Av. Vlad Bercu

Inspirat de articolele recente ale domnului prof. dr. Radu Rizoiu[1], m-am încumetat și eu să vin cu niște rânduri direcționate către același subiect sensibil pentru cei mai tineri dintre viitorii mei colegi – cum se macină pâinea la Drept?

Pentru cei cu sufletul hardcore, aș recomanda un film pe care îl privesc din când în când pentru un boost motivațional – Paper Chase[2]. Să nu vă sperie anul 1973, deoarece nu prea are efecte speciale care să vă afecteze gusturile rafinate antrenate de blockbuster-urile Marvel, este un film-model al realismului, așa ca nu veți fi deranjați de explozii și scene dubioase. Pe scurt, personajul principal James este freshman la Facultatea de Drept din cadrul Universității Harvard și manifestă de la primele ore o pasiune pentru Contracte. Conform tuturor canoanelor lui Campbell[3], James, în calitate de erou al epopeii noastre, urmează să treacă prin agonia depășirii limitelor personale, iar balaurul inhibițiilor sale nu este nimeni altul decât profesorul Charles W. Kingsfield Jr. Acel profesor, care poartă tot timpul un papion roșu-înflăcărat și care are un glas glaciar când rostește numele lui James  – „Mr. Haaaaaaaart”. În continuare – I will not spoiler it – și o să vă las pe voi să aflați dacă a reușit James să-și înfrângă demonii penali (sorry, nu m-am abținut) și să cucerească materia Contractelor, fie a eșuat în mod dramatic.

Totuși, cu privire la un lucru puteți fi siguri, veți realiza o chestie: dreptul nu se învață în cadrul orelor de curs și seminare, dreptul se învață și se studiază de sine stătător. Orele de la facultate sunt dedicate pentru cizelare, pentru o înțelegere mai profundă, dreptul este o materie a liniștii și concentrării, o știință egoistă, care iubește intimitatea cu cel care dorește să o posede.

Întrebarea principală: merită oare dedicarea sau nu?

Hasan Minhaj, un comediant celebru, a fost întrebat odată încă înainte de a deveni faimos, dacă va reuși să obțină succesul. La care acesta, indignat, a răspuns că nu-i place această întrebare, ori formularea ei presupune că arta pe care o practică are valoare doar atâta timp cât ea aduce un rezultat, deci este doar un simplu mijloc. Mai mult, Hasan a exclamat: I get to do comedy…I won.

Pentru Hasan comedia era pasiunea lui și practicarea acesteia deja reprezenta un câștig.

Dreptul este similar, este ars boni et aequi, pasiunea față de acesta nu poate fi asimilată unui raport juridic civil cu o condiție suspensivă (licența în drept). Dreptul este un proces continuu, care este înnobilat de disciplina celui ce îl practică.

Din aceste considerente, fiecare din noi trebuie să își răspundă singur la întrebarea dacă merită efortul sau nu.

Un ecou al frumuseții

Chiar și în considerația celor spuse, există o garanție științifică, care este susținută de cercetările în domeniul neuro-științei și a celei comportamentale (să facem trimitere la savanții britanici). Dreptul poate să devină un joc extrem de interesant, orice speță este de facto o ghicitoare, orice contract este o construcție lego și orice curs de drept penal, susținut de un profesionist abil, poate fi un nou episod din American Moldovan Horror Story.

Așadar, în cazul în care lecturați aceste rânduri din postura de padawan în cadrul unei facultăți de Drept, am doar un singur îndemn – nu vă lăsați doborâți de plictiseală și lene, creați-vă propriul labirint intelectual și acești patru ani nu vor fi un scop în sine, dar vor fi doar începutul unei cariere strălucite.

[1] Despre setea de dreptate ca sete de cunoaștere (link); Înțelegerea între Aha! și Am înțeles, să trăiți! (link).
[2] IMDb link.
[3] Joseph Campbell – Eroul cu o mie de chipuri.