Am citit acum câteva minute articolul lui Vlad Bercu de pe Juridice Moldova – „Impactul lui Gibbon. Declinul și prăbușirea profesiilor juridice”. Îl recomand.
Așa cum îl înțeleg eu, Vlad sugerează că justiția din RM – în special procedurile în instanțele de judecată – ajunge să fie un fel de TEMU: simplificată până la rudimentar.
Sunt de acord.
De mult timp voiam să scriu o postare cu un mesaj simplu: dacă vreți să deveniți avocați de calibru, studiați profund ceva ce nu are legătură directă cu dreptul. Filosofie, literatură, astrofizică, biologie, psihologie, religie, geologie – orice. Dar profund.
Dacă ne limităm la felul în care se desfășoară un proces într-o instanță națională, nu vom avea niciodată gânditori (litigatori) de talie mondială. Niciodată. Și eu nu sunt OK cu asta.
Instanțele naționale sunt, în mare parte, construite pentru proceduri simple, iar toată „mașinăria” merge în viteza 1. Nu cred că acest lucru se va schimba curând. Politicienii, de orice culoare, nu știu cum să construiască un sistem de justiție de viteza 3 și mai sus. Miza nu este doar lipsa corupției (lucru important în sine), ci și calitatea actului de justiție. Vorbesc de calitatea cea mai înaltă.
Un număr mic de litigii – mă refer acum la cele comerciale – sunt mai complexe. Ele au nevoie de viteza 3 sau 4. Uneori cred că totul ține de bugetele mici ale instanțelor. Dacă fiecare cauză ar fi examinată câte o oră (în loc de 10–15 minute), ședințele s-ar programa peste 3 ani. Și asta e deja o altă problemă.
Ideea rămâne însă aceeași: justiția ieftină nu poate produce hotărâri de calitate. Problema nu e doar la noi – e cam peste tot în lume. Diferența e că în unele state există o alternativă.
Vrei să fii ascultat două zile? Nicio problemă – plătești, iar instanțele comerciale engleze te vor asculta două zile. Asta în apel. În primă instanță, în funcție de complexitate, procesul poate dura de la 5 zile la 5 luni. Și e absolut normal. Iar costul este pe măsură.
Din nou, eu vorbesc de litigiile comerciale complexe, unde părțile își pot permite să acopere costuri mari. În Republica Moldova există o categorie de cauze în care părțile ar plăti fără probleme 100 de mii de lei ca avocații lor să fie ascultați două zile. Și încă 100 mii să li se emită o hotărâre calitativă și argumentată. Cu condiția să nu fie niciun fel de influență asupra instanței (decât cea de la părți).
Recent am avut audieri într-un arbitraj (instituțional!) local, într-o cauză de complexitate medie. Au durat cam 7 ore, împărțite în două zile din aceeași săptămână. O instanță locală ar fi examinat aceeași cauză în 40 de minute sau o oră – dar cu două pauze de câte 2–3 luni între ședințe.
Este sustenabil un astfel de arbitraj local? Nu. Pentru că onorariile arbitrilor ajung la mai puțin de 10 EUR pe oră – inclusiv studierea materialelor și redactarea hotărârii arbitrale. Și vorbesc de oameni cu ani buni de experiență și practică în domeniu.
Dar, cum discutam zilele acestea cu doi colegi avocați, trebuie să tindem undeva. Nu ne putem resemna cu realitatea procesuală locală – este prea sumbră, prea rudimentară, iar acum și împotmolită în vetting și pre-vetting.
De aceea – citiți. Citiți clasicii. Citiți hotărârile instanțelor comerciale engleze (printre cele mai bune din lume). Citiți deciziile curților supreme din SUA și Marea Britanie. Citiți hotărâri arbitrale pe dosare complexe.
Anume aceste lecturi ne arată cum trebuie făcută justiția.
Dare to dream!!!
JURIDICE MOLDOVA: vă îndemnăm să vă abonați și la canalul de TG a lui Serghei Covali https://t.me/JurnalulUnuiAvocatOptimist
