Dr. hab. Alexandru Arseni

Tot mai frecvent în ultimul timp, în limbajul oficial și, respectiv în mass-media se utilizează expresia precum: „moldoveni”, „basarabeni”, termeni în fond geografici și nici de cum științifici. Această „practică” nocivă aduce atingere „demnității naționale” în calitatea de valoare spirituală supremă istoricește determinată și științific fundamentată.

Adevărul și dreptatea ne obligă să facem lumină în baza argumentelor de fapt și de drept științific argumentate în raport cu originea și identitatea națională română, scop trasat în studiul dat.

Semnificația și spiritul categoriei juridico-politice „NAȚIUNE”. Într-o definiție de sinteză din doctrina Dreptului Constituțional, categoria „NAȚIUNE” desemnează „forma superioară de comunitate umană … o realitate complexă și este totodată produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică, de limbă, de cultură, de religie, de factură psihică, de viață, de tradiții și de idealuri, dar mai ales trecutul istoric și de voința de a fi împreună a celor care au dăinuit pe un anumit teritoriu” [Deleanu Ion. Drept constituțional și instituții politice. Tratat. Vol.2. București: Europa Nova, 1996, p.14. ISBN 973-9183-36-0].

Așadar, Națiunea este forma superioară a unei comunități umane ca produs al unui îndelungat proces istoric complex cristalizat pe un teritoriu determinat, în calitatea de mediu natural. Respectiv, că între comunitatea umană și teritoriul determinat există o legătură naturală și organică intercondiționate și interconexate.

Anume în conformitate cu aceste legități naturale și s-a constituit Națiunea Română, proces culminant la 1 decembrie 1918 și consfințit constituțional în art.1 din Constituția de la 29 martie 1923.

Rezultă, deci, că originea și identitatea națională sunt dobândite în mod natural, prin naștere, în baza principiului de sânge, dobândind astfel o calitate colectivă, cu o continuitate ne legată de persoana concretă – cetățeanul sau poporul. Anume pe această cale Națiunea dobândește valoare supremă și nici de cum a unui „bun material”. Plastic vorbind originea și identitatea națională este un tezaur cu valoare spirituală supremă primită cu moștenirea, pe care trebuie să o protejăm și să o transmitem urmașilor, urmașilor noștri, așa cum a primit-o noi, chiar și în condiții istorice nefaste cu rezultat al consecințelor celui de-al Doilea Război Mondial.

Aici trebuie să ne referim la data de 28 iunie 1940, dată neagră în istoria națiunii române, când din teritoriul Țării a fost ocupată „Basarabia” cu toți cetățenii României a fost ocupată și apoi anexată de către Uniunea Sovietică Comunistă.

Pentru a înțelege mai profund drama națiunii române apelăm la concepția lui Iustinian care a menționat că: „Știința dreptului este cunoașterea lucrurilor divine și umane, știința de a deosebi ce este drept de ceea ce este nedrept”.

Respectiv, vom apela la două pilde istorico-biblice. Primo. Solomon, încercând să împace cele două femei care își disputau dreptul asupra unui copil, a propus, paritate, adică să fie tăiat copilul în două, pentru ca fiecare să aibă partea sa. „Pretinsa mamă” a acceptat propunerea, iar Mama naturală categoric nu, cedând copilul nevătămat celei de a doua. Atunci Solomon i-a oferit copilul Mamei naturale. Printr-o comparație „de școală”, copilul – România, a fost spintecat și o parte cedată ocupanților, indubitabil, în circumstanțe teribil de groaznice.

Secundo. Pilda fiului rătăcitor, care a irosit averea primită de la Tatăl. Însă la întoarcere fiul a fost încadrat din nou în sânul familiei Tatălui său.

Iar, noi, românii basarabeni, nu am luat averea tatălui, nu am irosit-o la petreceri, ci dimpotrivă buneii, străbuneii și părinții ori au fost împușcați, ori arestați, ori deportați pe meleaguri străine de către ocupanții moscoviți.

Astfel, apare întrebarea: care sunt motivele pentru care revenirea noastră politico-juridică în cadrul unității naționale și integrității teritoriale românești, așa cum am fost de până la 28 iunie 1940. Aceasta, și în contextul în care, trei documente cu valoare juridică supremă și continentală și, anume: Declarația de Independență din 27 august 1991; Carta de la Paris pentru o nouă Europă, la care suntem parte și Rezoluția Adunării Parlamentare univoc recunosc legalitatea, legitimitatea și obligativitatea reîntregirii. Orice „Tatăl” de la București nu a înțeles acest lucru?

Așadar, demnitatea și identitatea noastră națională română reprezintă o valoare spirituală supremă, calitativă, intangibilă și vrednică de ocrotire și promovare. Totodată această valoare îmbracă și protecție constituțională stipulată în art.1 alin.(3) [Constituția României și Constituția R. Moldova] în conformitate cu care: „Demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate”. Totodată, constituția garantează [prin art.10 alin.(2) din Constituția R. Moldova] „dreptul la identitatea etnică …”.

Această prevedere constituțională cuprinde deja „dreptul subiectiv” al fiecărei persoane de a se autoidentifica în domeniul apartenenței naționale. Cu alte cuvinte decizia subiectivă, voluntară a fiecărei persoane în cauză are efecte juridice doar în raport cu el și nici de cum cu  „NAȚIUNEA” în complexitatea ei organică și dialectică.

În același timp, este necesar de menționat că dacă o persoană renunță juridicește la dreptul său de identitate națională, apoi cât ține de spiritul înnăscut el rămâne organic legat de persoană. Totodată, merită de făcut referință la axioma lui J.J. Rousseau în conformitate cu care: „A renunța la propria libertate înseamnă a renunța la calitatea de om, la drepturile și chiar la datoriile specifice umanității … O asemenea renunțare este incompatibilă cu natura omului însemnând eliminarea oricărei libertăți a propriei voințe și a oricărei moralități din faptele proprii” [Jean Jaques Rousseau. Despre contractul social sau Principiile dreptului politic. Ediția a IV-a. București: Cartex, 2023, p.30. ISBN 978-606-9604-04-3].

Indubitabil că nici un om cu rațiune, educație, cultură și Demnitate nu va renunța la ordinea și identitatea sa națională, dobândită în mod natural, prin naștere, prin sânge.

Respectiv, tendințele de a substitui noțiunile, litera și spiritul lor în materie de autentica semnificație și al spiritului Națiunii urmărește un scop „diabolic”, antiuman și antinatural. Exemple ne servește mentalitatea „homosoveticus” care trăia după regula vorba cuvântului „adresa mea nu este casa, nu este strada, ci Uniunea Sovietică”, adică „Teleleu Tănase” (pardon de frază!). Or, un asemenea om „fără cetate” se află în situația „… asemeni celui ponegrit de Homer: „fără un neam, fără o lege și fără sălaș” [Aristotel. Politica. București: Editura IRI, 2001, p.37. ISBN 973-9437-67-4].

În concluzie, noi românii (ca de altfel toate națiunile) avem această calitate cu valoare supremă dobândită în mod natural, prin nașterea în baza principiului de sânge și totodată a Demnității Naționale solicităm tuturor, inclusiv mass-media [art.34 alin.(4) din Constituție] utilizarea autentică a noțiunii „român”, „națiunea română”. Această solicitare se încadrează în doctrina statului de drept și democratic.