Dr. hab. Alexandru Arseni

„Poporul trebuie să aibă față de constituția lui sentimentul dreptului său și al stării sale de fapt …”

Hegel

ARGUMENT

Procesul constituțional este unul complex atât prin sfera relațiilor sociale care urmează a fi reglementate normativ cât și procedura de adoptare a actului normativ final – Constituția.

Acest complex prin autenticitatea lui asigură Constituției forța juridică supremă în sistemul normativ al statului și în același timp legalitate și legitimitate.

În articol vom analiza în ce măsură Constituția Republicii Moldova întrunește aceste condiții imanente și obligatorii logic argumentate și științific fundamentate.

1. Unitatea dialectică dintre conținut și formă de reglementare constituțională

1.1. Conținutul material, domeniul relațiilor sociale reglementate

Dat fiind conținutul material și procedura de adoptare a legilor apoi „activitatea” legislativă., implicit și, în primul rând, la adoptarea constituției „nu poate fi fructul unor  improvizații de moment, ci presupune o foarte temeinică examinare a măsurilor propuse și o evaluare cât mai corectă, făcută de către un organ autentic reprezentativ al voinței corpului social, a consecințelor aplicării lui” [DRĂGANU, Tudor. Drept constituțional și instituții politice. Vol.1. București, 2000, p.48].

Domeniul exclusiv de reglementare constituțională sunt relațiile sociale fundamentale ce se nasc și funcționează în procesul de instaurare, menținere și executare a suveranității naționale, precum și cele ce țin de asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale cetățenești. Adică suntem în cadrul supremației materiale a continuității. Iar, spiritul și semnificația Constituției în calitate de Lege fundamentală cu forță juridică supremă a poporului suveran are ca obiectiv „înfăptuirea unui ideal politic bine definit”, acel al „limitării puterilor guvernanților și al asigurării drepturilor și libertăților fundamentale garantate” [VRABIE, Genoveva. Drept constituțional și instituții politice. Iași: Editura „Ștefan Procopiu”, 1999, vol.1, p.9].

1.2. Procedura specifică de adoptare

Astfel, constituția este chemată să constituie însăși temelia juridică a organizării și funcționării aparatului de stat în interesul general și să asigure cât mai eficace drepturile și libertățile fundamentale. Iată de ce în spiritul și semnificația constituției, sub aspectul formal, adică al procesului de adoptare și modificare, revizuire, asigurându-se astfel și supremația juridică a Constituției, impune o procedură specifică.

Pe această dimensiune, practica constituțională autentică cunoaște următoarele proceduri de adaptare a constituției: a) constituția convenție – adoptată de Convenție – organ special convocat anume pentru adoptarea constituției (SUA); b) Adunarea constituantă – organ anume convocat pentru adoptarea Constituției (Franța); c) constituția referendară, adică adoptată de către Parlament ca organ reprezentativ suprem al poporului, după care aprobată prin referendumul constituțional.

Aceste două criterii, anume cel material și cel formal, organic și dialectic legate au fost puse la baza activității Comisiei pentru elaborarea proiectului noii Constituții, creată prin Hotărârea Parlamentului nr.118-XII din 16 iunie 1990.

2. Conținutul material al proiectului Constituției, adoptat în prima lectură la 12 martie 1993

După constituirea Comisiei Constituționale, la 23 iunie 1990 Parlamentul adoptă Declarația Suveranității în art.13 al cărei se stipulează că „Prezenta Declarație servește drept bază pentru elaborarea noii Constituții”. Totodată declarația a identificat cu claritate și domeniile constituționale, referitoare la: drepturile și libertățile fundamentale proprii și cetățenie, suveranitatea națională; separația puterilor; autoritățile etatice, antrenate în exercitarea suveranității naționale; respectarea normelor și principiilor unanim recunoscute ale dreptului internațional. Caracterul autentic al exercitării puterii de stat în numele și în interesul poporului și-a găsit reglementare în „Decretul cu privire la puterea de stat”, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr.201-XII din 27 iulie 1990.

Apogeul reglementărilor relațiilor sociale de domeniul constituțional a triumfat în Declarația de Independență, adoptată de către Deputații Poporului întruniți în sesiunea extraordinară la 27 august 1991, cu adoptarea concomitent și a Imnului „Deșteaptă-te Române!”. Valoarea supremă a Declarației de Independență și a Imnului a fost confirmată prin votul unanim al delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională – ca formă de exercitare directă a Suveranității Naționale.

Cristalizând și dezvoltând acești piloni, proiectul Constituției a îmbrăcat contururi clare, autentici Constituției în calitate de Lege fundamentală a Poporului Suveran. În mode deosebit merită să menționăm conținutul Preambulului, în care sunt menționate actele fundamentale cu caracter constituțional (enumerate supra), a normelor și principiilor unanim recunoscute ale dreptului internațional.

Dispoziții definitorii sub aspect al conținutului materiei ale proiectului Constituției, atât ca valori supreme cât și piloni ai funcționării mecanismului statal din numele poporului și pentru el constau în următoarele:

a. Sub aspect al valorilor

– 1, alin.(1) Moldova este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil (alin.(3)-), Art.4 „Egalitatea în fața legii”; art.5 „Democrația și pluralismul politic”; art.6 „Separația puterilor de stat”; art.10 „Răspunderea statului în fața cetățenilor și în fața societății”; Art.14 alin.(1) „Limba oficială a Republicii Moldova este limba română”;

b. Sub aspect instituțional

– Titlul II Drepturile și libertățile fundamentale „Omul, Statul, Societate”;
– Titlul III Autoritățile publice Cap.IV – Parlamentul; Cap.V Președintele R.M.; Cap.VI Guvernul; Cap.VII Raportul Parlamentului cu Guvernul; Cap.VIII Administrația publică; Cap.IX Autoritatea judecătorească. Secț.II Administrația publică locală. Art.104 alin.(1) Organizarea administrativ-teritorială: județe, orașe și comune; alin.(2) Statutul localităților din Estul și Sudul Republicii.

