Dr. hab. Alexandru Arseni

„Când cineva ce vrea, este o mare primejdie ca nu cumva să voiască ce nu trebuie”

(Plutarchus)

Statul de drept democratic și contemporan este doar acela „în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sânt garantate” [ar.1, alin.(3) din Constituția Republicii Moldova]. Asigurarea acestor valori supreme ține de stricta și riguroasa aplicare a Constituției și a legilor statului condiție imanentă a organizării și desfășurării vieții sociale.

În același timp, potrivit art.2 alin.(1) din Constituție „Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție”.

Poporul, exercită direct suveranitatea națională în următoarele forme:

1. Marea Adunare Națională, formă legitimată în Declarația de Independență din 27 august 1991. Aceasta, deoarece, potrivit Hotărârii Curții Constituționale (cu drept exclusiv de a interpreta Constituția) din 05 decembrie 2013 „Declarația de Independență constituie fundamentul juridic și politic primar al Constituției”. Totodată „… Declarația de Independență este un document juridic care nu poate fi supus nici unui fel de modificări și/sau completări”.
2. Prin alegeri, formă reglementată în art.38 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care „Voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat”.
3. Prin referendum, formă stabilită în art.75 din Constituție. Astfel „(1) Cele mai importante probleme ale societății și ale statului sunt supuse referendumului. (2) Hotărârile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă: Astfel, suntem în prezența unității dialectice dintre: pe de o parte, criteriul material – conținutul reglementării, adică problematica supusă referendumului, iar, pe de altă parte, criteriul formal, adică procedura specială, votul calificativ, de adoptare a hotărârii pentru a-i asigura „putere juridică supremă””.

Conceptul, semnificația și forța juridică a hotărârilor referendumul republican.

1. Concepție: Etimologic, termenul „referendum” provine din latinescul „ad referendum”, ceea ce semnifică conceptual „a fi supus adunării”.

Prin prisma doctrinei științei politice referendumul „exprimă în condițiile democrației directe, procedura prin care conducerea unei țări se adresează poporului, fără intermediari, pentru a-l consulta în problemele majore” [Tămaș S. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultura civică. București: Șansa, 1996, p.209].

În limbaj obișnuit „referendumul” reprezintă „consultarea directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot asupra unui proiect de lege deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” [DEX. București: Univers enciclopedic, 1996].

Respectiv, dat fiind că instituția juridică „referendumul”, dispune de valoare constituțională, se impune și o definiție doctrinară din Dreptul Constituțional.

Astfel, Referendumul reprezintă „forma de realizare directă a suveranității naționale de către popor  în procesul soluționării celor mai importante probleme ale societății ți ale statului, atribuind deciziile adoptate forță juridică supremă” [Arseni Alexandru. Drept constituțional și instituții politice. Ed. a 4-a, adjustată. Vol.1. Chișinău 2023, p.371. ISBN 978-9975-62-574-6].

1. Forța juridică a hotărârilor

Potrivit art.75, alin.(2) din Constituție „Hotărârile adoptate potrivit rezultatelor referendumului constituțional au putere juridică supremă”. Forța juridică supremă a hotărârii rezidă în conținutul hotărârii, precum și în procedura specială de adoptare.

Astfel, potrivit art.143 din Codul electoral sunt patru feluri de referendumuri republicane: a) constituțional; b) legislativ; c) privind demnitatea Președintelui Republicii Moldova; d) consultativ.

Așadar, referendumul constituțional, privește propunerile privind revizuirea Constituției [alin.(2) art.143 Codul electoral]. Iar problema privind aderarea la Uniunea Europeană ține tocmai de materia constituțională deoarece atinge „caracterul suveran”, dat fiind că se deleagă anumite competențe către organele UE.

În aceste circumstanțe de drept, pornind de la forța juridică supremă a reglementărilor constituționale se impune și respectarea caracterului formal. Aceasta deoarece, potrivit art.143 alin.(1) din Constituție „Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituției … cu votul a două treimi din deputați”.

Supremația și forța juridică supremă a reglementărilor constituționale în cadrul sistemului unitar de drept este, în mod imperativ, stabilită în art.7 din Constituție. Astfel, „Constituția Republicii Moldova este legea ei supremă. Nici o lege și nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere juridică”.

Din aceste reglementări constituționale, în litera și spiritul legii, aspectul „puterii juridice supreme” a hotărârilor referendumului republican constituțional impune procedura constituțională, în conformitate cu care pentru a valida referendumul este necesar participarea a cel puțin 2/3  din cetățeni cu drept de vot, iar hotărârea adoptată dacă pentru ea s-au expus cel puțin ¾  din numărul de voturi valabil exprimate.

