Dr. Vitalie Stati

Conform alin. (1) art. 113 CP RM, „se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte (sublinierea ne aparține – n.a.) între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală”. Potrivit alineatului (2) din același articol, „calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători”.

Lipsa corespunderii între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală, poate fi o consecință a calificării redundante, în exces[1], care, la rândul său, constituie efectul înțelegerii denaturate a principiului plenitudinii cercetării de către cei care efectuează calificarea oficială a infracţiunii. În scopul cercetării plenare a semnelor faptei prejudiciabile săvârșite, unele persoane care efectuează urmărirea penală şi unii judecători extind neîntemeiat și artificial limitele faptei prejudiciabile care constituie obiectul cercetării.

În doctrina penală autohtonă, consacrată analizei infracțiunii de huliganism [1-4], a fost abordată problema reținerii neîntemeiate la calificare de două ori a aceleiași violențe sau a aceleiași amenințări cu violență. În respectivele publicații științifice a fost analizată încălcarea, în procesul de aplicare a legii penale, a regulii stabilite la art. 118 CP RM. Conform alin. (2) art. 118 CP RM (care stabilește nu o recomandare, dar o dispoziție imperativă), „calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite”. În acest fel legiuitorul sugerează celor, ce efectuează calificarea oficială a infracţiunii, că aplicarea normei care conține întregul exclude aplicarea normei care conține partea.

Ca un afront adus regulii stabilite la art. 118 CP RM apare ipoteza concursului ideal de infracțiuni complexe care includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență. Infra prezentăm exemple din practica judiciară în care atestăm un asemenea concurs ideal de infracțiuni:

– N.M. a fost condamnat în baza alin. (2) art. 179 și lit. b) alin. (2) art. 287 CP RM. În fapt, la 07.07.2012, aproximativ ora 18.00, împreună cu X și Y, acesta a intrat în casa unei persoane fără a avea consimţământul acesteia. Încălcând grosolan ordinea publică şi exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, făptuitorii au iniţiat un conflict cu victima și i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii şi cu picioarele în diferite părţi ale corpului. În rezultat, victima a suferit o vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătății [5];
– C.G. a fost condamnat conform alin. (3) art. 287 CP RM. În temeiul art. 109 CP RM, a fost încetat procesul penal de invinuire a lui C.G. de săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM. În fapt, la 30.10.2014, aproximativ la ora 02.00, acesta împreună cu alte patru persoane se afla într-un cămin al Colegiului de Medicină din mun. Bălţi. Încălcând grosolan ordinea publică, făptuitorii au pătruns în una dintre odăile acestui cămin, în care s­au apropiat de X, locatar al odăii în cauză, şi i-au aplicat lovituri cu pumnii în cap şi în abdomen. În rezultat, X a suferit o vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătății. După aceasta făptuitorii au amenințat cu un pistol pneumatic alți locatari din același cămin [6];
– în temeiul art. 2 al Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, a fost încetat procesul penal în cauza privind învinuirea lui C.A. și G.V. de săvârșirea infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și alin. (3) art. 287 CP RM. În fapt, la 13.04.2015, aproximativ la ora 15.40, aceștia împreună cu alte câteva persoane neidentificate au pătruns ilegal în curtea casei în care locuia M.V. împreună cu familia sa. Refuzând să părăsească curtea casei, făptuitorii au aplicat multiple lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu bâte din lemn lui M.V. și membrilor familiei acestuia. În rezultat, victimele au suferit fie vătămări uşoare ale integrității corporale sau ale sănătății, fie vătămări neînsemnate fără cauzarea prejudiciului sănătăţii [7];
– R.I. a fost condamnat conform alin. (1) art. 287 CP RM. În temeiul art. 109 CP RM, a fost încetat procesul penal de invinuire a lui R.I. de săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM. În fapt, la 24.09.2017, aproximativ la ora 23.30, acesta se afla în vizită la G.V. Sub pretextul că V.X. nu l-a servit cu un vin bun, R.I. a pătruns în curtea casei acestuia și i-a aplicat lovituri cu pumnii în față și în alte parti ale corpului. Apoi, deoarece V.T. a ieșit din casă și a intervenit în apărarea soțului său, R.I. a lovit-o pe aceasta cu pumnul in piept. În rezultat, V.X. și V.T. au suferit o vătămare neînsemnată fără cauzarea prejudiciului sănătăţii [8];
– D.A. a fost condamnat în baza alin. (2) art. 179 și lit. a) alin. (2) art. 287 CP RM. În fapt, la 27.03.2016, aproximativ la ora 14.00, acesta se afla în gospodăria lui C.T. și C.V. Încălcând grosolan liniștea și ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, în prezența altor persoane, D.A. a inițiat o ceartă cu C.T. și C.V. sub pretextul că C.V. i-a interzis să intre în casă. După cererea victimelor de a părăsi casa lor, D.A. le-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele în diferite părți ale corpului. În rezultat, C.T. a suferit o vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătății, iar C.V. a suferit o vătămare neînsemnată fără cauzarea prejudiciului sănătăţii [9].

