Vlad Tachi
1. Dreptul la concepere familială
Analizând detaliat sediul materiei, atestăm existența art. 9 alin. (1) din Legea nr. 138 din 15.06.2012, privind sănătatea reproducerii[1] (în continuare – Legea nr. 138/2012), unde prevede faptul că persoanele au dreptul la tratamentul infertilității[2], inclusiv cu folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane[3]. În acest context, este de menționat și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 185 din 24.05.2001, cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificare familială[4] (în continuare – Legea nr. 185/2001), unde subliniează dreptul oricărei persoane să beneficieze de servicii de ocrotire a sănătății reproductive și de planificare familială.
Astfel ajungem la concluzia, că infertilitatea persoanelor nu poate fi un impediment spre conceperea familială, precum și nașterea unui copil, iar în condițiile actuale, când tehnologia de asistare medicală, inclusiv și pentru persoanele care din punct de vedere medical nu pot concepe copii, este la un nivel destul de avansat, astfel inovația tehnologiilor în domeniul cercetat a adus necesitatea pe plan legislativ, de a crea un anumit mecanism, pentru reglementarea unor astfel de relații sociale.
2. Statutul juridic al donatorilor de celule reproductive
Odată analizând aceast subiect trebuie să vedem statutul juridic al donatorilor de celule sexuale și ovule, iar potrivit reglementărilor legislative, mai cu seamă art. 2 din Legea nr. 42 din 06.03.2008, privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane[5] (în continuare – Legea nr. 42/2008) donator este acea „persoană care donează unul sau mai multe organe, țesuturi și/sau celule pentru utilizarea terapeutică”, însă această definiție fiind una foarte largă, pentru a ajunge la o definiție concretă este de menționat faptul că potivit noțiunilor prevăzute în Standardul, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății al RM nr. 427 din 06.06.2017[6], donarea de celule reproductive între parteneri reprezintă „donarea celulelor reproductive între un bărbat și o femeie care declară că au o relație fizică intimă”. Scopul nostru este de a analiza mai detaliat doar relațiile civile între donatorii de celule sexuale și ovule, alții decât partenerii, astfel analizând prevederile standardului menționat anterior, ajungem la concluzia că donatorii de celule reproductive sunt „persoanele care din punct de vedere medical sunt fiabile[7] pentru a dona celule reproductive, în favoarea persoanelor infertile”.
Dreptul donatorilor este indicat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 185/2001 unde limitează cercul acestora, din motivul că este stipulat faptul că bărbații și femeile în vârstă de până la 35 de ani, somatic și psihic sănătoși, au dreptul de a fi donatori de celule sexuale (spermatozoizi, ovule) după testările lor medico-genetice respective. Acestora li se garantează anonimatul prin reglementarea art. 9 la alin. (2) din Legea nr. 185/2001.
Astfel identificăm următoarele criterii de donare a celulelor reproductive:
- să fie cu vârsta de până la 35 de ani;
- să fie somatic și psihic sănătoși, conform standardelor medicale;
- să aibă capacitatea de exercițiu deplină;
- să fie prezent consimțământul donatorului.
3. Statutul juridic al solicitanților celulelor reproductive
Solicitanții celulelor reproductive sunt “acele persoane care, nu sunt apți pentru a putea concepe un copil natural, din cauza infertilității”. Aceste persoane mai sunt numite și recipient adică “subiect care beneficiază de transplantul de celule umane”, aceasta fiind stipula în art. 2 din Legea nr. 42/2008.
