituitorului şi a beneficiarilor. Constituitorul, beneficiarul şi asistentul fiduciei nu poartă răspundere în această calitate faţă de creditorii fiduciei. Cu toate acestea, condiţiile fiduciei pot să prevadă obligaţia constituitorului de a răspunde subsidiar pentru o parte sau pentru toate datoriile fiduciei [3, art. 2072].

În cadrul prezentului articol ne-am rezumat doar la aceste astecte generale, menționate supra. La prezentarea Fiduciei – atât în aspect general, cât și prin cercetarea aprofundată a problemelor teoretice și practice pe care le ridică – vom reveni cu altă ocazie.

*Acest articol a fost publicat în: Revista Institutului Naţional al Justiţiei. 2019, nr. 4(51), pp. 9-15. ISSN 1857-2405.

Referințe bibliografice:

  1. Burian H. Fiducia în lumina Noului Cod civil. În: Revista Româno-Maghiară de Ştiinţe Juridice, 2011, nr. 1, p. 30-48. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf (vizitat 27.11.2019).
  2. Chibac Gh. ș.a. Drept civil. Contracte și succesiuni: Curs universitar. Ed. a 4-a. Chişinău: S. n., 2019 (ÎS FEP „Tipografia Centrală”), 472 p.
  3. Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV din 06.06.2002. Republicat în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 66-75.
  4. Codul civil francez. https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006070721&dateTexte=20191128 (vizitat 27.11.2019).
  5. Codul civil al României. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630 (vizitat 27.11.2019).
  6. Codul civil Quebec. http://legisquebec.gouv.qc.ca/en/showdoc/cs/CCQ-1991 (vizitat 27.11.2019).
  7. Decretul Președintelui Republicii Moldova cu privire la proprietatea fduciară (trust), nr. 48 din 16.02.1994. În: Monitorul, 1994, nr. 3/53, abrogat prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1821 din 20.12.2000.
  8. Golub S. Fiducia. Analiza definiţiei legale. Genul proxim. În: Revista română de dreptul afacerilor (RRDA), 2016, nr. 11, p. 31 – 59. https://www.academia.edu/35067815/Sergiu_Golub_Fiducia._Analiza_definitiei_legale._Genul_proxim_RRDA_11-2016_p._31-59.pdf (vizitat 27.11.2019).
  9. Legea privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative, nr. 133 din 15.11.2018. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 467-479.
  10. Nota informativă la Proiectul legii privind modernizarea Codului civil și modificarea și completarea unor acte legislative. http://particip.gov.md/public/documente/
    131/anexe/ro_5067_NFCivilNew.pdf (vizitat 27.11.2019).
  11. Proiectul Cadrului Comun de Referinţă (Draft Common Frame of Reference – DCFR) al Uniunii Europene. https://www.law.kuleuven.be/personal/mstorme/2009_02_DCFR_OutlineEdition.pdf (vizitat 27.11.2019).
  12. Bouteille M. La fiducie. Un potentiel inexploité. În: Revue juridique de l’Ouest, 2011, N° Spécial. Pérennisation des entreprises patrimoniales: l’apport de la fiducie, p. 191-192. http://cnriut09.univlille1.fr/articles/Articles/Fulltext/75a.pdf (vizitat 27.11.2019).
  13. Dammann R., Roussel V. Fiducie, les nouvelles opportunites. Cahier de droit de l’entreprise, Mai-Juin 2007, apud Golub S. Fiducia. Analiza definitiei legale. Genul proxim. În: Revista română de dreptul afacerilor (RRDA), 2016, nr. 11, p. 31 – 59, 35. https://www.academia.edu/35067815/Sergiu_Golub_Fiducia._Analiza_definitiei_legale._Genul_proxim_RRDA_11-2016_p._31-59.pdf (vizitat 27.11.2019).
  14. Emerich Y. Les fondements conceptuels de la fiducie française face au trust de la common law: entre droit des contrats et droit des biens. În: Revue internationale de droit comparé, 2009, Vol. 61 N°1, p. 49-71. https://www.persee.fr/doc/ridc_0035-3337_2009_num_61_1_19839?q=fiducie (vizitat 27.11.2019).
  15. McAuley M. Truthand reconciliation. Notions of property in Louisiana´s Civil and Trust Codes. În: Re-imagining the trust. Trusts in Civil Law, coordonator Lionel Smith, Editura Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 145, apud Golub S. Fiducia. Analiza definitiei legale. Genul proxim. În: Revista română de dreptul afacerilor (RRDA), 2016, nr. 11, p. 31 – 59, 34. https://www.academia.edu/35067815/Sergiu_Golub_Fiducia._Analiza_definitiei_legale._Genul_proxim_RRDA_11-2016_p._31-59.pdf (vizitat 27.11.2019).
  16. Staub A. La fiducie: a form of French trust, apud Șandor Florin. Fiducia – instituție progresistã. În: Caietele juridice ale Băncii Naționale a României, 2012, Anul II, nr. 2, p. 5-12, p. 7. https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idInfoClass=13026&idDocument=13534&directLink=1 (vizitat 27.11.2019).
  17. Tuleaşcă L. The concept of the trust in romanian law. În: Romanian Economic and Business Review, 2011, Vol. 6 , No. 2, p. 150-160, p. 150-153. https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2378285# (vizitat 27.11.2019).

Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.