Corupția în sectorul privat: aspecte de drept penal comparat

A. Grișin optează pentru comasarea răspunderii pentru coruperea activă, coruperea pasivă, darea de mită și luarea de mită în cadrul aceluiași capitol al legii penale [1, p. 10]. Această propunere amintește de starea de lucruri consacrată în Capitolul al optulea „Infracțiuni săvârșite de persoane cu funcţie de răspundere” din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova din 1961 [2]. Primul articol din acest capitol – articolul 183 – conține următoarea definiție: „Persoană cu funcţie de răspundere, potrivit prezentului cod, este considerată persoana căreia, în autorităţile publice, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, i se acordă permanent sau provizoriu – în virtutea legii, prin numire, alegere sau prin încredinţarea unei însărcinări – anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau întreprinderii de acţiuni administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”. Sintagma „indiferent de tipul de proprietate” vorbește despre aceea că, în contextul Codului penal al Republicii Moldova din 1961, persoana cu funcție de răspundere își exercita serviciul fie în sectorul public, fie în sectorul privat.

În legătură cu această stare de lucruri, I. Serbinov afirmă: „În acest act legislativ (se are în vedere Codul penal al Republicii Moldova din 1961 – n.a.) nu se făcea o diferențiere dintre infracțiunile comise în sfera publică și cele săvârșite în sectorul privat. […] Interpretarea oficială a noțiunii „persoană cu funcție de răspundere” în sensul art. 183 CP RM din 1961 o găsim în Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 183 din Codul penal, nr. 1 din 11.01.2001 [3]. Referindu-se la această interpretare, R. Popov menționează, cu drept cuvânt: „Ea se referă la perioada în care, atât în legea penală, cât şi în legislaţia extrapenală, nu se făcea nicio deosebire între ceea ce astăzi înţelegem prin noţiunile „persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [4, p. 251]” [5].

Ar fi oare oportună revenirea la situația care a fost consacrată în legea penală anterioară? B. V. Voljenkin exprimă un punct de vedere opus celui susținut de D. A. Grișin, vorbind despre „inadmisibilitatea echivalării serviciului public cu serviciul în organizațiile comerciale și în asociațiile obștești” și despre „esența socială diferită a infracțiunilor comise de funcționarii de stat (municipali) și cele comise de funcționarii altor organizații” [6, p. 58].

Sprijinim această opinie. Riscurile unei eventuale comasări a răspunderii pentru coruperea activă, coruperea pasivă, darea de mită și luarea de mită în cadrul aceluiași capitol al legii penale rezultă implicit din Decizia Curții Constituționale a României nr. 603 din 06.10.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308 alin. (1) din Codul penal: „Curtea reține că reglementarea ca subiect activ al infracțiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispozițiile art. 308 C. pen., este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forței de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertății de acțiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă și libertății economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens. Curtea reține că legiuitorul nu are competența constituțională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, să reglementeze infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între importanța valorii sociale care trebuie ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Or, în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, ipoteză în care statul nu are interesul de a incrimina conflictul de interese, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public. Curtea constată, că, prin dispozițiile art. 308 alin. (1) C. pen., sancționând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporționată a dreptului la muncă și a libertății economice ale persoanelor care își desfășoară activitatea în mediul privat. În aceste condiții, protecția penală astfel reglementată, deși adecvată sub aspectul finalității, aceea a protejării unor valori sociale chiar și private, nu este necesară și nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual al persoanelor” [7].

