În ultimii ani, tehnologia a început să schimbe modul în care accesăm informația, iar domeniul juridic nu face excepție. În Republica Moldova apar tot mai multe inițiative care urmăresc să facă informația juridică mai accesibilă, iar două dintre acestea sunt dezvoltate sub brandul Applexium: LEGALIA și Precedentia.
LEGALIA – o nouă abordare a învățării dreptului
A fost lansată LEGALIA, o aplicație mobilă creată în Republica Moldova pentru cei care vor să învețe, să exerseze și să își verifice cunoștințele juridice într-un mod mai accesibil și interactiv.
Aplicația propune o alternativă la metodele tradiționale de învățare, oferind posibilitatea de a transforma momentele obișnuite ale zilei în oportunități de învățare. Studiul dreptului nu trebuie să fie limitat la timpul petrecut în bibliotecă sau la orele de curs. Prin LEGALIA, utilizatorul poate continua procesul de învățare în funcție de propriul program și de timpul pe care îl are la dispoziție.
În drum spre facultate, la serviciu, în timpul unei plimbări sau al unui antrenament, utilizatorii pot asculta podcasturi juridice și pot acumula informații într-un format accesibil. Cei care vor să își verifice cunoștințele pot utiliza quiz-urile și provocările juridice, iar duelurile juridice permit confruntarea cunoștințelor cu cele ale unui coleg sau prieten.
Ideea este ca învățarea dreptului să devină mai flexibilă, mai interactivă și mai apropiată de modul în care oamenii consumă astăzi informația.
În primele 12 ore de la lansare, LEGALIA a ajuns în Top 7 aplicații din categoria Education din Republica Moldova în App Store, un rezultat care indică interesul pentru soluții digitale dedicate educației juridice.
Aplicația a fost dezvoltată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, iar promovarea proiectului este susținută de parteneri precum ELSA Moldova, Diez, Juridice și LegalLife.
„Formarea juridică presupune învățare constantă, iar instrumentele digitale pot completa metodele tradiționale de studiu. Pentru INJ este important ca audienții și profesioniștii din sistemul justiției să aibă acces la resurse care le permit să își consolideze cunoștințele și să urmărească evoluțiile din domenii juridice noi. Cooperarea cu Applexium se înscrie în această direcție și contribuie la diversificarea instrumentelor de învățare disponibile în domeniul juridic”, a declarat Ramona Victoria Strugariu, directoarea Institutului Național al Justiției.
„Am creat Legalia pentru că educația juridică trebuie să țină pasul cu dreptul însuși. Ne dorim ca un student din Chișinău, Bălți sau Cahul să aibă acces la aceleași cunoștințe despre MiCA, AI Act sau AML ca un jurist din Bruxelles, direct de pe telefon. Petrecem zilnic ore întregi cu telefonul în mână, derulând conținut pe rețelele sociale sau ascultând în căști, în microbuz, în troleibuz ori în pauze, lucruri care aparent nu sunt efective . Legalia propune o alternativă: să transformăm acest timp în timp util. În loc de conținut consumat pasiv, poți urmări și asculta dreptul, oriunde te-ai afla. Fiecare drum, fiecare pauză poate deveni o lecție, iar fiecare lecție, un pas spre cariera pe care ți-o dorești”, a declarat Mircea Ursu (Applexium).
Dezvoltarea și lansarea LEGALIA au beneficiat de sprijinul financiar al CMDA și ODA.
Precedentia – acces mai rapid la jurisprudență
Dacă LEGALIA este orientată în primul rând spre învățarea și exersarea cunoștințelor juridice, Precedentia abordează o altă necesitate esențială a profesiei: cercetarea jurisprudenței.
Precedentia este o platformă independentă de cercetare juridică, creată pentru a facilita identificarea rapidă a hotărârilor relevante. Platforma reunește într-un singur spațiu jurisprudența Curții Supreme de Justiție, a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, iar la cerere permite accesul și la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
Unul dintre principalele avantaje ale platformei este modul de căutare. Utilizatorul nu trebuie să cunoască în mod obligatoriu numărul exact al unei cauze. Poate porni de la un număr de dosar, un articol de lege sau chiar de la descrierea unei situații juridice. De exemplu, o căutare poate porni de la termeni precum „concediere abuzivă”, „uzucapiune” sau „termen rezonabil, art. 6 CEDO”.
Platforma oferă acces la textul integral al hotărârilor, posibilitatea de a le tipări și instrumente pentru citarea acestora. Pentru cauzele CtEDO sunt disponibile și traduceri în limba română, iar fiecare cauză include informații privind sursa oficială și permite utilizatorului să verifice informația la instanța emitentă.
Un exemplu al utilității unei astfel de platforme este cercetarea jurisprudenței aferente unui anumit articol de lege. Precedentia permite identificarea și examinarea într-un singur loc a cauzelor în care un anumit articol a fost invocat, inclusiv cu posibilitatea de a urmări evoluția soluțiilor în timp.
Platforma este destinată avocaților, judecătorilor, studenților, instituțiilor și altor profesioniști care lucrează cu informația juridică.
De la învățarea dreptului la cercetarea practicii judiciare
LEGALIA și Precedentia răspund unor nevoi diferite, dar complementare.
Prima urmărește să facă învățarea dreptului mai accesibilă și mai interactivă. Cea de-a doua facilitează cercetarea jurisprudenței și identificarea precedentelor relevante.
Împreună, acestea reflectă o direcție mai largă: digitalizarea accesului la informația juridică și dezvoltarea unor instrumente care pot completa metodele tradiționale utilizate de studenți și profesioniști.
Într-un domeniu în care timpul, accesul rapid la informație și capacitatea de a identifica sursa juridică relevantă sunt esențiale, astfel de instrumente pot contribui la eficientizarea atât a procesului de învățare, cât și a celui de cercetare juridică.
LEGALIA este disponibilă în App Store și Google Play, iar Precedentia poate fi accesată online.
Ambele produse sunt dezvoltate de Applexium, cu obiectivul de a construi soluții tehnologice adaptate nevoilor reale ale domeniului juridic.