Denislam Mașaev
Implementarea standardelor europene în contextul realizării dezideratului de integrare a Republicii Moldova în comunitatea UE include armonizarea integrală a sistemului de drept, printre care inclusiv reglementările referitoare la instituția contenciosului administrativ. Astfel, normele dreptului administrativ au fost codificate în premieră de la 1 aprilie 2019, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ al Republicii Moldova [1] urmărind asigurarea echilibrului între interesele particularilor și autoritățile publice cu care interacționează.
Asigurarea încrederii în autoritățile publice este condiționată de legalitatea și corectitudinea activității administrative realizate, iar pentru asigurarea dezideratului menționat sunt necesare instituții juridice care acoperă tot spectrul complex de atribuții acordate [2]. Astfel, pornind de la teoria machiavelică că puterea publică are tendința de a acționa într-un mod distinct scopului acordat – din varii motive: ignorarea aplicabilității unor prevederi normative, interpretarea excesivă defavorabilă a unei legi, tergiversarea examinării anumitor cereri, etc [3]. Toate cele enumerate reprezintă riscuri, care pot crea anumite repercusiuni, ce pot constitui premise obiective pentru înaintarea de acțiuni în contencios administrativ.
În același timp, dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos urmează a fi asigurat cu un cadru normativ predictibil conduitei autorităților publice, pentru a asigura climatul investițional oportun în ipoteza intențiilor unor potențiali investitori, care sunt cointeresați primordial în asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime proprii, într-o eventuală imixtiune a autorităților publice, în special a celor cu atribuții de realizare a controlului de stat [4].
Astfel, contenciosul administrativ este calea judiciară de soluționare a litigiilor dintre particularii care revendică încălcarea unui drept de către o autoritate publică. Reglementarea instituțiilor juridice în materia contenciosului administrativ reclamă un nivel sporit de calitate al actului de legiferare, în special în ceea ce privește asigurarea accesului liber la justiție. Așa cum este reflectat în actele normative din spațiul european, precum și potrivit reglementărilor CEDO, care statuează că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, acesta fiind pasibil de limitare în condiții expres indicate în lege [5], așa a optat și legiuitorul moldav prin adoptarea Codului administrativ.
În cadrul studiului efectuat s-au constatat unele colizii ale normelor de drept administrativ [1] cu dispozițiile normelor constituționale [6] și a celor procesual-civile [7], care pot limita accesul la justiție. Astfel, au fost elaborate propuneri de lege ferenda cu scopul asigurării respectării exigenței de calitate a legii și excluderea riscurilor de limitare abuzivă a accesului liber la justiție, după cum urmează:
1. Expunerea într-o redacție nouă a art. 20 din Codul administrativ [1]: „Acțiunea în contencios administrativ este calea de revendicare a încălcării dreptului vătămat, nesoluționării în termen a unei cereri și/sau a reparării prejudiciului cauzat prin activitatea administrativă a unei autorități publice de către o instanță de judecată competentă pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ.”. Totodată, se propune redactarea art. 189 alin. (1) din același cod prin substituirea textului „unui drept al său” cu textul „unui drept vătămat al său și repararea prejudiciului”.
Definiția menționată necesită a fi expusă în varianta propusă în asigurarea interpretării univoce a acesteia cu prevederea constituțională din art. 53 [6]. Or, definiția actuală nu este o definiție autentică (noțiunea definită se definește prin același termen contrar regulilor logicii formale), ceea ce ar putea crea premise, care ar face imposibilă revendicarea reparării prejudiciului cauzat de activitatea administrativă a unei autorități publice, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ.
2. Completarea art. 206 din același cod [1] cu un aliniat nou „11) Pentru orice fel de acțiune în contencios administrativ, cu excepția acțiunii de control normativ, poate fi solicitată repararea prejudiciului cauzat.”.
Continuând ideea realizării dezideratului constituțional în ceea ce privește asigurarea posibilității reparării prejudiciului cauzat prin activitatea administrativă, este necesară completarea prevederilor menționate cu cele propuse. Utilizarea cuvântului „poate” pune la latitudinea reclamantului discreția de a solicita sau nu și capătul de cerere cu privire la repararea prejudiciului. Or, din interpretarea stricto senso a alin. (1) din articolul menționat reiese imposibilitatea completării obiectului acțiunii cu cele indicate supra.
3. Completarea propoziției a doua a art. 207 alin. (1) din codul menționat [1] cu textul „în decurs de 5 zile lucrătoare de la repartizare”.
Amendamentul propus rezidă din reglementarea unui termen expres pentru realizarea testului de admisibilitate de către judecătorul căruia i-a fost repartizată o cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ. În acest sens, menționăm că contenciosul administrativ este acea instituție fundamentală care trebuie să asigure o legitimitate fermă pentru un potențial reclamant, ca cererile acestuia să fie examinate cu celeritate. Este de menționat, că în coraport cu prevederile legii procesual-civile [7] termenul propus este mai favorabil judecătorului în eventualitatea aplicării normei de trimitere prevăzute la art. 195 din [1] cu dispozițiile art. 168 alin. (4) din [7].
4. Modificarea art. 207 alin. (2) din Codul administrativ [1] prin excluderea sintagmei „în special”.
Excluderea sintagmei menționate are scopul de a asigura caracterul exhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate, pentru a exclude orice arbitrariu în soluția instanței de judecată. În același timp, se urmărește scopul asigurării exigenței de calitate a legii, în special a aspectelor de previzibilitate. În continuarea ideii conturate, suntem de părerea că declararea unei acțiuni ca inadmisibile pe niște temeiuri care nu sânt prevăzute de lege este o limitare abuzivă a accesului liber la justiție, care poate prejudicia ireparabil fondul unei cauze concrete (declararea unei acțiuni ca inadmisibile asigură ulterior doar o procedură scrisă pe calea recursului în coraport cu căile de contestare a unei hotărâri pronunțate pe fond).
Concluzionând succint cele propuse, menționăm că caracterul sistemic al sistemului de drept din Republica Moldova reclamă ajustarea celor propuse cu normele dreptului constituțional în vederea consolidării contenciosului administrativ autohton cu ideea preeminenței dreptului.
Bibliografie:
1. Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 309-320 din 17.08.2018, art. 466.
2. Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. II: Forme de realizare a administrației publice. Domeniul public și serviciul public. Răspunderea în dreptul administrativ. Contenciosul administrativ. București: All Beck, 2005.
3. Boişteanu E., Dumitrașcu D. Cazurile de inadmisibilitate a acțiunii în contencios administrativ prin prisma legislației Republicii Moldova. În: Revista Universul Juridic, 2022.
4. Orlov M. Curs de contencios administrativ. Chișinău: Elena VI, 2009.
5. Belei E. Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, În: „Integrare prin cercetare şi inovare”, conferință ştiinţifică naţională cu participare internațională (2021; Chişinău) şi Conferinţa ştiinţifică națională cu participare internațională „Integrare prin cercetare şi inovare”, 10-11 noiembrie 2021: Rezumatele comunicărilor.
6. Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în Monitorul Oficial nr. 1 art. p.5 din 12.08.1994.
7. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 111-115 din 12.06.2003, art. 451.