Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova

Biserica Ortodoxă Română – Instituție Binecuvântată a unității naționale și teritoriale
24.07.2023 | Alexandru Arseni

Alexandru Arsenie

Dr. hab. Alexandru Arseni

„Știința dreptului este cunoașterea lucrurilor divine și umane; știința de a deosebi ce este drept de ceea ce este nedrept”

ULPIAN

Argument. Toate ființele umane se nasc libere și sunt înzestrate de Făuritor „cu demnitate și drepturi”, fiindu-le asigurată exercitarea lor pe principiul egalității. În această ipostază „ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de celelalte în spiritul fraternității” [Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990. Publicat în ediție oficială „Tratate Internaționale”, 1998, vol.1, p.11].

Datorită dublei naturi divină și juridică, demnitatea umană precum și drepturile și libertățile lui astăzi sunt de neconceput în cadrul unei societăți umane, constituite în respectivul stat. Astfel, art.1 alin.(3) din Constituție stabilește că: „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate” [Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, Publicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12 august 1994; Republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29 martie 2016, Art.nr.140].

Raportând aceste valori la tema noastră apoi, Declarația Universală a Drepturilor Omului prin art.18 stabilește că „Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei …”.

Libertatea conștiinței, așa fiind concepută își aduce aportul la consfințirea și cristalizarea Națiunii. Astfel, Națiunea este „forma superioară de comunitate umană”, inconfundabilă cu alte colectivități și ea este nu numai un fenomen etnic sau biologic. Ea este o realitate complexă „produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică, de limbă, de cultură, de religie (s.n.), de factură psihică, de viață, de tradiții și de idealuri, dar mai ales și de voința de a fi împreună a celor care au dăinuit un anumit teritoriu” [DELEANU, Ion. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.2. Bucureşti: Europa Nova, 1996, p.13].

Acestea sunt criteriile materiale și spirituale, componentele constante, indispensabile și definitorii ale NAȚIUNII – ca formă superioară de comunitate umană. Indubitabil, unul dintre criteriile spirituale ale Națiunii este „comunitatea de religie” a românilor. În timp ce tipurile de regimuri politice, regimurile de ocupație a Țării s-au perindat, „comunitatea de religie” a fost și este de nezdruncinat.

  1. Libertatea conștiinței în raport cu Biserica – instituție divino-umană. Revindecarea libertății conștiinței, a libertății religiei în fond, constituie preocuparea modernă, societății umane contemporane „asupra drepturilor fundamentale ale omului … și este bazată pe prezumția filosofică în temeiul căreia individul este o ființă rațională și stăpân al propriului destin” [Citat după: Constituția Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: ARC (Tipogr. „Europress”, 2012, p.139; ISBN 978-9975-61-300-0].

Pe această linie de gândire art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilește că: „Orice persoană are dreptul la libertate … religiei …, precum și libertatea de a-și manifesta religia individual sau colectiv”. Dezvoltând aceste reglementări ale Dreptului Internațional Public, art.31 alin.(1) din Constituție stipulează că „Libertatea conștiinței este garantată”. Semnificația acestei prevederi constă în aceea că libertatea conștiinței și a religiei este garantată „pentru toate persoanele care se află sub jurisdicția Republicii Moldova” [Constituția Republicii Moldova. Comentariu …, p.138].

Vom menționa că acest principiu al legăturii organice dintre libertatea religiei și a jurisprudenței statului respectiv este recunoscut și aplicat pe parcursul istoriei.

  1. Libertatea religiei și dreptul la asociere. Cunoaștem deja că dreptul la libertatea religiei, cetățeanul îl poate exercita singur sau colectiv. Respectiv, că în cazul exercitării dreptului la libertatea religiei în colectiv, cetățenii recurg la dreptul de asociere, în cazul dat având la bază criteriul religios. Anume pe această cale au luat naștere bisericile și, implicit, Biserica Ortodoxă Română în spațiul teritorial Național Românesc.

Divin – Biserica este a lui Dumnezeu, Casa Lui, iar laic este lăcașul în care enoriașii își realizează dreptul său la libertatea religiei. Proprietarul laic, deci este poporul credincios, iar clerul este concomitent în slujba Bunului Dumnezeu și al Poporului – Națiunii Sale.

Această organizare administrativ-teritorială bisericească funcționa și în Principatul Moldova până la 1812. După ocupația de către Imperiul Țarist Rus a teritoriului dintre Nistru și Prut, Imperiul de ocupație a impus și dictatura canonică moscovită, care a durat până în anul 1918, anul Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă – România.

Odată înfăptuită unirea politico-juridică a Basarabiei cu România s-a pus și problema unității Bisericii Ortodoxe Române. Ca rezultat, „Sf.Patriarh Tihon de la Moscova, prin Gramota din 29 mai 1918, pe numele Î.D.S. Pimen, Primatul Bisericii Ortodoxe Române, s-a dat deplină libertate Bisericii Basarabene, ca ea, prin Congresul său eparhial, să-și hotărască soarta, alegând cu ce Biserică Autocefală și în ce legătură vrea să fie” [Citat după „Literatura și Arta”, nr.26(4059) din 29 iunie 2023]. Vom menționa că prin această Gramotă s-a recunoscut de jure și de factor legitimitatea Unirii Basarabiei cu România. Totodată s-a recunoscut și principiul unității Naționale a Bisericii ortodoxe Române și, implicit, jurisdicția absolută a Statului Național, unitar și indivizibil România.