Parafrazând, comasarea într-un singur articol al legii penale a faptelor de corupție din sectorul public cu faptele de corupție din sectorul privat are ca efect încălcarea principiului individualizării sancțiunilor. Cu privire la acest principiu, în Hotărârea nr. 10 din 10.05.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional (individualizarea sancțiunii) (Sesizările nr. 26g/2016 și nr.34g/2016), Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis: „[…] 65. […] [E]ste dreptul legislatorului să stabilească sancţiunile contravenţionale, dar respectând cu stricteţe proporţionalitatea dintre circumstanţele faptei, caracterul şi gradul de prejudiciabilitate. […] 67. […] [În caz contrar], persoanei declarate vinovate de comiterea contravenţiei [ar putea] să-i fie aplicată o sancţiune care, prin caracterul şi gradul de severitate, să nu fie proporţională naturii juridice a încălcării” [8]. Cu alte cuvinte, în ipoteza echivalării sancțiunii pentru corupția în sectorul public cu sancțiunea pentru corupția din sectorul privat, cea din urmă sancțiune ar fi disproporționat de severă. Or, așa cum susține M. A. Hotca, corupția din mediul privat nu are un impact social similar cu cel al corupției din mediul public [9].

Este adevărat că comasarea faptelor de corupție din sectorul public cu faptele de corupție din sectorul privat este consacrată în Codul penal al României din 2009 [10] (în continuare – CP Rom din 2009), în care Capitolul I „Infracțiuni de corupție” din Titlul V „Infracțiuni de corupție și de serviciu” din partea specială conține articolul 289 „Luarea de mită” și articolul 290 „Darea de mită”. În art. 289 CP Rom din 2009, ca subiect al infracțiunii este menționat funcționarul public și una dintre persoanele prevăzute în alin. (2) art. 175 CP Rom din 2009. Totuși, în alin. (1) art. 308 CP Rom din 2009 se prevede: „Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice (sublinierea ne aparține – n.a.)”. Așadar, subiect al infracțiunii, prevăzute la art. 289 CP Rom din 2009 poate fi și o persoană fizică din cadrul unei persoane juridice de drept privat. Este important de subliniat că, potrivit alin. (2) art. 308 CP Rom din 2009, limitele speciale ale pedepsei, stabilite persoanelor menționate în alineatul (1) al acestui articol, se reduc cu o treime în comparație cu cele stabilite pentru funcționarii publici. În acest mod, pe cale legislativă, se asigură respectarea principiului individualizării sancțiunilor.

În Codul penal al României din 1968 [11] (în continuare – CP Rom din 1968) și în Codul penal al Românei din 2004 [12] (în continuare – CP Rom din 2004), s-a atestat o situație asemănătoare. Astfel, în partea specială a CP Rom din 1968, Capitolul I „Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul” din „Titlul VI „Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege” conținea articolul 254 „Luarea de mită” și articolul 255 „Darea de mită”. În art. 254 CP Rom din 1968, ca subiect al infracțiunii era specificat funcționarul. Potrivit alin. 2 art. 147 CP Rom din 1968, „prin „funcționar” se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”. Conform alin. 1 art. 147 CP Rom din 1968, „prin „funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145”. În fine, în corespundere cu art. 145 CP Rom din 1968, „prin termenul „public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. În afară de aceasta, alin. 1 art. 258 CP Rom din 1968 stabilea: „Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime”. În partea specială a CP Rom din 2004, Capitolul I „Crime şi delicte de corupţie” din Titlul VI „Crime şi delicte contra intereselor publice” conținea articolul 308 „Luarea de mită” și articolul 309 „Darea de mită”. Potrivit alin. (2) art. 308 CP Rom din 2004, subiect al infracțiunii de luare de mită putea fi un funcționar. Definiția noțiunii de funcționar era formulată în art. 162 CP Rom din 2004: „Prin funcţionar se înţelege orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat”. Chiar în articolele Capitolului I din Titlul VI al părții speciale a CP Rom din 2004, se făcea diferențierea pedepselor aplicate funcționarilor publici și a pedepselor aplicate altor funcţionarilor.

Comasarea în cadrul acelorași fapte a corupției din sectorul public și a corupției din sectorul privat și-a găsit implementarea nu doar în legislația penală a României.

