Dr. hab. Alexandru Arseni

„Un popor fără stat național prezintă o groază”

Al.Hamilton

NAȚIUNEA NOASTRĂ ROMÂNĂ – nu merită o așa tratare ca națiunea dezmembrată în două state. Și dacă „Un popor fără stat național prezintă o groază” cu atât mai mult o parte din popor fără stat național prezintă și o mai mare groază.

ETERNITATEA  NE CHEAMĂ LA REUNIFICAREA NAȚIONALĂ ȘI TERITORIALĂ A ROMÂNILOR– condiție și garanție a Demnității Naționale, Demnitate naturală înnăscută. În același timp și sub aspect juridic deoarece: la 1812 Țara Moldovei era principat, cu statut de suzeranitate, adică având guvern propriu, da nu și autoguvernare, fiind sub Poarta Otomană.

Ca rezultat al războiului ruso-turc în urma  Tratatului de Pace de la București, 1812 teritoriul dintre Nistru și Prut a fost ocupat de Imperiul Țarist. Sub aspect al dreptului internațional public acest act a fost ilegal. În acest context K.Marx scria „Turcia nu poate ceda ceea ce nu-i aparține pentru că poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra țărilor române. Poartă însăși recunoaște acest lucru, când la Carbovitz, presată de poloni să le cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunse că nu are dreptul de a face vrea cesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i conferă decât drept de suzeranitate” [Marx Carl. Însemnări despre români. București, 1964, p.106]. La rândul său M. Eminescu puncta că Basarabia în realitate a fost „răpită de la legitimul și adevăratul ei proprietar, care era Moldova, și transmisă de către cel ce nu avea drept s-o cedeze la cel ce nu avea  dreptul s-o ia …” [Eminescu Mihai. Basarabia. Chișinău: Verba, 1991, p.16].

Acest act de ocupație a schimbat statutul Basarabiei și a transformat-o în colonie a Imperiului Țarist Rus. Colonie. Am fugit de dracu și am dat peste tatăl său.

Această stare de colonie a durat până în timpul Primului Război Mondial (1914-1918), soldat cu căderea a trei imperii absolute: Otoman, Austro-Ungar și Rus.

În vâltoarea evenimentelor pe plan internațional și intern, noua guvernare a Rusiei Sovietice este impusă să adopte la 2(15) noiembrie 1917 „Declarația drepturilor popoarelor din Rusia” prin care a fost recunoscut „dreptul popoarelor din Rusia la libera autodeterminare până la separare și formarea unui stat independent” [Сборник законов СССР и указов Президиума Верховного Совета СССР. Москва, 1968, т.1]. În subsidiar, Guvernul Bolșevic (Consiliul Comisarilor Poporului) a adoptat și o decizie prin care condiționa „c) crearea în regiunea respectivă a unei conduceri provizorii, alcătuite din reprezentanți aleși în mod democratic al nației, care se autodetermină” [V.I. Lenin. Opere complete. Vol.32, p.130-131].

Spiritul Unității și Demnității naționale a românilor i-a mobilizat pe înaintașii neamului pentru a pune în practică neîntârziat aceste reglementări juridice stringente emancipării națiunii române din colonie.

Astfel, Congresul II ostășesc, care și-a ținut lucrările în perioada 2-9 noiembrie 1917 a proclamat autonomia teritorială și politică a Basarabiei și alegerea biroului pentru organizarea  parlamentului – Sfatul Țării [Halipa Pan. Întâiul Congres al ostașilor și ofițerilor moldoveni din Chișinău. În: Politica, 1991, nr.4, p.73-74].

Realizând rezoluțiile Congresului și în baza principiului dreptului națiunilor la autodeterminare, precum și actelor enunțate supra, la ședința din 2 decembrie 1917, Sfatul Țării proclamă formarea Republicii Democratice Moldovenești. Iar la 24 ianuarie 1918 (dedicată zilei de 24 ianuarie 1859 Mica Unire), Sfatul Țării  proclamă Independența Republicii Democratice Moldovenești [Patrimoniu, 1991, nr.3, p.61].

Pătrunși de răspunderea față de soarta locuitorilor din Basarabia și ghidați de spiritul Unității Naționale Românești, deputații Sfatului Țării în baza acelorași două acte juridice ale Guvernului bolșevic și a principiului autodeterminării naționale adoptă la 27 martie 1918 Actul unirii pe veci cu Patria-mamă România.

Pe această cale s-a declanșat procesul de reunificare a Națiunii române într-un stat Național și Unitar – România, soldat la 1 decembrie –918. Iar sub aspect al dreptului internațional public, Conferința de pace de la Paris din 3 martie 1920 recunoaște unitatea statului român și, implicit, unirea Basarabiei cu România. Odată cu stabilirea la 9 iunie 1934 a relațiilor diplomatice cu România și Uniunea Sovietică a recunoscut de jure unirea Basarabiei cu România.

Însă, din nou, hoarda moscovită, în baza Pactului criminal Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, la 28 iunie 1940, ocupă  Basarabia tăind atât pe corpul viu al României, cât și al Basarabiei, decupând Sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța incluzându-le teritorial în componența Ucrainei.

