La 15 decembrie 2021, conform comunicatului Universității de Stat din Moldova, Filiera Francofonă a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Școala Doctorală Științe Juridice a USM, a organizat un eveniment inedit – Concursul cu genericul: „Dialog între generații”. În cadrul acestuia au concurat trei echipe, formate din: studenții anului I – Licență, doctoranzi, Fondul de Aur al Facultății de Drept – personalități notorii din Republica Moldova.
La eveniment au fost prezenți: prim-prorectorul, prorectorul pentru activitatea didactică şi studenţească al USM, Otilia DANDARA, doctor habilitat în pedagogie, conferenţiar universitar; decanul Facultății de Drept, Sergiu BRÎNZA, doctor habilitat în drept, profesor universitar; directorul Școlii Doctorale Științe Juridice, Svetlana SLUSARENCO, doctor în drept, conferențiar universitar; responsabila de Filiera Francofonă a Facultății de Drept, Vitalina BAHNEANU, doctor, conferențiar universitar, doctoranzi, studenți, alți invitați de onoare.
Din componența juriului au făcut parte: Alexandre CHAVANNE, responsabil Misiune lingvistică în Republica Moldova, Campus France; Galina MORARU, Colegiul Pedagogic, „Alexei Mateevici”; Nicolae TĂNASE, absolvent al primei promoții, Filiera Francofonă a Facultății de Drept.
Respectându-se restricțiile impuse pe timp de pandemie, Concursul a oferit oportunitatea de comunicare vie între studenți, precum și cu profesorii de la Facultatea de Drept, fiind pus în evidență spiritul de echipă. Participarea doctoranzilor, studenților și profesorilor a evidențiat repetat faptul că experiența, inteligența, creativitatea și prietenia reprezintă valori care sunt promovate constant în cadrul Facultății de Drept.
Prin acest dialog, tinerii francofoni și-au exprimat admirația și respectul față de generația, care a pus baza solidă a tărâmului jurudic național. Obiectivele propuse: valorificarea și promovarea personalităților notorii din domeniul dreptului; crearea unei discuții productive între diferite generații, întru consolidarea relațiilor profesor – student; partajarea de bune practici între studenți și profesori; stabilirea de parteneriate durabile ce au ca referință crearea unei sinergii de colaborare între studenți și profesori au fost atinse.
Activitatea s-a desfășurat cu repartizarea participanților pe echipe. Astfel, protagoniștii evenimentului au jucat 12 runde interactive. Echipa numărul 1 a fost constituită din studenții anului I, Licență: Vasile BORDOS, Victor ROȘCA, Andreea TĂTARU, Teodora BREAZU, Alina GOREA.
Echipa doctoranzilor a fost reprezentată de: Vlad BERCU, Gheorghe BOSÎI, Tatiana CIAGLIC, Nicolae COȘLEȚ, Elena CONDORACHI.
Echipă numărul 3 a fost formată de Fondul de Aur al Facultății de Drept a USM: Ion GUCEAC – academician, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Nicolae OSMOCHESCU – doctor în drept, profesor universitar Boris NEGRU – doctor în drept, profesor universitar, Alexandru ARSENI – doctor habilitat în drept, profesor universitar.
Cele 3 generații au fost antrenate în diferite concursuri cu cele mai diverse provocări, cum ar fi: identificarea personalităților din imagine, a perioadei de referință, precum și contribuția acestora, dar și cele mai memorabile declarații publice etc.
Studenții anului I au ieșit din sală, profund impresionați, fiindcă au văzut în fața lor un alt tip de profesor, decât cel de pe sticla calculatorului: un profesor care are o experiență profesională de admirat, care vrea să transmită valorile și experiența dânșilor, generațiilor posterioare și care le-au transmis un mesaj mobilizator: „Munciți, studiați, dar nu uitați și de glumă, și de viață”.
Partenerii evenimentului: Centrul de Reușită Universitar, Centrul Municipal de Tineret din Chișinău.
Aflaţi mai mult despre Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.