Astfel, partea specială a Codului penal al Republicii Azerbaidjan [13] (în continuare – CP Az) conține Capitolul 33 „Infracțiuni de corupție sau alte infracțiuni contra intereselor de serviciu”, din care fac parte articolul 311 „Luarea de mită (mituirea pasivă)” și articolul 312 „Darea de mită (mituirea activă)”. Din art. 311 CP Az reiese că subiect al infracțiunii de luare de mită (mituirea pasivă) este persoana cu funcție de răspundere. Conform alin. 3, 4 și 5 din nota la art. 308 CP Az, persoane cu funcție de răspundere sunt, printre altele: șefii și angajații întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor de stat ori municipale, ai altor organizații comerciale sau necomerciale; persoanele care, în virtutea unei însărcinări speciale, îndeplinesc funcții organizatorice de dispoziție sau funcții administrativ-economice în întreprinderile, instituțiile sau organizațiile de stat ori municipale, în alte organizații comerciale sau necomerciale; persoanele care desfășoară activitatea de întreprinzător fără constituirea unei persoane juridice.

Partea specială a Codului penal al Republicii Lituania [14] (în continuare – CP Li) conține Capitolul XXXIII „Crime și delicte penale contra serviciului public și intereselor publice”, din care fac parte articolul 225 „Luarea de mită” și articolul 227 „Darea de mită”. Subiect al infracțiunii, prevăzute la art. 225 CP Li, este funcționarul public sau persoana asimilată acesteia. În corespundere cu alin. 3 art. 230 CP Li, funcționarului public i se asimilează persoana care fie deține o funcție în cadul unei persoane juridice publice sau private ori al unei alte organizații, fie desfășoară activitate profesională și posedă prerogativele administrative corespunzătoare, fie prestează servicii publice, fie are calitatea de arbitru sau jurat.

În partea specială a Codului penal al Republicii Estonia [15] (în continuare – CPE), Capitolul 8 „Infracțiuni de serviciu” include articolul 164 „Luarea de mită” și articolul 165 „Darea de mită”. Potrivit art. 164 CPE, subiect al infracțiunii de luare de mită este persoana cu funcție de răspundere. Noțiunea de persoană cu funcție de răspundere este definită în alin. (1) art. 160 CPE: „Persoane cu funcție de răspundere sunt persoanele care dețin funcții în instituții, întreprinderi și organizații, indiferent de forma de proprietate, dacă statul sau proprietarul le-a acordat fie atribuții de conducere, de supraveghere, de dispoziție, operaționale sau organizatorice, fie atribuții de eficientizare a circulației valorilor materiale, fie fincții de reprezentant al autorității”.

Partea specială a Codului penal al Muntenegrului [16] (în continuare – CP Mu) conține Capitolul 34 „Infracțiuni contra funcției de serviciu”. Articolul 423 „Coruperea pasivă”, care face parte din acest capitol, prevede răspunderea „celui care, acționând cu titlu oficial, solicită sau primește un cadou sau orice alt beneficiu, ori care acceptă o promisiune de cadou sau de orice alt beneficiu pentru sine sau pentru altul, pentru că a acceptat să îndeplinească, în limitele competențelor sale oficiale, un act oficial pe care nu ar trebui să-l îndeplinească, ori să nu îndeplinească un act oficial pe care ar trebui să-l îndeplinească”. În alin. (6) art. 423 CP Mu se stabilește: „Persoana responsabilă de o organizație sau instituție comercială ori de o altă organizație, care comite o infracțiune menționată la alineatele (1), (2) și (4) din prezentul articol, este pasibilă de o pedeapsă stabilită pentru o astfel de infracțiune”. La rândul său, art. 424 CP Mu („Coruperea activă”) prevede răspunderea „celui care dă sau promite un cadou sau un alt beneficiu unui funcționar care este de acord să îndeplinească un act oficial în limitele atribuțiilor sale oficiale, pe care nu ar trebui să-l îndeplinească, ori să nu îndeplinească un act oficial pe care ar trebui să-l îndeplinească, sau celui care mediază coruperea unui funcționar”. Potrivit alin. (5) art. 424 CP Mu, „dispozițiile alineatelor (1), (2) și (4) din prezentul articol sunt aplicabile și atunci când mita a fost dată sau promisă unei persoane responsabile de o companie, instituție sau altă organizație”.

