Valuta şi moneda virtuală în contextul spălării banilor

Conform art. 132¹ din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM), „prin bunuri, în sensul art. 243, se înțeleg mijloacele financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active)”.

Din această dispoziție reiese că valorile (active) incorporale și intangibile pot să reprezinte obiectul imaterial al infracțiunilor prevăzute la art. 243 CP RM. Printre astfel de valori (active) se numără moneda virtuală (criptovaluta). Or, în opinia BNM, „monedele virtuale sunt active virtuale” [1]. De exemplu, în cazul convertirii unor monede virtuale provenite din săvârşirea unei infracţiuni contra altor monede virtuale de provenienţă licită, al convertirii unor monede virtuale provenite din săvârşirea unei infracţiuni contra unor semne bănești de provenienţă licită etc. (desigur, dacă sunt întrunite și celelalte condiții descrise în dispoziția incriminatoare), apare temeiul aplicării lit. a) alin. (1) art. 243 CP RM.

Pentru a reprezenta obiectul imaterial al infracţiunilor specificate la art. 243 CP RM, monedele virtuale trebuie să aibă o proveniență infracțională. Or, potrivit art. 3 al Legii nr. 308 din 2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, bunuri ilicite constituie „bunurile destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârșirea unei infracțiuni, orice beneficiu obținut din aceste bunuri, precum și bunurile convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea unei infracțiuni și beneficiul obținut din aceste bunuri” [2, p.101].

Deşi în legislaţia naţională nu este reglementată noţiunea de „monedă sau valută virtuală”, aceasta se regăseşte în conţinutul Directivei (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30.05.2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE [3], conform căreia monedă virtuală înseamnă „o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și care poate fi transferată, stocată și tranzacționată în mod electronic”.

Această definiţie o găsim şi în pct. 1.1.3. al Avizului Băncii Centrale Europene din 12 octombrie 2016 cu privire la o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivei 2009/101/CE (CON/2016/49) [4].

O trăsătură întâlnită frecvent în statele membre ale Uniunii Europene rezidă în incertitudinile în legătură cu încadrarea juridică a monedelor virtuale: nu sunt considerate a constitui monede legale sau bani, ci mijloace de schimb; ele reprezintă bunuri necorporale/intangibile și pot constitui investiții alternative cu riscuri specifice, asociate fiind inerent cu riscurile de investiții specifice sectorului financiar-bancar; ele constituie unități de cont și, în consecință, sunt instrumente financiare; formă de activ financiar etc. De aceea, din punct de vedere terminologic, se preferă uneori utilizarea termenului „active virtuale”, în măsura în care acele instrumente nu constituie „monedă” în sensul consacrat [5, p. 4].

Conform opiniei BNM, „utilizarea monedelor virtuale nu este reglementată în Republica Moldova. Acestea nu reprezintă o formă de monedă electronică în sensul Legii nr. 114/2012 privind serviciile de plată și moneda electronică” [6].

Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi Banca Naţională a României, care menţionează că “moneda virtuală nu este monedă națională și nici valută, iar acceptarea acesteia la plată nu este obligatorie din punct de vedere legal. Totodată, moneda virtuală nu reprezintă o formă de monedă electronică, în înțelesul Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică. Utilizarea schemelor de monedă virtuală ca modalitate alternativă de plată prezintă potențiale riscuri pentru sistemul financiar legate de lipsa reglementării și a supravegherii, spălarea banilor, finanțarea terorismului, volatilitatea prețului și lipsa unei securități adecvate, potrivit unui raport elaborat recent de către Banca Centrală Europeană” [7].