Desigur, astfel de exemple ar putea continua[2].

Atestând prezența concursului ideal în spețele exemplificate supra, cei, care au efectuat calificarea oficială a infracţiunilor, au alegat că unicitatea acţiunii (inacţiunii) săvârșite ar fi însoțită de eterogenitatea elementelor constitutive ale infracţiunilor care alcătuiesc concursul ideal. Or, aceste condiții rezultă din alin. (4) art. 33 CP RM: „Concursul ideal există atunci când persoana săvârşeşte o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni”.

În spețele sus-menționate, acțiunea adiacentă a fost văzută de către cei, care au efectuat calificarea oficială a infracţiunilor, ca acțiune unică în cazul concursului ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM. Această acțiune constă în violență sau în amenințarea cu violență.

Potrivit Notei la pct. 3) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 4 din 19.06.2006 cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism, „în sensul art. 287 CP RM, prin „violenţă” se înţelege violenţa soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu vătămare neînsemnată care nu presupune nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă. Ameninţarea presupune orice act prin care se realizează o constrângere morală, de natură să insufle temere cu privire la aplicarea violenţei fizice, urmată de provocarea unor leziuni de gravitate diferită, inclusiv până la cauzarea morţii” [10]. În mod similar, în sensul dispoziţiei de la alin. (2) art. 179 CP RM, noţiunea „violenţă”, utilizată în sintagma „aplicarea violenţei” (nu şi în sintagma „ameninţarea aplicării violenţei”) presupune vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (în sensul alin. (2) art. 78 din Codul contravenţional) sau violența de o intensitate mai redusă (în sensul alin. (1) art. 78 din Codul contravenţional). Cât priveşte noţiunea „violenţă” din sintagma „ameninţarea aplicării violenţei” (sintagmă utilizată în alin. (2) art. 179 CP RM), gradul de intensitate a violenţei poate fi oricât de mare. Deci, alin. (2) art. 179 CP RM poate fi aplicat inclusiv în ipoteza violării de domiciliu săvârşite cu ameninţarea cu omor.

Prezența acțiunii (inacțiunii) unice nu este suficientă pentru atestarea concursului ideal de infracțiuni. Din alin. (4) art. 33 CP RM desprindem că această acţiune (inacţiune) trebuie să întrunească elementele constitutive ale mai multor infracţiuni.

Aceeaşi abordare a fost urmată în cauza W.F. contra Austriei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a pus la îndoială faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancționeze de două ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele două fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul juridic protejat [11]. În cauza Olivera contra Elveției, instanța europeană a decis că art. 4 din Protocolul nr. 7 permite reținerea unui concurs ideal de infracțiuni, când printr-o unică acțiune sau inacțiune o persoană lezează două obiecte juridice diferite, impunându-se în această situație două sancțiuni penale, dar argumentând că ar apărea ca incompatibil cu dispozițiile sale judecarea şi pedepsirea unei persoane de două ori pentru infracțiuni care au numai denumiri diferite [12].

R. Cojocaru menționează: „Trăsătura specifică pentru concursul ideal de infracţiuni este unicitatea activităţii infracţionale şi susceptibilitatea acesteia de a genera mai multe urmări prejudiciabile şi de a leza câteva obiecte juridice protejate de legea penală” [13]. Într-o manieră similară, S.A. Zențova susține: „Pentru un concurs ideal de infracțiuni este indispensabilă săvârșirea unei singure fapte care condiționează producerea câtorva urmări prejudiciabile” [14, p. 123].

Generaliter, infracțiunile, care formează concursul ideal, pot avea un obiect juridic special similar sau distinct. În cazul în care obiectul juridic special este similar, trebuie să difere urmările prejudiciabile. În cazul în care sunt similare atât obiectul juridic special, cât și urmările prejudiciabile, trebuie să difere forma de vinovăție. În alți termeni, acțiunea (inacțiunea), avută în vedere în alin. (4) art. 33 CP RM, ca și cum se dezasamblează, se disjunge în două sau mai multe infracțiuni care presupun fie doar urmări prejudiciabile diferite, fie urmări prejudiciabile și formă de vinovăție diferite.

La concret, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 287 CP RM are un caracter complex în ipoteza în care această infracţiune se exprimă în acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice. În ipoteza în cauză, obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea publică; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 179 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art. 29 din Constituţie, a dreptului la inviolabilitatea domiciliului. În cazul variantei agravate prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM sunt lezate, în mod adiacent, relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. În acest caz, obiectul juridic special al infracțiunii de violare de domiciliu are un caracter complex.

