octombrie 29, 2026

3 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Parlamentul a ratificat Protocolul Facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului privind procedura de comunicare

    MĂRIME TEXT:

    Joi, 05 mai 2022, în cadrul ședinței plenare de astăzi, Parlamentul a adoptat ratificarea Protocolului Facultativ la Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului privind procedura de comunicare. Inițiativa legislativă a fost susținut cu votul a 58 de deputați.

    Tratatul instituie procedura internațională de depunere a plângerilor pentru încălcarea drepturilor copiilor, precum și procedura de comunicare interstatală și de investigare a încălcărilor grave sau sistemice. Astfel, copiii vor putea depune plângeri direct la Comitetul ONU, în cazul în care consideră că drepturile lor au fost lezate, iar problema nu a fost soluționată la nivel național.

    Potrivit autorilor, punerea în aplicare a protocolului va avea impact pozitiv asupra realizării drepturilor copiilor, acesta fiind și un instrument de perfecționare a cadrului legal normativ și de politici.

    Totodată, Protocolul va consolida sistemul de protecție a drepturilor minorilor din Republica Moldova, dar și va fortifica capacitățile specialiștilor implicați în acest domeniu.

    Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU la data de 20 noiembrie 1989 și a fost ratificată de țara noastră în 1990.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Eveniment dedicat Ghidului IBA privind conflictele de interese în arbitrajul internațional, organizat la Chișinău

    LEGALIA și Precedentia – două soluții digitale pentru un mod mai modern de a învăța și practica dreptul (disponibile în limba română și rusă)

    Confidențialitatea actelor întocmite de juriștii in-house: Broadcom contestă refuzul Comisiei Europene de a aplica același standard de protecția ca în cazul avocaților

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.