Latura subiectivă a infracțiunii de proxenitism

Introducere

În doctrina juridică prin „latura subiectivă a componenței infracțiunii” se înțelege partea interioară a infracțiunii, care determină atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvârșită şi de urmările acesteia, sub raportul conștiinței, voinței și emoțiilor sale [1, p. 232].  Generaliter, latura subiectivă, se caracterizează prin semnele sale: vinovăția, scopul,  motivul, emoțiile. Spre deosebire de vinovăţie, ce caracterizează oricare infracţiune, motivul şi scopul prezintă relevanță la calificarea faptei numai atunci când evoluează în calitate de semne constitutive sau circumstanțiale atenuante ori agravante; în celelalte cazuri, motivul și scopul pot prezenta importanță la individualizarea pedepsei.

Este în genere admis că pentru latura subiectivă a actului de conduită a omului este caracterizantă şi totodată determinantă acţiunea a doi factori inerenţi vieţii psihice a persoanei: conştiinţa sau factorul intelectiv şi voinţa sau factorul volitiv. Prezenţa acestor doi factori şi specificul interacţiunii lor în geneza şi realizarea actului de conduită socialmente periculos fiind determinante pentru existenţa vinovăţiei [2, p.156].

Codul penal al Republicii Moldova nu definește noțiunea de vinovăție, dar reglementează expressis verbis formele acesteia în art.17 (infracțiunea săvârșită cu intenție) și art.18 (infracțiunea săvârșită din imprudență). În literatura de specialitate, prin vinovăție, se înțelege atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă săvârșită care contravine legii penale, exprimată în formele prevăzute de lege și care dezvăluie legătura proceselor intelective, volitive și afective ale psihicului persoanei cu fapta săvârșită și, prin urmare, stă la baza imputării subiective, a calificării infracțiunii și a determinării limitelor răspunderii penale [3, p.179-180].

Rezultate obținute și discuții

In concreto, în cazul infracțiunii prevăzute la art.220 CP RM alin.(1), vinovăția presupune atitudinea psihică a persoanei care a atins vârsta de 16 ani față de acțiunile (în sens larg) de îndemn, determinare la prostituție, înlesnire a practicării prostituției ori de tragere de foloase de pe urma practicării prostituției.

Așa cum rezultă din dispoziția specificată la alin.(1) art.220 CP RM în coroborare cu art.17 CP RM, infracțiunea de proxenetism poate fi comisă numai cu intenție. Vinovăția sub forma intenției manifestată de făptuitor la săvârșirea acțiunilor prejudiciabile rezultă ex re, adică din materialitatea faptei. Or, este de neconceput ca oricare dintre modalitățile faptice: „îndemn”, „determinare”, „înlesnire”, „tragere de foloase de pe urma practicării prostituției” să se săvârșească din imprudență. 

Referitor la tipul intenției, în literatura de specialitate română s-a apreciat că „în unele variante de comitere a infracțiunii (de proxenetism – n.a.), de exemplu, în cazul determinării la prostituție sau constrângerii la prostituție, forma de vinovăție este intenția directă. În mod diferit, pentru cei care obțin foloase de pe urma acestei acțiuni, se poate concepe ca formă a vinovăției și intenția indirectă caracterizată prin acceptarea acestor situații, chiar dacă ele nu au fost urmărite de făptuitor” [4, p.476]. În consonanță cu această opinie este și alegația: „Infracţiunea (proxenetismul – n.a.) se comite cu intenţie directă sau indirectă” [5, p.51].

Nu putem să preluăm aceste exegeze și să le extrapolăm la norma incriminatorie examinată. În ce ne privește, suntem de acord cu acei autori care apreciază că proxenetismul se comite numai cu intenție directă [6, p. 1179], [7, p.226], [8, p.508]. Această accepțiune este dictată de specificul structurii infracțiunii de proxenetism care este una formală. Or, așa cum se arată în literatura de specialitate [9, p.206], [10, p.159], în cazul infracțiunilor cu componențe formale vinovăția se poate manifesta doar sub forma intenției directe. În ipoteza săvârșirii unei infracțiuni cu componență formală, circumstanța că o persoană își dă seama că comite o faptă socialmente periculoasă implică și dorința de a o comite. Săvârșirea faptei de către o persoană este întotdeauna dorită de către ea, cu excepția cazului în care fapta este comisă sub influența unei forțe insurmontabile sau a constrângerii fizice sau a altor circumstanțe care împiedică libertatea de exprimare [11, p.328]. 