Astfel, spre deosebire de legea penală română, legea penală muntenegreană lasă la latitudinea instanței de judecată să individualizeze pedeapsa, fără a fi limitată de legiuitor. Sub acest aspect, legea penală sârbă nu diferă mult de cea muntenegreană. La concret, în partea specială a Codului penal al Republicii Serbia [17] (în continuare – CPS), Capitolul 33 „Infracțiuni contra funcției de serviciu” include articolul 367 „Solicitarea și acceptarea de mită” și articolul 368 „Darea de mită”. Articolul 367 CPS stabilește răspunderea „funcționarului care solicită sau acceptă un cadou sau alt beneficiu ori care acceptă promisiunea unui cadou sau altui beneficiu pentru sine sau pentru altul, pentru a îndeplini un act oficial în limitele competenței sale, care nu ar trebui să fie îndeplinit, ori pentru a nu îndeplini un act oficial care ar trebui să fie îndeplinit”. În corespundere cu alin. (6) art. 367 CPS, „un funcționar responsabil într-o întreprindere, instituție sau altă entitate, care comite infracțiunea specificată la alineatele (1), (2) și (4) ale prezentului articol, se pedepsește cu pedepsele stabilite pentru această infracțiune”. Articolul 368 CPS prevede răspunderea „celui care dă sau oferă un cadou sau alt beneficiu unui funcționar pentru ca acesta, în limitele competenței sale de serviciu, să îndeplinească un act oficial care nu trebuie să fie îndeplinit, ori să nu îndeplinească un act oficial care ar trebui să fie îndeplinit, sau celui care acționează ca intermediar într-o astfel de mituire a unui funcționar”. Potrivit alin. (5) art. 368 CPS, „dispozițiile alineatelor (1), (2) și (4) din prezentul articol se aplică și în cazul în care mita este acordată sau promisă unui funcționar responsabil într-o întreprindere, instituție sau altă entitate”.

În partea specială a Codului penal al Republicii Bulgaria [18] (în continuare – CPB), Secțiunea a II-a „Infracțiuni de serviciu” a Capitolului opt „Infracțiuni contra activității autorităților publice și a organizațiilor obștești” conține Subsecțiunea IV „Mituire”. În cadrul acesteia, art. 301, 302, 302a și 303 CPB stabilesc răspunderea pentru luarea de mită. La rândul său, art. 304 CPB prevede răspunderea pentru darea de mită. În cazul luării de mită, subiect al infracțiunii este persoana cu funcție de răspundere. Potrivit lit. б) alin. 1 art. 93 CPB, persoană cu funcție de răspundere este, printre altele, fie persoana căreia, în schimbul unei remunerații sau gratuit, permanent sau provizoriu, i s-au acordat fie atribuții de administrare sau de gestionare a bunurilor srăine într-o întreprindere de stat sau cooperatistă, într-o organizație obștească, într-o altă persoană juridică sau într-o întreprindere individuală, fie notarul privat sau asistentul de notar privat.

În alte legi penale străine, în cadrul aceluiași capitol, însă în articole aparte, se incriminează faptele de corupție în sectorul public și faptele de corupție în sectorul privat.

