Tarifele aprobate vor fi unice pe întreg teritoriul țării și includ materialele necesare pentru ambalare în scopul asigurării integrității trimiterii (bandă adezivă, sfoară etc.), iar plicurile și cutiile nu sunt incluse în tarif. În același timp, „Poșta Moldovei” este în drept să încheie acorduri individuale privind aplicarea tarifelor speciale în cazul unui volum mare de trimiteri poștale, după cum prevede Legea cumunicațiilor poștale nr. 36/2016 (art. 12 alin.4 și 5).
Astfel, pentru scrisori și cărți poștale tarifele vor varia între 2,80 lei – 14.50 lei (fără TVA), pentru pachetele mici simple – între 8 lei și 20 lei, în timp ce coletele poștale vor avea un tarif fix per colet de 21 lei. Tariful per greutate sau fracție de kg complete/incomplete va constitui 2,50 lei. Totodată, pentru trimiterile recomandate se va aplica un tarif suplimentar în sumă de 5,35 lei.
Detaliat noile tarife pot fi consultate în Monitorul Oficial nr. 129-133 (8173-8177) din 29 aprilie. Totodată, consumatorii vor fi informați privind tarifele actualizate cu cel puţin 30 de zile înainte de punerea lor în aplicare prin publicarea lor pe pagina web a Î.S. „Poșta Moldovei” și prin afișarea în loc vizibil în toate unitățile poştale deschise publicului pentru prestarea serviciilor poştale.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.