Ar fi corect doar în parte să se afirme că au un conținut diferit obiectul juridic special al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM. Această afirmație ar fi corectă în partea ce ține de obiectul juridic princupal al infracțiunii. În partea ce ține de obiectul juridic secundar al infracțiunii, o asemenea afirmație nu ar fi corectă. Or, atât în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM, cât și în cazul infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM, sunt afectate relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. Mai mult, în cazul ambelor acestor infracțiuni, astfel de valori și relații sociale îndeplinesc același rol, și anume – rolul de obiect juridic secundar al infracțiunii. Sub acest aspect, se poate susține că obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM este similar cu obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM.

Această similitudine este însoțită de o altă similitudine ce caracterizează infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM. Ne referim la conținutul similar al urmărilor prejudiciabile în cazul în care acestea se produc: fie vătămarea uşoară a integrității corporale sau a sănătății, fie vătămarea neînsemnată fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.

Este posibil ca urmările prejudiciabile să nu se producă. Ne referim la cazul amenințării cu violență și la cazul violenței care nu a cauzat nici vătămarea uşoară a integrității corporale sau a sănătății, nici vătămarea neînsemnată fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. În aceste cazuri, este necesară analiza formei de vinovăție. Din acest punct de vedere, constatăm că infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM se săvârșesc cu intenție.

După cum se poate lesne vedea, infracțiunile comparate sunt similare sub aspectul obiectului juridic secundar, al acțiunii adiacente, al urmărilor prejudiciabile și al formei de vinovăție. Această omogenitate a elementelor constitutive demonstrează că infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM nu pot forma un concurs ideal. Or, așa cum afirmă cu drept cuvânt S. Copețchi și I. Hadîrcă: „Concursul ideal între infracțiunile identice este imposibil” [15, p. 231].

Într-o abordare apropiată din practica Curții Europene a Drepturilor Omului se pune accent pe „elementele esențiale” ale infracțiunilor care formează concursul. În cauza Franz Fischer contra Austriei [16], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat că art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [17] permite urmărirea penală pentru mai multe infracțiuni care decurg dintr-un act infracțional unic (concurs ideal de infracțiuni). Cu toate acestea, din moment ce un solicitant ar putea fi judecat sau condamnat pentru infracțiuni care au fost pur şi simplu „nominal diferite”, o astfel de judecată sau condamnare ar fi incompatibilă cu cerințele principiului non bis in idem. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că ar trebui să examineze în plus dacă infracțiunile în cauză au avut aceleaşi „elemente esențiale”. În cazul domnului Fischer, contravenția (administrativă) de conducere în stare de ebrietate şi infracțiunea de ucidere din culpă în timp ce se afla „sub influența băuturilor alcoolice” au aceleaşi „elemente esențiale”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând în această cauză o încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Cineva ar putea riposta: sub aspectul obiectului juridic principal, infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM sunt diferite: relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu art. 29 din Constituţie, a dreptului la inviolabilitatea domiciliului (în situația infracţiunii prevăzute la art. 179 CP RM); relaţiile sociale cu privire la ordinea publică (în ipoteza infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM); din acest punct de vedere, infracțiunea prevăzută la alin. (2) art. 179 CP RM ar putea forma concurs ideal cu infracțiunea prevăzută la art. 287 CP RM.

Bineînțeles, o asemenea obiecție ar fi lipsită de consistență. Or, așa cum am afirmat mai sus, infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM sunt infracțiuni complexe. Trăsătura caracteristică a infracțiunii complexe este că toate elementele sale constitutive, indiferent de conținutul lor (care poate fi foarte variat), formează neapărat o strânsă legătură.

Astfel, pentru a fi aplicată răspunderea în baza art. 287 CP RM, este necesar ca violenţa sau ameninţarea cu violenţă a) să urmărească scopul încălcării grosolane a ordinii publice şi b) să se aplice înainte de a se consuma acțiunea de încălcare grosolană a ordinii publice. Pentru a fi aplicată răspunderea în baza alin. (2) art. 179 CP RM, este necesar ca violenţa sau ameninţarea cu violenţă a) să urmărească scopul violării de domiciliu şi b) să se aplice înainte de a se consuma acțiunea (inacțiunea) de violare de domiciliu. Dacă nu sunt întrunite condițiile a) și b) sus-menționate, lipsește temeiul aplicării alin. (2) art. 179 CP RM sau a art. 287 CP RM.

Remarcăm caracterul eterogen al scopurilor reliefate mai sus. Astfel, scopul aplicării violenţei sau al ameninţării cu violenţă în cazul infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM nu coincide cu scopul aplicării violenţei sau al ameninţării cu violenţă în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM. Mai mult, aceste două scopuri sunt incompatibile. Or, în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM, scopul aplicării violenţei sau al ameninţării cu violenţă este personalizat. În contrast, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM, scopul aplicării violenţei sau al ameninţării cu violenţă nu este personalizat, deoarece are la bază motive huliganice. Din aceasta reiese că o singură acțiune de violenţă sau de ameninţare cu violenţă nu poate urmări concomitent ambele scopuri reliefate mai sus. Drept urmare, nu este posibil ca aceeași violenţă sau ameninţare cu violenţă să intre concomitent sub incidenţa alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM. Aceeași violenţă sau ameninţare cu violenţă nu poate avea două scopuri care se exclud unul pe altul.