În modalitatea de îndemn la prostituţie, proxenetismul se consideră consumat din momentul îndemnului la prostituţie, indiferent dacă persoana îndemnată a luat ulterior hotărârea de a practica prostituţia sau nu. În modalitatea de determinare la prostituţie, proxenetismul se consideră consumat din momentul luării de către victimă a hotărârii de a practica prostituţia, indiferent dacă această hotărâre a fost realizată sau nu. În modalitatea de înlesnire a practicării prostituţiei, proxenetismul se consideră consumat dacă, prin ajutorul acordat de făptuitor, a fost facilitată practicarea sau continuarea practicării prostituţiei. În fine, în modalitatea de tragere de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, proxenetismul se consideră consumat din momentul obţinerii de către făptuitor, chiar şi o singură dată, a foloaselor patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană [12, p.42].

Fiind o componență formală, făptuitorul nu poate să admită survenirea unor urmări prejudiciabile din moment ce acestea nu au fost inserate în textul normei prevăzute la art.220 CP RM. Așadar, în ipoteza proxenetismului, subiectul infracțiunii înțelege semnificația acțiunilor pe care le întreprinde și le dorește.

Trebuie de menţionat că şi în practică, în dese cazuri, cei abilitaţi cu aplicarea legii, în contextul aprecierii laturii subiective a infracțiunilor de proxenetism au concretizat anume intenția directă [13-20].

Intenția directă presupune întrunirea cumulativă a două elemente: elementul intelectiv și elementul volitiv. Referitor la factorul intelectiv al intenției, în contextul alin.(1) art.220 CP RM CP RM, sfera conștientului presupune conștientizarea de către făptuitor a caracterului relațiilor sociale împotriva cărora se îndreaptă comportamentul conceput, precum și înțelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârșite. Prin urmare, făptuitorul conștientizează că comportamentul manifestat, concretizat în îndemnul sau determinarea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției (dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane) atentează asupra unor relații sociale ocrotite de legea penală. Factorul volitiv al intenției în ipoteza proxenetismului se manifestă în dorința făptuitorului de a comite fapta prevăzută la art.220 CP RM.

Într-o altă ordine de idei, precizăm că alături de atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prevăzută de legea penală, în structura laturii subiective mai intră: motivul, scopul şi emoţiile. 

Prin scopul infracțiunii se înțelege finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei ce constituie elementul material al infracţiunii, obiectivul propus şi reprezentat de făptuitor ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale [2, p.193]. Cu privire la modul de inserare a scopului infracţiunii în textul legii penale, în doctrină se enunţă că acesta devine semn obligatoriu atunci când este prevăzut expres în dispoziţia normei incriminatoare sau când este dedus din natura juridică a infracţiunii [21, p.273].

Ne alăturăm punctului de vedere, potrivit căruia scopul infracțiunii de proxenetism constă în practicarea prostituției de către o altă persoană [6, p.1179]. Acest scop se desprinde din materialitatea faptei care se poate exprima în oricare dintre modalități: îndemn sau determinare la prostituție ori înlesnire a practicării prostituției ori tragere de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană.

În sensul art.220 CP RM, printr-o „altă persoană” se are în vedere o terţă persoană (alta decât făptuitorul), indiferent de sexul acesteia. De regulă, particularitățile victimei nu au relevanță la calificarea faptei, cu excepția ipotezei prevăzute la lit. b) alin. (2) art.220 CP RM. În această situație, răspunderea penală se agravează dacă victima are calitatea de femeie gravidă [22].

În ipoteza în care făptuitorul săvârșește acțiunea de determinare a unui minor la practicarea prostituției – aplicabil va fi alin.(1) art. 208 CP RM (cu precizarea că subiectul infracțiunii a atins vârsta de 18 ani), adică – atragerea minorului la activitate criminală sau determinarea lui la săvârșirea unor fapte imorale. Raționamentul aplicării alin.(1) art.208 în detrimentul alin.(1) art.220 CP RM în ipoteza determinării unui minor la prostituție este arătat în literatura juridică autohtonă: „Alegerea în cauză am făcut-o reieșind nu din concurența dintre o normă specială și o normă generală: este extrem de dificil a stabili care normă din cele două este norma specială. Alegerea în cauză am făcut-o reieșind din regula fixată la alin.(2) art.(3) CP RM, potrivit căreia este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Aplicarea alin.(1) art.208 CP RM este mai favorabilă făptuitorului, în comparație cu aplicarea alin.(1) art.220 CP RM. Această concluzie reiese din confruntarea sancțiunilor pe care le conțin cele două norme” [6, p.1056].

