Irina DIGORI

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018 a fost publicată Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018, care are drept scop modernizarea dreptul privat al Republicii Moldova, conform ultimelor tendinţe europene şi internaţionale în materie, ținându-se cont și de problemele interpretării și aplicării Codului civil al RM de până la ora actuală.

Aceasta reprezintă prima revizuire integrală a Codului civil al Republicii Moldova din 06.06.2002 și este rezultatul unui efort consistent desfășurat pe parcursul a peste patru ani, cu implicarea unui număr semnificativ de experți, practicieni și reprezentanți ai mediului academic.

Potrivit Notei Informative, Legea a fost elaborată în urma unui studiu complex al evoluțiilor legislative pe plan internațional, bazat inclusiv pe următoarele surse:

  1. Proiectul Cadrului Comun de Referinţă (Draft Common Frame of Reference) al Uniunii Europene, dezvoltat de mediul academic din Europa, publicat în 2008;
  2. Codul civil german;
  3. Codul civil francez, inclusiv modificările operate prin Ordonanţa nr. 2016-131 din 10 februarie 2016 de reformare a dreptului contractelor, a regimului general şi a probei obligaţiilor (Ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations);
  4. Codul civil al Italiei; al Olandei; legile de drept privat ale Estoniei; noile coduri civile ale Cehiei (2014), Ungariei (2014), al Argentinei (2015);
  5. Noul Cod civil al României în vigoare din 1 octombrie 2011;
  6. Codul civil al Federaţiei Ruse, cu modificările operate prin reforma pusă în aplicare între anii 2013 şi 2015;
  7. Legea engleză privind companiile (UK Companies Act 2006);
  8. Dreptul european – în special directivele în materie de drept privat şi în materia protecţiei consumatorilor. De asemenea, s-a luat în cont Proiectul de Regulament al Parlamentului european şi al Consiliului privind Legislația europeană comună în materie de vânzare (Common European Sales Law Regulation – CESL), care însă nu a fost adoptat la nivel de UE.

Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative prevede:

I. Modernizarea (modificarea) Codului civil al Republicii Moldova nr.1107/2002:
Modificări esențiale sunt operate la:

Cartea întâi – Dispoziţii generale;
Cartea a doua – Drepturile reale;
Cartea a treia – Obligaţiile;
Cartea a cincea – Dreptul internaţional privat;
* Cartea a patra – Dreptul succesoral – este modificată intregral! Noua denumire: Cartea a patra – Moștenirea!

Modificările la Codul civil vor intra în vigoare la 1 martie 2019, cu excepția celor operate la art. 464 și la capitolul XXVI (Asigurarea) din titlul III cartea a treia, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020!