În acest mod, a doua oară ajungem la aceeași concluzie: infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM nu pot forma un concurs ideal.

Această concluzie este consolidată de argumentarea Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție (în calitate de instanță de recurs) dintr-o speță în care făptuitorul a fost învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute la alin. (1) art. 201¹ și alin. (3) art. 287 CP RM: „Instanța de apel a decis întemeiat de a-l achita pe M.N. de învinuirea de comitere a infracţiunii de huliganism agravat, din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. Sub acest aspect, Colegiul penal reţine că aceleaşi acţiuni ale lui M.N. nu pot fi calificate ca violenţă în familie şi, totodată, ca huliganism agravat. […] Or, atât violenţa în familie, cât şi infracţiunea de huliganism agravat sunt fapte comise cu aplicarea violenţei. Aceste infracţiuni se deosebesc prin intenţia făptuitorului şi obiectul (relaţiile sociale) la care atentează acestea. Intenţia inculpatului era îndreptată spre aplicarea violenţei faţă de partea vătămată, din motivul relaţiilor ostile apărute între ei anterior. Astfel, acţiunile inculpatului nu erau îndreptate spre încălcarea ordinii publice. Acţiunile sale au fost generate de relaţiile ostile între părţi şi aveau ca motiv răzbunarea sa asupra părţii vătămate […] Prin urmare nu poate fi un concurs ideal de infracţiuni prevăzut de alin. (4) art. 33 CP RM” [18].

Pe marginea acestei explicații, menționăm: în cazul în care presupun aplicarea violenței sau amenințarea cu violență, infracțiunile prevăzute la art. 201¹ CP RM sunt infracțiuni complexe. Din această perspectivă, infracțiunile în cauză se aseamănă cu cele prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM. Argumentarea precitată a Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție confirmă ideea că nu este posibil concursul ideal al unor infracțiuni complexe (cu precizarea că ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență), dacă scopul violenței sau al amenințării cu violență din cadrul uneia dintre aceste infracțiuni nu este compatibil cu scopul violenței sau al amenințării cu violență din cadrul celeilalte infracțiuni.

În exemplele din practica judiciară prezentate mai sus, în care calificarea s-a făcut în baza alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM, violența a fost aplicată o singură dată / amenințarea cu violență a fost expusă o singură dată. Constatăm că în aceste exemple nu a fost interpretată corect sintagma „o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni” din alin. (4) art. 33 CP RM. Această sintagmă nu presupune că acţiunea (inacţiunea) săvârșită trebuie reținută la calificare de atâtea ori câte infracţiuni formează concursul ideal. În acest context, suntem de acord cu C. Duvac: „Nu trebuie să omitem că dreptul penal, prin excelență, trebuie să țină seama de realități și nimic nu poate fi mai absurd în drept și mai ales în dreptul penal decât ficțiunile. Or, realitatea ne arată că făptuitorul nu a comis decât o singură acțiune sau inacțiune incriminată și atunci credem că firesc ar fi ca acesta să fie pedepsit o singură dată” [19, p. 122-123].

În accepțiunea alin. (4) art. 33 CP RM, acţiunea (inacţiunea) săvârșită trebuie reținută la calificare o singură dată. Pentru a nu se eluda această regulă, jurisprudența actuală a Curții Europene a Drepturilor Omului acordă prioritate identității faptelor (idem factum), considerând subsidiară identitatea calificării (idem crimen). Sub influența jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene referitoare la art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen [20], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a procedat la modificarea și la uniformizarea jurisprudenței sale prin importanta hotărâre din cauza Sergey Zolotukhin contra Federației Ruse, în care a statuat că art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale interzice ca o a doua infracțiune să fie pedepsită pe baza unor fapte identice sau în esență identice cu cele care au servit ca temei pentru prima infracțiune, indiferent de calificarea sa (opțiune evidentă pentru idem factum și respingerea idem crimen). Curtea Europeană a Drepturilor Omului definește identitatea acestora ca un ansamblu de circumstanțe factuale concrete care implică același făptuitor și care sunt strâns legate între ele în timp și în spațiu [21]. În jurisprudența sa ulterioară [22-25], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menținut această abordare prin care erau favorizate garanțiile oferite indivizilor și care consta în aprecierea idem factum în detrimentul idem crimen. În Hotărârea pronunțată de Marea Cameră în cauza A și B împotriva Norvegiei [26], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reconfirmat abordarea respectivă.

