Dr. Gheorghe Macovei
În Republica Moldova noțiunea de insolvabilitate este consacrată de legiuitor prin Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 [1] (în continuare Legea insolvabilității); Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225 din 30.05.2003 [2] (în continuare CPC); Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21.07.1995 [3], Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134 din 02.04.1997 [4], etc. Utilizarea pe larg a termenului de insolvabilitate reprezintă rezultatul renunțării treptate la termenul generic de faliment utilizat în trecut și consacrat în Legea cu privire la faliment nr. 851 din 03.01.1992 [5] și Legea cu privire la faliment nr. 786 din 26.03.1996 [6].
Definiția legală consacrată de legiuitor caracterizează insolvabilitatea drept, acea situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de ași onora obligațiile de plată, (art. 2, Legea insolvabilității, în vigoare din 14/09/2020). Cu toate acestea în legislație și în practica judiciară întâlnim diverse sintagme care conturează natura procesual-juridică a insolvabilității, de exemplu: „proces de insolvabilitate”, „procedura de declararea a insolvabilității”, ”cauză de insolvabilitate”, „instanța de insolvabilitate”, etc. Astfel, suntem în situația în care urmează să delimităm clar natura procesuală și natura materială a insolvabilității luând în considerare necesitatea stabilirii locului, deja a, procedurii insolvabilității în cadrul procedurilor civile.
Conform dicționarului explicativ al limbii române [7] cuvântul insolvabilitate își are originea în cuvântul francez insolvabilité – adică starea celui care este insolvabil. Etimologia cuvântului de insolvabil urmează a fi căutată în antonimul acestuia, de la care derivă, și anume cuvântul francez solvable [8] – solvabil, care provine de la verbul latin solvo (solvere, solvi, solutum), ceea ce se traduce – a desface, a dezlega, a topi, a destinde, a elibera, a achita, a plăti (o datorie) [9].
La origini abia că putem deosebi cu precizie este oare insolvabilitatea de natură penală sau civilă, aceasta fiind desemnată prin termenul de „bancrută” [10], care era considerată infracțiune. Debitorul aflat în bancrută era sancționat prin normele dreptului penal. [11] Prin urmare procedura declarării unei persoane în incapacitate de plată însemna practic desfășurarea procesului penal de învinuire și aplicarea pedepsei penale.
Odată cu dezvoltarea relațiilor economice, evoluția relațiilor social și tehnologiilor moderne se schimbă și atitudinea față de incapacitatea de plată ca față de un fenomen economic normal. Față de fenomenul dat preponderent este utilizată noțiunea de faliment. Falimentul schimbă natura incapacității în una pur civilă de natură privată și presupune participarea statului doar în ceea ce privește distribuirea patrimoniului debitorului aflat în incapacitatea de plată conform creanțelor creditorilor săi. Etimologia cuvântului faliment apare mult mai târziu decât procedurile propriu-zise, acesta fiind de origine latină, provine de la verbul fallo-fallere și înseamnă în traducere a lipsi a scăpa, ulterior transpus în limba italiană acesta devine fallire – a eșua, a da greș, a înșela, fiind derivat și substantivul fallimento. [12, pag. 2] În acest sens la origini faliment, falit erau noțiuni aplicabile celor ce au ajuns la incapacitatea de plată prin aceasta fraudând interesele creditorilor, acționând contrar acestora. [13, pag. 15]
În Legea cu privire la faliment din 1992 cât și Legea cu privire la faliment din 1996, menționate mai sus, se folosește noțiunea de faliment fiind definită ca o stare patrimonială a debitorului, în care acesta nu este capabil să execute creanțele creditorilor și instanța de judecată adoptă hotărârea cu privire la distribuirea masei debitoare între creditori, stingerea creanțelor neexecutate ale creditorilor prin reorganizarea sau lichidarea debitorului.
Reieșind din multitudinea abordărilor insolvabilității, atât de ordin doctrinar și legal, urmează să delimităm principalele noțiuni utilizate în descrierea acesteia, respectiv vom deosebi:
- Insolvabilitatea – reprezintă definiția cadru reieșind din utilizarea ei atât normativă cât și doctrinară, fiind fundamentală în spațiu național. Aceasta cuprinde toate aspectele legate de incapacitatea de plată sau supraîndatorare, sub aspect de instituție de drept cuprinzând inclusiv noțiunile de insolvență, faliment, bancrută, procedură de insolvabilitate. În dependență de latura abordată, insolvabilitatea poate semnifica:
- în sens economic – o stare economico-financiară ce caracterizează starea de fapt a unui persoane aflată în incapacitate de plată din cauza lipsei activelor lichide sau prevalării pasivelor asupra activelor. Sub acest aspect insolvabilitatea este similară noțiunii de deconfitură (insolvabilitate civilă) care semnifică o stare a persoanei aflate în incapacitate de plată din perspectiva patrimoniului său, stare care poate exista și în lipsa unei insolvabilități comerciale, atunci când persoana își păstrează credibilitatea în raport cu ceilalți comercianți. [14, pag 273]
- ca o stare de drept – caracterizează situația de jure o persoanei aflate în incapacitate de plată, fapt confirmat prin hotărârea instanței de judecată;
- drept un temei de intentare a cauzei de insolvabilitate – reprezintă starea de supraîndatorare a debitorului, adică imposibilitatea absolută de a satisface creanțele creditorilor săi datorită prevalării pasivelor asupra activelor.
