Dr. hab. Nicolae Sadovei

Ca și categorie juridică reglementată, asigurările obligatorii de asistență medicală reprezintă în sine o construcție juridică complexă, care se manifestă în exterior prin intermediul unui sistem autonom garantat de stat, de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri bănești destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiționate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecțiune) [1].

După cum am menționat anterior într-un studiu de drept medical, sistemul asigurărilor obligatorii de asistențămedicală funcționează sub forma unui mecanism social complex, ce constă din mai multe elemente interdependenteîntre ele ce formează un tot orgnizat și care face ca aplicarea praxiologică a asigurărilor obligatorii de asistență medicală să funcționeze potrivit scopului urmărit [2, p. 283]. Chiar dacă din punct de vedere teoretic s-ar putea afirma că numărul elementelor constitutive ale structurii sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală depinde decapacitatea cercetătorului de a diseca și determina fiecare element în parte, și nu doar cele vizibile cu ochiul liber, suntem dispuși, totuși, să afirmăm că cele mai importante elemente ale sistemului respectiv sunt beneficiarii asigurării, obiectul asigurării, cazul asigurat și prima de asigurare. Șichiar dacă acest sistem – dacă este pus bine la punct! – ar putea să funcționeze perfect, el, cu toate acestea, nu genereazăîn sine raporturi juridice dintre elementele sale constitutive, deoarece acest lucru este imposibil: nu poate un element de ordin tehnico-juridic să intre în raporturi sociale reglementate, cu alte elemente de același gen. Raporturile juridicepot apărea (și trebuie necondiționat să apară!) doar între participanții la sistemul respectiv, dar nu între elementele sistemului. Astfel, în acest caz, este necesar de a determina cu precizie care este cercul și numărul participanților, adică al subiecților raporturilor juridice de asigurări obligatorii de asistență medicală. Aceasta presupune că cercetătorulinteresat este obligat să apeleze fie la metoda directă de determinare a subiecților sistemului, fie la cea indirectă, apelândîn acest sens la modalitățile de interpretare mixtă – teoretică și praxiologică – a reglementărilor existente în materie de drept al asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

În cazul nostru, însăși legiuitorul enumeră, în conținutul legii-cadru în materie de asigurări obligatorii de asistență medicală – în Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585 din 27.02.1998 [1] – participanții la raporturile respective de asigurare. Astfel, potrivit prevederilor art.4 din Legea nr. 1585/27.02.1998,subiecți ai asigurării obligatorii de asistență medicală sunt asiguratul, persoana asigurată, asigurătorul, prestatorul deservicii medicale şi farmaceutice și furnizorul de medicamente și dispozitive medicale. Chiar dacă modul de formularede către legiuitor a listei subiecților sistemului de asigurări obligatorii de asistență medicală este opozabil uneiabordări critice, iar în privința aceasta ne rezervăm dreptul de a ne expune mai jos în conținutul acestui articol, este important de a menționa că doar subiecții asigurărilor respective pot genera între ei, în condițiile legii, raporturi juridice de asigurări obligatorii de asistență medicală, asupra cărora ne vom expune în continuare.

Natura juridică generală a raporturilor de asigurări obligatorii de asistență medicală