Așadar, o singură acţiune (inacţiune) presupune un singur ansamblu de circumstanțe factuale concrete care implică același făptuitor și care sunt strâns legate între ele în timp și în spațiu. Anume această realitate trebuie reflectată în soluția de calificare.

Așa cum am menționat anterior, infracțiunile prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM, sunt infracțiuni complexe. Din rațiuni de politică penală, fiecare dintre aceste infracțiuni a fost alcătuită din două fapte care, în alte condiții, ar fi fost tratate ca fapte de sine stătătoare. Astfel, în ipoteza în care nu ar exista prevederea de la alin. (2) art. 179 CP RM, s-ar aplica alin. (1) art. 179 CP RM și art. 155 CP RM sau alin. (1) ori (2) art. 78 din Codul contravențional. În ipoteza în care nu ar exista art. 287 CP RM, s-ar aplica art. 155 CP RM sau alin. (1) ori (2) art. 78 din Codul contravențional și art. 354 din Codul contravențional. Această dezagregare a infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM ne permite să remarcăm ușor că, în cazul concursului ideal al acestor infracțiuni care includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență, art. 155 CP RM sau alin. (1) ori (2) art. 78 din Codul contravențional ar fi aplicate de două ori.

1. Gorunescu utilizează formula „nemo debet bis punir pro uno delicto” („nimeni nu trebuie să fie sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă”) [27]. După A.V. Naumov, echitatea în dreptul penal se exprimă, printre altele, în aplicarea răspunderii o singură dată pentru o singură infracțiune [28, p. 52]. În aceeași ordine de idei, T.R. Sabitov propune utilizarea conceptului „principiul singularității aplicării răspunderii penale” [29, p. 138-141]. La rândul său, V.A. Navroțki vorbește despre „principiul neadmiterii imputării duble” [30, p. 130-132]. Analizând această viziune, V.V. Marciuk consemnează: „Preceptul „non bis in idem” este una dintre condițiile echității sociale, care este reflectată în etapele corespunzătoare de aplicare a normei penale. În acest plan, cerința de interzicere a răspunderii duble se aplică nu numai domeniului de aplicare a măsurii de răspundere penală corespunzătoare, ci și calificării infracțiunilor (sublinierea ne aparține – n.a.). Se pare că, sub acest aspect, sintagma propusă V.A. Navroțki este potrivită. Or, imputarea dublă presupune calificarea dublă, ceea ce duce în ultimă instanță la înăsprirea neîntemeiată a răspunderii penale” [31].

Antrenarea răspunderii pentru concursul ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM (cu precizarea că ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență) trebuie privit ca un abuz, ca un procedeu de a creare pe hârtie, în dezacord cu realitatea, a aparenței comiterii de două ori fie a acțiunii de cauzare intenționată a vătămării uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie a acțiunii de violență de o intensitate mai redusă. Scopul unui astfel de procedeu, urmărit de cei, care efectuează calificarea oficială a infracţiunii, este să poată justifica dubla calificare a acțiunii în cauză.

Însă, principiul de neadmitere a sancționării duble a aceleiași fapte interzice tragerea de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi faptă. În spețele exemplificate supra, violența (concretizată fie în cauzarea intenționată a vătămării uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie în violența de o intensitate mai redusă) sau amenințarea cu violență este cea pe care o desemnăm prin sintagma „aceeași faptă”.

Antrenarea răspunderii pentru concursul ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM (cu precizarea că ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență) generează o dublă sancționare pentru aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență. Violența sau amenințarea cu violență, care constituie componenta comună a infracțiunilor în cauză, nu poate primi o calificare dublă. Nu se poate reține în sarcina făptuitorului comiterea atât a infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM, cât și a infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM, aflate în concurs ideal. Există o suprapunere între conținuturile normative ale infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM în partea care ține de violență sau de amenințarea cu violență. Privită prin această prismă, identitatea categoriilor de valori sociale lezate prin cele două infracțiuni nu justifică sancționarea făptuitorului pentru aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență. Referitor la violența sau amenințarea cu violență, care reprezintă o componentă comună a infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM, rămâne valabilă regula fixată la art. 118 CP RM. Aplicarea normei care conține întregul exclude aplicarea în orice formă a normei care conține partea. Altfel spus, se exclude posibilitatea ca această parte să se regăsească într-un alt întreg, și anume – în întregul care formează concursul ideal cu primul întreg care a absorbit respectiva parte.