Doar că ar trebui să facem o delimitare imperativă din punct de vedere natural cine ar putea beneficia de aceste servicii. Astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 185/2001 este subliniat expres subiectul fiind posibil doar femeia. De această condiție se bazează factorii naturali în conceperea unui copil, însă ar trebui să facem o concretizare foarte sensibilă, prin ceea că din punct de vedere medical, se referă la femeia ce are în întregime întreg sistemul de fecundare. Pentru a aduce clarificare mai bine concentrată, putem să prezentăm exemplul persoanelor ce au suferit careva schimbări de sex chirurgical, astfel o persoană de sex feminin ce și-a transformat sexul prin distrugerea organelor ce ar permite fecundarea, nu ar putea fi beneficiar unei astfel de asistență. Un alt moment de subliniat, este exemplul prin care o persoană de sex masculin care și-ar fi schimbat sexul prin intervenție, în sex feminin, nu ar putea fi beneficiar unei astfel de asistențe, deoarece din punct de vedere natural și medical, o astfel de schimbare a organelor ce ar permite o astfel de asitență este imposibilă la momentul actual, ia imposibilitatea este tehnologică și naturală.
Luând aceiași ordine de idei, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 185/2001, prevede dreptul femeiei la însămânțare artificială și fecundarea in vitro.
4. Consimțământul informat al solicitanțiolor de celule reproductive
Instituția consimțământului informat este una în strânsă legătură cu capacitatea de exercițiu a persoanei. Pentru început este bine venit să definit consimțământul, acesta fiind o manifestare de voință a unei persoane în vederea încheierii ori săvârșirii unui act juridic. Astfel, putem ajunge la definiția consimțământului benevol informat în baza domeniului de studiu propus care este reglementat de art. 1 din Legea nr. 185/2001, acesta fiind consimțământul benevol al persoanei la aplicarea metodei chirurgicale de contracepție sau la prelevarea glandelor sexuale, exprimat în formă scrisă în baza informației multilaterale și complete oferite de medicul curant sau de medicul care l-a examinat, și semnat atât de pacient, cât și de medic.
Caracterele exitenței consimțământului benevol informat sunt:
- Consimțământ benevol, adică să fie lipsit de careva vicii;
- Acesta trebuie să fie expus în privința la aplicarea metodei chirurgicale de contracepție sau la prelevarea landelor sexuale;
- Exprimarea sa, trebuie să fie în formă scrisă;
- Existența unei informații multilaterale și complete este necesară;
- Subiectul care poate informa beneficiarul este medicul curant, fie medicul ce a examinat beneficiarul;
- Acordul benevol informat trebuie să fie semnat atât de pacient, cât și de medic.
Art. 9 alin. (4) al Legii nr. 138/2012, prevede faptul că folosirea tehnologiei de asistare medicală a reproducerii umane este posibilă numai în baza consimțământului informat în scris, care vor întruni condițiile menționate în alineatul indicat.
În art. 9 alin. (10) aceleiași legi, prevede interzicerea aplicării tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane fără consimțământul persoanei.
Într-o altă ordine de idei, analizând aceiași lege mai sus menționată, la art. 11 alin. (6) observăm câteva condiții necesare într-u realizarea programului de fertilizare in vitro în ceea ce privește consimțământul informat, fiind consimțământul informat în scris al cuplului infertil, fie că cuplul este căsătorit, fie în concubinaj, este necesar consimțământul ambilor parteneri, iar în cazul când beneficiar ar fi femeia solitară, este suficientă cererea și consimțământul acesteia.
5. Relațiile civile dintre donator și solicitanții de celule reproductive
Potrivit metodei utilizate, trebuie să fie clar în ce relații va fi donatorul cu solicitanții de celule reproductive, precum și între donator și copilul născut. Astfel derogând de la reglementările Codului Familiei[8], odată ce solicitanții și-au dat consimțământul informat scris pentru folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane, în cazul nașterii prin această metodă a unui copil, se înscriu ca părinți fără dreptul de a contesta maternitatea și paternitatea, făcând referință la aceste circumstanțe, acest fapt fiind stipulate în art. 9 alin. (11) din Legea nr. 138/2012. Astfel se observă o știrbire a unui drept garantat în condiții naturale de fecundare, care este exclus prin intermediul consimțământului informat.
