Irina DIGORI

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018 a fost publicată Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018 (numită în continuare „Legea de modernizare”), care are drept scop modernizarea dreptului privat al Republicii Moldova, ţinându-se cont de evoluţia legislaţiei pe plan internaţional. Modificările operate conferă legislaţiei civile previzibilitate şi un caracter mai exact.

Fiind deja prezentate principalele modificări la Cartea 1Cartea 2 şi Cartea 3, continuăm seria de articole cu prezentarea Cărții 4 în noua redacție.

Legea de modernizare prevede modificarea integrală a conținutului Cărții 4 a Codului civil al Republicii Moldova, oferindu-i și o nouă denumire – Cartea a patra – MOȘTENIREA.

În cele ce urmează, vă prezentăm, într-o manieră generală, prevederile Cărții 4 în noua redacție, cu accentele de rigoare asupra novelelor:

I. Dispoziţii generale

  1. Transmiterea prin moștenire a drepturilor nepatrimoniale, precum şi a drepturilor patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului. Noua redacție a Cărții 4 păstrează, în principiu, regula potrivit căreia moştenitorul dobândeşte drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta – art. 1432 alin. (3). Novela constă, însă, într-o normă de derogare, care permite, în cazurile prevăzute de lege, trecerea la moștenitor a drepturilor nepatrimoniale, precum şi a drepturilor patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului – art. 1432 alin. (4).
  2. Locul deschiderii moştenirii. Locul deschiderii moştenirii este locul unde cel care a lăsat moştenirea îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului, iar dacă această reşedinţă obişnuită nu este cunoscută, locul de aflare a bunurilor sau a părţii principale a acestora ca valoare – art. 1436.
    Această novelă este inspirată din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 din 4 iulie 2012 în materie de competenţă notarială şi jurisdicţională și are drept scop asigurarea unei legături strânse între moștenire și locul în care în care se va desfășura procedura succesorală.
    Conceptul de reședință obișnuită este desfășurat în art. 30, potrivit căruia reşedinţa obişnuită demonstrează o legătură apropiată şi stabilă a persoanei fizice cu locul vizat. La determinarea reşedinţei obişnuite se iau în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata şi regularitatea prezenţei persoanei în locul vizat, precum şi condiţiile şi motivele acestei prezenţe – art. 30 alin. (2).
    Potrivit Notei Informative, pentru a stabili reședința obișnuită, notarul ar trebui să efectueze o evaluare de ansamblu a circumstanțelor vieții defunctului în cursul anilor anteriori decesului său și la momentul decesului, luând în considerare toate elementele menționate supra. În anumite cazuri poate fi dificil de stabilit reședința obișnuită a defunctului. Pentru a facilita determinarea reședinței obișnuite, este instituită următoarea prezumție: până la proba contrară, domiciliul (concept, în principiu, egalat cu cel de reședință obișnuită) sau reşedinţa temporară a persoanei fizice se prezumă că se află la locul menţionat ca atare în buletinul de identitate sau, după caz, în alt act de identitate prevăzut de lege – art. 301 alin. (1).
  3. Nedemnitatea succesorală
    Temeiurile de nedemnitate. 
    O persoană este exclusă de la moştenire în următoarele cazuri:a) dacă l-a omorît pe cel care a lăsat moştenirea sau a săvîrşit o tentativă de a-l omorî;
    b) dacă intenţionat şi ilegal l-a împiedicat pe cel care a lăsat moştenirea să întocmească sau să revoce o dispoziţie testamentară;
    c) dacă prin dol sau violenţă l-a determinat pe cel care a lăsat moştenirea să întocmească sau să revoce o dispoziţie testamentară;
    d) dacă în mod intenţionat şi ilegal a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat o dispoziţie testamentară a celui care a lăsat moştenirea.
    Părintele care a fost decăzut din drepturile părinteşti în privinţa copilului nu poate fi moştenitor legal al acelui copil – art. 1439.