Suntem de acord cu poziția autorilor. Într-adevăr, o altă soluție ar intra în contradicție cu principiile răspunderii penale. Totuși, nu putem să nu remarcăm discrepanța de ordin legislativ existentă: or, din examinarea sancțiunilor celor două norme [alin.(1) art.208 CP RM și alin.(1) art.220 CP RM], ar rezulta că, în viziunea legiuitorului, determinarea unui minor la prostituție prezintă o gravitate mai redusă în raport cu determinarea unui adult la prostituție.

În context atragem atenția că în dispoziția art.220 CP RM pe lângă „determinarea” la prostituție, legiuitorul a prevăzut și alte modalități de comitere a faptei de proxenetism (îndemn la prostituție, înlesnire a practicării prostituției; tragere de foloase de pe urma practicării prostituției). Din acest raționament și în vederea clarificării soluției optime de aplicare a legii penale în ipoteza determinării unui minor la prostituție, considerăm oportună diferențierea răspunderii penale în sensul agravării, în ipoteza săvârșirii proxenetismului asupra unui minor.

La concret, propunem inserarea unei circumstanțe agravante suplimentare la alin.(2) art.220 CP RM – cu  bună știință asupra unui minor.  În context, este elocventă aserțiunea expusă de S.Copețchi: „Statutul juridico-penal al minorului se caracterizează prin prezența dreptului la o protecție înaltă a intereselor și prin obligația statului de a-l recunoaște ca victimă cu statut special” [23, p.71].

În altă privință, evidențiem că nu trebuie de pus semnul egalității între scopul traficului de ființe umane (incriminat la art.165 CP RM) care constă în exploatarea sexuală comercială sau necomercială și scopul proxenetismului. În contextul delimitării acestor fapte, în  literatura de specialitate se arată just: în cazul proxenetismului, făptuitorul trage foloase, dar şi victima îşi însuşeşte o parte substanţială din beneficii; în cazul traficului de fiinţe umane, întreaga activitate are loc în scopul exclusiv al exploatării victimei, adică folosul obţinut este însuşit în întregime sau într-o proporţie ce semnifică exploatarea de către traficanţi [24]. 

Sub același aspect suntem de acord cu poziția Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău: în cazul infracțiunii prevăzute la art.220 Cod Penal „proxenetismul”, spre deosebire de infracțiunea prevăzută la art.165 Cod Penal „trafic de ființe umane”, victima își dă acordul în mod nealterat, voința ei de a se prostitua aparținându-i în totalitate, în mod liber. Astfel, în cazul infracțiunii de proxenetism, victima își dă acceptul, consimte nestingherit (și întotdeauna în înțelegere cu făptuitorul) în vederea practicării prostituției, în scopul obținerii de avantaje reciproce [25].

Din perspectivă comparată, precizăm că în art.243 Cod penal al Azerbaidjan [26] „Răspunderea pentru antrenarea la prostituție”  este specificat un scop special la comiterea faptei: obținerea unui venit ori a altor beneficii. 

În Codul penal al Ucrainei, la art.303 „Proxenetismul sau atragerea la practicarea prostituției” se conține o notă de concretizare prin care se definește proxenetismul: „Acțiunile unei persoane pentru asigurarea practicării prostituției de către altă persoană” (sublinierea ne aparține – n.a.). Suplimentar, la art.302 Cod penal al Ucrainei [27] este prevăzută răspunderea pentru „Crearea sau derularea bordelurilor și vinderea prostituției”. Răspunderea pentru această faptă se agravează dacă aceleași acțiuni sunt comise în scop de câștig (sublinierea ne aparține – n.a.). O circumstanță agravantă similară  se regăsește la alin.(2) art.133² Cod penal al Estoniei [28] „Proxenetismul săvârșit în scopul obținerii de foloase mari”.

În practica judiciară autohtonă, la examinarea unei cauze de proxenetism, s-a apreciat că „scopul comiterii infracțiunii investigate a fost unul material și meschin de a obține mijloace financiare prin modalități cât mai ușoare și accesibile și anume din activitatea de prostituție a altor persoane” [29]. 

