Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova

Facultatea de Drept, USM a participat la școala de vară “Dreptul, în diferite viziuni”
12.09.2022 | JURIDICE MOLDOVA

În perioada 8-11 septembrie, 2022 un grup de 7 studenți de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la Școala de Vară intitulată „Dreptul, în diferite viziuni”, organizată de Facultatea de Drept și Stiințe Administrative, Universitatea „Ovidius” din  Constanța, România, cu ocazia aniversării celor 30 de ani de învățământ juridic Ovidian.

Pe lângă Facultatea de Drept, USM și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” din  Constanța, au mai participat studenți și profesori de la Facultăți de Drept din București, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Craiova.

Petru Vîrlan

Petru Vîrlan

 Vlad Bercu

Vlad Bercu

Coordonatori echipei de studenți au fost cadrele didactice ai Facultății de Drept, USM, Petru Vîrlan și Vlad Bercu.

Pe parcursul școlii de vară, studenții au avut ocazia să participe la atelierele dedicate Dreptului Public și Privat. În cadrul atelierului de Drept Privat, Vlad Bercu a susținut un seminar dedicat problematicii evaluării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării obligațiilor, iar Petru Vîrlan a susținut un seminar în cadrul atelierului de Drept Penal, dedicat îmbogățirii ilicite.

Decanul, prof. universitar, dr. Adrian Stoica a coordonat activ desfășurarea școlii de vară și a susținut un seminar deosebit de interesat dedicat dreptului în literatura universală.

Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului a fost organizat în rândul studenților participanți un concurs de eseuri, unde  studenții Facultății de Drept, USM, reprezentanți de Raluca-Rusanda Donțu și Dan Stoica, au obținut locul 2, cu tematica eseului „Dreptul de a fi uitat în mediul online”.

Facultatea de Drept, USM, își propune în continuare să întărească parteneriatul instituit cu FFacultatea de Drept și Stiințe Administrative, Universitatea „Ovidius” din  Constanța, astfel încât asemenea evenimente să fie într-o permanentă și activă desfășurare.


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.