Raporturile juridice de asigurări obligatorii de asistență medicală fac parte integrantă a sistemului general a raporturilor juridice medicale și, în acest sens, asigurările obligatorii de asistență medicală se încadrează perfect, atât conceptual, cât și după conținut, în categoria pozitivistă a dreptului obiectiv, iar raporturile în cauză sunt, bineînțeles, raporturi juridice de esență pozitivistă, fiind fundamentate pe soclul unei construcții juridice de laborator – pe instituția asigurărilor de sănătate, care nu este o construcție fundamentată pe dreptul natural. Cu alte cuvinte, dreptul persoanei la ocrotirea sănătății este un drept natural (în limbajul juridic al exprimării centrate pe corectitudine politică – un drept fundamental al omului), pe când dreptul persoanei la asigurarea acordării asistenței medicale – invers: este un drept desorginte pozitivistă, o creație a statelor moderne, și nu are suport direct în materia drepturilor naturale ale omului. Aici considerăm că ar fi oportună o paralelă dintre două ramuri sociale ale sistemului dreptului: între dreptul securitățiisociale și dreptul medical. Atât în cazul dreptului securității sociale, cât și în cazul dreptului medical, există cel puțin un subiect important, care se află în dificultate în raport cu ceilalți subiecți participanți la raporturile respective și care necesită a fi protejat prin intermediul unor mecanisme juridice speciale, de natură protecționistă, elaborate de stat și aflate sub controlul direct al autorităților statului. În cazul dreptului securității sociale este vorba despre o categorie vulnerabilă, cunoscută drept beneficiari de prestații și servicii de asigurări sociale, iar în cazul dreptului medical la fel este vorba despre o categorie vulnerabilă, cunoscută drept pacienți. În sensul celor menționate aici,evident că nu poate fi pus un semn de egalitate absolută între pacient și persoana asigurată în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, deși ambii subiecți, de regulă, urmăresc un scop final identic – ocrotirea sănătățiiproprii prin intermediul acordării asistenței medicale de către profesioniștii calificați în domeniu. Mecanismul complex al asigurărilor obligatorii de asistență medicală este menit, în sensul celor abordate de către noi în studiul de față, să faciliteze reglementarea unor relații sociale aparte, cu o doză practică suficient de mare de inegalitate cu caracter mixt – social și psihologic – dintre cei mai importanți participanți la aceste raporturi de asigurări – dintre persoana asigurată, pe de o parte, și ceilalți participanți la aceste raporturi, în special fiind amintiți aici asigurătorul și prestatorii de servicii de sănătate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

Sub aspectul caracteului lor primar, raporturile juridice de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sunt raporturi juridice de drept public [2, p. 193-194]. Ele sunt generate în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, iar complexitatea acestor raporturi rezidă în structura plurilaterală internă a relaţiilor care le formează şi constă din mai multe elemente structurale, cum ar fi raporturile juridice asigurate – persoană asigurată; raporturilejuridice asigurător – asigurat; raporturile juridice asigurător – persoană asigurată; raporturile juridice asigurător – prestatori de servicii de sănătate și furnizori de bunuri însistemul de asigurări; raporturile juridice persoană asigurată – prestator de servicii de sănătate etc. Fiind generate, înprimul rând, prin efectul legii, raporturile juridice de asigurare obligatorie de asistenţă medicală produc efecte juridice de gen obligatorius asupra tuturor persoanelor fizice, care se încadrează în una dintre următoarele categorii: a) sunt cetăţeni ai Republicii Moldova; b) sunt străini aflaţi în Republica Moldova şi sunt beneficiari de protecţie internaţională incluşi într-un program de integrare; c) sunt străini, specificaţi în lege şi încadraţi în muncă în Republica Moldova în baza unui contract individual de muncă; d) sunt străini cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare sau religioase. În acest sens, legea impune în mod imperativ persoanele enunţate mai sus să se asigure medical, în condiţiile legii,ceea ce se realizează praxiologic prin intermediul intrării acestora în raporturi juridice de drept public, direct saumediat, cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină în calitate de unic asigurător în cadrul sistemului asigurărilorobligatorii de asistenţă medicală. În momentul solicitării de a-i fi prestat un serviciu de sănătate, persoana asigurată se află cu prestatorul respectiv simultan în două tipuri de raporturi juridice medicale: într-un raport juridic medical dedrept public, acţionând în calitate de persoană asigurată şi, totodată, într-un raport juridic medical de drept privat,acţionând în calitate de beneficiar de servicii de sănătate.