O eventuală obiecție ar fi că o normă contravențională nu poate reprezenta norma ce conține partea în sensul art. 118 CP RM. În replică, prezentăm considerentele enunțate de D. Bogdan și M. Selegean: în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, amenzi contravenţionale de un cuantum relativ redus au fost privite ca intrând în câmpul de aplicare al „materiei penale” chiar în absența unui mecanism de transformare a amenzii într-o sancțiune privativă de libertate: cauza Ziliberberg contra Moldovei: 3,17 euro [32]; cauza Masaev contra Moldovei: 26 euro [33]; cauza Russu contra Moldovei: 12 euro [34]; cauza Kuzmickaja contra Lituaniei: 69,50 euro [35]; cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei: 25 euro [36]; cauza Anghel contra României: 59 euro [37]. Din această perspectivă, majoritatea contravenţiilor din sistemul român vor intra în câmpul de aplicare al „materiei penale” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; în consecinţă, vor fi aplicabile garanţiile prevăzute nu doar de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în materie penală, ci şi celelalte garanţii, mai generale (art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), inclusiv principiul non bis in idem [38]. Această raportare a contravențiilor la „materia penală” ne permie să concluzionăm că o normă contravențională (și anume – alin. (1) sau (2) art. 78 din Codul contravențional) poate reprezenta norma ce conține partea în sensul art. 118 CP RM.

Antrenarea răspunderii pentru concursul ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM (cu precizarea că ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență) sfidează și dipoziția de la alin. (1) art. 33 CP RM: „Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor când săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale a prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa (sublinierea ne aparține – n.a.)”. Or, circumstanța agravantă consemnată în alin. (2) art. 179 CP RM constituie tocmai rezultatul contopirii a două infracțiuni (cu precizarea că, așa cum am stabilit anterior, faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) art. 78 din Codul contravențional constituie infracțiuni în lumina practicii Curții Europene a Drepturilor Omului).

O astfel de abordare are la bază următoarele considerente: dacă legiuitorul însuși a inclus într-o normă a părții speciale a Codului penal o componență de infracțiune suplimentară (care, ca regulă generală, este una de sine stătătoare), conferindu-i un efect agravant, stabilind pentru combinația de infracțiuni rezultată o pedeapsă mai aspră decât pentru infracțiunea în varianta-tip, rezultă că legiuitorul a luat deja în calcul pericolul social sporit al unei astfel de combinații de infracțiuni. Prin crearea unei norme combinate, legiuitorul le-a transmis un semnal fără echivoc celor, care efectuează calificarea oficială a infracţiunii, că, în procesul de calificare, urmează a fi reținută doar norma care prevede respectiva combinație de infracțiuni.

Mai există un aspect pe care nu-l putem trece cu vederea. În doctrina modernă a dreptului penal, în care se pune accentul pe valorile democrației și ale statului de drept, evaluarea juridică a celor comise și diferențierea faptelor infracționale se fundamentează pe gradul tipizat de pericol social, reieșind din: însemnătatea și caracterul obiectului infracțiunii; cuantumul prejudiciului; forma de vinovăție; caracteristicile motivelor; alte însușiri calitative și cantitative ale infracțiunii. Noțiunea de componență a infracțiunii nu poate include un profil de personalitate, nu poate ține seama de faptele din biografia făptuitorului, de calitățile lui morale, de comportamentul anterior al făptuitorului. Ca regulă generală, noțiunea de componență a infracțiunii nu include nici circumstanțele de atenuare sau de agravare a pedepsei (de exemplu, circumstanța săvârșirii în paralel a unei alte infracțiuni). Drept urmare, nu este admisibil ca, în funcție de astfel de circumstanțe, să se modifice calificarea faptei și, în consecință, să se reevalueze categoria și/sau mărimea pedepsei. Din acest punct de vedere, privim antrenarea răspunderii pentru concursul ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM (cu precizarea că ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență) nu doar ca pe o dublă aplicare a răspunderii penale pentru aceeași acțiune, ci și ca pe o discriminare a făptuitorului pe baza trăsăturilor lui specifice de personalitate. Ne referim la periculozitatea socială a făptuitorului, datorată săvârșirii în paralel a unei alte infracțiuni[3]. O astfel de circumstanță nu este specificată nici în partea specială a Codului penal, nici în art. 77 CP RM. Cu această ocazie, precizăm că lista de circumstanțe agravante din art. 77 CP RM este exhaustivă, spre deosebire de lista de circumstanțe atenuante din art. 76 CP RM, care are un caracter exemplificativ.

Luând în considerare toate argumentele prezentate mai sus, sugerăm celor, care efectuează calificarea oficială a infracţiunii, să renunțe la procedeul abuziv de antrenare a răspunderii pentru concursul ideal al infracțiunilor prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM, în cazul în care ambele aceste infracțiuni includ aceeași violență sau aceeași amenințare cu violență. Le recomandăm să aplice una dintre următoarele soluții de calificare, bazate pe principiul legalității:

1) să efectueze calificarea conform art. 179 CP RM [cu excepția alin. (2)] și alin. (1), (2) sau (3) art. 287 CP RM, dacă: a) scopul aplicării violenței sau al amenințării cu violență este încălcarea grosolană a ordinii publice și b) violența se aplică sau amenințarea cu violență se expune înainte de a se consuma încălcarea grosolană a ordinii publice;

2) să efectueze calificarea conform alin. (2) art. 179 CP RM și art. 354 din Codul contravențional, dacă: a) scopul aplicării violenței sau al amenințării cu violență este fie pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, fie refuzul de a le părăsi la cererea ei, fie percheziţiile şi cercetările ilegale și b) violența se aplică sau amenințarea cu violență se expune înainte de a se consuma pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, fie refuzul de a le părăsi la cererea ei, fie percheziţiile şi cercetările ilegale.

