Dr. hab. Alexandru Arseni

„Ești dator să spui adevărul,
nu să vorbești mult”

Democrit

Societatea umană, constituită în stat, în conceptul științific și juridic actual pornește de la aplicarea principiului suveranității naționale, adică puterea supremă în stat aparține poporului, suveranului. Concomitent statul de drept și democratic este acela  în care, implicit demnitatea umană reprezintă valoarea supremă și garantată constituțional.

Astfel, relațiile sociale fundamentale sunt și trebuie să fie reglementate de norme juridice, norme de drept, spiritul cărora să aibă „… un anumit conținut, inspirat de ideea promovării drepturilor și libertăților umane în cel mai autentic spirit liberal și al unui larg democratism” [Drăganu Tudor. Drept constituțional și instituții politice. Tratat elementar. Vol.1. Cluj-Napoca: Lumina Lex, 2000, p.289]. Cu alte cuvinte în plină concordanță cu rigorile demnității umane, calitate înnăscută.

I. Referendumul. În termeni constituționali, referendumul reprezintă procedura juridică prin intermediul căreia „corpul electoral”, adică cetățenii statului cu drept de vot, în mod direct fie adoptă o lege, implicit constituțională, fie reacționează la o problemă consultativă. Și într-un caz și în altul, pe această cale este exercitată suveranitatea națională direct de către poporul suveran.

Procedura juridică este reglementată fundamental în Constituție (art.75) și în detaliu, procedural, în Codul Electoral. Respectiv art.75 alin.(2) stabilește că „Cele mai importante probleme ale societății și statului sunt supuse referendumului”. Problema care se pune ține de alin.(2), în conformitate cu care „Hotărârile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă”.

Această normă, imperativă implică, pe de o parte, conținutul actului, în cazul nostru a proiectului constituțional (proiectul anexă la Hotărârea Parlamentului, asupra căruia ne vom opri în continuare). Iar, pe de altă parte, procedura de adoptare, care impune un vot calificativ al electoratului, adică cel puțin 2/3 de voturi pro din numărul alegătorilor incluși în listă. Aceasta deoarece constituționalitatea actului ne obligă să apelăm la „analogia legii”. Astfel, potrivit art.143 alin.(1) Legea cu privire la modificarea Constituției „… se adoptă cu votul a două treimi din deputați”.

II. Calitatea legii. Legea, în sensul cel mai larg „… sunt raporturile necesare care derivă din natura lucrurilor …” [ Despre spiritul legilor. Edit. „Antet”, 2012, p.8. ISBN 978-973-636-447-1]. Sub aspect juridic, legea reprezintă un ansamblu de norme juridic ierarhizate, ce reglementează un domeniu concret al raporturilor, relațiilor sociale, act elaborat și adaptat după proceduri strict determinate.

Respectiv, dat fiind că legea are ca obiect care pune în cauză interesele cetățenilor, a societății „activitatea legislativă nu poate fi fructul unor improvizații de moment, ci presupune o foarte temeinică examinare de moment, ci presupune o foarte temeinică examinare a măsurilor propuse și o evaluare cât mai corectă … a consecințelor aplicării lor” [Drăganu Tudor. Drept constituțional și instituții politice. Tratat elementar. Vol.1, p.48].

Premisele invocate ne obligă să urmărim legile rațiunii și a logicii, în conformitate cu care nici „… fantezia nu are voie să facă nici un pas fără a fi consultată de rațiune prin confruntarea cu realitatea”  [Aristotel. Politica. București. Editura IRI, 2001, p.10. ISBN: 973-9437-67-4].

III. Avizul

la Hotărârea Parlamentului „Privind desfășurarea  referendumului constituțional” nr.121 din 16 mai 2024 și Legea pentru modificarea Constituției Republicii Moldova (anexa): Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.216-218 din 23.05.24, Art. nr.323,

Preliminarii:

a) Blocul de constituționalitate

În conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale nr.36 din 05.12.2013 „Curtea a reținut că Declarația de Independență constituie fundamentul juridic și politic primar al Constituției. Astfel, nici o prevedere a Constituției, reflectată în textul Declarației de Independență, nu poate încălca limitele/prevederile Declarației”.

b) Declarația de Independență. Publicată în Monitorul Oficial nr.11-12/103, 118 din 1992.