Statul este parte în raporturile juridice de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în primul rând, prin intermediulCompaniei Naţionale de Asigurări în Medicină, care este unicul asigurător în sistem. Compania respectivă nu este o societate de asigurări în sens clasic şi nici nu este o persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ, în care statul ar fi investit pentru a obţine un anumit profit; asigurătorul este o persoană juridică non-profit, aşa cum decurge din legislaţia care reglementează statutul juridic, organizarea şi funcţionarea acestuia [3].

Raportul juridic dintre asigurat și persoana asigurată

Este evident, că pentru a determina natura juridică și conținutul oricărui raport juridic, inclusiv a raportului dintre asigurat și persoana asigurată, este necesar de a determina acele premise, care în teoria generală a dreptului sunt cunoscute drept premise constitutive ale raportului juridic [4, p.277-278]. Cea mai importantă premisă juridică pentru acest raport o constituie existența normelor juridice, deoarece ele definesc domeniul comportării posibile sau datorate aparticipanților la raportul respectiv, în cazul nostru – a asiguratului și a persoanei asigurate. Evident că norma juridică în sine nu poate servi drept sursă directă și unică pentru apariția de facto a unui raport juridic concret; ea doar ghideazăapariția ulterioară ca atare a raportului juridic în cauză. În cazul raportului juridic dintre asigurat și persoana asigurată,există mai multe norme juridice directe, incorporate în conținutul Legii nr. 1585/27.02.1998, și anume normele încorporate în art. 4, alin. (2)–(6), (9), (9¹), (9²).

Potrivit celor enunțate în normele în cauză, legiuitorul nu doar numește subiecții sistemului asigurărilor obligatoriide asistență medicală, dar vine și cu definiții legale ale unor subiecți. În cazul raportului abordat aici, legiuitorul definește asiguratul drept persoana fizică obligată prin lege să-și asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi sau persoana juridică obligată prin lege să asigure riscul de îmbolnăvire al altor categorii de persoane, a căror asigurare este de competența sa, cu excepția persoanelor angajate. Astfel, în cazul salariaților, calitatea de asigurat pentru această categorie de persoane angajate o deține însăși persoana angajată, la fel și în cazul persoanelor fizice, angajate prin intermediul altor mecanisme legale, diferite de contractele individuale de muncă.

Persoana asigurată, spre deosebire de asigurat, nu este definită în mod direct de către legiuitor, acesta enunțând doarfaptul că persoane asigurate pot fi atât cetăţenii Republicii Moldova, cât şi străinii, în condiţiile stabilite de lege. Înopinia noastră, fundamentată pe interpretarea normelor juridice indirecte care reglementează statutul juridic al acestor subiecți, persoana asigurată este persoana fizică care, în virtutea asigurării acesteia în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, este titulară a drepturilor și obligațiilor corelative statutului respectiv şi care beneficiază, în condițiile legii, de prestarea serviciilor de sănătate cuprinse în Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, aprobat de Guvern [5].

Din cele menționate până aici se impune o concluzie obligatorie: în cazul unei părți impunătoare de asigurați și depersoane asigurate, statutul acestora se suprapune, în sensul că aceiași persoană fizică deține (în sistemul asigurărilorobligatorii de asistență medicală), atât statut de asigurat, cât și de persoană asigurată, fiind vorba aici, bineînțeles, de salariați. Evident că în acest caz nu poate să existe vreun raport juridic direct dintre asigurat și persoana asigurată, fiind vorba, în fond, de doi subiecți diferiți doar din punct de vedere formal-juridic, dar de o singură persoană fizică ca atare.Totuși, în acest caz suntem în prezența unui raport juridic intermediar, care conferă persoanei asigurate, în prealabil, un alt statut – cel de salariat, angajat în temeiul unui contract individual de muncă, încheiat în condițiile stabilite de Titlul III, capitolul II din Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003 [6]. Astfel, existența prealabilă araportului juridic de muncă este o condiție sine qua non pentru conferirea statutului de persoană asigurată și de asigurat în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, unei persoane angajate în raporturi de muncă. În fond, aceiași regulă funcționează și în cazul majorității funcționarilor publici: existența raportului de serviciu este o condițieprealabilă obligatorie pentru conferirea statutului de persoană asigurată și de asigurat în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, funcționarului public respectiv (cu excepțiile, stabilite de lege) [7].