- 2. Insolvența – este un concept rar întâlnit în spațiu național, fiind în schimb pe larg utilizat în România. Din punct de vedere a legiuitorului român, insolvența este definită identic cu conceptul insolvabilității reglementat de legea autohtonă. Pe de altă parte reieșind din analiza doctrinară națională insolvența poate fi definită ca un anumit fel al insolvabilității, o categorie a acesteia, cel mai des fiind identificată cu noțiunea de incapacitatea de plată.
- Faliment (procedură a falimentului) – fiind anterior termenul de referință utilizat de legiuitorul moldav, la moment a revenit datorită reglementărilor Legii insolvabilității în vigoare. Reieșind din reglementarea anterioară cât și curentă în domeniul insolvabilității falimentul urmează a fi definit ca un anumit fel de procedură de insolvabilitate ce cuprinde lichidarea concursuală și proporțională a patrimoniului unui debitor insolvabil cu scopul satisfacerii creanțelor creditorilor săi. Faliment, în sensul stric legal al cuvântului, este doar un mod de desfășurare a procedurii de insolvabilitate îndreptat exclusiv asupra lichidării patrimoniului și repartizării produsului acestuia. Procedura de insolvabilitate la rândul ei pe lângă procedura de faliment mai include și alte proceduri așa ca, procedura de restructurare, procedura de restructurare accelerare, procedura de faliment simplificat.
- Proces de insolvabilitate – reprezintă un termen de natură procesual juridică, izvorât din comoditatea utilizării în practică a acestuia cât reglementarea ambiguă realizată în Legea insolvabilității. Nu trebuie de confundat tipul de proces cu felul de procedură, deoarece există doar un tip de proces civil în cadrul acestuia se pot realiza mai multe feluri de proceduri – contenciosul administrativ, procedura specială, procedura în ordonanță etc. În aceeași ordine de idei, menționăm și opinia autorului Roșca N., [15, pag. 376] care criticând utilizarea sintagmei ”proces de insolvabilitate”, o argumentează drept neadecvată prin faptul că, prin ea s-ar înțelege o perioadă în care întreprinzătorul, datorită activității ineficiente, nu face față afacerilor sale și încetinește să plătească pentru obligațiile ajunse la scadență pentru ca la un anumit moment să înceteze definitiv.
- Procedură de insolvabilitate (procedură de declarare a insolvabilității) – reprezintă un anumit fel de procedură civilă, caracterizată printr-un mod deosebit de intentare, pregătire și examinare, îndreptată spre soluționarea cererii privind declararea insolvabilității unei persoane față de care există prezumția aflării în incapacitate de plată sau supraîndatorare.
- Cauză de insolvabilitate – reprezintă o categorie distinctă de cauze civile generată de solicitarea adresată instanței de judecat de a recunoaște de jure starea de incapacitatea de plată a unui subiect de drept.
Concluzionând asupra naturii juridice a insolvabilității putem afirma că insolvabilitatea, privită în sens larg, este o instituție de drept ce cuprinde norme de drept material și procedural, care reglementează relațiile ce apar între debitorul insolvabil, creditori, administratorul insolvabilității și instanța de judecată în legătură intrarea persoanei în incapacitate de plată.
Referințe bibliografice:
[1] Legea insolvabilității. Nr. 149 din 29.06.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.09.2012, nr. 193-197.
[2] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225 din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.06.2003, nr. 111-115
[3] Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21.07.95, Monitorul Oficial nr. 1/2 din 01.01.1996.
[4] Lege privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02.04.97, Monitorul Oficial nr. 38-39/332 din 12.06.1997.
[5] Lege cu privire la faliment nr. 851 din 03.01.92, Monitor nr. 1/10 din 30.01.1992, abrogate pe 26.03.1996.
[6]Lege cu privire la faliment nr. 786 din 26.03.96, Monitorul Oficial nr. 58/583 din 05.09.1996, abrogate pe 15.02.2002.
[7] Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), București: Univers Enciclopedic Gold, 2009.
[8] http://fr.wiktionary.org/wiki/solvable, (accesat la 14.08.2020).
[9] http://www.limbalatina.ro/dictionar.php?cuvant=solvo&limba=lat, (vizitat la 14.08.2020).
[10] Din limba italiană „banca rotta”, în traducere „bancă rupta” – după obiceiul târgurilor medievale de a sfărîma taraba (tejgheaua, banca) negustorului neplatnic (mofluz, fraudator)
[11] N. Roşca – Noţiunea de insolvabilitate prin prisma legii insolvabilităţii nr.632/2001 //Buletinul Curţii de Apel Economice şi IFPS de pe lângă MF 5/15, 2006
[12] Bufan R. și alții. Tratat practic de insolvență. București: Editura Hamangiu, 2014, pag. 2.
[13] Roșca Nicolae, Noțiunea de insolvabilitate prin prisma legii insolvabilității nr. 632/2001, Buletinul Curții de Apel Economice și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor, 2006, nr. 5, pag. 15.
[14] Piperea Gh. Insolvența: legea, regulile, realitatea. București:Wolter Kluwer, 2008, pag. 273.
[15] Roșca N., Baieș S. Dreptul afacerilor. Volumul 1. Chișinău: Tipografia Centrală, pag. 376.