Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova

Suveranitatea şi garanţii constituţionale
17.02.2021 | Alexandru Arseni

Alexandru Arsenie

Dr. hab. Alexandru Arseni

Art.1 din Declaraţia Suveranităţii stabileşte că Republica Moldova este un stat suveran [Declaraţia Suveranităţii R.S.S. Moldova nr.148-XII din 23.06.1990. Veştile nr.8/192, 1990]. În dezvoltarea acestei prevederi Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 proclamă solemn că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent …” [Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1990, adoptată prin Legea nr.691 din 27.08.1991. Publicată în Monitorul oficial nr. 11-12 din 30.12.1991, Art.nr.103, 118]. Ulterior în baza Declaraţiei de Independenţă art.1 alin.(1) din Constituţie stipulează că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent …”, iar art.2, alin.(1) că „Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova” [Constituţia Republicii Moldova. Adoptată la 29 iulie 1994. Publicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 august 1994. În vigoare din 27 august 1994. Republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29.03.2016, Art.nr.140].

În articolul de faţă vom expune esenţa „suveranităţii de stat şi naţionale”. Totodată, în baza reglementărilor constituţionale vom identifica instituţia de stat abilitată cu funcţie de garant al suveranităţii de stat şi naţionale; precum şi prerogativele ce-i revin întru exercitarea acestei funcţii de garant.

1. Suveranitatea şi suveranitatea naţională. În doctrina constituţională noţiunea „suveranitate” exprimă „supremaţia şi independenţa” statului. Sub aspect al supremaţiei se subînţelege faptul „că în interiorul statului respectiv nicio altă putere socială nu este superioară sau echivalată cu puterea statală” [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu. – Ch.: Arc. 2012 (Tipografia „Europress”), p.15]. Iar „independenţa desemnează „dreptul deplin, exclusiv şi nelimitat” decât prin forţa normelor şi principiilor internaţionale” [Ibidem, p.15; Deleanu Ion. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Edit. Europa Nova: 1996, vol.1, p.71].

Cât priveşte noţiunea „suveranitate naţională” apoi ea semnifică „Dreptul inalienabil, indivizibil şi imprescriptibil al poporului de a decide asupra propriei sorţi, de a stabili linia politică a statului, de a alcătui organele sale şi, implicit, de a controla activitatea acestora …” din care rezultă că „poporul Republicii Moldova este unicul deţinător suveran al puterii” [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.24].

Astfel, Constituţia Republicii Moldova prin art.1 alin.(1) stabileşte că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent”, iar art.2 alin.(1) că „suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova”.

Totodată Constituţia determină clar că această suveranitate în exerciţiul ei este garantată şi protejată. Astfel, potrivit art.77 alin.(1) din Constituţie Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de şef al statului, instituţie imanentă oricărui stat [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.297] reprezintă statul şi este „garantul suveranităţii, independenţei naţionale” [alin.(2), art.27]. Aceste funcţii şi-au regăsit confirmarea şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale [Ex.: Hotărârea nr.17 din 12.07.2010. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.126-128 din 2010, Art.nr.17].

Aceste funcţii „având pentru aceasta girul întregii societăţi [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.300] Preşedintele exercită „conform atribuţiilor stabilite de Constituţie”  [Hotărârea nr.43 din 14.12.2000. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.163-165 din 2010, Art.nr.47]. În acest context, atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova „sunt exercitate cu participarea altor organe ale puterii de stat, precum Parlamentul, Primul-ministru sau Guvernul”  [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.300].

Trebuie de menţionat că întreaga răspundere politică şi juridică pentru exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ei-i revin o poartă personal Preşedintele Republicii Moldova. Or, aceasta impune Preşedintelui în procesul decizional care se încununează cu emiterea decretelor respective să dispună de informaţia complexă şi constituţional argumentată.

În aceste circumstanţe vom expune atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în raport cu Guvernul şi Primul-ministru. Astfel potrivit art.96 alin.(1) din Constituţie „Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice … ”.