    Înlăturarea nedemnităţii. Moştenitorul nu este nedemn dacă cel care a lăsat moştenirea, cunoscînd cauza de nedemnitate, a întocmit un testament sau nu a modificat testamentul, deşi a avut posibilitatea să o facă – art. 1443.
    Efectele declarării moştenitorului nedemn. În cazul declarării moştenitorului nedemn, se consideră că devoluţiunea în folosul lui nu a avut loc. Moştenitorului nedemn i se aplică dispoziţiile legale privind posesorul masei succesorale. În locul moştenitorului nedemn vin la moştenire cei care ar fi moştenit dacă moştenitorul nedemn era decedat la data deschiderii moştenirii. Se consideră că devoluţiunea în folosul celor care vin în loc s-a produs la momentul deschiderii moştenirii – art. 1444.
    Nedemnitatea legatarului. Dacă legatarul este culpabil în săvîrşirea unei fapte prevăzute la art.1439, creanţa întemeiată pe legat poate fi anulată. Dispoziţiile art.1441, 1443 şi 1480–1484 se aplică în mod corespunzător – art. 1445.

II. Moștenirea legală

  1. Clasele de moştenitori legali:
    Clasa I: Fac parte din clasa întîi de moştenitori legali descendenţii defunctului (copii sau în absența lor: nepoții, strănepoții defunctului etc.).
    Descendentul care este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii îi exclude de la moştenire pe ceilalţi descendenţi care se află în relaţii de rudenie cu defunctul prin intermediul celui dintîi.
    Locul descendentului decedat la momentul deschiderii moştenirii îl ocupă descendenţii acestuia (reprezentarea succesorală) – art. 1448;
    Clasa II: Fac parte din clasa a doua de moştenitori legali părinţii defunctului şi descendenţii acestora (după caz: frații și surorile, nepoții de la frații și surorile defunctului etc.).
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii părinţii defunctului sînt în viaţă, moştenesc numai ei, în cote succesorale egale.
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii nu este în viaţă unul dintre părinţii defunctului, în locul părintelui celui decedat sînt chemaţi la moştenire descendenţii lui în conformitate cu regulile aplicabile pentru moştenitorii de clasa întîi.
    În cazul în care părintele decedat nu are descendenţi, unic moştenitor devine părintele supravieţuitor – art. 1449;
    – Clasa III: Fac parte din clasa a treia de moştenitori legali bunicii şi bunicile defunctului şi descendenţii acestora (după caz: unchii și mătușile, verișorii, nepoții de la verișorii defunctului etc.).
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii bunicul şi bunica sînt în viaţă, moştenesc numai ei, în cote succesorale egale.
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii unul dintre bunici dintr-o pereche nu este în viaţă, locul bunicului (bunicii) decedat(e) este ocupat de descendenţii acestuia. Dacă bunicul (bunica) decedat(ă) nu are descendenţi, cota succesorală a acestuia trece la celălalt bunic din perechea respectivă, iar dacă acesta nu este în viaţă, la descendenţii acestuia din urmă.
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii o pereche de bunici nu este în viaţă şi dacă aceştia nu au descendenţi, atunci moştenesc ceilalţi bunici care sînt în viaţă, iar dacă aceştia nu sînt în viaţă, descendenţii acestora.
    În măsura în care descendenţii ocupă locul părinţilor lor sau al ascendenţilor mai îndepărtaţi, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la moştenitorii de clasa întîi – art. 1450;
    – Clasa IV: Fac parte din clasa a patra de moştenitori legali străbunicii defunctului şi descendenţii acestora.
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii străbunicul şi/sau străbunica sînt în viaţă, moştenesc numai ei. Dacă sînt mai mulţi, ei moştenesc în cote succesorale egale, indiferent de faptul dacă aparţin aceleiaşi linii sau liniilor diferite.