Singurul raport juridic de drept public, de natură directă, este cel care apare între persoana juridică obligată prin lege să asigure riscul de îmbolnăvire al altor categorii de persoane, a căror asigurare este de competența sa, și respectiva persoană supusă asigurării. În acest sens, Guvernul deține, în condițiile legii, calitatea de asigurat (și implicit, de parte aflată în raport juridic de asigurare obligatorie de asistență medicală, de natură juridică publică), pentru treisprezece categorii de persoane neangajate, cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţainstituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual (copiii cu vârsta de până la 18 ani; elevii şi studenţii încadraţi în sistemul de învăţământ la nivelurile 3–8, conform art.12 din Codul Educaţiei al Republicii Moldova nr. 152 din 17.07.2014 [8], cu frecvență, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării; gravidele, parturientele și lăuzele; persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii; pensionari; șomerii înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă; persoanele care îngrijesc ladomiciliu o persoană cu dizabilitate severă care necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea alteipersoane; părintele, inclusiv adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani; persoanele din familiile defavorizate care beneficiazăde ajutor social conform Legii cu privire la ajutorul social nr. 133 din 13.06.2008 [9]; beneficiarii de protecţie internaţională incluşi într-un program de integrare, pe perioada desfăşurării acestuia; donatorii de organe în viaţă; veteranii de război; participanții la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobâl).

Un caz aparte, care este diferit de primele două categorii de raporturi discutate aici, îl reprezintă raporturile juridice deasigurări obligatorii de asistență medicală al persoanelor neangajate și neasigurate de către Guvern. Această categorie depersoane este obligată, prin efectul legii, să se asigure în mod individual, iar Legea nr. 1585/27.02.1998 stabilește căcalitatea de asigurat şi de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în acest caz, o au ele înseşi.Cele menționate presupun faptul că, la fel ca și în cazul salariaților, nu există un raport juridic direct dintre asigurat șipersoana asigurată neangajată, însă, spre deosebire de cazul acelorași salariați, dacă în cazul acestora din urmă raportul care generează conferirea statutului de asigurat și de persoană asigurată, este un raport juridic de natură privată (raport de muncă) din afara sistemului de asigurări, atunci, în cazul persoanelor neangajate și neasigurate de către Guvern, raportul care precedează conferirea statutelor respective persoanei în cauză, face parte integrantă și componentă ainteriorului sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Aceste raporturi sunt generate prin efectul direct al legii (din oficiu), în urma efectuării plăților de asigurare (plata primei de asigurare) și evident că aici nu avem de a face cuun raport juridic de natură privată, generat de un act de natură juridică convențională (contract).