De asemenea, Autoritatea Bancară Europeană a avertizat consumatorii cu privire la riscurile asociate cumpărării, deținerii și tranzacționării monedelor. Aceasta consideră, că “există posibilitatea să vă pierdeţi banii pe platforma de schimb; banii dumneavoastră pot fi furaţi din portofelul dumneavoastră digital; nu sunteţi protejaţi când folosiţi monedele virtuale ca mijloace de plată; valoarea monedei dumneavoastră virtuale se poate schimba rapid, putând chiar să ajungă la zero (dacă popularitatea unei anumite monede virtuale scade, dacă o altă monedă virtuală devine mai populară); tranzacţiile în moneda virtuală pot fi utilizate abuziv pentru activităţi infracţionale, inclusiv spălare de bani (tranzacţiile în monede virtuale sunt publice, însă nu şi titularii şi beneficiarii acestor tranzacţii. Tranzacţiile sunt în mare parte nedetectabile şi asigură consumatorilor de monede virtuale un nivel ridicat de anonimitate. Este posibil ca reţeaua monedei virtuale să fie utilizată pentru tranzacţii asociate unor activităţi infracţionale, inclusiv spălarea de bani. Această utilizare abuzivă v-ar putea afecta, deoarece autorităţile de aplicare a legii pot decide să închidă platformele de schimb şi să vă împiedice să accesaţi sau să utilizaţi orice fonduri pe care platformele le-ar putea deţine pentru dumneavoastră); puteţi fi supuşi plăţii unor obligaţii fiscale” [8].

Ulterior, Autoritatea Bancară Europeană a avertizat consumatorii cu privire la riscurile asociate cumpărării, deținerii și tranzacționării monedelor virtuale și, ulterior, a emis o opinie referitoare la schemele de monedă virtuală: ”Riscurile includ faptul că o schemă VC (Virtual Currency) poate fi creată, iar apoi funcția sa poate fi modificată ulterior de către oricine și, în cazul schemelor descentralizate, cum ar fi Bitcoins, de către oricine are o pondere suficientă de putere de calcul; plătitorul și beneficiarul pot rămâne anonimi; faptul că schemele de VC nu respectă granițele jurisdicționale și, prin urmare, pot submina sancțiunile financiare și confiscarea activelor; și că participanții la piață nu dispun de aranjamente solide de guvernanță corporativă. Ar trebui să cuprindă crearea „autorităților de guvernare a schemelor” care să răspundă de integritatea unui sistem de capital de risc și a cheii sale componente, inclusiv protocolul și marginea tranzacției” [9].

Reieşind din prevederile legale stipulate la art. 243 CP RM, deducem că infracțiunea de spălare a banilor poate fi comisă în condiţiile în care valuta virtuală este utilizată pentru: a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracțiunii principale, de a se sustrage de la consecințele juridice ale acestor acţiuni; b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; c) dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; d) participarea la orice asociere, înțelegere, complicitate prin acordarea de asistență, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acțiunilor prevăzute supra.

Cu alte cuvinte, spălarea banilor denotă procesul prin care infractorii maschează profitul criminal, făcând astfel ca el să pară că a provenit dintr-o sursă legitimă. Deşi banii infractorilor pot fi spălați cu succes fără ajutorul sectorului financiar, realitatea este că sute de miliarde de dolari proveniți din crimă sunt spălați anual prin instituții financiare.

Spălarea banilor prin intermediul criptovalutei este atractivă pentru infractori din mai multe considerente. Spre exemplu, pe unele platforme online de operațiuni cu valuta virtuală de tip Bitcoin, Ripple, Litecoin, Tron și altele, nu este obligatoriu să fie verificată identitatea utilizatorului.