    Dacă la momentul deschiderii moştenirii străbunicii şi străbunicele nu sînt în viaţă, moşteneşte acela dintre descendenţi care se află într-un grad de rudenie mai apropiat cu defunctul. În cazul în care mai multe persoane se află în acelaşi grad de rudenie, aceştia moştenesc în cote succesorale egale – art. 1451;
    – Clasa V: Fac parte din clasa a cincea de moştenitori legali strămoşii mai îndepărtaţi ai defunctului şi descendenţii acestora.
    Dispoziţiile art.1451 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător – art. 1452.
  2. Rudenia concomitentă pe linii diferite de rudenie. Persoana care este moştenitor de clasa întîi, a doua sau a treia concomitent pe linii diferite de rudenie primeşte cota succesorală care îi revine în baza fiecărei rudenii. Fiecare cotă se consideră o cotă succesorală distinctă – art. 1453.
  3. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor. Soţul supravieţuitor este moștenitor legal, dar nu face parte din nicio clasă de moştenitori, ci moşteneşte împreună cu moştenitorii clasei I, II sau cu buneii, revenindu-i o cotă succesorală fixă:
    – 1/4 din moștenire dacă vine în concurs cu moştenitorii clasei I (copii defunctului sau în absența lor: nepoții, strănepoții defunctului etc.);
    – 1/2 din moștenire dacă vine în concurs cu moştenitorii clasei II (părinţii
    defunctului sau după caz: frații și surorile, nepoții de la frații și surorile defunctului etc.) sau în concurs cu buneii.
    În lipsa moștenitorilor de clasa I și II și dacă buneii nu sunt în viață, sau dacă aceștia au renunțat la moștenire sau au fost declarați nedemni, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire – art. 1455.
  4. Preciputul soţului supravieţuitor. În cazul în care soţul supravieţuitor vine la moştenirea legală alături de moştenitorii de clasa II sau cu bunicii, acesta primeşte, cu titlu de preciput, în afară de cota sa succesorală, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, cu excepţia cazului în care acestea sînt accesorii ale unui imobil şi nu pot fi separate fără a deteriora imobilul. Soţul supravieţuitor poate primi obiectele indicate şi în cazul în care vine la moştenirea legală alături de moştenitorii de clasa întîi în măsura în care acestea sînt necesare pentru menţinerea gospodăriei. În cazul preciputului se aplică regulile privind legatele – art. 1456.
  5. Decăderea soţului supravieţuitor din dreptul de a moşteni. Soţul supravieţuitor este exclus de la moştenire dacă, la data deschiderii moştenirii:
    a) cel care a lăsat moştenirea a depus o acţiune de divorţ, a recunoscut acţiunea de divorţ depusă de celălalt soţ sau a depus cerere de divorţ conform legii;
    b) căsătoria este declarată nulă prin hotărîrea judecătorească sau există temeiuri pentru nulitatea căsătoriei şi a fost intentată o acţiune în nulitate.
    Dreptul la întreţinere al soţului supravieţuitor rămîne neatins – art. 1457.
  6. Dreptul statului la moştenire. În cazul în care defunctul nu are rude şi nici soţ supravieţuitor sau aceştia nu pot moşteni din anumite motive, moştenitor legal este statul – art. 1460.

III. Moştenirea testamentară

  1. Se menţine interdicţia testamentelor conjuncte a soţilor: două sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi testament una în favoarea alteia sau în favoarea unui terţ– art. 1462 alin. (2);
  2. Este prevăzut expres secretul testamentului – art. 1463;
  3. Se recunoaşte capacitatea minorului de a dispune prin testament. Minorul poate testa odată cu atingerea vîrstei de 16 ani. În acest caz, minorul nu are nevoie de consimţămîntul părinţilor sau al curatorului pentru a întocmi un testament – art. 1464.
  4. Incapacitatea de a primi beneficii prin testament. Sînt anulabile dispoziţiile testamentare în favoarea:
    a) notarului sau a altei persoane care, conform legii, a autentificat testamentul;
    b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
    c) martorilor menţionaţi în dispoziţiile art.1488, 1490, 1498 sau art.1499;
    d) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului;
    e) preoţilor care l-au asistat pe testator din punct de vedere religios în cursul bolii din cauza căreia a survenit decesul;
    f) medicilor, farmaciştilor şi altui personal medical care l-au îngrijit pe testator în cursul bolii din cauza căreia a survenit decesul, precum şi a instituţiei medicale pentru care lucrează aceştia.