Raportul juridic dintre asigurător și prestatorul de servicii medicale

Cea mai importantă premisă pentru apariția raportului juridic dintre asigurător și prestatorul de sefrvcii medicale o constituie normele juridice, care statuează obligativitatea încheierii între subiecții respectivi a unui act de naturăjuridică convențională – a contractului de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală. Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 1585/27.02.1998, întreasigurător şi prestatorul de servicii medicale se încheie un contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare aserviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform căruia prestatorul de servicii medicale se obligă să acorde persoanelor asigurate asistenţă medicală calificată, în volumul şi termenele prevăzute înProgramul unic, iar asigurătorul se obligă să achite costul asistenței medicale acordate. Așadar, raportul respectiv apare in concreto în urma încheierii unui contract direct între subiecți. Aici este important de a reveni la raportul abordat șitratat de noi ca atare puțin mai sus – raportul juridic dintre asigurat și persoana asigurată – în urma analizei căruia am constatat că între subiecții respectivi există doar o singură situație, când aparația raportului este precedată de încheiereaunui contract, însă care nu face parte din sistemul contractelor existente în cadrul sistemului de asigurări – contractul individual de muncă, însheiat între salariat și angajator. În cazul raportului asigurător – prestator de servicii medicale, avem de a face cu un raport generat, în mod direct, de un contract operațional în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Acest raport are un șir de trăsături caracteristice, care țin de naturajuridică complexă a raportului în sine, pe de o parte, și, pe de altă parte, de statutul juridic special al subiecților participanți la acest raport. În acest sens, raportul în cauză este eminamente un raport juridic de natură contractuală, însensul că singura sursă obligatorie de apariție reală și directă a acestuia se află în contractul respectiv, menționat de cătrenoi mai sus. Contractul în cauză este un contract-tip, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 770 din 09.11.2022 ,,Cuprivire la aprobarea Contractului-tip de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrulasigurării obligatorii de asistență medical și modificarea unor hotărâri ale Guvernului” [10]. Caracteristica dată araportului juridic în cauză exclude orice posibilitate ipotetică de a putea fi utilizat un alt mecanism de natură juridică non-contractuală pentru apariția sa; cu alte cuvinte, suntem în fața unei condiții sine qua non, necesară aparițieiraportului juridic.

Totodată, la fel ca și raportul juridic dintre asigurat și persoana asigurată, și raportul dat are un caracter pozitivist. După cum ne-am expus opinia noastră cu mai mulți ani în urmă, într-un studiu monografic privind raporturile juridice de muncă [11, p. 23-24], pozitivismul ca atre nu este iniţialmente o teorie juridică; el este un curent filozofic, conceput de către Auguste Comte, al cărui teză principală este că singura cunoaștere autentică este cea științifică, iar aceasta nu poate veni decât de la afirmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea strictă a metodei științifice. Aplicată instituției asigurărilor obligatorii de asistență medicală, viziunea pozitivistă arată clar, că interesul urmărit atât în elaborarea şi adoptarea normelor juridice în domeniul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, ca şi în generarea majorităţii absolute a raporturilor juridice medicale, este utilitarismul.

O altă particularitate a raportului juridic, generat de contractul respectiv, este caracterul temporal al acestuia.Înţelegerea sensului acestei trăsătrui caracteristice a raportului juridic este relativ simplă, deoarece poate fi uşordeterminată raportându-ne la conținutul contractului-tip, încheiat între asigurător și prestatorul de servicii de sănătate.Astfel, potrivit pct. 6.2 sdin conținutul contractului-tip, ,,…contractul este valabil de

la                          20       până la                               20     , cu stabilirea perioadei de acordare a asistenței

medicale de la                              20     până la                      20 ”. Expirarea termenului contractului și rezoluțiunea acestuia, efectuată în condițiile legii, servesc drept temei pentru stingerea raportului juridic dintre asigurător șiprestatorul de servicii medicale.

Raportul juridic dintre asigurător și prestatorul de servicii farmaceutice

Raportul juridic dintre asigurător și prestatorul de servicii farmaceutice are drept premisă juridică normativă, la fel ca și raportul dintre asigurător și prestatorul de servicii medicale, o normă legală imperativă, cuprinsă în conținutul art. 7¹ din Legea nr. 1585/27.02.1998, conform căreia între asigurător şi prestatorul de servicii farmaceutice se încheie un contract privind eliberarea medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurăriiobligatorii de asistenţă medicală, prin care prestatorul se obligă să elibereze persoanelor înregistrate la medicul de familie, conform datelor din sistemul informațional al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, medicamente și/sau dispozitive medicale compensate din fondurile asigurăriiobligatorii de asistenţă medicală, iar asigurătorul se obligă să achite costul medicamentelor și/sau al dispozitivelor respective. Calitatea de subiecți ai raportului respectiv o dețin asigurătorul, în persoana Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pe de o parte, și prestatorii de servicii farmaceutice, adică profesioniști specializatți în materie, în sensul celor stabilite în art. 3 alin. (2) din Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002 [12] șipotrivit cărora calitatea de profesionist este deținută de orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obţine un profit din această activitate. Este important că drept beneficiari finali ai acestor raporturi contractuale servesc, la fel ca și în raportul juridic asigurător – prestator de servicii medicale, persoanele fizică terțe. Însă aici se impune o precizare: dacă în cazul raportului juridic dintre asigurător și prestatorul serviciilor medicale, în calitate de persoană terță beneficară apare persoana asigurată în sistemulasigurărilor obligatorii de asistență medicală, atunci în cazul raportului juridic dintre asigurător și prestatorul deservicii farmaceutice calitatatea de persoană terță beneficiară o deține orice persoană înregistrată la medicul de familie, conform datelor din sistemul informațional al asigurătorului.

