Drept civil

Av. dr. Octavian Cazac: răspuns la articolul “Un motiv de civilizare a Codului civil”
02.12.2021 | Octavian Cazac

dr. Octavian Cazac

dr. Octavian Cazac

Am văzut aici [1] o critică, puțin neetică, îndreptate către „Părinții Copiatori ai Codului nostru civil”, „Mullahii dreptului civil”, „armăsari civiliști”, privind interdicția analogiei legii dacă ea atrage răspunderea civilă (art. 6(3) Cod civil MD). Având în vedere că norma există din 2003, nu am luat acuzația personal. Sunt convins că o discuție critică poate fi purtată fără epitete adresate persoanelor (pathos), dar cu argumente juridice (logos).

Autorul, care 3 ani în urmă, mă invita la umbra dreptului constituțional [2], se pare că preferă să rămână în umbra dreptului american, bazat pe precedente, fiindcă asta citează asiduu în analiza sa și ne arată toată frumusețea din common law.

Păi common law nu are încotro, fiindcă nu are un Cod civil, și nu are norme generale privind dreptul obligațiilor.
Sunt de acord că tema analogiei trebuie studiată fundamental și posibil că art. 6(3) din C. civ. trebuie corectat. Dar analiza făcută de acest autor se bazează pe o înțelegere greșită a dreptului privat al țării în care trăiește:

a) în materie de contracte nu există „răspundere civilă”. Pur și simplu nu există. Art. 902 prevede remedii pentru neexecutarea obligației contractuale, unul din care este repararea prejudiciului. Deci, esențial este să răspundem la întrebarea „are sau nu un transportator obligația de prudență care se cristalizează în asigurarea securității bunurilor personale ale călătorului?”

Deosebit de importantă este instituția integrării contractului (art. 1082 Cod civil), care permite judecătorului să identifice efectele implicite (nescrise) ale contractului din buna-credință și echitate [3]. Acestea sunt instrumentele legale ale sistemului nostru de drept în materie contractuală pentru suplinirea lacunelor (gap-filling);

b) ceea ce autorul intervenției nu găsește în art. 195 al Codului NMC se află chiar în alineatul (2) [4], transportatorul, ca regulă, nu răspunde „pentru pierderea … bagajului de cabină”. Pierderea nu include doar pierderea sub pat, uitarea undeva. Pierderea (engleză – loss), include și dispariția prin fapta unui terț. Ce nu am la mine, e pierdut.

Art. 195 CNMC instituie deci o obligație de securitate a transportatorului, dar o limitează la culpa transportatorului. Concluzia este simplă, ea este reflectată și în art. 1421 alin. (2) enunțul 2 din C. civ., transportatorul nu este un paznic și nu este un asigurător, el doar te mută, în siguranță, din punctul A în punctul B. Dacă vreai securitate totală, plătește pentru un serviciu separat de păstrare în safeu etc. ori contractează-ți o poliță de asigurare.
[apropos, despre copiat: toate aceste norme sunt “copiate” din tratatele în materie de transporturi la care R. Moldova este parte]
Reiterez pct. a) de sus, aici nu vorbim despre răspundere civilă, ci despre întinderea obligației de securitate a transportatorului și, implicit, distribuirea riscurilor.

Conchid că, în speță, analogia nu este necesară, fiindcă norma legală tranșează problema.

Chiar dacă nu era tranșată problema, aplicarea analogiei ar fi fost posibilă, fiindcă nu este o problemă de răspundere civilă, ci de identificare de determinare a conținutului fiecărei obligații a unui transportator și a întinderii obligației sale.

c) ajung la concluzia că art. 6 alin. (4) Cod civil, azi este gândit și are ca domeniu de aplicare răspunderea delictuală ori alte sancțiuni civile care nu se referă la neexecutarea obligației.

Și este logic, de principiu, să nu se admită analogia acolo.