    Sînt exceptate de la aceste interdicţii:
    a) dispoziţiile privind remunerarea, dacă sînt potrivite cu starea materială a testatorului şi cu serviciile prestate de moştenitor;
    b) dispoziţiile făcute în favoarea persoanei care are vocaţie succesorală în calitate de moştenitor legal – art. 1465.
  5. Se recunosc dispoziţiile testamentare sub condiţie suspensivă sau rezolutorie.
    – În cazul în care testatorul a dispus sub condiţie suspensivă, dacă există dubii, se consideră că dispoziţia testamentară produce efecte doar dacă condiţia se împlineşte în timpul vieţii beneficiarului dispoziţiei testamentare – art. 1475;
    – Dacă există dubii, se consideră făcută sub condiţie rezolutorie dispoziţia prin care testatorul a condiţionat devoluţiunea moştenirii prin săvîrşirea de către gratificat a anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvîrşirea anumitor acţiuni pe o durată nedeterminată, cu condiţia că săvîrşirea acţiunilor sau abţinerea de la săvîrşirea acţiunilor depinde de voinţa gratificatului – art. 1476.
  6. Se stabileşte un regim detaliat al nulităţii testamentului sau unei dispoziţii testamentare (art. 1479-1482, 1484). Termenul de prescripţie al acţiunii în anulare este de 1 an.
  7. Interpretarea dispoziţiei testamentare.
    Dispoziţia testamentară se interpretează conform voinţei reale a testatorului.
    În cazul în care conţinutul unei dispoziţii testamentare permite mai multe interpretări, dacă există dubii, prioritate are interpretarea care permite ca dispoziţia să producă efecte.
    În caz de necesitate, notarul care desfăşoară procedura succesorală poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre judecătorească de interpretare a dispoziţiei testamentare.
  8. Se recunosc:
    A. Testamente ordinare:
    Testamentul olograf (scris de mână, personal de testator) – art. 1493-1495;
    Testamentul autentic (autentificat de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege) – art. 1496.
    * Testamentele mistice nu mai sunt recunoscute ca o categorie separată, fiind, însă, reglementată procedura de depunere spre păstrare la notar a testamentelor olografe.
    B. Testamente privilegiate:
    Testamente privilegiate întocmite în situaţii speciale – art. 1497, 1498.
    În această categorie se includ: testamentele persoanelor aflate pentru tratament la spitale, alte instituţii curativ-profilactice ș.a.; testamentele persoanelor aflate în expediţii de cercetare; testamentele militarilor şi ale membrilor familiilor militarilor, în punctele de dislocare; testamentele persoanelor aflate în locurile de detenţiune; testamentele persoanelor aflate la bordul navelor maritime şi navelor de navigaţie internă; testamentele autenticiate de secretarii consiliilor locale în condiţiile legii.
    Testatorul poate întocmi testamentul privilegiat în situaţii speciale doar dacă există temeri că acesta va deceda înainte de a putea întocmi testamentul în faţa unui notar. Această temere trebuie menţionată în testament. Testamentul nu se anulează doar fiindcă temerea a fost nejustificată.
    – Testamentul privilegiat întocmit în situaţii de urgenţă – art. 1499.
    Persoana care din motive excepţionale este izolată (închisă) în aşa fel încît întocmirea unui testament în faţa unui notar nu este posibilă sau este dificilă poate întocmi testamentul în condiţiile prevăzute la art.1497 şi 1498 sau prin declaraţie verbală în prezenţa a trei martori.
