Inechităţi legislative la incriminarea unor comportamente infracţionale: cazul art. 278 Cod penal

La art.278 CP RM, inter alia, este stabilită răspunderea penală pentru ameninţarea cu provocarea unei explozii, a unui incendiu sau cu săvârşirea altei fapte care creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este săvârşită în scopul de a intimida populaţia unui stat ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili un stat, o organizație internațională, o persoană juridică sau fizică să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni.

De consemnat că din punct de vedere al tehnicii legislative la alin.(1) art.278 CP RM este înscrisă atât fapta de ameninţare cu săvârşirea actului terorist, cât şi fapta de act terorist propriu-zisă exprimată în realizarea exploziei, incendiului sau a altor acţiuni similare. Din această perspectivă o atare tehnică legislativă este una deosebită pentru cadrul legal naţional. Avem în vedere situaţia când în cadrul aceleiaşi componenţe de infracţiune sunt înscrise două fapte cu grad prejudiciabil diferit.

În ce ne priveşte, nu susţinem o asemenea poziţie a legiuitorului moldav. Considerăm că incriminarea unor comportamente după gradul prejudiciabil diferite în cadrul uneia şi aceleiaşi norme incriminatoare este contrară principiului echităţii. Pe aceeaşi undă se află I.A. Ivanov care susţine că inserarea în cadrul uneia şi aceleiaşi norme a două fapte diferite după grad prejudiciabil nu corespunde principiului echităţii [1, p.92-93]. Cu privire la acest aspect, V.P. Alehin menţionează că un asemenea procedeu tehnic de legiferare a răspunderii penale duce la încălcarea principiul diferenţierii aplicării pedepsei [2, p.7]. S.V. Maksina adaugă că o atare suprapunere a gradelor prejudiciabile îndeamnă la concluzia încălcării de către legiuitor a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, echităţii şi umanismului [3, p.14].

Într-adevăr, cum poate fi pus semnul egalităţii între fapta de ameninţare cu provocarea exploziei, incendiului etc. şi fapta propriu-zisă de săvârşire a exploziei, incendiului?! Înţelegem că cele două fapte sunt conexe. Aceasta însă, nu poate determina amplasarea lor în cadrul aceleiaşi norme; or, fără tăgadă, celor două fapte le corespunde grad prejudiciabil diferit. În context, în doctrină se subliniază: „Pe de o parte, este deplin justificată incriminarea ameninţării cu săvârşirea actului terorist, aceasta deoarece simplul fapt al expunerii intenţiei săvârşirii faptelor ce creează pericolul cauzării morţii persoanelor, daunelor esenţiale proprietăţii sau survenirii altor urmări grave este în stare să determine crearea unei frici şi a unei dezordini. Însă, pe de altă parte, este neîntemeiată inserarea în cadrul aceleiaşi norme a două forme de comportament ce posedă grad prejudiciabil incomparabil [4, p.19]”. La rândul său, I.V. Şevcenko enunţă: „Pare a fi neîntemeiată poziţia legiuitorului de a egala săvârşirea de facto a actului terorist şi ameninţarea cu săvârşirea acestuia [5, p.15]”.

De aceeaşi părere este M.F. Musaelian care notează că legiuitorul a specificat în dispoziţia aceleiaşi norme faptul săvârşirii exploziei, incendiului sau a altor acţiuni, precum şi ameninţarea cu săvârşirea unor asemenea acţiuni, fără a ţine cont de gradul prejudiciabil diferit pe care-l comportă fiecare din faptele indicate [6, p.20]. În vederea lichidării inechităţii sus-indicate numitul autor avansează propunerea de lege ferenda de defalcare a ameninţării cu săvârşirea exploziei, incendiului sau a altor acţiuni similare din componenţa de infracţiune consemnată la alin.(1) art.205 CP FR [7] (normă corespondentă celei de la alin.(1) art.278 CP RM), prin instituirea unui nou articol care să incrimineze ameninţarea cu săvârşirea actului terorist [6, p.20]. Aceeaşi opinie este împărtăşită de alţi autori [4, p.19; 5, p.8].

Subscriem unei asemenea optici. Din considerentele indicate supra, suntem de părere că ameninţarea cu săvârşirea actului terorist şi actul terorist propriu-zis nu trebuie să se regăsească în cadrul aceleiaşi norme de incriminare, motiv pentru care şi raţiunea reamplasării ameninţării cu săvârşirea actului terorist în cadrul unei norme distincte.