Un alt avantaj constă în caracterul anonim al rețelei sau platformei de valută virtuală. Un studiu arată că, în cel mai mare caz de spălare a banilor online din istorie, în mai 2013 a fost acuzat Liberty Reserve (LR), un transmițător de bani bazat în Costa Rica, și șapte dintre directorii și angajații săi care au creat o afacere de transmitere a banilor neînregistrați și „spălați” prin care au facilitate circulația a peste 6 mld. dolari din venituri ilicite, LR fiind o instituție financiară, preocuparea primară a căreia a fost spălarea banilor. Înființată în 2006, LR a fost concepută pentru a evita controlul și aplicarea legii și a ajutat infractorii să distribuie, să păstreze și să spele veniturile provenite din fraudarea cardurilor bancare, furtul de identitate, fraudarea investițiilor, hacking-ul, traficul de substanțe narcotice și pornografia infantilă permițându-le să desfășoare activități anonime, efectuarea de tranzacții financiare greu detectabile. Ea avea propria monedă virtuală de dolar Luberty (LR), dar la fiecare capăt, transferurile erau exprimate și depozitate în moneda fiat sau aur. Pentru a utiliza moneda LR, un utilizator trebuia să deschidă un cont prin intermediul site-ului LR. Deși LR cereau informații de identificare de bază, utilizatorii puteau crea conturi sub nume false și adrese flagrant false. LR a solicitat în plus utilizatorilor să facă depozite și retrageri prin intermediul unor unități de schimb valutar fără licență sau în anumite părți ale lumii care nu dispun de norme suficiente în spălarea banilor: Angola, Bangladesh, Ecuador, Indonezia, Maroc, Pakistan, Thailanda. După ce fondatorii platformei au aflat că sunt sub investigație de către poliția americană, LR au creat aparenţa că au închis oficiul din Costa Rica, dar au continuat totuși să opereze printr-un set de companii off-shore, care aveau conturi în Australia, Cipru, China, Hong Kong, Spania, etc. [10, p. 111].

Din cele menţionate supra, deducem viteza și frecvenţa procesului de tranzacţie financiară a criminalilor din formate tradiționale în cele virtuale şi invers, tranzacţii complet nedetectabile. Însă, sânt practic imposibil de identificat cazurile, când nu neapărat monedele digitale sunt schimbate în monede legale, primele fiind utilizate pentru achiziţia de bunuri şi servicii. În aceste situaţii, nu este necesar schimbul într-o monedă legală sau folosirea unui furnizor de portofele digitale. În aşa fel, formatul virtual al monedei a devenit unul dintre principalele mijloace de decontări financiare în domeniul spălării banilor.

Este relevant punctul de vedere al autorilor V. B. Batoev şi V. V. Semenciuc, conform cărora “criminalitatea organizată pe fondul conștientizării formelor, metodelor, forțelor și mijloacelor activități de investigație operativă, nivelului ridicat de sprijin material, tehnic și financiar în pregătirea și comiterea infracțiunilor, utilizează din ce în ce mai dinamic posibilitățile nelimitate ale internetului, folosind caracteristicile structurii și funcționării sale tehnice, inclusiv cu privire la problemele fluxului de numerar. După cum arată practica, apariția a numeroase soluții software, mijloace tehnice moderne și metode de anonimizare a identității utilizatorului de internet, au oferit un nivel suficient de securitate pentru subiecții activității infracționale, prin ascunderea urmelor activităților lor ilegale, în special în sfera financiară.

Deja astăzi trebuie să afirmăm, că fluxul de afaceri al fondurilor infracționale (legalizare, retragere în străinătate, încasare etc.) se desfășoară activ prin convertirea unei unități monetare reale de plată într-o monedă virtuală, unde cifra de afaceri a acesteia, datorită particularităților structurii sale tehnice, este fizic lipsită de control de către organizații de credit bancar și alte părți interesate. În acest sens, se remarcă impactul negativ al acestui factor asupra organelor de drept vizavi de aplicarea legii, în special, sunt lipsite de posibilitatea de a utiliza informații despre tranzacțiile financiare și persoanele care le efectuează. Astfel, există o situație în care este posibilă anonimizarea identității utilizatorului de internet, respectiv a identității infractorului anonim; respectiv fluxul monedei virtuale nu este controlată și nu este reglementată de stat și alte terțe persoane; nu e clar mecanismul de reglementare a emisiei, etc; organele de drept ale legii sunt semnificativ limitate în alegerea mijloacelor și metodelor de combatere a infracțiunilor, respectiv nu este clar rolul activităților operaționale de investigație și de procedură penală în ceea ce privește utilizarea instrumentelor în depistarea, suprimarea, divulgarea și investigarea infracțiunilor din acest domeniu [11, p. 10].