    * Termenul de valabilitate a testamentelor privilegiate. Testamentul privilegiat, fie că este întocmit conform dispoziţiilor art.1497 şi 1498, fie conform dispoziţiilor art.1499, se consideră că nu a fost întocmit dacă de la întocmire au trecut 3 luni, iar testatorul este încă în viaţă. Curgerea termenului este suspendată pînă la momentul cînd testatorul are posibilitatea să întocmească un testament în faţa unui notar.
  9. Desemnarea moştenitorului. Sunt prevăzute reguli care permit interpretarea mai exactă a voinţei testatorului atunci când el a desemnat moştenitori testamentari – art. 1510-1521.
  10. Substituţia. Pentru cazul în care moştenitorul decade din dreptul la moştenire pînă sau după deschiderea moştenirii, testatorul este în drept să desemneze în locul lui un alt moştenitor (substituent) – art. 1519 – art. 1521.
  11. Desemnarea moştenitorului subsecvent: art. 1522 – 1566.
    Preluând modelul german, noile reglementări extind posibilităţile testatorului de a asigura trecerea masei succesorale (sau unei părţi din ea) către persoane care încă nu s-au născut, şi care în mod normal nu ar avea capacitate succesorală. 
    Testatorul poate desemna un moştenitor astfel încît persoana devine moştenitor (moştenitorul subsecvent) doar după ce o altă persoană a fost în prealabil moştenitor (moştenitorul prealabil).Pentru un moştenitor subsecvent nu se poate desemna un alt moştenitor subsecvent.
    Aceste dispoziții se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile legale privitoare la fiducie, astfel încît testatorul se consideră un constituitor, moştenitorul prealabil se consideră fiduciar, iar moştenitorul subsecvent se consideră beneficiar al fiduciei.
    Desemnarea moştenitorului subsecvent încetează să producă efecte juridice la expirarea termenului de 30 de ani de la data deschiderii moştenirii dacă evenimentul care duce la survenirea moştenirii subsecvente nu s-a produs înainte de expirarea acelui termen (există și 2 excepții).
  12. Legatul: art. 1567 – 157240
    Testatorul poate acorda prin testament unei sau mai multor persoane (legatari) un drept patrimonial, o sumă de bani, remiterea unei datorii sau oricare alte avantaje patrimoniale (legat) fără a le desemna în calitate de moştenitori.
    Se introduc numeroase reguli privind interpretarea dispoziţiilor testamentare privitoare la legat, acceptarea şi renunţarea la legat, răspunderea moştenitorilor pentru viciile juridice şi materiale ale bunului lăsat legatarului.
  13. Sarcina: art. 157241 – 157245
    Sarcina este o dispoziţie testamentară prin care testatorul instituie o obligaţie în sarcina unui moştenitor sau legatar (persoana grevată) fără a atribui în mod expres vreunei persoane un drept corelativ acestei obligaţii.
    În cazul în care din testament nu este clar dacă testatorul a efectuat o dispoziţie sub condiţie sau a impus o sarcină, se consideră că s-a impus o sarcină.
  14. Executorul testamentar: art. 157246 – 157278
    Testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari. Totodată, testatorul poate împuternici executorul testamentar să-şi desemneze unul sau mai multe ajutoare (coexecutori) sau un succesor.
    Desemnarea executorului testamentar de către notar:
    Dacă cel desemnat a renunţat la atribuţiile de executor testamentar sau dacă testatorul nu a desemnat executorul testamentar, dar din conţinutul testamentului rezultă cu certitudine că testatorul doreşte să fie desemnat un executor testamentar, notarul desemnează un administrator autorizat, un avocat sau oricare altă persoană corespunzătoare care acceptă să îndeplinească atribuţiile executorului testamentar.
    Pînă la desemnarea executorului testamentar, notarul este obligat să audieze moştenitorii şi legatarii, dacă e posibil fără o întîrziere semnificativă şi fără cheltuieli disproporţionate. Administratorul autorizat nu poate refuza atribuţiile de executor testamentar fără motiv întemeiat.