În preambulul Declarației se stabilește:

„Parlamentul AVÂND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale:

LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab inito și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința Internațională „Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvârșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,

PROCLAMĂ

Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”

Acest spațiu natural, legal și legitim, este al națiunii reîntregite, este, firesc România în hotarele de până la 28 iunie 1940.

Contrar acestui ideal natural și legitim în:

a) Hotărârea Parlamentului din 16.05.24 găsim:

„… reorientarea noului stat independent spre spațiul valoric democratic european … care este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova …”

Aceste fraze nu numai că sunt „agramate juridic” și lingvistic, dar total contrare spiritului Declarației de Independență, evidențiat supra.

b) Legea pentru modificarea Constituției Republicii Moldova (anexa la Hotărâre), care se preconizează a fi supusă referendumului cu întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. „Din lac în puț”.

Întrebare uluitoare. Totuși, ce se cere: a) de susținut modificarea care urmează să fie făcută de către Parlament? Sau, sunteți „pro” sau „contra” proiectului de lege de modificare a Constituției?

Să stabilim inițial: referendumul respectiv este un referendum legislativ-constituțional sau unul consultativ. Din text rezultă că este consultativ, adică fără consecințe juridice obligatorii. Asta, pe de o parte. Iar, pe de altă parte, care este forța juridică a Rezoluției din 21 mai 2023 privind parcursul european al Republicii Moldova?

Acum, cât privește însuși textul legii. Astfel, în art.1 alin.1 se stipulează că „Preambulul se completează cu două aliniate noi cu următorul cuprins:

„Reconfirmând identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova”,

Declarând integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

În aceste două aliniate sunt mai multe greșeli decât cuvinte. Astfel, în nici un document politic sau juridic nu s-a afirmat decât identitatea noastră românească, cuprinsă în spiritul Declarației de Independență.

Apoi, nu am găsit nici un document, atât al vre-unui stat-membru al Uniunii Europene sau al unui document UE în care să fie recunoscută o așa calitate ca „identitate europeană”. În trecutul sovietic a fost inventată o nouă comunitate „Homo sovieticus”. Poate, autorii proiectului poartă nostalgie după această perioadă, numai că ea este „asiatică”  și nici de cum „europeană”.

Iar „obiectivul strategic” în conceptul proiectului este tot atât de consistent precum negura dimineții.

O remarcă doar: Parlamentul Independenței și-a racordat legislația începând cu 28 iulie 1990, data aderării la Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 și a Pactelor Internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale din 16 decembrie 1966. Și, în mod deosebit aderarea din 10 septembrie 1991 la Carta de la Paris pentru o Nouă Europă care stabilește principiul reîntregirii naționale în calitate de garant al păcii durabile în Europa.

Alin.(2) al Legii avizate, completează Constituția cu un nou articol, 140¹_, cu următorul titlu: „Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene” servește „ca a cincea roată la căruță”.

Acum, argumentăm cele afirmate. Legile rațiunii ne obligă să stabilim, dacă Constituția Republicii Moldova reglementează în fond procedura de aderare la tratatele internaționale, precum și procedura în detalii. Apropo, autorii, ar fi trebuit să cunoască acest lucru și din practica constituțională competentă, anterioară activității lor.

Astfel, potrivit art.8 din Constituție cu titlul „Respectarea dreptului internațional și a tratatelor” alin.(1) stabilește clar „Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional”. În acest context, Parlamentul, în conformitate cu art.66, lig.g) „ratifică, denunță, suspendă și anulează acțiunea tratatelor internaționale încheiate de Republica Moldova”. Iar procedura legislativă este determinată în Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea organică nr.797-XIII din 02.04.1996, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.50 din 07.04.2007, art.237.

În contextul argumentelor, fundamentate științific, apare fireasca întrebare: Ce scop se urmărește de fapt și de dreptprin acest „referendum”? În loc de răspuns, vom aplica principiul științific al Marelui Iluminist Montesquieu, expus în celebra sa operă „Despre spiritul legilor”, în conformitate cu care: „Nu trebuie niciodată să epuizăm un subiect până la a nu-i mai lăsa cititorului nimic de făcut. Nu este vorba de a-i da de citit, ci de a-i da de gândit”.