– legea îmi interzice să îți schimonosesc numele, să-l batjocoresc, sub riscul angajării răspunderii delictuale (prejudiciul moral). Dar dacă ai o poreclă și eu o schimonosesc în public și tu suferi moral, ai dreptul să ceri despăgubiri pentru asta? Probabil că nu, fiindcă porecla nu este un interes legitim ocrotit de lege, iar obligarea la plata despăgubirii ar constitui un remediu juridic neprevăzut de lege; sancționarea mea prin analogie;

– art. 2169 (1) prevede limitativ cazurile când un moștenitor este nedemn (decăzut de la moștenire), include omorul sau tentativa de omor a celui care lăsă moștenirea. Iarăși, batjocorirea celui care lasă moștenirea nu este temei de dezmoștenire. Este logic un judecător să decidă că moștenitorul care aplica violențe periodice (nepericuloase pentru viață) la fel este nedemn. Este o soluție morală, dar legea nu o prevede. Nu putem deci aplica sancțiunea. Logica ascunsă aici este că, dacă cel supus violențelor nu a murit, el poate oricând să întocmească un testament și să dezmoștenească pe succesibilul violent. Dacă însă nu a făcut-o, se poate trata că l-a iertat… Nu avem decât să presupunem. Aplicarea prin analogie a regulilor răspunderii delictuale (oricine vatămă pe altul corporal este ținut la despăgubiri morale) ar duce la consecința că și pentru aceste vătămări o persoană poate fi decăzută de la moștenire.

Cred că logica interdicției de aplicare a răspunderii civile prin analogie începe să se cristalizeze:
i) dacă începem să aplicăm pentru fapta B, C, D niște sancțiuni civile, expres prevăzute și gândite de legea civilă doar pentru fapta A, oare nu deturnăm intenția legiuitorului de a nu sancționa în acest mod fapta B, C, D?
ii) care sancțiuni civile pot fi aplicate prin analogie și care nu pot fi aplicate?
iii) este oare o lege „accesibilă și previzibilă” dacă cineva poate fi sancționat în lipsa unui text expres de lege în materie civilă?

***

Sunt întrebări complexe care merită cercetări serioase. Mai mult logos, mai puțin pathos.

A compara merele și perele nu este o cercetare serioasă. Există două moduri total diferite de a gândi juridic: 1) sistemul common law (construit prin precedente, un caz împrumută de la alt caz, și tot așa) și 2) sistemul continental (principii fundamentale rezultate din texte de lege; părți generale imense care au un domeniu de aplicare larg și care sunt apte să suplinească lacunele în textele speciale).

P.S. îmi pare rău că, în materie de creație legislativă, juriștii se plâng că legile sunt „copiate” din alte țări. Dacă în 1994 nu se copia, pe capitole, Constituția României, nu știu ce text avea să aibă Constituția tânărului stat post-socialist…
Sunt sigur că acest autor a scris articolul dat pe un computer produs în Moldova, folosind un soft scris în Moldova, tot verificând rețelele sociale pe un telefon produs în Moldova.


[1] https://juridicemoldova.md/11699/un-motiv-de-civilizare-a-coduluicivil.html
[2] https://www.bizlaw.md/2018/10/23/o-concesie-intr-o-problema-de-constiinta-juridica
[3] Codul civil, Articolul 1082. Întregirea efectelor contractului
(1) Contractul produce nu doar drepturile, obligațiile și alte efecte juridice stipulate expres de părți, dar și efectele juridice care rezultă, în următoarea ordine, din:
a) dispozițiile legale imperative;
b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;
c) practicile statornicite între părți și uzanțele aplicabile;
d) principiul bunei-credințe și cel al echității.
[…]
[4] Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, Articolul 195. Răspunderea transportatorului
(2) Pentru pierderea sau avarierea bagajului de cabină, transportatorul răspunde numai dacă pasagerul aduce probe suficiente că pierderea sau avarierea a avut loc din intenţia sau imprudenţa transportatorului.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.