După cum se cunoaşte, printre primele implementări ale conceptului numit „criptovalută” şi cele mai utilizate pe scară largă este Bitcoin, urmat de Ripple, Ethereum, Litecoin, Dogecoin, Anacoin, Pirate Chain.

Bitcoin nu este nimic altceva decât un fişier de calculator, însă îşi atinge scopul declarat prin crearea unei reţele de calculatoare care verifică tranzacţiile pe măsură ce acestea se desfăşoară, instituind aşadar propriul său mecanism de autoreglare, asigurat prin combinarea a două procese: înscrierea în registrul public comun numit block-chain şi operaţiunea de mining.

Fiecare tranzacţie este verificată, confirmată şi înregistrată în ordine cronologică în block-chain, care constituie coloana vertebrală a sistemului de verificare. La confirmarea tranzacţiei, aceasta se include în block-chain şi este înregistrată în fiecare nod sau, cu alte cuvinte, în fiecare calculator din reţeaua Bitcoin. Întrucât fiecare block trebuie să facă trimitere la block-ul anterior pentru a fi valid, aplicându-se o marcă temporală, tentativele de fraudă la bitcoin echivalează cu încercarea (n.a. sortită eşecului) de a rescrie întreg istoricul respectivului bitcoin din block-chain.

Verificarea tranzacţiilor se realizează prin mining, operaţiune care implică rezolvarea unor probleme matematice complexe prin care se descoperă şi se adaugă block-uri în block-chain. Confirmarea transferurilor se realizează de ceilalţi utilizatori ai reţelei, numiţi miners, prin punerea la dispoziţia sistemului a propriilor lor capacităţi computaţionale [12, p. 313-314].

Urmare proceselor menţionate mai sus, raportându-le la infracţiunea spălării banilor, putem evidenţia faptul, că odată ce se speculează avantajul anonimatului, multiple tranzacţii se înscriu în sfera ilicitului penal, ceea ce motivează şi reticenţa statelor de a recunoaşte bitcoin cu titlu oficial. Unul dintre cele mai cunoscute exemple de activitate infracţională a fost cea desfăşurată pe site-ul Silk Road (şi versiunile sale ulterioare), în prezent considerat a fi închis, o piaţă online unde se tranzacţionau substanţe ilicite şi armament. Dark web – reţeaua de websiteuri ilicite folosite pentru pornografie infantilă, trafic de persoane, spălare de bani – este suprasaturată în folosirea de bitcoin, profitându-se de anonimat [13].

În lucrarea lui Maramâghin, este prevăzut „mining (din mineritul englezesc) – activități de menținere a unei platforme de distribuție pentru crearea de noi blocuri cu posibilitatea de a primi o anumită recompensă în forma criptomonedei emise, în special Bitcoin. Calculele efectuate sunt necesare pentru a asigura protecția și unicitatea criptomonedei emise, iar conexiunea dintre minerit și emisie oferă un stimulent pentru a cheltui puterea de calcul a unei persoane” [14, p. 216].

După părerea autorilor Erşova I. V. şi Trofimova E. V., “în practică, există diverse modalități de organizare a activităților miniere:
– mineritul solo – minerul extrage singur criptomonede. În primele etape ale formării criptomonedelor, acesta a fost principalul tip de minerit, când extragerea criptomonedelor a fost realizată de entuziaști din toată lumea;
– mining prin piscine (din engleză pool – piscină) – acestea sunt servere care pot combina puterea computerelor personale ale multor mineri. Internetul este plin de reclame care vă invită să donați puterea computerului pe timp de noapte pentru minerit. Pentru a face acest lucru, se propune să puneți pe computer o aplicație care combină un portofel de criptomonede și permite serverului să utilizeze computerul utilizatorului ca unul dintre numeroasele noduri ale unei rețele de calculatoare distribuite. În unele cazuri, controlul unui server extern pe computerul unui utilizator credul poate merge mult mai departe decât calculul blocurilor criptografice;
– exploatarea în cloud, în care un miner plătește bani unei companii pentru echipamente, după care aceasta își asumă responsabilitatea pentru instalarea echipamentului și configurarea acestuia pentru a funcționa. De fapt, în acest caz vorbim despre închirierea instalațiilor existente. Proprietarul echipamentului plătește investiția în acesta, pune la dispoziția chiriașului infrastructura de calcul necesară și asta, folosind infrastructura furnizată, primește propria criptomonedă” [15, p. 77].

