Dr. hab. Alexandru Arseni
Ce pot face legile în politică fără morală?
(Benjamin Franklin)
Prin avizul din 15 aprilie 2021 Curtea Constituţională, în conformitate cu prevederile art.135 alin.(1), lit.f) din Constituţie a constatat circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului. Ca „reacţie” Parlamentul la 23 aprilie 2021 a adoptat hotărârea prin care şi-a revocat hotărârea din nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea Doamnei Domnica Manole în calitate de Judecător la Curtea Constituţională. În aceeaşi zi printr-o hotărâre a fost numit un alt judecător.
În articolul dat vom argumenta ştiinţific şi normativ neconstituţionalitatea acestor acte şi rămânerea legală şi legitimă a Doamnei Domnica Manole în funcţia de Judecător la Curtea Constituţională.
Constituţiile scrise sunt instrumente de protecţie în faţa absolutismului şi uneori chiar a despotismului, dar în mijloace de educaţie morală şi politică, graţie cărora individul este ridicat la rangul de cetăţean [M.Prelot, J.Boulons. Institutions politiques et droit constitutionnel. 10e ed. Paris: Dalloz, 1972, p.225].
Constituţia percepută în Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului de la 26 august 1789 în art.16 stabilea „Societatea în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”.
Astfel, constituţia are ca obiectiv „înfăptuirea unui ideal politic bine definit: acela al limitării puterilor guvernanţilor şi al garanţiei drepturilor şi libertăţilor individuale” [Drăganu Tudor. Drept constituţional şi instituţii politice. Târgul Mureş: Lumina Lex, vol.1, 2000, p.9].
Ce ţine de limitarea puterilor apoi esenţa constă în determinarea strictă „a organizării şi funcţionării mecanismului de stat după reguli clare, stabile şi durabile, asigurându-se astfel dezvoltarea relaţiilor sociale în ascensiune [Drăganu Tudor. Drept constituţional,…, p.7]. Pe această cale se asigură „o ordine juridică clară, sistematică, raţională şi voluntară” M.Prelot, J.Boulons. Institutions politiques et droit constitutionnel,…. p.225].
Astfel „Constituţia de facto este legea fundamentală şi anume aşa trebuie să o perceapă judecătorii” [The Federalism papers, …, p.17].
A.Stănculescu, unul din promotorii Constituţiei altfel explică spiritul Constituţiei, legea poporului arată că în cazul în care există contradicţie dintre lege şi Constituţie „prioritate se dă nu legii Parlamentului, dar Constituţiei, nu dorinţei reprezntanţilor, ci dorinţei poporului însăşi” [Federaliştii americani, …, p.236]. Dar această concluzie „nu trebuie să eschiveze cu dominaţia puterii judecătoreşti asupra puterii legislative”. Aceasta înseamnă dominaţia poporului asupra la amândouă, şi acolo unde voinţa legiuitorului determinată de lege, se confruntă cu voinţa poporului, proclamată în Constituţie, acolo judecătorii trebuie să se călăuzească de ultima [Federaliştii americani, …, p.237].
Aplicând aceste argumente cu valoare de principii John Marshal, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii; la 1803, pronunţându-se în cazul (devenit istoric şi care a pus temelia contextului constituţionalităţii legilor) „Marbury versus Madisen” a subliniat: „Cu siguranţă, cei care au redactat constituţii scrise le-au privit ca reprezentând legea supremă şi fundamentală (fundamental au parament law) a naţiunii şi, în consecinţă teoria oricărui asemenea guvernământ trebuie să fie că un act al legiuitorului contrar constituţiei este nul” [Constitutional Interpretation Work-shop Materials, Modul 1/1, April-May, 2016, p.158].
Acest concept a devenit principiu şi normă constituţională în toate statele lumii, inclusiv şi Republica Moldova. Astfel, potrivi art.7, „Constituţia Republicii Moldova este legea ei Supremă. Este o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică” [Constituţia Republicii Moldova. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994. Republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29.03.2016, Art.nr.140].