De exemplu, în Codul penal al Ucrainei [19] (în continuare – CPU), faptele de corupție din sectorul public și faptele de corupție din sectorul privat sunt incriminate în articole diferite, dar în același titlu – Titlul XVII „Infracțiuni în sfera activității de serviciu și a activității profesionale, legate de prestarea serviciilor publice” al părții speciale. Astfel, art. 368 CPU stabilește răspunderea pentru acceptarea de către o persoană cu funcție de răspundere a propunerii, promisiunii sau dării de remunerație ilegală. La art. 369 CPU este prevăzută răspunderea pentru propunerea, promisiunea sau darea de remunerație ilegală unei persoane cu funcție de răspundere. Pe de altă parte, art. 368³ CPU stabilește răspunderea pentru: propunerea, promisiunea sau darea de remunerație ilegală unei persoane cu funcție de răspundere din cadrul unei persoane juridice de drept privat, indiferent de forma organuzatorico-juridică (alin. 1 și 2); acceptarea de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul unei persoane juridice de drept privat, indiferent de forma organuzatorico-juridică, a propunerii, promisiunii sau dării de remunerație ilegală (alin. 3 și 4). Articolul 368³ a completat CPU în rezultatul adoptării Legii Ucrainei nr. 3207-VI din 07.04.2011 cu privire la introducerea modificărilor în unele acte legislative ale Ucrainei referitoare la răspunderea pentru faptele ilegale corupționale [20].

Este interesant că de la 01.01.2011 până la 05.01.2011 a fost în vigoare Legea Ucrainei nr. 1508-VI din 11.06.2009 cu privire la introducerea modificărilor în unele acte legislative ale Ucrainei referitoare la răspunderea pentru faptele ilegale corupționale [21]. Prin această lege, partea specială a Codului penal al Ucrainei a fost completată cu Titlul VII-A „Infracțiuni în sfera activității de serviciu în persoanele juridice de drept privat și a activității profesionale legate de prestarea serviciilor publice”. Printre altele, acest titlu conținea articolul 235⁴ „Darea de mită”. În pofida denumirii sale, acest articol stabilea răspunderea atât pentru darea de mită (alin. 1 și 2), cât și pentru luarea de mită (alin. 3 și 4).

Concepția, promovată de legiuitorul ucrainean, este asemănătoare cu cea consacrată în legislația penală a Regatului Bhutan. Astfel, partea specială a Codului penal al Regatului Bhutan [22] (în continuare – CP RB) conține Capitolul 20 „Delapidarea și coruperea”. Din acest capitol fac parte articolul 289 „Coruperea” și art. 292 „Coruperea comercială”. La concret, art. 289 CP RB stabilește răspunderea „celui care este un funcționar public și acceptă bani, bunuri sau alte avantaje pentru sine sau pentru o altă persoană în schimbul unei acțiuni legate de atribuțiile publice ale făptuitorului ori al omisiunii de a săvârși o astfel de acțiune. Un făptuitor se face vinovat de infracțiunea de corupere și în cazul în care oferă bani, bunuri sau alte avantaje unui funcționar public în schimbul îndeplinirii de către acest funcționar public a unei acțiuni legate de atribuțiile publice ale făptuitorului ori al omisiunii de a săvârși o astfel de acțiune”. La rândul său, art. 292 CP RB prevede răspunderea „celui care solicită, acceptă sau consimte să accepte bani, bunuri sau alte avantaje, astfel sfidând conștient sau fiind de acord să sfideze obligația de fidelitate care-i revine făptuitorului în calitatea lui de: (a) partener, agent sau angajat al unei alte persoane; (b) funcționar, director, manager sau agent de conducere de rang înalt însărcinat cu afacerile unei asociații sau ale unei societăți corporative sau non-corporative; (c) mandatar, tutore sau altă persoană care are o calitate fiduciară; (d) avocat, medic, contabil, estimator sau alt consilier profesionist; (e) agent desemnat de instanță, mediator sau executor judecătoresc; ori (f) arbitru sau alt adjudecător ori solitor pretins dezinteresat”.