Raţiunea fundamentală a Guvernului „o reprezintă asigurarea realizării liniilor politice interne şi externe ale ţării”, incorporate în programul de guvernare acceptat de parlament, ceea ce, în planul juridicului înseamnă iniţierea de proiecte legislative, adoptarea de hotărâri pentru aplicarea acestora, vegherea cu toate autorităţile administraţiei publică să acţioneze cu operativitate şi profesionalism în respectarea Constituţiei şi a legii [Antonie Iorgovan. Tratat de drept administrativ. Vol.1. Ediţia a 3-a. Bucureşti: All Beck, 2011, p.363]. Iar art.101 alin.(1) stabileşte că „Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin”. Această prevedere îi atribuie Prim-ministrului „o poziţie deosebită în Guvern, poziţie ce este determinată de modul de desemnare, de modul şi consecinţele mandatului şi de atribuţiile de care dispune” [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.361].

2. Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova de a desemna candidatul la funcţia de Prim-ministru.

Aşadar, pornind de la poziţia deosebită şi a atribuţiilor Primului-ministru ca şef al Guvernului, problema care se pune este modalitatea de desemnare a acestei instituţii. Soluţia respectivă este dată în funcţie de tipul de regim politic.

Astfel, în regimul politic prezidenţial, puterea executivă este monocefală, în care Preşedintele de republică ales prin vot universal de către popor, sau electori (SUA) este în acelaşi timp şi şeful Guvernului. Aici Parlamentul nu este antrenat în procesul de desemnare a şefului de Guvern.

Pe când în regimurile politice parlamentare puterea executivă este dualistă, bicefală, bifurcală detaşată în două instituţii de stat distincte: 1) Şef de stat şi b) Guvern în frunte cu primul-ministru. Respectiv şi statutul juridic al acestor instituţii este specific. Aici, şeful de stat este desemnat în funcţie de forma de guvernământ. În monarhii (Anglia etc.) – Şeful de stat este ereditar şi nici poporul şi nici Parlamentul, cu excepţia succesiunii la tron, nu participă în desemnarea şefului de stat. Iar în republică ca formă de guvernământ (Germania, Italia, Austria) şeful de stat este desemnat de către parlament prin votul deputaţilor.

Şi într-un caz şi în altul Primul-ministru este desemnat de către Şeful de stat, care ulterior solicită învestitura în Parlament.

Altfel sunt reglementate constituţional aceste două instituţii în regimurile politice semiprezidenţiale. Aici, puterea executivă este bicefală, dualistă, detaşată în instituţia de şef de stat şi Guvern, în frunte cu Primul-ministru (Franţa, România, Republica Moldova). Însă, Şeful de stat – Preşedintele de republică este ales în baza votului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către cetăţenii cu drept de vot (ca la regimul politic prezidenţial) ceea ce pune din punct de vedere legal pe o poziţie egală Parlamentul şi Şeful de stat, pentru că legitimitatea emană de la popor.

Iar desemnarea candidaturii la funcţia de Prim-ministru constituie o competenţă exclusivă şi răspundere politică şi juridică a Preşedintelui. În consecinţă candidatul la funcţia de Prim-ministru desemnat prin decret va solicita învestitura de la Parlament ca în regimul politic parlamentar.

Datorită acestor reglementări, specifice regimului politic semi- prezidenţial, care funcţionează în baza principiului separaţiei puterilor în stat [art.6 din Constituţie] procesul învestirii Guvernului este strict determinat şi atribuit atât şefului de stat, Preşedintelui Republicii Moldova, cât şi Parlamentului.

Aplicarea în practică a echilibrului puterilor.

a) Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile art.98 alin.(1) din Constituţie „După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru”. Astfel „autoritatea competentă a de desemna candidatul pentru funcţia de prim-ministru este Preşedintele Republicii” [Constituţia Republicii Moldova. Comentariu, p.351].

Prevederea constituţională cuprinde două acţiuni fiecare cu etapa şi consecinţele juridice corespunzătoare şi, anume:

Prima. „Consultarea fracţiunilor” poartă un caracter imperativ şi obligă Preşedintele să consulte toate fracţiunile parlamentare, declarate şi înregistrate regulamentar.