Și din nou aflându-se în colonia sovietică – RSS Moldovenească, poporul român din acest teritoriu a continuat lupta pentru eliberarea de sub jugul  colonial și Reunificarea în statul Român Natural, Național și Indivizibil [art.1 alin.(1) din Constituția României de la 29 martie 1923]. Abea în decembrie 1989 Congresul Deputaților – Parlamentul URSS a declarat nul și neavenit „ab initio” pactul Ribbentrop-Moldotov. Ulterior Republica Moldova, în calitate de suveran, prin Hotărârea Parlamentului din 23 iunie 1991 a aprobat Avizul Comisiei parlamentare prin care a declarat nul și neavenit „ab initio” pactul Ribbentrop-Moldotov și protocoalele adiționale secrete cu toate consecințele pentru Basarabia, Sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța.

Deputații Poporului din Parlamentul Independenței (1990-1994) în plină concordanță cu spiritul Unității Naționale au reacționat, prin acte concrete, la toate schimbările social-politice și juridice din cadrul fostei URSS. Ca rezultat, la 27 august 1991 Parlamentul adoptă declarația de Independență față de Imperiul sovietic, Declarație legitimată prin votul unanim al Delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională.

Pe această cale s-a declanșat procesul natural de reîntregire cu Patria-mamă – România adoptând, respectiv întregul ansamblu de acte normative în conformitate cu normele și principiile unanim recunoscute ale dreptului internațional public.

Însă, guvernanții care s-au perindat în instituțiile etatice: Parlament, Șef de Stat și Guvern, ignorând voința poporului suveran, a normelor dreptului constituțional și a dreptului internațional public, au preferat și preferă să „exploateze” statul artificial creat  de către Stalin la 02 august 1940 în interese de partid și de grup, delapidând bugetul constituit din impozitele contribuabililor. Aceste acțiuni nu numai că cad sub incidența Codului penal, dar sfidează și Demnitatea Națională deoarece în pofida și contrar normelor dreptului internațional public, urmează de realizat un singur lucru – Reunificarea Națională a Românilor într-un stat Național Unitar și Indivizibil.

Astfel, Republica Moldova, ca stat independente, membru ONU a aderat și ratificat cadrul legal internațional ce justifică și legitimează Reunificarea.1. Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990 reafirmă „egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul lor la autodeterminare, conform Cartei ONU și normelor pertinente ale dreptului internațional în acest domeniu, inclusiv ale celor referitoare la integritatea teritorială a statelor”. Totodată, Carta a legitimat un nou principiu, „principiul unității naționale”. În acest context Carta stipulează: „Realizarea unității naționale a Germaniei este o contribuție importantă la instaurarea unei ordini de pace justă și durabilă în Europa unită, democratică și conștientă de responsabilitatea sa în domeniul stabilității, păcii și cooperării” [Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21 noiembrie 1990. Aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991. În: Tratate Internaționale, Ediție Oficială, 1998, vol.1].

Ulterior Parlamentul European, prin Rezoluția din 19 septembrie 2019 a condamnat „actele de agresiune, crimele împotriva umanității și violarea drepturilor omului comise de regimurile totalitare – nazist și comunist – subminând totodată faptul că cel de-al Doilea Război Mondial a fost rezultatul imediat al Pactului Ribbentrop-Moldotov”. Respectiv Rezoluția invită „toate statele-membre ale UE să efectueze o evaluare clară și principială a crimelor și actelor de agresiunea comise de regimurile totalitare comuniste și de regimul nazist”. Or, România tocmai și este unul dintre statele jertfă a acestui Pact, prin care i-au fost răpite Basarabia, Ținutul Herța și Nordul Bucovinei, prin ocupația mișelească de la 28 iunie 1940 și 23 august 1944.

În aceste circumstanțe se impune o constatare cu valoare de Demnitate Națională și respectul personalității umane din partea autorităților de la Chișinău și, respectiv, de la București:

– Deputații Sfatului Țării, a Parlamentului României și a Regelui Ferdinand au avut Demnitatea, Curajul, Bărbăția și responsabilitatea față de Unitatea Națională a Românilor în baza a două acte ale Guvernului bolșevic și a normelor dreptului internațional public au înfăptuit, în 1918, Marea Unire Națională într-un stat Unitar și Indivizibil – România, recunoscut pe plan mondial în 1920.
– Actualele guvernări de la Chișinău și București, având aceste acte de unire din 1918, valabile și cu forță juridică autentică și în prezent Declarația de Independență din 27.08.1991, precum și actele dreptului internațional și comunitar, la care Republica Moldova este parte, le ignoră, diplomatic vorbind. Aceste acțiuni ale guvernanților aduc atingere Demnității și Unității Naționale menționând „statalitatea” stalinistă, creând condiții pentru delapidări și profituri pentru grupările criminale, pe alocuri concrescute cu instituțiile etatice.

Propunere. Orice tergiversare pe calea Reunificării noastre Naționale Românești, cale naturală, legală, legitimă și Demnă respectul personalității umane doar agravează atât starea social-economică, a dreptului la un nivel de trai decent, cât și, în mare pericol, securitatea cetățenilor pe plan militar,  economic și civil.

Unica salvare este Reunificarea Noastră Națională acțiune pe care o solicităm să o exercite actualele guvernări de la Chișinău și București.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !!!