    Împuternicirile și obligațiile executorului testamentar: 
    – Executorul testamentar este obligat să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a executa dispoziţiile testamentare;
    – Dacă dispoziţiile testamentare nu exclud împuternicirile de partaj ale executorului testamentar, în cazul în care există mai mulţi moştenitori, executorul testamentar este împuternicit şi obligat să efectueze partajul masei succesorale conform dispoziţiilor art.157574–157599 prin întocmirea planului de partaj.
    – Executorul testamentar are împuternicirea de a întocmi în numele comoştenitorilor toate actele juridice şi materiale necesare pentru a executa planul de partaj, inclusiv de a dispune de bunuri din masa succesorală şi de a înregistra bunuri din masa succesorală pe numele unuia sau mai multor comoştenitori;
    – Executorul testamentar este obligat să administreze masa succesorală. El este, în special, împuternicit să ia în posesie masa succesorală şi să dispună de bunurile care fac parte din masa succesorală. El este împuternicit să dispună de ele cu titlu gratuit numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor morale sau a regulilor de curtoazie.
    – Dacă testamentul nu prevede altfel, executorul testamentar este obligat să ofere întreţinere din contul masei succesorale persoanelor prevăzute la art. 1572106;
    – Executorul testamentar este în drept să contracteze obligaţii în privinţa masei succesorale dacă aceasta este necesar în scopul administrării adecvate a masei succesorale;
    – Executorul testamentar poate avea capacitate procesuală activă și pasivă. Dreptul aflat în administrarea executorului testamentar poate fi exercitat pe cale judecătorească doar de acesta. Creanţele faţă de masa succesorală pot fi înaintate pe cale judecătorească atît faţă de moştenitor, cît şi faţă de executorul testamentar. Dacă executorului testamentar nu i-a fost acordat dreptul de administrare a masei succesorale, cererea se înaintează moştenitorului;
    – După acceptarea atribuţiilor, executorul testamentar este obligat să prezinte imediat moştenitorului inventarul bunurilor masei succesorale care se află în administrarea lui şi al obligaţiilor masei succesorale pe care le cunoaşte, precum şi să-i acorde acestuia asistenţa necesară pentru întocmirea inventarului etc.

IV. Statutul juridic al moştenitorului

  1. Acceptarea moştenirii şi renunţarea la moştenire. 
    Se disting 2 forme de acceptare a moştenirii de către moştenitor:
    a) acceptarea expresă – prin declaraţie autentică a moştenitorului;
    b) acceptare implicită – prin nerenunţare de către moştenitor în cadrul termenului de renunţare la moştenire.
    Astfel, în această materie, cea mai importantă novație constă în faptul că la expirarea termenului de renunţare, moştenirea se consideră acceptată de către moştenitor.
    Renunţarea la moştenire se poate face în termen de 3 luni. Termenul începe să curgă de la data în care moştenitorul află despre devoluţiune şi despre temeiul chemării sale la moştenire.
    Renunţarea la moştenire se face prin declaraţie autentică depusă la notarul care desfăşoară procedura succesorală.
  2. Întreţinerea mamei viitorului moştenitor. În cazul în care naşterea moştenitorului se va produce după deschiderea moştenirii, mama care nu este în stare să se întreţină singură are dreptul să ceară pînă la naştere acordarea întreţinerii corespunzătoare situaţiei sale din masa succesorală sau, în cazul în care alături de el mai sînt chemate la moştenire şi alte persoane, din cota succesorală a copilului. La determinarea mărimii cotei succesorale se prezumă că se va naşte un singur copil.
  3. Prezumţia moştenirii de către stat. În cazul în care ca urmare a procedurii prevăzute la art.1572107, moştenitorul nu va fi determinat sau dacă toţi moştenitorii au decăzut din dreptul la moştenire, notarul care desfăşoară procedura succesorală va întocmi un act care să confirme că nu există alţi moştenitori decît statul. Conform acestui act, statul este considerat moştenitor şi i se eliberează certificat de moştenitor în baza moştenirii vacante.