Din analiza soluțiilor de calificare propuse se poate vedea că, în cazul în care violența sau amenințarea cu violență se aplică în scopul încălcării grosolane a ordinii publice, ea nu poate să reprezinte concomitent circumstanța agravantă prevăzută la alin. (2) art. 179 CP RM. Și vicevera: în cazul în care violența sau amenințarea cu violență se aplică în scopul fie al pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, fie al refuzului de a le părăsi la cererea ei, fie al percheziţiilor şi cercetărilor ilegale, ea nu poate să reprezinte concomitent o parte a infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM. Fiind aplicată o singură dată, violența sau amenințarea cu violență nu poate fi luată în calcul de două ori la calificare: prima dată, ca circumstanță agravantă prevăzută la alin. (2) art. 179 CP RM; a doua dată, ca parte a infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM. O asemenea calificare prin concurs pur și simplu lipseşte de conţinut violența sau amenințarea cu violență privită fie ca circumstanță agravantă prevăzută la alin. (2) art. 179 CP RM, fie ca parte a infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM. În soluțiile, pe care le-am propus mai sus, concursul de fapte infracționale și/sau de fapte contravenționale cuprinde o singură acțiune de violență sau de amenințare cu violență, în strictă conformitate cu alin. (4) art. 33 CP RM.

Infracțiunile, prevăzute la alin. (2) art. 179 și art. 287 CP RM (în cazul în care ambele aceste infracțiuni includ violența sau amenințarea cu violență), pot forma doar un concurs real. În acest caz, violența sau amenințarea cu violență din cadrul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM nu coincide cu violența sau amenințarea cu violență din cadrul infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM. Pe lângă faptul că sunt distanțate temporal, violența sau amenințarea cu violență din cadrul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM are un alt scop decât violența sau amenințarea cu violență din cadrul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 179 CP RM.

În încheiere, în scopul perfecționării legii penale și al îmbunătățirii calității practicii judiciare, recomandăm completarea art. 118 CP RM cu alineatul (3) care ar urma să aibă următorul conținut: „În cazul în care aceeași parte este prevăzută de două sau mai multe norme care conțin întregul, se exclude concursul ideal al infracțiunilor prevăzute de aceste norme”. Considerăm că adoptarea acestui amendament va permite evaluarea juridică a celor comise în funcție de gradul real de pericol social, precum și de trăsăturile specifice ale normelor din partea specială a Codului penal. Restaurarea echității sociale sau, cu alte cuvinte, eliminarea inechității sociale, determinate de săvârșirea unei infracțiuni, nu poate fi realizată decât prin mijloace echitabile.

*Acest articol a fost publicat în: Modern scientific challenges and trends: a collection scientific works of the International scientific conference (31st May, 2020). Warsaw: Sp. z o. o. “iScience”, 2020, Is. 5, Part 2, p. 231-240.

[1] În opinia lui A.V. Korneeva, „va avea caracter excesiv calificarea în care elementele constitutive ale unei infracțiuni sunt reflectate redundant în norma aplicată pentru încadrarea juridico-penală”*.
* Корнеева А.В. Теоретические основы квалификации преступлений. Москва: Проспект, 2010, p. 2. 176 p.
[2] Carențe similare caracterizează alte exemple de concurs ideal de infracțiuni complexe care includ aceeași violență: concursul infracțiunilor prevăzute la alin. (4) art. 151 și art. 164 CP RM (cu precizarea că, în acest caz, acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de răpire a unei persoane se exprimă în vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății); concursul infracțiunilor prevăzute la alin. (4) art. 151 și lit. c) alin. (3) art. 188 CP RM; concursul infracțiunilor prevăzute la art. 164 (cu precizarea că, în acest caz, acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de răpire a unei persoane se exprimă fie în vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății, fie în vătămarea intenționată uşoară a integrității corporale sau a sănătății, fie în vătămarea intenționată neînsemnată fără cauzarea prejudiciului sănătăţii, fie în amenințarea cu violență) și lit. b) alin. (2) sau alin. (3) art. 192¹ CP RM, etc.
[3] Cu această ocazie, subliniem că, în Codul penal în vigoare, s-a renunțat, de exemplu, la sintagma „recidivist deosebit de periculos”, care era utilizată în unele norme din partea specială a Codului penal din 1961 în vederea desemnării unor circumstanțe agravante. Renunțând la această poreclă legiferată și trecând la utilizarea termenului „recidivă” care desemnează o situație, legiuitorul a mutat accentul de pe caracteristicile personale ale făptuitorului pe faptele săvârșite de acesta.