Doar cu stricta respectare a unității dialectice depinde materia supusă referendumului republican constituțional precum și a procedurii votului calificativ asigură legalitatea forței juridice supreme a hotărârii adoptate în cadrul referendumului republican constituțional. Respectiv, prevederile din art.184 alin.(2) din Codul electoral stabilește că referendumul va fi valabil dacă la el au participat cel puțin 1/3 din cetățenii cu drept de vot, înscriși în liste, iar hotărârea adoptării cu cel puțin 5% plus unul din voturile exprimate.

Adică hotărârea adoptată de către Suveran – Poporul este „degradată” procedural la nivelul unei legi ordinare (art.74 alin.(2) din Constituție), pe când art.75 alin.(2) conferă „putere juridică supremă”.

Respectiv aceste prevederi din Cod contravin art.7 din Constituție și, indubitabil „nu au putere juridică”.

Totalizare privind referendumul ca formă de exercitare directă a Suveranității naționale de către popor:

1. Referendumul, ca formă de exercitare directă a Suveranității de către Popor – este o formă distinctă, inconfundabilă cu alte forme de exercitare directă, precum și prin reprezentare a Suveranității Naționale.
2. Prin semnificați, valoarea și forța juridică supremă a hotărârilor adoptate în cadrul referendumului republican constituțional, procedura de organizare, petrecere, precum și totalizare a rezultatelor dispune de un statut individualizat și exercitat independent de orice alte forme de manifestare a exercitării suveranității naționale direct sau prin reprezentare.
3. Unic subiect al referendumului este Poporul ca subiect distinct de Drept Constituțional și, respectiv, problemele supuse referendumului vizează interesul întregii societăți sau al statului.
4. Hotărârile adoptate ca rezultat al referendumului republicat constituțional îmbracă forță juridică supremă și sunt definitive, obligatorii spre executare de către organele statale.

Aspect comparat cu alegerile generale fie parlamentare sa ale Șefului de stat:

1. Subiecte, antrenate în competiția electorală sunt partidele politice, care urmăresc dobândirea victoriei în scrutinul electoral, cu trecerea ala implementarea a programului electoral.
2. Și într-un caz și în altul prevalează interesul de partid fie în parlament prin: „majoritate” sau „opoziție”.
3. Scopul este menținerea puterii, precum și planul de a redobândi un nou mandat.
4. Alegerile generale se soldează cu desemnarea guvernaților, fie deputați, fie Șef de stat.
5. Mandatul lor este reprezentativ, supus controlului din partea societății, a Poporului Suveran. Funcțiile și atribuțiile sunt strict determinate de către Constituție și legile organice respective.
6. Mandatul guvernanților este strict determinat, dar care, în situații, strict determinate constituțional poate fi încetat.
7. Periodicitatea alegerilor generale reprezintă și ea o procedură distinctă, reglementată Constituțional și petrecută independent de alte proceduri electorale.

Concluzia ce se impune din Principiul „Suveranității Naționale” și a statului de drept și democratic este:

1. Referendumul este forma de exercitare directă a Suveranității naționale direct de către Popor, în numele și pentru interesele lui, iar hotărârile adoptate îmbracă forța juridică supremă de act normativ obligatoriu pentru întreaga societate și organele statului. Procedura petrecerii referendumului este strict determinată, individualizată și detașată de orice alte proceduri electorale.
2. Alegerile generale parlamentare sau a Șefului de stat au ca subiecte cointeresate partidele politice antrenate în dobândirea mandatelor. Scopul și rezultatul scrutinului este desemnarea guvernanților în funcțiile strict determinate normativ, mandatul fiind limitat în drept.

Respectiv cumularea referendumului cu scrutinul general contravine reglementărilor constituționale, deoarece duce la contopirea ilegală a două interese contradictorii: interesul general – la referendum; interesul de partid – la alegerile generale.

Totodată se abuzează în drept acoperind procedura de desemnare a guvernanților – procedură simplă cu forța juridică supremă a hotărârilor referendumului republican constituțional.

Pe această cale autorii de a petrece concomitent cu alegerile Șefului de stat  cu referendumul republican constituțional reprezintă „abuz de drept” incompatibil cu statul de drept și democratic. Ceea ce rezultă din această „inițiativă” este, în fond „autoinversarea” în funcția de Șef de stat pe „spatele” referendumului. Iar aceasta echivalează cu frauda alegerilor prin „abuzul în drept” a autorilor.