noiembrie 4, 2026

23 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Acord de colaborare în domeniul anticorupţie, semnat între CNA şi Academia de Administrare Publică

    MĂRIME TEXT:

    Joi, 27 ianuarie 2022, între Centrul Național Anticorupție şi Academia de Administrare Publică a fost încheiat un acord de colaborare, potrivit unui comunicat.

    Documentul a fost semnat în scopul dezvoltării profesionale a resurselor umane, capabile să contribuie la creșterea integrității profesionale și instituționale și la prevenirea şi combaterea actelor de corupţie și fraudă.

    Normele Acordului de colaborare stabilesc modalităţile de cooperare a părţilor. Potrivit acestuia, vor fi organizate cursuri de formare continuă, conferințe, mese rotunde, seminare, ateliere de lucru pentru angajații ambilor părți. Totodată, vor fi realizate stagii de practică în cadrul programelor de master pentru studenții AAP. De asemenea, Acordul stabileşte şi posibilitatea pentru ofițerii CNA de a face studii de masterat și doctorat.

    Acordul intră în vigoare la data semnării și se încheie pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea de a fi prelungit, în mod tacit, în aceeași termeni și condiții.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Eveniment: Cum folosim instrumentele AI în litigii

    Eveniment dedicat Ghidului IBA privind conflictele de interese în arbitrajul internațional, organizat la Chișinău

    LEGALIA și Precedentia – două soluții digitale pentru un mod mai modern de a învăța și practica dreptul (disponibile în limba română și rusă)

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.