Și acest raport juridic are drept sursă de apariție (directă și unică) un act juridic de natură convențională

– contractul-tip privind eliberarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurăriiobligatorii de asistenţă medicală. Acest contract-tip, care face parte, de rând cu contractul de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală și contractul privind livrarea medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicale compensate către prestatorii de servicii farmaceutice, din categoria celor trei contracte-cadru, operaționale în sistemul asigurărilor obligatorii de asistențămedicală, a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106 din 23.02.2022 „Cu privire la prescrierea și eliberareamedicamentelor și dispozitivelor medicale compensate pentru tratamentul în condiții de ambulatoriu al persoanelorînregistrate la medicul de familie” [13].

În afară de subiecții participanți, sub aspect structural acest raport juridic este format din conținut, materializat sub forma totalității drepturilor și obligațiilor participanților la raportul respectiv, apărute pe cale mixtă (normativ-contractuală) și din obiectul raportului, constituit din conduita participanților la raportul respectiv; adică din acțiunea la care este îndreptăţit subiectul activ (eliberarea medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicale compensate persoanelor asigurate) şi acţiunea la care este obligat subiectul pasiv (achitarea costului medicamentelor și/sau aldispozitivelor respective). Modificarea sau suspendarea raportului respectiv poate interveni în cazurile și condițiile,stipulate în sursa de apariție a raportului – în contractul privind eliberarea medicamentelor și/sau a dispozitivelormedicale, compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Raportul juridic dintre asigurător și furnizorul de medicamente și dispozitive medicale

Această categorie de raporturi juridice a avut drept premiză juridică normativă reglementările, conținute în Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 119 din din 16.09.2021 [14], și anume completarea Legii nr.1585/27.02.1998 cu un nou articol – articolul 7² „Contractul privind livrarea medicamentelor și/ sau a dispozitivelor medicale compensate către prestatorii de servicii farmaceutice”. Evident că introducerea unui nou contract-cadru în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, a generat, în urma încheierii contractelor respective, și apariția unor noi raporturi juridice în sistem – a raporturilor juridice de asigurare a existenței în stoc a medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicale compensate, precum și de livrare a acestora către prestatorii de servicii farmaceutice, contractați de asigurător. Astfel, sursa de apariție a acestor raporturi este, la fel ca și în cazul raporturilor juridice de eliberare către persoanele înregistrate la medicul de familie, a medicamentelor și/sau adispozitivelor medicale, compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, una cu caracter mixt – normativ-contractuală. Potrivit legii, prin intermediul încheiarii acestui contract dintre asigurător şi furnizorul de medicamente și dispozitive medicale, ultimul se obligă să asigure existența în stoc a medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicale compensate, precum și livrarea acestora către prestatorii de servicii farmaceutice, contractați deasigurător.

Contractul-model în cauză, care servește în calitate de izvor direct al unui raport juridic concret în acest domeniu, se conține în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 105 din 23.02.2022 „Cu privire la aprobarea mecanismului denegociere pentru includerea medicamentelor și/sau dispozitivelor medicale pentru compensare din fondurile asigurăriiobligatorii de asistenţă medicală” [15].

