Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe ca fiind legală și întemeiată.

III. Concluziile Curții Supreme de Justiție

Curtea Supremă a admis recursul declarat de ONC, a casat integral decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, în alt complet de judecată. Judecătorii au menționat următoarele:

1. Citând mai multe surse legale (în special Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011), Curtea a ajuns la concluzia că pentru existența unei clauze abuzive, trebuie să se țină cont de îndeplinirea următoarelor condiții generale: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
2. Prin clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată se înțelege că contractele de împrumut, încheiate cu consumatorii, sunt preformulate, standard, clauzele fiind prestabilite de către creditor, fără să fi dat consumatorului posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, așa după cum sunt contractele credit/împrumut.
3. Negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către creditor și cu obligația de informare, negocierea presupunând, ca partea, consumatorul, să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale.
4. Pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama, în special, de normele aplicabile în dreptul național, în lipsa unui acord între părți, în acest sens. Prin intermediul unei asemenea analize comparative, se va ține cont în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.
5. La aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, întrucât condiția de bună-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. Buna-credință presupune din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației, la care s-a obligat cealaltă parte, respectând, astfel, un echilibru al prestațiilor reciproce.
6. În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicție cu cerința de bună-credință”, urmează să se verifice dacă creditorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se poate aștepta în mod rezonabil, ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză, în urma unei negocieri individuale. La aprecierea bunei-credințe, deși aceasta nu constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, pentru a se putea constatat, dacă profesionistul a acționat în mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama.
7. La aprecierea bunei-credințe va trebuie să se țină cont de scopul esențial urmărit de „comision, taxe și orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul”, care constituie în mod vădit o obligație esențială care se impune consumatorului în schimbul punerii la dispoziție a împrumutului. În acest context se va verifica dacă în contractul de împrumut s-a indicat în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
8. Mai mult ca atît, creditorul urmează să indice scopul pentru care a fost perceput comisionul (alte taxe), destinația acestuia, astfel, încât să ofere consumatorului toate informațiile necesare în raport de care ultimul alege să încheie sau nu contractul respectiv, urmează să se specifice care sunt operațiunile concrete, pe care creditorul se obligă să le efectueze, în schimbul acestor comisioane. Creditorul urmează să furnizeze servicii care constituie o contraprestație și care să justifice perceperea acestui comision, în plus, redactarea acestor clauze să nu fie lipsită de claritate. Cuprinsul contractului urmează să conțină precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia, să conțină în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
9. Din analiza contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii se specifică faptul că în cazul în care clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, instanța de judecată nu este în drept de a aprecia caracterul abuziv al acestor clauze contractuale. Sintagma „exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” nu poate fi redusă la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative, la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

De ce spre rejudecare?

1. Cu toate acestea, instanțele ierarhic inferioare constatând caracterul abuziv al clauzelor contractului de împrumut, nu s-au expus în privința legalității și temeiniciei pe fiecare clauză în parte, în special prin ce se confirmă lipsa negocierilor între părțile contractante, neinformării în modul corespunzător despre clauzele esențiale a contractului, lipsirea EG de a lua decizii referitor la tranzacționarea serviciilor în mod liber și în interes propriu, cum trebuia să fie exprimată buna-credință ca să fie considerat valabil contractul de împrumut, precum și că limbajul clauzelor contractuale nu au fost clare și neinteligibile, fiind astfel constrânsă financiar ultima să încheie respectivul contract.
2. Instanța de apel nu a precizat prin ce se manifestă „dezechilibrul semnificativ” între drepturile și obligațiile părților contractuale precum și că acest dezechilibru ar fi fost creat în detrimentul consumatorului EG, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
3. Consideră CSJ că în baza pct. 5.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” parte a contractului de împrumut, până la semnarea respectivului contract, GE era în drept să solicite gratuit un exemplar al proiectului de contract de împrumut pentru a face cunoștințe cu clauzele acestuia.
4. Instanța de apel nu s-a expus asupra faptul că în conformitate cu pct. 5.1 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” din contract și art. 18 din Legea nr. 202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori, GE avea la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice în care putea să revoce contractul de credit fără a invoca vreun motiv, și acest termen urma să curgă fie de la data încheierii contractului de credit, fie de la data la care consumatorul i-au fost aduse la cunoștință clauzele și condițiile contractuale și informațiile prevăzute la art. 10 din Legea dată, în cazul în care ziua respectivă a fost ulterior datei încheierii contractului de împrumut.
5. Instanța de apel nu s-a pronunțat în privința declarației înserate în partea de jos la „Informații standard privind împrumut pentru consumatori” a contractului de împrumut, pe care GE a semnat-o personal, potrivit căreia ultima a declarat că în urma unui acord expres și irevocabil privind primirea informațiilor necesar, nemijlocit în ziua încheierii contractului de împrumut, a fost informată asupra modului de funcționare a companiei, despre oferta de servicii și că i s-a oferit suficient timp pentru a face cunoștință cu acesta, astfel încât să poată compara oferta de împrumut a OCN cu alte oferte de împrumut și a identifica oferta care o interesează și pe care a acceptat-o, încheind în acest sens, prezentul contract de împrumut la data de 06 martie 2018.
6. Instanța de apel urma să indice cu suficientă claritate motivele pe care și-a întemeiat soluția și nu doar prin fraze generale să menționeze că caracterul abuziv al clauzelor contractuale se manifestă prin lipsa negocierilor directe cu consumatorul GE, precum și lipsa bunei-credințe din partea OCN la semnarea contractului de împrumut din 06 martie 2018.

IV. Comentariile autorului