S-ar părea că, în eventualitatea aplicării art.278 CP RM, practicianul, în persoana judecătorului, ar putea diferenţia pedeapsa penală pasibilă de aplicare pentru actul terorist propriu-zis, pe de o parte, şi pentru ameninţarea cu săvârşirea actului terorist, pe de altă parte, avându-se în vedere faptul că sancţiunea normei de la alin.(1) art.278 CP RM este una relativ determinată. Totuşi, chiar şi în ipoteza aplicării pragului minim al pedepsei cu închisoarea stabilită în conţinutul normei incriminatoare pentru ameninţarea săvârşirii actului terorist, este nesocotit principiul echităţii la incriminarea faptelor socialmente periculoase. Oare de ce legiuitorul nu a înscris în cadrul aceleiaşi norme fapta de omor intenţionat şi cea de ameninţare cu omor? Răspunsul pare a fi evident: cele două comportamente prezintă grad prejudiciabil diferit. Plus la aceasta, sunt diferite valorile sociale lezate prin comiterea faptei infracţionale. În principiu, acelaşi lucru e valabil pentru actul terorist propriu-zis şi ameninţarea cu săvârşirea actului terorist: în plan secundar aceste fapte atentează la valori sociale distincte. O comparaţie similară este făcută de K.A. Voskresenskii: „Este evident că ameninţarea cu săvârşirea exploziei, incendiului sau a altor acţiuni teroriste, după gradul pericolului social nu poate fi comparată cu realizarea propriu-zisă a exploziei, a incendiului sau a altor acţiuni similare. Aşa ca şi omorul intenţionat care, după gradul prejudiciabil, formă şi conţinut se deosebeşte de ameninţarea cu omor [8, p.12]”. În cele din urmă susţinem afirmaţia autorului rus S.M. Ivliev, în acord cu care ameninţarea cu săvârşirea actului terorist nu poate fi catalogată drept act terorist [9, p.19].

În alt registru, în opinia autorului tadjik F.A. Mirzoahmedov, norma de la alin.(1) art.179 din Codul penal al Tadjikistanului [10] (normă corespondentă celei de la alin.(1) art.278 CP RM) conţine două componenţe de infracţiune: ameninţarea cu săvârşirea actului terorist şi actul terorist propriu-zis [11, p.87]. În ce ne priveşte, considerăm că de facto, sub imperiul normei înscrise la alin.(1) art.278 CP RM sunt consemnate două componenţe de infracţiune, în timp ce de jure, este prevăzută o singură componenţă de infracţiune, unde ameninţarea cu săvârşirea actului terorist şi actul terorist propriu-zis (săvârşirea exploziei, incendiului etc.) constituie modalităţi normative alternative de exprimare a faptei prejudiciabile.

În definitivă, sugerăm legiuitorului moldav să separe într-o normă distinctă răspunderea penală pentru ameninţarea cu săvârşirea actului terorist. In concreto, avansăm recomandarea ca ameninţarea cu săvârşirea actului terorist să fie incriminată la art.278¹ CP RM, iar actualul art.278¹ CP RM să fie renumerotat în art.278² CP RM.

De consemnat că în plan comparativ se atestă un model incriminator similar. Este cazul legislaţiei Republicii Belarus unde legiuitorul a prevăzut în cadrul unor articole distincte răspunderea penală pentru actul terorist (art.289 din Codul penal [12]) şi ameninţarea cu săvârşirea actului terorist (art.290 din Codul penal).

*Acest articol a fost publicat în cadrul: Conferință științifică națională cu participarea internațională (USM, Chișinău, 9-10 noiembrie 2017). Rezumate ale comunicărilor. Științe juridice. Chișinău: CEP USM, 2017, pp. 310-314.

Referinţe bibliografice:

1. ИВАНОВ, И.А., Необходимость законодательного совершенствования уголовной ответственности за террористический акт. În:Царскосельские чтения, 2011, №XV, том 1, 91-95.
2. АЛЕХИН, В.П., Соучастие в террористической деятельности: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Краснодар, 2008. 23 p.
3. МАКСИНА, С.В., Терроризм: криминологические и уголовно-правовые аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Санкт-Петербург, 2003. 20 p.
4. ГАЛАЧИЕВА, М.М., Уголовно-правовой анализ террористического акта: законодательные и теоретические аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2010. 26 p.
5. ШЕВЧЕНКО, И.В., Уголовная ответственность за террористическую деятельность: Уголовно-правовой и правоприменительныйаспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Тамбов, 2010. 24 p.
6. МУСАЕЛЯН, М.Ф., Террористический акт: Уголовно-правовой аспект: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2007. 28 p.
7. Уголовный кодекс Российской Федерации: Закон Российской Федерации №63-Ф3 от 13 июня 1996 г., принят Государственной Думой 24 мая 1996 г., одобрен Советом Федерации 5 июня 1996 г., введен в силу с 1 января 1997 г. B: Собрание Законодательства Российской Федерации, 1996, №25.
8. ВОСКРЕСЕНСКИЙ, К.А., Некоторые вопросы совершенствования нормы об ответственности за террористический акт. În: Известия Российского государственного педагогического университета им. А.И. Герцена, 2007, №36, том 13, 9-13.
9. ИВЛИЕВ, С.М., Уголовно-правовые средства противодействия терроризму: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 200 26 p.
10. Уголовный кодекс Республики Таджикистан http://www.wipo.int/wipolex/ru/text.jsp?file_id=237375#_Toc435091919 [accesat05.2017]
11. МИРЗОАХМЕДОВ, Ф.А., Уголовная ответственность за терроризм по законодательству Республики Таджикистан и Российской Федерации (сравнительно-правовое исследование): Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2016. 194 p.
12. Уголовный кодекс Республики Беларусь http://xn–-ctbcgfviccvibf9bq8k.xn--90ais/ [accesat 05.2017]