Conform opiniei lui N. Iaremciuc „nu se poate spune ferm că persoanele care folosesc mineritul „nedrept” comit o infracțiune. Este important ca atunci când se soluționează problema prezenței elementelor unei infracțiuni în acțiunile persoanelor care desfășoară activități de minerit „nedrept”, este necesar să se concluzioneze din fiecare situație specifică posibilitatea sau imposibilitatea de a dovedi circumstanțele de mai sus, care sunt importante pentru calificarea corectă a faptei.”

Ulterior, acelaşi autor se contrazice, menţionând “dacă vorbim despre componenţa unei infracțiuni de minerit, atunci obiectul unei astfel de infracțiuni va fi relațiile sociale care se dezvoltă în sfera distribuției și redistribuirii bunurilor materiale. Latura obiectivă a acestei acţiuni este extragerea de beneficii materiale de către un angajat al organizației, prin înșelarea proprietarului (proprietarului) de echipamente informatice cu privire la scopurile utilizării sale. În același timp, daunele proprietarului unor astfel de echipamente sunt cauzate nu de reducerea cantității de bunuri aflate în posesia sa sub formă de echipamente adecvate, ci de amortizarea acestora, efectuate sub forma exploatării ilegale a echipamentelor încredințate lucrării. Subiectul unei infracțiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv angajații întreprinderilor (organizațiilor). Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează printr-o intenție directă, specifică, menită să provoace daune materiale prin înșelăciune pentru a extrage beneficii materiale în favoarea lor sau a beneficiilor unor terți pe cheltuiala proprietarului (proprietarului) echipamentului specificat. În același timp, nu există semne de furt.” [16, p. 187].

Suntem de acord cu cea de-a doua opinie a autorului. Totodată, considerăm că nu este exclus ca infracţiunea de minerit să fie catalogată în calitate de infracţiune predicat (principală) pentru infracţiunea spălării banilor, prevăzută la art. 243 CP RM. Şi anume,  extragerea de bunuri materiale de către un angajat al organizației, prin înșelarea proprietarului (proprietarului) de echipamente informatice cu privire la scopurile utilizării sale; ca ulterior, de exemplu, aceste bunuri materiale de provenienţă ilegală să fie transferate pe un alt cont bancar strain sau să fie convertite în alte bunuri de provenienţă licită, în aşa fel oferindu-i un aspect legal bunurilor materiale obţinute ilegal.

În concluzie, suntem în totalitate de acord cu opinia autorului Stati V., conform căruia “fabricarea sau punerea în circulație a monedelor virtuale nu reprezintă o problemă de natură penală în sine. Astfel de activități dobândesc conotații penale în prezența unor condiții suplimentare, atunci când ele apar ca modalități faptice ale unor infracțiuni, printre care se numără şi spălarea banilor (art. 243 CP RM).”

Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea părerea autorului Larin D. S., care consideră că „la spălarea banilor, în cadrul procesului de efectuare a tranzacţiilor, trei caracteristici joacă un rol important în reducerea costurilor de tranzacție pentru spălătorii de bani: în primul rând, modul descentralizat de a construi Bitcoin permite utilizatorilor să-și transfere reciproc valoarea financiară, fără ca un terț să fie implicat în tranzacție. Principala strategie în directivele tradiționale anti-spălare a banilor este de a controla intermediarii care se află între cumpărătorii și vânzătorii de pe piață, pentru a limita capacitatea infractorilor de a transfera valoarea, fără a analiza părțile la tranzacție; lipsa intermediarilor în bitcoin face imposibilă abordarea tradițională și lipsa contactului față în față în timpul transmițării,acțiunile bitcoin complică și mai mult procesul de identificare; în al doilea rând, deși fiecare tranzacție este disponibilă publicului și poate fi urmărită până la blockchain, nu există nici o referire la persoana sau entitatea care a efectuat tranzacția. În ecosistemul pseudonim al bitcoinului cheia secretă este ascunsă, ceea ce face dificilă legarea utilizatorilor reali de adresele bitcoin. Această problemă este în continuare agravată de faptul că utilizatorul poate avea mai multe portofele electronice, oferindu-le mai multe adrese publice, ceea ce face dificilă investigarea posibilelor încălcări în domeniul spălării banilor; în al treilea rând, viteza și ușurința tranzacțiilor în bitcoin sunt mult superioare mijloacelor tradiționale utilizate pentru spălarea banilor, și anume numerarul” [17, p. 144].

Un moment esenţial de reţinut este, că „în cazul retragerii periodice a criptomonedelor și a schimbului acestora pentru bani fiduciari, apare faptul desfășurării activității de antreprenoriale, adică activități independente desfășurate pe propriul risc, care vizează profit sistematic. În acest caz, este necesar să înregistrați activitățile miniere ca LLC sau ca antreprenor individual sau într-o altă formă juridică civilă prevăzută de lege. În caz contrar, există riscuri de urmărire penală şi tragere la răspundere penală pentru activitate desfășurată fără înregistrare sau licență” [18, p. 76-77].

În consecinţă, „practica de reglementare internațională a luat calea reducerii riscurilor dezvoltării criptomonedelor. Țările nu încearcă să restricționeze sau să interzică circulaţiei criptomonedelor, dar formează cadre şi limite pentru formarea noilor relaţii” [19, p. 37].

În contrast, nu putem nega poziţia dură, dar actuală a autoarei Vladimirova M. V. [20, p. 3], care este „împotriva oricărui tip de „monedă virtuală” sau criptomonedă, bazându-se pe legislația naţională, care prevede doar valuta naţională, ca mijloc legal de plată în fiecare ţară. Utilizarea unor astfel de instrumente financiare poate atrage după sine aplicarea de măsuri grave în conformitate cu legislația naţională în domeniul combaterii legalizării veniturilor din infracțiuni. Persoanele vinovate de astfel de încălcări poartă răspundere administrativă, civilă și penală.”

Rezumând cele relatate supra, ajungem la concluzia în ceea ce priveşte riscurile de spălare a banilor prin intermediul valutei şi monedei virtuale: trebuie modificate amendamentele (măsurile de penalizare) mai întâi în Legea nr. 308 din 2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului şi Legea nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică; apoi în celelalte acte normative naţionale şi internaţionale. Considerăm, că doar odată cu stabilirea cerințelor de identificare ale clienților cu portofele criptografice, clienții în timpul ICO (procesul, în care finanțarea proiectului nu a început în mod standard cu investiția unor investitori de afaceri sau fonduri, ci cu o vânzare de criptomonede virtuale), furnizarea de servicii pe cripto-schimburi, va crește transparența pieței pentru autoritatea de reglementare.

Aceasta demonstrează şi necesitatea ca autoritățile competente să adopte o abordare coordonată și colaborativă la nivel transfrontalier, împreună cu părțile interesate atât din sectorul public, cât și privat, aşa cum sânt: Biroul investigații financiare, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, GAFI – Grupul de Acţiune Financiară Internaţională, CNPF- Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Autoritatea Bancară Europeană etc.