O măsură asiguratorie pentru donator este prevăzută de art. 12 alin. (4) din Legea nr. 138/2012, prin faptul că aceștia nu își asumă angajamente și sunt absolviți de responsabilitatea părintească față de viitorul copil, totodată ei nu au dreptul să ceară dezvăluirea datelor despre copil și despre părinții acestuia.
Astfel noi ajungem la concluzia că între donator și solicitanții celulelor reproductive nu există nici un raport juridic civil ce ar produce careva efecte pe viitor, nici nu atribuie careva obligații sau drepturi între aceștia. Totodată între donator și copilul născut nu există nici un raport juridic familial, mai mult ca atât donatorul este absolvit de obligațiile părintești prevăzute în legislație. În plus, primul nu are nici un drept asupra copilului, precum și careva obligații față de acesta și invers.
6. Profitul donatorului de celule reproductive și ale instituției medicale
Este evident faptul că odată studiat acest subiect, ar fi necesar să vedem dacă pentru o donare/păstrare/utilizare a celulelor reproductive pot exista anumite remunerări (profituri). În acest subpunct vom reda profiturile obținute în urma donării, păstrării și utilizării celulelor sexuale de către: donatori și instituțiile medicale.
În conformitate cu art. 27 alin. (1) al Legii nr. 42/2008, donatorilor le este interzis obținerea anumitor profituri financiare ca urmare a donării de celule umane, în cazul nostru de spermatozoizi și ovule. Tot acest articol însă la alin. (3) ne oferă răspuns la întrebarea noastră, unde este prevăzut faptul că donarea de celule umane nu pot constitui obiectul unei tranzacții materiale. Însă la art. 27 alin. (2) al aceleiași legi, expune clar pentru ce donatorii pot primi indemnizații fiind limitate strict la acoperirea cheltuielilor și a inconveniențelor, acestea fiind: la lit. a) recompensele donatorilor în viață în legătură cu pierderea veniturilor și cu alte cheltuieli justificate, cauzate în urma donării sau de examinare medicală; iar la lit. b) achitarea cheltuielilor justificate pentru serviciile medicale legale sau serviciile tehnice aferente donării, altfel spus pentru cheltuielile suportate în scopul donării, de exemplu cum ar fi: testele medicale, intervențiile chirurgicale sau serviciilor tehnice folosite. În alte cazuri donatorului nu i se oferă nici o recompensă materială pentru donarea de celule reproductive.
În orice situație instituțiile medicale suportă careva cheltuieli, în scopul donării, pentru folosirea tehnicilor speciale de donare, și toate examinările medicale necesare acesteia. Art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 42/2008 exclamă foarte clar că transplantarea de celule nu pot fi obiectul unei tranzacții materiale, precum și interzice popularizarea necesității transplantului de celule în scopul de a propune sau a obține profituri financiare sau avantaje. O altă cimentare acestei interziceri este stipulată la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 185/2001 unde stipulează foarte clar că păstrarea și utilizarea celulelor sexuale nu pot fi sursă de venit. Or păstrarea și utilizarea pot fi întreprinse de către instituțiile medicale. Singurele surse de venit a instituției medicale, pot fi cele supuse legal, care sunt transparent urmărite de către instituțiile de stat, care are atribuții în acest sens. Deci, trebuie de știut că cheltuielile aferente tehnicilor folosite, testărilor medicale, cheltuieli de internare pentru scopul fecundării in vitro se suportă de către beneficiar conform taxelor legale, unde se oferă și bon de plată.
Dacă să vorbim pe plan comparat, un mecanism identic cu al RM este prevăzut la paragraful 16 alin. (1) din Legea privind medicina reproductivă a Germaniei[9] care reglementează reproducerea asistată medicală, unde este prevăzut faptul că furnizarea de spermatozoizi sau ovule pentru reproducere asistată medical nu trebuie să facă obiectul unei tranzacții legale contra plată. Însă acordarea sau acceptarea unei indemnizații suportate pentru cheltuielile necesare de donare, testare și alte verificări medicale, reprezintă o tranzacție juridică contra plată, care este permisă.