  4. Custodia masei succesorale. Custodia este o măsură provizorie care se ia în cazuri strict determinate de lege în scop de a conserva masa succesorală. Ea nu trebuie confundată cu administrarea masei succesorale, care este o procedură al cărui scop este stingerea tuturor obligaţiilor masei succesorale şi pe care moştenitorii nu o pot înceta până când nu sunt stinse toate obligaţiile masei succesorale.
    După decesul celui care a lăsat moştenire, notarul ia măsuri pentru a asigura custodia masei succesorale dacă:
    a) nu se cunoaşte niciun moştenitor;
    b) moştenitorii cunoscuţi nu se află la locul deschiderii moştenirii;
    c) nu se cunoaşte dacă există vreun moştenitor care a acceptat moştenirea;
    d) moştenitorul este minor şi nu are reprezentant legal;
    e) în privinţa moştenitorului s-a iniţiat o procedură de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare şi nu are reprezentant legal;
    f) există alte temeiuri prevăzute de lege.
    Măsurile de custodie a masei succesorale pot include:
    a) aplicarea sigiliilor;
    b) depunerea în depozitul notarial sau la o instituţie specializată, dacă, în timpul efectuării inventarierii, se vor găsi sume de bani, titluri de valoare sau alte valori, făcîndu-se menţiune despre aceasta în actul de inventariere;
    c) desemnarea custodelui masei succesorale.
  5. Răspunderea moştenitorului pentru pasivul masei succesorale.
    Noile prevederi reglementează răspunderea moştenitorilor pentru obligaţiile masei succesorale în două nivele:
    1) în art. 1572116 – 157547 se reglementează răspunderea atât pentru cazul când există unic moştenitor, cât şi pentru cazul când există mai mulţi comoştenitori, se determină dacă răspunderea lor este limitată la masa succesorală sau este nelimitată (moştenitorul răspunde şi cu patrimoniul în afara masei succesorale);
    2) în art. 1575100 – 1575105 se reglementează doar cazul când există mai mulţi comoştenitori şi stabileşte felul răspunderii lor (solidară sau divizibilă) faţă de creditori.
    Obligaţiile masei succesorale.
    Moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale.
    Obligaţii ale masei succesorale se consideră, pe lîngă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile care rezultă din calitatea de moştenitor, în special obligaţiile ce rezultă din legate şi din sarcini.
    Moştenitorii suportă toate cheltuielile cauzate de îngrijire şi tratament în timpul ultimei boli a celui care a lăsat moştenirea, precum şi cheltuielile necesare pentru înmormîntare, care trebuie să corespundă obiceiului locului şi mărimii masei succesorale.
    Moştenitorii sînt obligaţi să asigure membrilor familiei defunctului care au fost întreţinuţi de acesta şi au locuit împreună cu acesta pînă la moartea lui, în primele 40 de zile după deschiderea moştenirii, o întreţinere în mărime echivalentă cu întreţinerea acordată pînă la moarte şi să le permită acestora să folosească locuinţa şi obiectele de uz casnic. Prin testament testatorul poate dispune altfel.
    Somarea creditorilor masei succesorale.
    Procedura de somare a creditorilor masei succesorale este desfăşurată de către notarul care desfăşoară procedura succesorală la cererea:
    a) oricărui moştenitor. Cu toate acestea, cererea nu poate fi depusă de moştenitorul unic dacă, conform legii, el poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale;
    b) administratorului masei succesorale;
    c) custodelui masei succesorale sau executorului testamentar, dacă aceştia au împuterniciri de a administra masa succesorală.
    Notarul care desfăşoară procedura succesorală pregăteşte şi asigură publicarea o singură dată a somaţiei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. După publicare, notarul expediază somaţia creditorilor indicaţi la art.1573 alin.(5).
    Termenul-limită de înaintare a creanţelor este de 6 luni de la data publicării somaţiei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    Notificarea creditorului despre înaintarea creanţei se depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală şi conţine:
    a) numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul;
    b) mărimea integrală a sumelor sau a altor prestaţii datorate creditorului la data depunerii; temeiul creanţelor şi scadenţa lor;
    c) menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.
