Dr. hab. Alexandru Arseni

                                                                                                                                                   „Cine nu citește la timp, înțelege prea târziu”

Benjamin Franklin

Argument

Mișcarea constituționalistă, constituționalismul, s-a fundamentat științific în „Secolul Luminilor”, care inițial a însemnat „o mișcare de idei vizând organizarea normativă a puterii în așa manieră încât să fie garantate drepturile și libertățile cetățenilor, ale omului în general” [Vrabie Genoveva. Drept constituțional și instituții politice contemporane. Vol.2. Iași: Cugetarea, 1999, p.246].

În procesul cristalizării constituționalismului s-a convenit, pe baza practicii constituționale engleze că organizarea puterii de stat trebuie să aibă la bază principiul separației puterii de stat [Montesquieu]. Astfel, primul act normativ în care au fost constituite valorile constituționalismului este Declarația franceză a drepturilor omului și cetățeanului din 21 August 1789. Articolul 16 stabilește „Orice societate în care garanția drepturilor nu este asigurată nici separația puterilor determinată, nu are Constituție” [Faure Ch. Les Déclarations des droits de lʼhomme de 1789, Payot, nouvelle édition, 1992]. În consecință s-a început era constituțiilor scrise și sistematice, înzestrate cu forță juridică supremă în cadrul sistemului de drept.

Litera și spiritul Constituției

Președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, pronunțându-se, la 1806 asupra istoricului caz „Marbury vs Madison”a menționat „Cu siguranță, cei care au redactat constituții scrise le-au privit ca reprezentând legea supremă și fundamentală (fundamental and paramount law” a națiunii [Constitutional Interpretation. Workshop Materials, Module 1/1, April-May 2016, p.158].

Pentru a se asigura această supremație juridică, mințile luminate ale vremii au făcut apel la ideea  rigidității constituționale, adică asigurării stabilității durabile ale reglementărilor normative ale constituției. Una dintre aceste idei ține de modul rigid de modificare, amendare și revizuire a Constituției. Pe această cale s-a convenit, inclusiv, asupra stabilirii unei proceduri legislative strict determinate de exercitare a inițiativei de revizuire a constituției, adică a subiectelor înzestrate cu acest drept. Astfel, art.141 din Constituție stabilește doar trei subiecte cu drept de inițiativă de modificare, amendare sau revizuire a Constituției: „a) un număr de cel puțin 200000 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot…; b) un număr de cel puțin o treime din deputați în Parlament; c) Guvern …” [Constituția Republicii Moldova, Adoptată la 29 Iulie 1994, Publicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994; Republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 78 din 29.03.2016, Art. nr.140].

Însă, contrar acestor prevederi imperative ale art.141 din Constituție, textul Buletinului de vot, pentru modificarea Constituției prin referendumul din 20 Octombrie 2024, nu are la bază suport constituțional, pentru că nici unul din subiectele constituționale nu este autor.
Iar aceste circumstanțe de fapt și de drept, textul Buletinului este lovit de nulitatea juridică absolută prin prisma procedurii legislative constituționale, garant al supremației juridice a Constituției.

Pe de altă parte, nici „obiectul strategic de integrare” indicat în Buletin nu are legalitate și legitimitate deoarece contravine: a) spiritului Declarației de Independență în conformitate cu care atât spiritul cât și obiectivul Major, natural și înnăscut al Republicii este revenirea „… în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, adică a Reîntregirii Neamului Românesc, act consfințit în Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, parte a căreia Republica Moldova este din 10 septembrie 1991; b) Hotărârii Curții Constituționale nr.36 din 05.12.2013 în conformitate cu care „… Declarația de Independență constituie fundamentul juridic și politic primar al Constituției”. Astfel, nici o prevedere a Constituției, reflectată în textul Declarației de Independență, nu poate încălca limitele (prevederile) Declarației (§88).
Cu mare regret, dar trebuie să menționăm că Curtea Constituțională a dat Aviz pozitiv la textul integral al „imitației”, care stă la baza textului Buletinului.

Același John Marshall, sublinia: „De ce oare jură un judecător să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu Constituția … Dacă ea este închisă pentru el și nu poate fi cercetată de el?”.
Dacă așa ar fi starea reală a lucrurilor, aceasta ar fi mai grav decât o batjocură a celor sfinte. „A prescrie sau a depune un asemenea jurământ ar echivala cu o crimă” [Constitutional Interpretation, … p.161].

Jurământul pe Constituție îl depune și Șeful statului și membrii Guvernului.

Concluzie

Rezultă așadar, că Buletinul de vot pentru modificarea Constituției prin Referendumul din 20 Octombrie 2024 este lovit de nulitate juridică absolută atât sub aspect procedural [art.14¹ din Constituție] cât și în conținutul său ce contravine spiritului Declarației de Independență.
Suntem în prezența situației în conformitate cu care „… poporul nu poate fi corupt, dar adesea este înșelat, și numai atunci poate a voi ceea ce e rău” [Jean-Jacque Rousseau. Despre contractul social sau principiile dreptului politic. Ediția a IV-a. București: Cartex, 2023, p.48. ISBN 978-606-9604-04-5].

P.S. J.-J. Rousseau sublinia „… eu nu cunosc arta de a fi lămurit pentru cine nu vrea să fie atent” [Contractul social, p.76].