septembrie 28, 2026

18 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Declarația Deputaţilor Poporului al Parlamentului de Prima Legislatură – 1990-1994, semnatari şi votanţi ai Declaraţiei de Independenţă vis-à-vis de „formula aplicată reprezentantului Tiraspolului” la data de 29 iulie 2020

    MĂRIME TEXT:

    *Acest mesaj a fost transmis prin intermediul domnului prof. dr. hab. Alexandru Arseni, deputat în cadrul Parlamentului de primă legislatură, votant și semnatar al Declarației de Independență.

    Potrivit art.3 al Declaraţiei Suveranităţii din 23 iunie 1990 – Republica Moldova „este un stat unitar indivizibil”. Această prevedere a fost legitimată de Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 care a legitimat prin vot Declaraţia de Independenţă, în care se stabileşte că Republica Moldova în calitate de stat independent cere Guvernului URSS, succesoare Federaţia Rusă „încetarea stării ilegale de ocupaţie şi „să-şi retragă trupele sovietice de pe Teritoriul naţional al Republicii Moldova””.

    În conformitate cu Declaraţia de Independenţă la 2 martie 1992 Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru al ONU.

    Ulterior, Constituţia prin art.1, alin.(1) stabileşte că Republica Moldova este „un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

    În calitate de organe constituţionale şi unice chemate să asigure acest statut avem:

    1. Parlamentul Republicii Moldova (art.60 alin.(1), art.68).
    2. Preşedintele Republicii Moldova care potrivit art.77 alin.(1) este şeful statului şi alin.(2) „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”. Iar jurământul depus de către el în conformitate cu art.79 alin.(4) din Constituţie stipulează şi obligaţia să respecte Constituţia şi să apere „… suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.

    Contrar acestor obligaţii Preşedintele „admite” instalarea ilegală a posturilor autorităţii neconstituţionale pe teritoriul R.Moldova. Mai mult ca atât estimează aprecieri neconstituţionale şi titlul administratorului de la Tiraspol.

    Prin aceste acţiuni Preşedintele R.Moldova încalcă flagrant prevederile constituţionale şi este pasibil a fi pus „sub acuzare” potrivit prevederilor art.81 alin.(3) din Constituţie. Noi, Deputaţii Poporului al Parlamentului de Prima legislatură – 1990-1994, semnatarii şi votanţii Declaraţiei de Independenţă facem apel către deputaţii actualului Parlament de a iniţia această procedură.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Spania înregistrează prima breșă de date provocată de un agent de inteligență artificială autonom

    Irlanda amendează Google cu 403 milioane de euro pentru datele de localizare colectate ilegal

    Uniunea Avocaților digitalizează, cu sprijinul Băncii Mondiale, examenul de admitere în profesie

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.