O altă prevedere privind profitul în scopul analizat în această temă este prevăzută în Directiva 2004/23/CE[10] la art. 12 alin. (2) unde stipulează faptul că statele membre iau toate măsurile necesare de linii directoare sau de acte cu putere de lege pot include restricții sau interdicții adecvate privind nevoia sau disponibilitatea unor celule umane în schimbul unui câstig financiar sau al unui avantaj comparabil.
În concluzie, pot adăuga că scopul tranzacțiilor legale oferite în acest sens, nu trebuie să fie sursă de venit ce ar mări patrimoniul personal, însă tranzacția permisă trebuie să fie echivalentă lucrărilor supuse, precum și pentru beneficiul acordat. Astfel, este clar că atât donatorii, cât și instituțiile medicale nu pot obține sursă de venit plus, decât pentru cheltuielile suportate ce sunt necesare intervenției analizate.
[1] Legea nr. 138 din 15.06.2012, privind sănătatea reproducerii. Publicată în MO nr. 205-207 din 28.09.2012.
[2] A se vedea art. 2 din Legea nr. 138/2012. Infertilitate – incapacitatea unei femei de a concepe sau a unui bărbat de a induce o sarcină timp de un an de relaţii sexuale regulate fără utilizarea metodelor de contracepţie.
[3] A se vedea art. 2 din Legea nr. 138/2012. Tehnologii de asistare medicală a reproducerii umane – act medical ce cuprinde ansamblul tratamentelor şi procedurilor de inseminare artificială sau de fertilizare in vitro, de manipulare medicală în laborator a materialului genetic feminin şi masculin în scopul fecundării artificiale a ovulelor şi implantării acestora.
[4] Legea nr. 185 din 24.05.2001, cu privire la ocrotirea sănătății și planificarea familială. Publicată în MO nr. 90-91 din 02.08.2001.
[5] Legea nr. 42 din 06.03.2008, privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane. Publicată în MO nr. 81 din 25.04.2008.
[6] Standard privind organizarea și desfășurarea activității de prelevare și transplant de organe, țesuturi și celule umane. Aprobat la ședința Consiliului de Experți al Ministerului Sănătății al RM din 30.03.2017, proces-verbal nr. 1. Abrobat prin Ordinul Ministerului Sănătății al RM nr. 427 din 06.06.2017.
*Disponibil: <<https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2020/06/15458-Standard2C_Agentia_de_Transplant_06.04.201728129.pdf>> [05.03.2021]
[7] Prin sintagma “fiabil” s-a avut în vedere faptul că donatorii, conform Standardul menționat la nota de subsol cu nr. 6, alții decât partenerii sunt selectați pe baza vârstei, sănătății și a antecedentelor medicale prin diverse analize, chestionare, prelevare de mostre, testări etc. Spre exemplu, donatorii trebuie să aibă rezultatele negative pentru HIV 1 și 2, HCV, HBV și sifilis, astfel luânduse măsuri spre asigurarea sănătății reproductive, adică sănătatea fizică și psihică, precum și prosperitatea socială a persoanei în toate aspectele referitoare la sistemul lui de reproducere, care îi determină capacitatea de procreare.
[8] Codul Familiei din 26.10.2000. Publicat în MO nr. 47-48 din 26.04.2001.
[9] Legea privind medicina reproductivă a Germaniei. Lege ce reglementează reproducerea asistată medical.
*Disponibil: <<https://www.ris.bka.gv.at/GeltendeFassung.wxe?Abfrage=Bundesnormen&Gesetzesnummer=10003046>>
[10] Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004, privind stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor umane. Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 102/48.
*Disponibil: <<https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32004L0023>>