II. Modificarea următoarelor Legi:
1. Legea nr. 1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;
2. Codul familiei nr. 1316/2000 – la art. 49, alin. (1), în enunțul al doilea, cuvântul „tatălui” se substituie cu cuvântul „părintelui”;
3. Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură – la art. 8, alin. (1) se completează cu lit. f) cu următorul cuprins: „f) desfășoară activitate de fiduciar”;
4. Legea nr. 1453/2002 cu privire la notariat – la art. 35, alin. (1) se completează cu lit. o/3) cu următorul cuprins: „o/3) desfășurarea activității de fiduciar”; se abrogă – art. 51/1 „Autentificarea contractelor privind investiţiile în construcţii şi a contractelor privind cesiunea drepturilor care rezultă din acestea”;
5. Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilorse completează cu art. 28/1 „Organele abilitate cu funcții de control privind clauzele abuzive” și 28/2 „Autoritatea de supraveghere privind respectarea legislației în domeniul drepturilor consumatorilor la încheierea contractelor la distanță și a contractelor negociate în afara spațiilor comerciale”;
5. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225/2003se modifică: art. 39, 40, 87, 104, 111, 112, 175, 262, 279, 302, Cap. XXXII „Uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului registrului de publicitate” (art. 327 – 330), 460, 461.
Codul se completează cu: art. 41/1 „Competența în materie de moștenire”; art. 175/1 „Notarea acțiunii în registrul de publicitate prevăzut de lege”; art. 462/1 – 462/7 (privind competența în materie de moștenire); Titlul II se completează cu compartimentul B/4 „Procedura în acțiunile posesorii”, care cuprinde Capitolul XXII/4 „Procedura în acțiunile posesorii” (art. 278/15 – 278/17);
6. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004 – art. 11 „Documentele executorii” se completează cu lit. n/1) cu următorul cuprins: „n/1) contractele de leasing, în partea referitoare la dreptul locatorului de a intra în posesia bunului, a documentelor aferente lui și de a obține radierea leasingului din registrul de publicitate, cu condiția că locatorul este o organizație de creditare nebancară sau o societate de leasing, iar leasingul a fost notat sau înregistrat conform dispozițiilor art. 929 alin. (3) din Codul civil”;
7. Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurărise completează cu art. 9/1 „Încheierea contractelor de asigurare de către rezidenții Republicii Moldova”;
8. Legea nr. 131/2007 privind siguranţa traficului rutier – se completează cu art. 31/1 „Registrul de stat al transporturilor”, art. 31/2 „Înregistrările în Registrul de stat al transporturilor”, art. 31/3 „Drepturile, actele sau faptele supuse notării”;
9. Legea nr. 135/2007 privind societăţile cu răspundere limitatăse modifică art. 7, 8, 9, 10, 13, 16, 22, 24, 25, 27, 28, 29, 44, 47, 49, 58, 61, 71, 77. Legea se completează cu art. 27/1 „Partea socială a soților în societate”. Se abrogă: art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (3), art. 23 alin. (2), art. 73 alin. (3), art. 76 alin. (3)-(5);
10. Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali – în conținutul legii se substituie sintagmele „filială” și „reprezentanță” cu cuvântul „sucursală”. Se modifică: art. 5, 12. Legea se completează: la art. 4 alin. (1/1); art. 17/1 „Încetarea calității de administrator”. Se abrogă: art. 5 alin. (1), art. 19/1;
11. Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008se modifică alin. (1) al art. 45 „Repararea prejudiciului”;
12. Legea nr. 98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate – la art. 32 alin. (1) cuvintele „cu caracter necomercial” se exclud;
13. Legea insolvabilității nr. 149/2012se modifică: art. 1, 36, 48, 50. Legea se completează cu cap. IX/1 „Particularitățile insolvabilității masei succesorale” (art. 235/1 – 235/16); art. 254 se completează cu alin. (4) și (5).

III. Abrogarea următoarelor Legi:
La 1 martie 2019 se abrogă:

1. Art. 21 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi;
2. Legea nr. 171/1994 cu privire la secretul comercial;
3. Art. 40/
1 și 40/6 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998;
4. Legea nr. 449/2001 cu privire la gaj;
5. Legea nr. 198/2003 cu privire la arenda în agricultură;
6. Art. 19 din Legea nr. 81/2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător;
7. Legea nr. 59/2005 cu privire la leasing;

8. Legea nr. 142/2008 cu privire la ipotecă;
9. Legea nr. 256/2011 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
10. Legea nr. 8/2016 privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor.
La 1 ianuarie 2020 se abrogă:
– Capitolul II din Legea nr. 407/2006 cu
 privire la asigurări.

Guvernul, până la 1 martie 2019, va asigura republicarea, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, a Codului civil al Republicii Moldova și a Legii nr. 1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, cu modificările operate inclusiv prin Legea nr. 133/2018, dându-le titlurilor, capitolelor, secțiunilor, paragrafelor, articolelor și alineatelor o nouă numerotare și corectând, după caz, toate referințele la articolele și la alineatele Codului civil.

Pentru a afla aspecte detaliate privind modificările operate la fiecare dintre Cărțile Codului civil al Republicii Moldova, urmăriți Juridice Moldova și accesați alte articole MO9 dedicate Modernizării Codului civil al RM:
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 1
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 2
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 3

– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 4
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 5

Pentru a lua cunoștință cu textul integral al Legii privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018, consultaţi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018.

Autor: Irina DIGORI