Ulterior, în februarie 1920, la Chișinău are loc Congresul eparhial la care s-a confirmat constituirea Bisericii din Basarabia în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și a fost ales ca chiriarh al Bisericii din Basarabia Gurie (Grosu), fost episcop vicar la Mitropolia din Iași. Odată cu decizia acestui Congres s-a cristalizat procesul politico-juridic și divin al Unirii Basarabiei cu România.

Legalitatea și legitimitatea acestui proces natural, Binecuvântat de Bunul Dumnezeu a fost confirmat la Conferința de Pace de la Paris din 1920 sub aspect al Dreptului Internațional Public.

Totodată, sub aspect al Dreptului Constituțional, Constituția României a stabilit: „Art.1. Regatul României este un stat național, unitar și indivizibil”. Iar, prin prisma dreptului  la libertatea religiei art.22 cu titlul Libertatea conștiinței este absolută în alin.4 stabilea: „Biserica Ortodoxă română este și rămâne neatârnată de orice chinarchie străin, păstrându-și însă unitatea cu Biserica Ecumenică a Răsăritului în privința dogmelor” [Publicată în: Monitorul Oficial, nr.282 din 29 martie 1923]. Reglementări similare cuprind și art.1 și 19 alin.3 din Constituția României din 27 februarie 1938 [Publicată în: Monitorul Oficial, nr.48 din 27 februarie 1938, partea 1-a, pg.1109-1127].

Însă ca rezultat al punerii în aplicare a Pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat între două regimuri tiranice, cel nazist și cel comunist-sovietic, din nou, mai întâi la 28 iunie 1940 și apoi la 23 august 1944, Basarabia a fost răpită din trupul Național și Teritorial al României, cu toate grozăviile caracteristice. Aceeași soartă a avut atât clerul cât și Biserica din Basarabia care a fost incorporată ilegal și nelegitim în Patriarhia Moscovei, în cadrul căreia, o parte din Biserici se află și astăzi, contrar Declarației de Independență a Republicii Moldova față de Imperiul Sovietic și, implicit, față de succesorul său de drept – Federația Rusă.

În declarația de Independență, adoptată de către parlament la 27 august 1991 și legitimată prin votul unanim a delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională, ca formă directă de exercitare a Suveranității Naționale s-a reconfirmat declararea nulă și neavenită ab initio a Pactului Ribbentrop-Molotov, adică revenirea la situația de jure și de facto de până la 28 iunie 1940, implicit și a Bisericii Basarabiei în Cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

În mod normal, creștinește, Biserica Rusă urma să procedeze similar, cum a procedat la 23 mai 1918, Patriarhul Tihon, adică să recunoască revenirea Mitropoliei Basarabiei în drepturi în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Însă, de data aceasta, și-a arătat fața adevărată a imperiului să ne mențină sub ocupația, de data aceasta prin intermediul Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei subordonată atât canonic cât și juridico-politic Mitropoliei Moscovite. În același timp a opus și opune în continuare rezistență la funcționarea naturală a Mitropoliei Basarabiei pe teritoriul național românesc.

În spiritul Unității Bisericii Ortodoxe Române, precum și a Declarației de Independență, sinodul BOR în decembrie 1992 a restabilit legaiitatea canonică a Mitropoliei Basarabiei. Cu toate acestea autoritățile etatice și după aceasta au opus rezistență pentru recunoașterea juridică. Abia peste 20 de ani, prin Hotărârea Curții Supreme a Drepturilor Omului din 27 martie 2002, Mitropolia și-a redobândit recunoașterea juridică [Case of Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova. Strasbourg, 27.03.2002].

Aplicând deducția în calitate de metodă științifică a logicii formale, precum și regulile silogismului rezultă cu certitudine că Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind recunoașterea legală a Mitropoliei Basarabiei, a fost repusă Mitropolia legal funcțională până la 28 iunie 1940.

Deci, în aceste circumstanțe de fapt și de drept unica Mitropolie legală și legitimă pe teritoriul Republicii Moldova este Mitropolia Basarabiei. Respectiv Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei nu are temei juridic de funcționare.

Și aceasta deoarece una dintre legile „Pătratului logic” stabilește clar că „din două entități de același fel care ar fi contradictorii, una dintre ele este neadevărată”. Or, autenticitatea contrariului stabilit de Înalta Curte, confirmă legalitatea și legitimitatea pe teritoriul Republicii Moldova doar a Mitropoliei Basarabiei.

În aceste circumstanțe de fapt și de drept soluția care se impune este indubitabil pentru clerul Mitropoliei Moldovei să accepte și să pună în aplicare Hotărârea Curții de la Strasburg, adică să se încadreze în Mitropolia Basarabiei, îmbrăcând astfel legalitatea și legitimitatea în slujba Poporului.

Pe această cale naturală, legală și legitimă Biserica Ortodoxă Română reintegrată va deveni Acoperământul Divin al unității Naționale și Teritoriale a ȚĂRII – în Grădina Maicii Domnului!

Așa să ne ajute BUNUL DUMNEZEU !!!

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.