Nu ar fi corect să afirmăm că legiuitorii din România, Republica Azerbaidjan, Republica Lituania, Republica Estonia, Muntenegru, Republica Serbia, Republica Bulgaria, Ucraina și Regatul Bhutan ar individualiza mai puțin eficient pedepsele pentru faptele de corupție din sectorul privat în raport cu pedepsele pentru faptele de corupție din sectorul public. Pur și simplu, concepțiile, pe care le promovează acești legiuitori, sunt diferite de concepția consacrată în legea penală a Republicii Moldova. Important este ca o astfel de concepție să corespundă necesităților sociale de la o etapă sau alta de dezvoltare a societății. Concepția, promovată în Codul penal al Republicii Moldova din 1961, și-a dovedit lipsa de eficiență, acordând o discreție prea largă instanțelor de judecată în planul individualizări pedepselor pentru faptele de corupție din sectorul privat în raport cu pedepsele pentru faptele de corupție din sectorul public. În legea penală în vigoare a Republicii Moldova, factorul discreționar au fost redus, asigurându-se diferențierea efectivă a răspunderii penale pentru faptele de corupție din sectorul privat și faptele de corupție din sectorul public.

* Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире // Журнал. Переяслав-Хмельницкий, 2018, Вып. 8, ч. 3, p. 87-95.

BIBLIOGRAFIE:

1. Гришин Д. А. Уголовная ответственность за преступления в сфере интересов службы в коммерческих и иных организациях / Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Тюмень, 2008. 23 p.
2. Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961 // Вештиле Советулуй Супрем ал РССМ, 1961, № 10.
3. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova nr. 1 din 11.01.2001 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 183 din Codul penal // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 8-10.
4. Popov R. Subiectul infracțiunilor prevăzute în Capitolele XV și XVI din Partea Specială a Codului penal. Chișinău: CEP USM, 2012. 315 p.
5. Serbinov I. Subiectul infracțiunilor de neglijență în serviciu (art. 329 din Codul penal) (Partea a II-a) // Revista Națională de Drept, 2017, nr. 10, p. 20-28.
6. Волженкин Б. В. Служебные преступления. Москва: Юристъ, 2000. 367 р.
7. Decizia Curții Constituționale a României nr. 603 din 06.10.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308 alin. (1) din Codul penal // Monitorul Oficial al României, 2015, nr. 845.
8. Hotărârea nr. 10 din 10.05.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 345 alin. (2) din Codul contravențional (individualizarea sancțiunii) (Sesizările nr. 26g/2016 și nr.34g/2016) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 204-205.
9. Hotca M. A. Corupția în mediul privat. Disponibil: http://htcp.eu/coruptia-in-mediul-privat/
10. Codul penal al României din 17.07.2009 // Monitorul Oficial al României, 2009, nr. 510.
11. Codul penal al României din 21.07.1968 // Buletinul Oficial, 1968, nr. 79-79bis.
12. Codul penal al României din 28.06.2004 // Monitorul Oficial al României, 2004, nr. 575.
13. Azərbaycan Respublikasının Cinayət Məcəlləsi. Disponibil: www.e-qanun.az/code/11
14. Lietuvos Respublikos baudžiamojo kodekso patvirtinimo ir įsigaliojimo įstatymas. Baudžiamasis kodeksas. Disponibil: https://www.e-tar.lt/portal/ru/legalAct/TAR.2B866DFF7D43/HFxXiOzfPz
15. Criminal Code of the Republic of Estonia. Disponibil: https://www.riigiteataja.ee/en/eli/522012015002/consolide
16. Krivični zakonik // Službeni list Republike Crne Gore, 2003, no. 70.
17. Кривични законик Србије. Disponibil: http://www.uzda.gov.rs/filesystem/sitedocuments/zakoni/ krivicni_zakonik.pdf
18. Наказателен кодекс. Disponibil: www.vks.bg/vks_p04_04.htm
19. Кримінальний кодекс України // Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.
20. Закон України від 7 квітня 2011 р. № 3207-VI «Про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо відповідальності за корупційні правопорушення // Відомості Верховної Ради України, 2011, № 41.
21. Закон України від 11 червня 2009 р. № 1508-VI „Про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо відповідальності за корупційні правопорушення // Відомості Верховної Ради України, 2009, № 46.
22. Penal Code of Bhutan. Disponibil: www.rbp.gov.bt/Forms/PCB%202004.pdf