---

Referințe bibliografice:

1. BNM avertizează că investițiile în criptovalute implică riscuri înalte. Disponibil:https://www.bnm.md/ro/content/bnm-avertizeaza-ca-investitiile-criptovalute-implica-riscuri-inalte.
2. V. Stati. Fabricarea sau punerea în circulaţie a monedelor virtuale în Republica Moldova: conotaţii juridico-penale. Актуальные научные исследования в современном мире, Выпуск 11(55), Частъ 5, Переяслав, 2019.
3. Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30.05.2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE.Disponibil:https://eur-lex.europa.eu/legal content/RO/ALL/?uri=uriserv:OJ.L_.2018.156.01.0043.01.RON.
4. Avizul Băncii Centrale Europene din 12 octombrie 2016 cu privire la o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivei 2009/101/CE (CON/2016/49). Disponibil:https://op.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/58247643-bddf-11e6-a237-01aa75ed71a1.
5. Constantin Mihai Banu, Filip Clem. Aspecte de actualitate privind reglementarea tehnologiei registrelor distribuite și a monedelor virtuale în legislația statelor membre ale Uniunii Europene. Studiu, Bucureşti, 2019.
6. Moneda virtuală și riscuri asociate. Disponibil: https://www.bnm.md/ro/content/moneda-virtuala-si-riscuri-asociate.
7. Comunicat de presă referitor la schemele de monedă virtuală din 11.03.2015.Disponibil:http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/virtualcurrencyschemesen.pdf.
8. Avertizare adresată consumatorilor cu privire la monedele virtuale din 12.12.2013.Disponibil:https://eba.europa.eu/sites/default/documents/files/documents/10180/598420/a061de0a-0cab-4eac-ac0e 29a589798ccc/EBA_2013_01030000_RO_TRA.pdf?retry=1;
9. EBA Opinion on ‘virtual currencies’ https://eba.europa.eu/sites/default/documents/files/documents/10180/657547/81409b94-4222-45d7-ba3b-7deb5863ab57/EBA-Op-2014-08%20Opinion%20on%20Virtual%20Currencies.pdf?retry=1.
10. Vasiloi V. Spălarea banilor prin intermediul criptovalutelor. Revista Naţională de Drept, Nr. 4-6, Chişinău, 2018.
11. В. Б. Батоев, В. В. Семенчук. Использование криптовалюты в преступной деятельности: проблемы противодействия. Законодательство: состояние и пути совершенствования, Труды Академии управления МВД России. 2017. № 2 (42).
12. Despina-Martha Ilucă. Reglementarea bitcoin. Aspecte juridice privind utilizarea de bitcoin. Analele Științifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, România, seria Ştiinţe Juridice, 2017.
13. N. D. Swartz, Bursting the Bitcoin Bubble: The Case to Regulate Digital Currency as a Security or Commodity, Tulane Journal of Technology and Intellectual Property, 17 Tul. J. Tech & Intell
14. М. С. Марамыгин. Видыи особенности майнинга современных денежных суррогатов-криптовалют. Экономические Науки, Нр.4(25), декабрь 2017.
15. И. В. Ершова, Е. В. Трофимова. Майнинг и предпринимательская деятельность: в поисках соотношения. Предпринимательское и корпоративное право. Актуальные проблемы российского права. 2019. № 6 (103) июнь.
16. Н. Яремчук. Уголовно-правовые аспекты “недобросовестного” майнинга криптовалют. Актуальные вопросы права, экономики и управления.
17. Д. С. Ларин. Возможность использования Биткоинов в отмывании денег. Творчество молодых ученых, Санкт-Петербург, 2018.
18. К. И. Артемьев. Правовые аспекты майнинга криптовалют. Международное право. Европейское право, г. Тюмень.
19. А. Д. Левашенко, И. С. Ермохин, А. В. Зубарев, Е. В. Синельникова-Мурылева, П. В. Трунин. История развития регулирования криптоэкономики. Криптоэкономика, Москва, 2019.
20. П. М. Владимирова. К вопросу о легализации доходов, полученных преступным путем, посредством использования виртуальной валюты.