Trebuie să remarcăm că tendința făptuitorului de a obține mijloace financiare în cazul proxenetismului se referă mai degrabă la imboldul care determină subiectul infracțiunii la luarea hotărârii infracționale şi punerii acesteia în aplicare – adică motivul infracțiunii. Într-adevăr, în mai mult cazuri, motivul determină finalitatea urmărită de făptuitor. Or, după cum se arată în doctrina juridică, mobilul faptei face să apară în conștiința făptuitorului necesitatea unei anumite activități de natură să ducă la satisfacerea impulsului intern, scopul presupune reprezentarea clară a rezultatului acelei activități [2, p.193]. Chiar dacă făptuitorul ar urmări un scop de cupiditate sau alte scopuri similare acest scop poate fi numai subsecvent (scop îndepărtat) scopului primar (scop imediat): practicarea prostituției de către o altă persoană. 

Prezintă relevanță următoarele teze enunțate în doctrina de specialitate: „Motivul şi scopul joacă un rol semnificativ la formarea vinovăţiei. Totodată, acestea au un caracter de sine stătător, de aceea nu trebuie confundate cu vinovăţia. Pe de altă parte, motivul şi scopul sunt organic legate între ele, în cele mai dese cazuri motivul fiind fundamentul scopului format” [21].

În doctrina penală, se arată justificat că în calitate de motiv al proxenetismului cel mai frecvent se atestă interesul material [6, p.1179], [8, p.508]. Prin „interes material” se are în vedere „motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obţine sau de a reţine un câştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale)” [6, p.174].

În practica judiciară, în rare cazuri, se arată concret motivele care au stat la baza săvârşirii infracţiunii de proxenetism, astfel fiind ignorată prevederea de la pct.1) alin.(1) art.394 al CPP RM, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 [30]: „partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă, printre altele, motivele infracţiunii”. 

Cu drept cuvânt se susține în literatura de specialitate: „Cunoaşterea motivului infracţiunii dă răspuns la întrebarea „De ce s-a săvârşit infracţiunea?” şi serveşte totdeauna la determinarea periculozităţii infractorului şi la stabilirea măsurii de apărare socială adecvate acestei periculozităţi. Este deci, o sarcină permanentă a organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti de a stabili, în fiecare caz, mobilul conduitei antisociale a infractorului [2, p.192].

În plus, potrivit art. 216 Cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale şi judecării cauzei, organul de urmărire penală are obligaţia de a stabili cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii. Bunăoară, sărăcia caracteristică anumitor grupuri sociale determină reprezentanţii acestora la săvârşirea faptelor socialmente periculoase în scopul ameliorării situaţiei materiale [31, p.217]. Într-adevăr, necesitățile (trebuințele) umane sunt primordiale în determinarea comportamentului uman, deși, pe bună dreptate, în literatura de specialitate sunt considerate stimulente care contribuie la formarea motivației și interesele, factorii emoționali [3, p.194].

În practica judiciară, în unele cazuri în calitate de motive ale infracțiunii prevăzute la art.220 CP RM au fost identificate: „„interese personale” [32]; „interes material” [20]; „insuficiența de surse bănești” [33].

Într-o speță, foarte echivoc și nefundamentat este arătat în calitate de motiv al proxenetismului „identificarea şi îndemnarea, prin convingeri cu referire la condiţii de muncă bune şi salariu atrăgător, persoane de gen feminin din Republica Moldova în vederea practicării prostituţiei în Suedia” [34].

În context, precizăm că, deși, de regulă, „interesul material” îl impulsionează pe făptuitor la comiterea proxenetismului, nu putem exclude în totalitate alte motive, cum ar fi, de pildă: dorința făptuitorului de a oferi „un serviciu” unei persoane; dorința de a înjosi/defăima o persoană; invidia; răzbunarea; ura. La calificarea faptei de proxenetism, motivul infracțiunii nu are însemnătate, însă poate prezenta importanță la individualizarea faptei. 

Uneori, mobilul (motivul – n.a.) poate fi egoist, tinzând la satisfacerea anumitor trebuințe personale de ordin material sau spiritual, alteori este altruist, generos, când vizează satisfacerea unor nevoi ale grupului social sau ale altor persoane decât subiectul și în care acesta nu este interesat decât moralmente [35, p.260]. Bineînțeles, de astfel de particularități se poate ține cont la individualizarea pedepsei. 