Referințe:

1. Reniță Gh. Huliganismul ce implică acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor: divergențe jurisprudențiale (Partea I). În: Revista Națională de Drept, 2017, nr. 12, p. 9-21.
2. Reniță Gh. Huliganismul ce implică acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor: divergențe jurisprudențiale (Partea II). În: Revista Națională de Drept, 2018, nr. 1-3, p. 16-31.
3. Lunca I. Unele probleme privind interpretarea şi aplicarea acţiunilor de huliganism. În: Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională integrare prin cercetare şi inovare (28-29 septembrie 2016). Rezumate ale comunicărilor. Știinţe juridice. Vol. I. Chişinău: CEP USM, 2016, p. 141-144.
4. Lunca I. Unele probleme privind interpretarea și aplicarea art. 287 din Codul penal. În: Revista Națională de Drept, 2016, nr. 8, p. 43-49.
5. Sentința Judecătoriei sect. Botanica, mun. Chișinău, din 04.03.2013. Dosarul nr. 1-577/2012. Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/1e9a6eac-5d86-e211-8c77-005056a5d154
6. Sentința Judecătoriei mun. Bălți din 02.10.2015. Dosarul nr. 1-282/2015. Disponibil: https://jbl.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/455f9039-0a69-e511-a983-005056a5fb1a
7. Decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 04.09.2018. Dosarul nr. 05-1r-604-22052418. Disponibil: https://cach.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/a662b49b-9fc8-e811-80d8-0050568b4d5b
8. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05.12.2018. Dosarul nr. 1a-2027/2018. Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/89c9fb8d-aa18-e911-80d6-0050568b7027
9. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 19.02.2019. Dosarul nr. 1ra-42/2019. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=13048
10. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 4 din 19.06.2006 cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=249
11. Case of W.F. v. Austria. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60477
12. Case of Oliveira v. Switzerland. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58210
13. Cojocaru R. Trăsăturile definitorii şi formele concursului de infracţiuni potrivit Codului penal al Republicii Moldova. În: Anale știinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Știinţe socioumane. Ediţia a XI-a, nr. 2. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, 2011, p. 22-27.
14. Зенцова С.А. Источник повышенной опасности и его уголовно-правовое значение. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2011. 224 p.
15. Copețchi S., Hadîrcă I. Calificarea infracțiunilor. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 352 p.
16. Case of Franz Fischer v. Austria. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-59475
17. Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Disponibil: https://jurisprudentacedo.com/Conventia-CEDO/Protocolul-7.html
18. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 12.05.2015. Dosarul nr. 1ra-440/2015. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4259
19. Duvac C. Pluralitatea aparentă de infracțiuni. București: Universul Juridic, 2008. 312 p.
20. Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14.06.1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:42000A0922(02)&from=RO
21. Cauza Sergey Zolotukhin c. Federației Ruse. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-119637
22. Case of Grande Stevens v. Italy. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-141794
23. Case of Nykänen v. Finland. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-144112
24. Case of Rinas v. Finland. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-150668
25. Affaire Kapetanios et autres c. Grèce.Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-154026
26. Case of A and B v. Norway. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-168972
27. Gorunescu M.Accente europene ale principiului non bis in idem. În: Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, 2010, nr. 1, p. 99-116.
28. Наумов А.В. Российское уголовное право. Общая часть. Москва: БЕК, 1996. 560 p.
29. Сабитов Т.Р. Уголовно-правовые принципы: методы познания, сущность и содержание. Москва: Юрлитинформ, 2012. 192 p.
30. Навроцький В.О. Основи кримінально-правової кваліфікації. Київ: Юрінком Інтер, 2006. 692 p.
31. Марчук В.В. О реализации идеи справедливости при квалификации преступления. În: Право и демократия: сборник научных трудов. Минск: БГУ, 2014, Вып. 25, p. 241-257.
32. Case of Ziliberberg v. Moldova. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-68119
33. Case of Masaev v. Moldova. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92584
34. Case of Russu v. Moldova. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-89579
35. Case of Kuzmickaja v. Lithuania. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-87385
36. Case of Tsonyo Tsonev v. Bulgaria (No. 2). Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-96671
37. Cauza Anghel împotriva României. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-123074
38. Bogdan D., Selegean M. Sancțiune contravențională. Proces penal pentru aceeași faptă calificată ca și infracțiune. Dublă sancționare. Ne bis in idem. CEDO, 2376/03, Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria (nr. 2). Disponibil: https://www.juridice.ro/99196/sanctiune-contraventionala-proces-penal-pentru-aceeasi-fapta-calificata-ca-si-infractiune-dubla-sanctionare-ne-bis-in-idem-cedo-2376-03-tsonyo-tsonev-vs-bulgaria-nr-2.html