A doua, ţine de dreptul discreţionar de a desemna „un candidat pentru funcţia de Prim-ministru” (s.n.). Rezultă deci, că în cadrul consultărilor să se evidenţieze mai multe candidaturi la această funcţie, lucru caracteristic sistemului politic pluralist (art.5 din Constituţie). Tocmai din aceste reglementări constituţionale Preşedintele are dreptul discreţionar de a desemna doar „un candidat pentru funcţia de Prim-ministru”. Această competenţă are şi premisele enunţate supra privind rolul Guvernului şi a prim-ministrului în exercitarea puterii executive.

Anume Preşedintelui Republicii „îi aparţine dreptul discreţionar de a selecta candidatura, iar consultarea fracţiunilor parlamentare nu-l obligă să se conformeze viziunilor acestora” [Creangă Ion. Curs de drept administrativ. Chişinău: Editura Epigraf. 2003. vol1, p.111]. Cu alte cuvinte Preşedintele „este liber în alegerea candidatului” [Guceac Ion. Curs elementar de drept constituţional. Chişinău: Tipografia Centrală, 2004. vol.2, p.400].

Deci, desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru „prezintă semnificaţia unui mandat acordat de preşedintele Republicii personalităţii însărcinate cu formarea listei viitorului Guvern, elaborarea programului de guvernare şi prezentarea cererii pentru acordarea votului de încredere către Parlament” [Constantinescu Mihai, Deleanu Ion, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Vasilescu Florin, Vida Ioan. Constituţia României, comentată şi adnotată. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 1992, p.228].

De menţionat că în sistemul politic bipartid situaţia este mai simplă şi cu o practică constituţional stabilă. Astfel, partidul care a obţinut victorie în alegeri formează majoritatea parlamentară care răspunde politic şi juridic pentru exercitarea actului de guvernare. De aceea liderul partidului va fi desemnat, tot de către şeful statului, în calitate de candidat la funcţia de Prim-ministru care va parcurge aceeaşi procedură de învestitură.

Mai complicată este situaţia în sistemele politice pluraliste, multipartidiste ca în Republica Moldova, în cadrul căreia rareori un singur partid obţine majoritatea mandatelor în Parlament, astfel revenindu-i şi deplina răspundere pentru guvernare cu structura Guvernului respectivă. Practica a demonstrat, că pentru aceste sisteme politice, după alegeri şi constituirea fracţiunilor parlamentare în baza listelor concurenţilor electorali, majoritatea parlamentară se constituie o „coaliţie a fracţiunilor”, anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi [art.4 alin.(12) din Regulamentul Parlamentului. Aprobat prin Legea nr.797-XIII din 02.04.1996. Republicat în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.237 din 07.04.2007, Art., nr.50].

Aceasta presupune că fiecare fracţiune în şedinţa sa adoptă respectiva hotărâre de a crea coaliţia şi împreună cu procesul-verbal se declară în şedinţa plenară a parlamentului cu transmiterea Preşedintelui Parlamentului. Astfel coaliţia îşi asumă întreaga răspundere pentru actul de guvernare şi nu o „listă ad-hoc” de susţinere a unui candidat la funcţia de Prim-ministru. Listă care nu produce efecte juridice şi nu dă naştere de raporturi de drept constituţional şi implicit, răspundere politică şi juridică.

În concluzie, decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 11 februarie 2021 prin care dna Gavriliţă Natalia a fost desemnată din nou candidat la funcţia de prim-ministru se încadrează plenar în prevederile art.98 alin.(1) din Constituţie.

b) Atribuţiile Parlamentului. În conformitate cu prevederile art.98 alin.(3) din Constituţie „Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului”. După care Parlamentul ori: – „acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi” şi atunci Preşedintele „numeşte Guvernul” [alin.(4) art.98]; ori – nu acordă vot de încredere şi atunci Guvernul nu este învestit.

Dacă această situaţie se va repeta a doua oară, ca în cazul actual, apoi Preşedintele Republicii Moldova este în drept să aplice prevederile art.85 alin.(2) din Constituţie în conformitate cu care „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

În cazul sesizării Curţii Constituţionale în modul stabilit conform art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie privind controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui acţiunile constituţionale vor fi efectuate în conformitate cu hotărârea Curţii.

Un grup de deputaţi ai poporului Parlamentului de prima legislatură „Parlamentul ’90”


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.