În altă privință specificăm că, emoțiile acționează ca fundal pentru toate procesele care au loc în psihicul uman, prin urmare, ele sunt un element necesar al oricărei activități psihice umane, fiind incluse în conținutul laturii subiective. De regulă însă, semnificația lor juridică penală este neutră și nu este reflectată de legiuitor ca element structural al laturii subiective a infracțiunilor – cum este cazul infracțiunii prevăzute la art.220 CP RM. 

În altă ordine de idei, ne vom focusa atenția pe particularitățile laturii subiective a proxenetismului săvârșit în ipoteza unor circumstanțe agravante prevăzute la alin.(2) și (3) art.220 CP RM:

Primo, venim cu unele precizări pe marginea circumstanței agravante indicate la lit.a) alin.(2) art.220 CP RM: proxenetismul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane. Pentru a putea fi reținută circumstanța agravantă respectivă, făptuitorul trebuie să manifeste o intenție unică (dublată de un scop unic) de a săvârși oricare dintre acțiunile specificate la alin.(1) art.220 CP RM față de două sau mai multe persoane. Altfel spus, dacă din start a existat intenţia de a săvârși oricare dintre acțiunile faptei examinate față de o singură persoană, fie față de mai multe persoane, nu avem nici un temei să nu atestăm prezenţa intenţiei infracţionale unice. 

În context, trebuie de remarcat că intenția unică poate fi realizată concomitent sau consecvent – ipoteză în care acțiunile cuprinse de aceeași intenție se realizează separat în timp în câteva episoade. În acest din urmă caz, vom fi în prezența unei infracțiuni prelungite de proxenetism, iar prin urmare, răspunderea penală urmează să survină deopotrivă conform circumstanței agravante examinate.

Per a contrario, dacă se vor atesta intenții distincte ne vom afla în situația unei pluralități de infracțiuni, sub forma unui concurs real.

Secundo, remarcăm că se atestă o lipsă de previzibilitate a legii în legătură cu lit.b) alin.(2) art.220 CP RM – proxenetismul săvârșit asupra unei femei gravide. Potrivit normei, lipsește cerința expresă ca făptuitorul să cunoască cu bună știință că femeia în privința căreia realizează acțiunile infracționale este gravidă. În atare conjunctură, se poate aprecia eronat că circumstanța agravantă va fi aplicabilă chiar și atunci când făptuitorul nu cunoaște despre graviditatea femeii la comiterea faptei – apreciere ce vine în contradicție cu principiile răspunderii penale subiective (nulla poena sine culpa).

De lege lata, având în vedere că legiuitorul nu indică asupra cunoașterii de către făptuitor, cu bună-ştiinţă, a stării de graviditate a femeii, considerăm că va fi aplicată circumstanța agravantă specificată la lit.b) alin.(2) art.220 CP RM chiar și atunci când făptuitorul numai admite că realizează acțiunile infracționale în privința unei femei gravidă, fără a cunoaște cu certitudine. O asemenea concluzie derivă din analiza în sistem a normelor prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova, spre exemplu: lit.e) alin.(2) art.145; lit.b) alin.(2) art.151; lit. c¹)  alin.(2) art. 152; lit.c) alin.(2) art.164; lit.c) alin.(2) art.166; lit.a) alin.(2) art.166¹ etc. – ipoteze în care  făptuitorul trebuie să cunoască cu certitudine că femeia este gravidă.

Considerăm că lipsa sintagmei „cu bună știință” în textul circumstanței agravante specificate la lit.b) alin.(2) art.220 CP RM este o omisiune a autorității legislative, care face posibilă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Or, făptuitorului i se poate agrava nejustificat situația pentru unele circumstanțe despre care el nu cunoștea.  Pe cale de consecință, necunoașterea exclude existența vinovăției în privința acestei circumstanțe. În prezența unor dubii privind cunoașterea de către făptuitor a faptului că femeia este gravidă, potrivit principiului in dubio pro reo, se va interpreta în favoarea lui. 

În lumina celor relatate supra, recomandăm legiuitorului să redacteze circumstanța agravantă examinată, după modelul circumstanțelor prevăzute la lit.b¹ alin.(2) art.171;  lit.b¹ alin.(2) art.172 CP RM: cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide. 

