Dr. hab. Alexandru Arseni

„… salvarea unei rase, a unei naţiuni sau a unei clase trebuie să vină dinăuntrul său” (Respectfally Quoted)

Adnotare.  În limbajul oficial, precum şi în cel din mass-media se vehiculează cu sens de sinonime categoriile stat, ţară. Într-o interpretare simplistă s-ar accepta o aşa abordare, însă sub aspect al literei şi spiritului dreptului constituţional şi al dreptului internaţional public, categoric – nu. Astfel, orice ţară este un stat, dar nu fiecare stat este ţară.

În acest context, adică când Ţara este echivalentă cu statul, este necesar a defini noţiunea „stat” cu identificarea elementelor constitutive.

1. Definirea noţiunii juridice stat. Fără a declanşa procesul concursului definiţiilor ne vom referi la o definiţie generală care dezvăluie esenţa şi structura instituţiei politice de drept constituţional „Stat”. În acest context, statul „semnifică dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea pe un teritoriu determinat a unei colectivităţi umane relativ omogene, întruchipând Naţiunea şi care este guvernată de o putere instituţionalizată având capacitatea şi mijloacele de a exprima şi de a realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală [DELEANU, Ion. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.2. Bucureşti: Europa Nova, 1996, p.7].

Analiza şi sinteza definiţiei, sub aspect conceptual general trei ar fi elementele constitutive ale statului ca instituţie politică şi juridică şi subiect de drept constituţional şi de drept internaţional public: 1) Naţiunea; b) Teritoriul; c) Suveranitatea, puterea de stat. Respectiv, statul se înfăţişează ca „o îmbinare a unor elemente de fapt – Naţiunea şi Teritoriul – cu un element politico-juridic, adică o putere politică reglementată juridiceşte, putere politică organizată, ce poate exercita în mod legal constrângerea fiind suverană” [VRABIE, Genoveva. Organizarea politico-etatică a României. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.2. Iaşi: Cugetarea, 1999, p.69].

Aşadar, statul ca instituţie politico-juridică reprezintă unitatea organică şi dialectică a trei elemente: „1. Naţiunea – ca dimensiune demografică a statului; 2) Teritoriul – dimensiune materială; 3) Puterea de stat – dimensiune politico-juridică” [ARSENI, Alexandru. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.1. Ed. a 3-a actualizată şi revizuită. Chişinău: CEP USM, 2021, p.2. ISBN 978-9975-149-39-6].

Dat fiind semnificaţia şi suportul decisiv, natural al statului elementele de fapt (Națiunea și Teritoriul), ele şi vor fi expuse în articol.

2.1. Spiritul categoriei Naţiune ca dimensiune demografică şi psihologică a statului

Apreciind la justa valoare concepţiile autorilor în domeniu, din considerente ale spaţiului articolului, dar care nu ştirbeşte sub nici o formă specificul spiritul Naţiunii vom apela doar la o definiţie ştiinţifică descriptivă şi complexă. Pe această linie de gândire „Naţiunea ca formă supremă de comunitate umană, inconfundabilă cu alte colectivităţi  nu este un fenomen exclusiv etnic sau biologic (s.n.). Ea este o realitate complexă şi este totodată produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică, de limbă, de cultură, de religie, de factură psihică, de viaţă, de tradiţii şi de idealuri, dar mai ales şi de voinţa de a fi împreună a celor care au dăinuit pe un anumit teritoriu. Sentimentul naţional constituie astfel cel mai puternic fenomen al coeziunii statului şi al permanenţei lui” [DELEANU, Ion. Drept constituţional,… p.13].

Rezultă aşadar că Naţiunea reprezintă în sine un fenomen indubitabil etnic şi biologic, fiind în acelaşi timp şi complex, dat fiind că cuprinde în esenţa şi spiritul său caracteristicile, proprietăţile precum şi unitatea dialectică cu teritoriul naţional. Această complexitate, în armonia sa este caracteristică plenar şi autentic NAŢIUNII ROMÂNE.

2.2. Teritoriul – dimensiunea materială a statului. Teritoriul, ca element indispensabil constitutiv al statului se încadrează în obiectul de studiu, precum şi a reglementărilor normative atât a dreptului constituţional cât şi a dreptului internaţional public. Ca sinteză a abordărilor doctrinare din domeniile enunţate, „Teritoriul” reprezintă „partea din globul pământesc, cuprinzând solul, subsolul, apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor, asupra căreia statul îşi exercită suveranitatea” [DRĂGANU, Tudor. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol.1. Cluj Napoca: S.C., 2000, p.197].

În această formulă, teritoriu dobândeşte, sub aspect juridico-practic două proprietăţi distincte: a)indivizibilitatea şi b) inalienabilitatea, cu alte cuvinte integritatea teritorială, suveranitatea statului asupra teritoriului.

3. Ţara – este statul închegat. În plină conformitate cu aceste proprietăţi naturale şi indispensabile teritoriului ca element constitutiv al statului, art.1 din Constituţia României din 29 martie 1923 stabilea că: „Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil” [Publicată în: Monitorul Oficial, nr.281 din 29 martie 1923].

Anume în această ipostază naturală şi legitimă „Ţara este Statul închegat care conţine în sine atât naţiunea cât şi solul. Statul organizat, aşezat şi paşnic, care stăruie pe drumul hotărât de soartă. Statul născut în mod natural din pământul plămădit cu sânge, iar nu o simplă creatură juridică de moment a unor interese şi acorduri internaţionale” [MIHAI, I., OROVEANU T. Istoria dreptului românesc şi corelaţia instituţiilor constituţionale. Bucureşti: Editura Cerna, 1992, p.272].

Deci, Ţara este Statul care cuprinde în mod natural unitatea Naţiunii şi integritatea teritorială. Teritoriul aparţine doar Naţiunii şi nici de cum unei părţi din popor. Altminteri este afectată Unitatea Naţională şi integritatea teritorială.

Astfel, România a fost Ţară în litera şi spiritul autentic al noţiunii până la 28 iunie 1940. Însă în urma Pactului Ribbentrop-Molotov teritoriul României dintre Nistru şi Prut, cu populaţia au fost ocupate de către fosta URSS (succesorul actual în drept Federaţia Rusă) şi, ca rezultat, a fost creată RSS Moldovenească „o simplă creatură juridică de moment a unor interese şi acorduri internaţionale”. Numai că această „creatură juridică de moment” există şi astăzi, păstrând starea de dezbinare Naţională şi Teritorială a „ŢĂRII ROMÂNEŞTI”.

În loc de epilog. Aplicând criteriile naturale şi juridice indispensabile statului autentic actuala Republică Moldova şi-a îndeplinit demult funcţia sa juridică de independenţă faţă da statul ocupant şi agresor fosta URSS pentru a finaliza procesul natural, legal şi legitim, binecuvântat de Bunul Dumnezeu de reunificare juridică a Unităţii Naţionale şi integrităţii teritoriale în cadrul ŢĂRII – statului naţional, unitar şi indivizibil – ROMÂNIA.

Încă Marele Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt în Testamentul său spunea: „Ţineţi minte: o ţară cu hotarele ştirbite sângerează mereu …” [Literatura şi Arta, nr.27(4060) din 06 iulie 2023].