În calitate de garant juridico-etatic al supremaţiei Constituţiei, conform art. 134 alin.(3) este Curtea Constituţională. Ea fiind în acelaşi timp unica autoritate de jurisdicţie constituţională şi independentă de orice altă autoritate publică şi care se supune numai Constituţiei (art.134 alin.(1) şi (2) respectiv).
Aplicându-se principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat (art.6) ele, potrivit art.136 participă la constituirea Curţii Constituţionale. Astfel „Doi judecători sunt numiţi de către Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii” [art.136 alin.(2)].
După numirea în funcţie de către autorităţile menţionate şi depunerea jurământului Judecătorii la Curtea Constituţională sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi în activitatea lor şi se supun numai Constituţiei (art.137). Orice legătură sau subordonare faţă de instituţiile statului care s-au numit nu are nici o putere juridică.
Inamovibilitatea judecătorului în calitate de garanţie constituţională de exercitare a mandatului presupune că el pe durata mandatului nu poate fi eliberat din funcţie cu excepţia cazurilor stabilite de lege [Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317.XII din 13 decembrie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.8 din 07.02.art.nr. ].
Iar încetarea mandatului de Judecător al Curţi Constituţionale are loc în caz de: „a) expirare a mandatului; b) demisie; c) ridicare a mandatului şi d) deces” (art.18 al Legii). Iar ridicarea mandatului prin ridicare ţine de competenţa exclusivă doar a plenului Curţii Constituţionale şi nu a instituţiilor statului care i-au numit în funcţie.
Procedura de ridicare este stabilită în art.19 al Legii şi prevede că ea poate interveni „în special, în caz de „încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei””. Controlul asupra semnalelor prevăzute conform art.19 alin.131 al Legii se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi prin dispoziţia Preşedintelui Curţii Constituţionale. Astfel Adunarea Parlamentului din 23 aprilie 2021 contravine prevederilor legii şi Constituţiei e ţine de inamovibilitatea judecătorului Curţii Constituţionale. Raportată la prevederile art.7 din Constituţie această hotărâre este lovită de nulitate absolută din data adoptării.
Independenţa judecătorului. Am arătat deja că funcţia Judecătorilor Curţii Constituţionale este de a garanta supremaţia Constituţiei prin soluţionarea „conflictului dintre lege şi Constituţie şi dintre ramurile puterii”. Este cunoscut adevărul că acest conflict apare dintre două părţi, iar soluţia finală bazată pe justiţie o poate adopta o a treia parte care trebuie să fie independentă şi imparţială.
Şi aceasta, deoarece „nu poţi fi judecător în propria cauză, pentru că obiectiv, nu poţi fi nici independent, nici imparţial” [Muraru Ioan, Tănăsescu Elena Simina. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. a 14-a rev. Bucureşti. Ch Beck, 2011-2013, p.287].
Simplu vorbind: „Îmi este jale şi de dumneata, dar de mine mi se rupe inima”. Iată din ce motive actul de justiţie poate fi înfăptuit numai de un al treilea, şi acesta fiind, în cazul nostru Curtea Constituţională.
Independenţa judecătorului garantată constituţional este dezvoltată în art.13 alin.(2) al Legii în conformitate cu care „Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului”. Or, tocmai contrar acestor prevederi Parlamentul a motivat Hotărârea respectivă de ridicare a mandatului Doamnei Domnica Manole, Judecător şi Preşedinte al Curţii Constituţionale. De menţionat că votul judecătorului V.Ţurcan (opinie separată) a servit pentru grupul de deputaţi ca argument de încredere pentru ei. Apreciere vădit politică şi titlu de conflict de interese.
Concluzie. Statul de drept şi democratic presupune supremaţia Constituţiei şi funţionarea instituţiilor ramurilor puterii în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei şi cadrului normativ. Autoritatea judecătorească, inclusiv şi cea juridico-constituţională dispune de garanţii constituţionale pentru exercitarea mandatului încredinţat cum ar fi inamovibilitatea, independenţa şi imparţialitatea.
Nici o autoritate etatică, inclusiv Parlamentul nu este în drept să încalce aceste garanţii sub riscul încălcării actelor stabilit de prevederile art.7 din Constituţie.
Astfel hotărârile din 23 aprilie sunt ilegale şi neîntemeiate, iar Dna D.Manole rămâne a exercita funcţiile.