Tertio – se impun unele clarificări și pe marginea circumstanței agravante prevăzute la lit.c) alin.(2) art.220 CP RM – proxenetismul săvârșit de două sau mai multe persoane. Răspunderea pentru proxenetismul săvârșit de două sau mai multe persoane poate fi reținută atunci când fapta este comisă în oricare din următoarele trei ipoteze, tranșant descrise în literatura de specialitate [6, p.228-244]: 1) infracţiunea este săvârşită de doi sau mai mulţi coautori; 2) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel de semne; 3) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are astfel de semne.

În cazul în care proxenetismul este comis de doi sau mai mulți coautori necesarmente este să se ateste coeziunea subiectivă dintre aceștia, indiferent dacă există sau nu o înțelegere prealabilă la săvârșirea faptei. În celelalte cazuri, la calificarea faptei potrivit circumstanței agravante examinate comportă semnificație numai atitudinea psihică a persoanei care posedă semnele infracțiunii.

În cazul proxenetismului săvârșit de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală [alin.(3) art.220 CP RM] se atestă o legătură subiectivă sporită între participanții la infracțiune. Spre deosebire de ipoteza în care două sau mai multe persoane, s-au înţeles în prealabil în vederea săvârşirii proxenetismului, grupul criminal organizat (caracterizat prin stabilitate și prin prezenţa în componenţa sa a unui organizator) acționează şi printr-un plan dinainte elaborat al activităţii infracţionale comune, precum şi prin repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat în timpul pregătirii acestei infracţiuni. 

Pentru a exemplifica legătura subiectivă sporită și coordonată dintre membrii grupului criminal organizat în cazul proxenetismului, prezintă relevanță următoarele constatări dintr-o speță [36]:  „grupul criminal organizat avea un plan bine determinat de activitate infracţională, care includea mai multe etape ca […]”; „ Astfel, O. M. şi D. M. acţionând conform rolului atribuit în cadrul grupului criminal organizat şi condus de către el, împreună şi prin înţelegere prealabilă cu alţi membri ai grupului criminal organizat, urmărind scopul îndemnării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane, precum şi tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei […]”; „Ulterior, O. M. şi D. M. acţionând de comun acord cu ceilalţi membri ai grupului criminal organizat, au înlesnit practicarea prostituţiei […]”; „[…] E. O. care acţionând conform rolului repartizat în scopul înlesnirii practicării prostituţiei […]” (sublinierile ne aparțin – n.a.). 

Sub aspectul laturii subiective în cazul grupului criminal organizat, fiecare participant la o astfel de reuniune trebuie să conștientizeze că el face parte din grupul criminal, că participă la executarea parțială sau integrală a acțiunilor coordonate reciproc și că săvârșește împreună cu alți membri aceeași infracțiune cu repartizarea rolurilor, având un plan fixat din timp [37, p.31-32].

Potrivit alin.(1) art.47 CP RM, organizația criminală presupune „o reuniune de grupuri criminale organizate  într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice”.  

Infracțiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de către o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia [alin.(2) art.47 CP RM].

Concluzii

Rezultatele prezentului demers științific ne face să ajungem la concluzia că infracţiunea de proxenetism poate fi săvârșită numai cu intenţie directă. Scopul infracțiunii examinate constă în practicarea prostituției de către o altă persoană. Așadar, nu se admite confundarea scopului traficului de ființe umane care constă în exploatarea sexuală comercială sau necomercială și scopul proxenetismului.

Motivul infracţiunii nu are relevanţă la calificare potrivit art.220 CP RM, fiind un semn facultativ. La săvârşirea faptei prejudiciabile, făptuitorul poate fi ghidat de diverse motive. Cel mai frecvent însă se apreciază a fi interesul material.

Este criticabilă lipsa sintagmei „cu bună știință” în contextul circumstanței agravante prevăzute la lit.b) alin.(2) art.220 – proxenetismul săvârșit „asupra unei femei gravide”, întrucât este susceptibilă să genereze interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Din acest considerent, în vederea racordării circumstanței examinate la cerința de previzibilitate a legii, inclusiv pentru a asigura o terminologie constantă și uniformă în legea penală (exigență ce concordă cu regulile înscrise la lit.c) alin.(1) art.54 din Legea nr.100 cu privire la actele normative din 22.12.2017 [38]), cu titlu de lege ferenda, propunem inserarea în conținutul circumstanța agravante specificate la lit.b) alin.(2) art.220 CP RM a mențiunii „cu bună știință”. 