Aici este important de a menționa și faptul că, spre deosebire de cazul raporturilor juridice de prestare a serviciilor medicale, care își au sursa în contractul-tip respectiv, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 770 din 09.11.2022, în cazul raporturilor juridice de asigurare a existenței în stoc a medicamentelor și/sau a dispozitivelor medicalecompensate, precum și de livrare a acestora către prestatorii de servicii farmaceutice, contractați de asigurător,Guvernul operează, în textul contractului-model cu formula de rezoluțiune a raporturilor contractuale, care poateinterveni numai în prezența acordului comun al subiecților raportului respectiv.

Concluzii

Sub aspect general raporturile juridice, generate în interiorul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală, indiferent de statutul juridic individual al participanților la raporturile respective, sunt raportuiri juridice de drept public. În acest sens, chiar dacă scopul primar al mecanismului social complex al sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală era deservirea unui interes de natură privată al celor mai importanți beneficiari aiacestui sistem – al pacienților cu statut juridic de persoană asigurată

– realizarea acestuia a fost pusă în aplicare de către stat prin intermediul unor norme juridice cu caracter imperativ (deregulă). Normele în cauză generează, la rândul lor, prin intermediul elementelor utilizabile și aplicabile în toate raporturile juridice, o gamă diversă de raporturi juridice separate, dar plasate cumulativ sub umbrela celui mai important și comlex raport juridic din domeniul ocrotirii sănătății – a raportului de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Referințe:

1. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, nr. 1585 din 27.02.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 38-39. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_ id=16154&lang=ro#
2. SADOVEI, Nicolae, Drept Medical. Volumul I. Teoria Generală a Dreptului Medical. Chișinău, CEP USM, 2020, 356 p.
3. Hotărârea Guvernului 156 din 11.02.2002 „Cu privire la organizarea și funcționarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 27-28. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=123552&lang=ro
4. MAZILU, Dumitru, Teoria generală a dreptului. București, Editura All Beck,
5. Hotărârea Guvernului 1387 din 10.12.2007 „Cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 198-202. Disponibil:https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=136680&lang=ro
6. Codul Muncii al Republicii Moldova, nr. 154 din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, 159-162. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138809&lang=ro
7. Pentru detalii, a se consulta 30 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158 din04.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 230-232. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138899&lang=ro
8. Codul Educaţiei al Republicii Moldova, nr. 152 din 17.07.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, 319-324. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138940&lang=ro
9. Lege cu privire la ajutorul social, nr. 133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, 179.Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=139102&lang=ro
10. Hotărârea Guvernului nr. 770 din 09.11.2022 ,,Cu privire la aprobarea Contractului-tip de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală și modificarea unor hotărâri aleGuvernului”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, 363-373. Disponibil:https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=134126&lang=ro
11. SADOVEI, Nicolae, Dihotomia raportului juridic de muncă. Studiu monografic. Chișinău, „Garomont-Studio”, 2011, 203 p.
12. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, 66-75.Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138259&lang=ro
13. Hotărârea Guvernului 106 din 23.02.2022 ,,Cu privire la prescrierea și eliberarea medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate pentru tratamentul în condiții de ambulatoriu al persoanelor înregistrate la medicul de familie”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr. 61-67. Disponibil: https://www. legis.md/cautare/getResults?doc_id=130165&lang=ro
14. Legea pentru modificarea unor acte normative, nr. 119 din din 16.09.2021. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,2021, 239-248. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=128046&lang=ro
15. Hotărârea Guvernului nr. 105 din 23.02.2022 ,,Cu privire la aprobarea mecanismului de negociere pentru includereamedicamentelor și/sau dispozitivelor medicale pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţămedicală”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, 61-67. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=130160&lang=ro

Notă: Acest articol a fost elaborat în cadrul Proiectului ,,Protecția consolidată a drepturilor pacientului în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală”, cifrul 20.80009.0807.30, Program de Stat (2020-2023), realizat în cadrul Centrului Interuniversitar de Drept Medical, Universitatea de Stat din Moldova.