Anume aceste formule autentice științific fundamentate și logic argumentate au obținut aprobarea atât în cadrul dezbaterilor în mass-media și la întâlnirile cu cetățenii, precum și în cadrul conferinței științifico-practice internaționale cu genericul „Proiectul Constituției Republicii Moldova” care și-a ținut lucrările în Chișinău în perioada 28-31 mai 1993. Totodată proiectul a obținut și două avize pozitive internaționale.

3. Criteriul formal al supremației Constituției, procedura adoptării

În scopul de a se asigura supremația juridică a Constituției sub aspect formal, adică aplicarea unei proceduri juridice inclusiv pentru asigurarea stabilității reglementărilor, asigurându-se astfel și protejarea valorilor supreme  practica constituțională autentică a elaborat proceduri care s-au dovedit a fi juste și utile în viața comunității umane. În aceste circumstanțe, pornind de la stipulările din Preambulul Proiectului în conformitate cu care „… noi, poporul Republicii Moldova, stabilim textul Constituției Republicii Moldova, precum urmează” în ședința Parlamentului s-a decis de a aplica procedura „referendară” de adoptare a Constituției.

Ca rezultat al dezbaterilor proiectului Parlamentul la 12 martie 1993 a adoptat următoarea hotărâre:

1. Se adoptă proiectul Constituției Republicii Moldova în prima lectură.
2. Se publică proiectul pentru dezbateri publice și în mass-media [Moldova Suverană, nr.42(18/04) din 20 martie 1993]. Iar timp de două luni s-au petrecut dezbaterile, cu acumularea propunerilor parvenite.
3. Petrecerea în perioada 28-31 mai 1993 a conferinței științifice internaționale cu genericul „Proiectul Constituției Republicii Moldova”. La Conferință au participat savanți din domeniul Dreptului Constituțional din Țările cu tradiții constituționale clasice: România, Franța, SUA, Anglia, Germania.
4. Adoptarea proiectului de către Parlament în a doua lectură cu sistematizarea propunerilor parvenite.
5. Supunerea proiectului adoptat în varianta finală, referendumului constituțional.

Spre regret, prevederile stipulate în p.p.4 și 5 își așteaptă „votul”, dat fiind că Hotărârea Parlamentului din 12 martie este în vigoare. Ulterior Parlamentul a fost „dizolvat” neconstituțional: cu alegeri anticipate.

Procesul legislativ are la bază principiul continuității reglementărilor relațiilor sociale în devenire. Astfel, proiectul de lege, implicit și al Legii fundamentale, aflat în procedura legislativă a Parlamentului de legislatura precedentă, se include în ordinea de zi a Parlamentului de noua legislatură, asigurându-se finalitatea legală și legitimă a procedurii de adoptare a proiectului și punerea lui în vigoare.

Contrar acestui principiu al statului de drept, Parlamentul de legislatura (II), anilor 1994-1998 a procedat tocmai invers, ilegal. Astfel, Parlamentul, ignorând prevederile Hotărârii Parlamentului din 12 martie 1993, în vigoare și astăzi, au adoptat o Constituție ilegitimă, deoarece nici nu a fost adoptată în prima lectură, nu s-a făcut referință la continuitatea procedurii declanșării în 12 martie 1993, ca fiind adoptată în a doua lectură. Mai mult ca atât nici nu a fost supusă aprobării prin referendum constituțional.

Respectiv Parlamentul a încălcat flagrant Declarația de Independență, precum și votul Delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională ca formă de exercitare directă a Suveranității Naționale. Totodată, ilegal și ilegitim a fost abrogat și Imnul „Deșteaptă-te române!”.

Totodată și textul actualei Constituției a suferit abateri de fond. În preambulul Constituției în loc de „… noi poporul …” s-a stabilit „noi …deputați în Parlament”. Din art.1 alin.(1) lipsește „caracterul național al statului”. Lipsește „Responsabilitatea statului față de cetățean și de societate”. Limba de stat, și nu oficială a fost stabilită limba moldovenească; Iar teritoriul a fost dezmembrat, neconstituțional. Proiectul prevede statul special al localităților și nu a teritoriului.

Poporul fiind înlăturat ilegal de la procesul natural de a-și adopta propria Constituție, ceea ce a deschis calea de modificări nestingherite a constituției în funcție de „interesul de gașcă al guvernanților”. Până când și Curtea Constituțională s-a implicat în procedura legislativă, modificând contrar funcțiilor și prerogativelor sale, art.78 din Constituție. Funcția Curții Constituționale rezidă în exercitarea controlului constituționalității legilor și nicidecum controlul constituționalității Constituției, precum și dreptul de a edicta norme constituționale.

Concluzii

Rezultă, deci, că actuala Constituție are legalitate, dar lipsită de legitimitate, adică autenticitatea Organului competent a adopta Constituția, iar acest organ este Poporul Suveran, iar procedura legitimă de adoptare este referendumul constituțional.

În aceste circumstanțe de fapt și de drept rezultă două situații contradictorii:

1. Proiectul Constituției, adoptat în prima lectură la 12 martie 1993, discutat public, precum și la întâlniri cu cetățenii, aprobat științific în cadrul conferinței internaționale 28-31 mai 1993, dar ne adoptat până în prezent în a doua lectură de către Parlamenta și, respectiv supus aprobării prin referendum constituțional.
2. Actuala Constituție, în vigoare, adoptată de către Parlament ilegitim, contrar procedurii stabilite și, deci, nu are legitimitatea autentică.