Deopotrivă, în planul diferențierii răspunderii și pedepsei penale pentru ipoteza în care proxenetismul este săvârșit asupra unui minor, recomandăm inserarea unei circumstanțe agravante suplimentare la alin.(2) art.220 CP RM – cu  bună știință asupra unui minor. 

*Acest articol a fost publicat în: revista Studia Universitatis nr.8 (138) 2020.

Referințe:

1. GRAMA M., BOTNARU S., ȘAVGA A., GROSU V. Drept penal. Partea Generală. Volumul I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2012. 328 p. ISBN 978-9975-53-083-5
2. BULAI C. Manual de drept penal. Partea Generală. București: ALL, 1997. 648 p. ISBN 973-9229-74-3
3. БАУЛИН Ю.В., ГОЛИК Ю.В., ЗВЕЧАРОВСКИЙ И.Э. Российское уголовное право. Общая часть. Под ред. В. С. Комиссарова. Санкт-петербург: Питер, 2005. 560 с. ISBN 5-469-00606-9.
4. VASILIU T., PAVEL D., ANTONIU G., LUCINESCU D., PAPADOPOL V., RĂMUREANU V.. Codul penal al R.S.R comentat și adnotat. Partea specială. Volumul II. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1976.
5. BOȚIAN E. Drept penal. Partea Specială. [Accesat 02.07.2020] Disponibil: http://www.roger-univ.ro/studenti/avizier-virtual/note-de-curs/drept-penal-partea-speciala.pdf
6. BRÎNZA S., STATI V., Tratat de drept penal. Partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015. 1326 p. ISBN 978-9975-53-469-7.
7. TĂNASE A. Delimitarea traficului de ființe umane de unele infracțiuni adiacente. În: Studia Universitatis, 2011, nr. 3(43), p. 221-236. ISSN 1814-3199. [Accesat 28.06.2020] Disponibil: http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/34.-p.221-236.pdf
8. ГЫРЛА Л., ТАБАРЧА Ю. Уголовное право Республики Молдова: Часть Особенная. Том I. Кишинев: Cartdidact, 2010, 712 с. ISBN 978-9975-4158-1-1
9. BOTNARU S., ȘAVGA A., GROSU V., GRAMA M. Drept penal. Partea Generală. Chișinău: Cartier, 2005, 624 p. ISBN 9975-79-329-0.
10. ВЕТРОВ Н.И. Уголовное право. Общая часть: Учебник для вузов. Москва: Юнити-Дана, Закон и право, 1999, 414 c. ISBN: 5-238-00121-5.
11. БАКУЛИНА Л.В., БАЛАФЕНДИЕВ А.М., БАЛЕЕВ С.А. и. др. Уголовное право России. Общая часть: Учебник / Под ред. Ф.Р. Сундурова, И.А. Тарханова. – 2-е изд., перераб. и доп. Москва.: Статут, 2016, 864 с.
12. BRÎNZA S., STATI V. Considerații teoretice și practice cu privire la infracțiunile care aduc atingere unor relații de conviețuire socială (art. 220-222 CP RM). . În: Studia Universitatis, 2015, nr. 11, p. 39-54. ISSN 1814-3199. [Accesat 28.06.2020] Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/39-54_Consideratii%20teoretice%20si%20practice%20cu%20privire%20la%20infractiunile%20care%20aduc%20atingere%20unor%20relatii%20de%20convietuire%20sociala.pdf
13. Sentința jud. Chișinău, sediul Buiucani din 25 februarie 2020 (dosar nr. 1-112/2019, jud. Eugeniu Beșelea). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/2cc94dd2-0b18-4b1a-908c-77f35edd462d
14. Sentința jud. Chișinău, sediul Buiucani din 31 ianuarie 2020 (dosar nr. 1-4494/2019, jud. Elena Ungureanu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/e42d53d4-b63a-46da-bca0-18e82ed7b948
15. Sentința jud. Chișinău, sediul Buiucani din 04 noiembrie 2019 (dosar nr. 1-859/2019, jud. Aureliu Postică). [Accesat 26.06.2020] Disponibil:https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/03e1518b-6a2c-4523-bc0f-4119c62183ae
16. Decizia Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2017 (dosar nr. 1a-1064/16, jud. Robu Oxana, Liubovi Brînza, Furdui Sergiu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/83936f55-8529-e711-80d3-0050568b4ab5
17. Decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2018 (dosar nr. 1a-1069/2018, jud. Oxana Robu, Igor Mânăscurtă, Svetlana Balmuș). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/590231a1-9b85-e811-80d6-0050568b7027
18. Decizia Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2019 (dosar nr. 1a-1507/2019, jud. Oxana Robu, Igor Mânăscurtă, Silvia Gîrbu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/876e67ec-10ec-454a-9cc8-65e652193d4b
19. Decizia Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2019 (dosar nr. 1a-2380, jud. Iordan Iurie, Ursu Ludmila, Furdui Sergiu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/c6cf21b2-929d-e911-80d8-0050568b7027
20. Decizia Curții de Apel Bălți din 14 martie 2019 (dosar nr. 1a-585/2016, jud. Ion Talpa, Oleg Moraru, Svetlana Șleahtițki). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cab.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/a39d4a58-ae5b-e911-80da-0050568b4d5b
21. COPEȚCHI S., HADÎRCA, I. Calificarea infracţiunilor: note de curs. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015. 352 p.
22. Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 49 din 31-05-2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 62g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal. Publicată în Monitorul Oficial nr. 285-294 din 03.08.2018.
23. COPEȚCHI S. Răspunderea penală pentru atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale. Chișinău: Foxtrot, 2014.
24. Brînză S., Stati V. Delimitarea traficului de fiinţe umane şi a traficului de copii de infracţiunile conexe: experienţa Republicii Moldova. În: Jurnalul de Studii Juridice (Iaşi, România), 2009, nr.1-2, p.39-58.
25. Decizia Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2019 (dosar nr. 1a-1507/2019, jud. Oxana Robu, Igor Mânăscurtă, Silvia Gîrbu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/876e67ec-10ec-454a-9cc8-65e652193d4bg
26. Codul penal al Azerbaijan. [Accesat 27.06.2020] Disponibil: https://www.legislationline.org/download/id/8304/file/Azerbaijan_CC_am2018_en.pdf
27. Codul penal al Ucrainei. [Accesat 27.06.2020] Disponibil: https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/2341-14
28. Codul penal al Estoniei. [Accesat 27.06.2020] Disponibil: https://www.legislationline.org/download/id/8244/file/Estonia_CC_am2019_en.pdf
29. Sentința jud. Chișinău, sediul Buiucani din 05 mai 2020 (dosar nr. 1-4817/2019, jud. Lupașco Lilia). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/abfaf6a4-7a1c-4af9-9963-1542f02a7fc4
30. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. Publicat în Monitorul oficial nr. 104-110 din 07.06.2003.
31. MITROI C. Cauzele și condițiile criminalității în săvârșirea infracțiunii de omor asupra soțului, soției sau unei rude apropiate. În: Studii juridice universitare nr. 3-4(15-16), 2011, p. 212-231
32. Decizia Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2019 (dosar nr. 1a-2380/18, jud. Iordan Iurie, Ursu Ludmila, Furdui Sergiu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/c6cf21b2-929d-e911-80d8-0050568b7027
33. Sentința jud. Chișinău, sediul Buiucani din 27 noiembrie 2019 (dosar nr. 1-1642/2019, jud. Bejenari Olga). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/46e9fb7c-f8af-48c2-b298-24e047cc79b4
34. Decizia Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2019 (dosar nr. 1r-194/19, jud. Pleșca Ion, Negru Maria, Spoială Alexandru). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/9a7475e6-8eb1-49b4-9f49-fefcfb16d51d
35. CIOCLEI V. Mobilul în conduita criminală. București: ALL BECK, 1999, 317 p. ISBN: 973-9435-63-7.
36. Decizia Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2020 (dosar nr. 1a-815/19, jud. Teleucă Stelian, Gîrbu Silvia, Furdui Sergiu). [Accesat 26.06.2020] Disponibil: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/e7cb5f34-ce4c-4053-b984-ff5290f53d52
37. ГАЛИАКБАРОВ Р. Квалификация групповых преступлений. Москва: Юридическая литература, 1980. 80 p, 
38. Legea nr.100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative. Publicată în Monitorul Oficial nr. 7-17 din 12.01.2018.