    După expirarea termenului-limită al somaţiei, notarul care desfăşoară procedura de somare întocmeşte tabelul creanţelor înaintate pe baza notificărilor depuse în termen şi îl aduce la cunoştinţa solicitantului procedurii şi a moştenitorilor care au acceptat moştenirea.
    Limitarea răspunderii moştenitorului.
    Pornind de la principiul că devoluţiunea masei succesorale are loc de plin drept la momentul deschiderii moştenirii, moștenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale cu întregul său patrimoniu.
    Dacă masa succesorală are o valoare pozitivă, moştenitorul pur şi simplu va achita obligaţiile masei succesorale. Dacă însă masa succesorală are o valoare negativă (este supraîndatorată sau se află în incapacitate de plată), moştenitorul îşi poate limita răspunderea doar la activul masei succesorale fie prin cererea către notar de a se institui administrarea masei succesorale, fie prin cererea către instanţa de judecată de la locul deschiderii moştenirii de a se intenta procesul de insolvabilitate a masei (art. 1575 6).
    Prin derogare de la regula expusă supra, moştenitorul poartă răspundere şi cu patrimoniul său în afara cotei succesorale (răspundere nelimitată):
    pentru toate obligaţiile masei succesorale în cazurile prevăzute la:
    – art.157525 alin.(1): La cererea unui creditor al masei succesorale, notarul trebuie să stabilească moştenitorului un termen pentru întocmirea inventarului (termen de inventariere). Dacă inventarul nu a fost depus pînă la expirarea termenului, moştenitorul răspunde nelimitat pentru obligaţiile masei succesorale;
    – art.157536 – Răspunderea nelimitată a moştenitorului în caz de neveridicitate a inventarului: Dacă moştenitorul omite intenţionat să includă în inventar o parte esenţială a bunurilor masei succesorale sau, în scopul prejudicierii creditorilor, admite includerea unei obligaţii inexistente, atunci acesta răspunde nelimitat pentru toate obligaţiile masei succesorale. Această regulă se aplică şi atunci cînd, în cazul prevăzut la art.157534, moştenitorul refuză să ofere informaţii sau tergiversează intenţionat un timp îndelungat să le furnizeze;
    sau doar pentru obligaţia creditorului menţionat la:
    – art.157537 alin. (1) și (3): La cererea unui creditor al masei succesorale, moştenitorul va depune o declaraţie pe proprie răspundere în faţa notarului că datele din inventar despre bunurile care intră în componenţa masei succesorale sînt, după cunoştinţa sa, complete şi veridice. Moştenitorul care refuză să depună această declaraţie poartă răspundere nelimitată faţă de creditorul care a depus cererea. Această regulă se aplică şi atunci cînd moştenitorul nu se prezintă la termenul stabilit iniţial sau la noul termen stabilit în baza cererii creditorului, cu excepţia cazului în care există un motiv suficient de întemeiat pentru neprezentare.
    Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.
    Dacă moştenitorul află despre starea de incapacitate de plată sau supraîndatorare a masei succesorale, el este obligat să ceară fără întîrziere intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale, însă nu înainte de acceptarea moştenirii.
    Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea moştenitorului faţă de creditori pentru prejudiciul cauzat prin aceasta. În caz că există mai mulţi moştenitori, răspunderea lor pentru acest prejudiciu este solidară – art. 157511 alin. (1).
    Inventarul. Răspunderea nelimitată a moştenitorului. 
    La cererea unui creditor al masei succesorale, notarul trebuie să stabilească moştenitorului un termen pentru întocmirea inventarului (termen de inventariere). Dacă inventarul nu a fost depus pînă la expirarea termenului, moştenitorul răspunde nelimitat pentru obligaţiile masei succesorale.
    Termenul pentru întocmirea inventarului trebuie să fie de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni.
    Inventarul trebuie să cuprindă toate bunurile şi toate obligaţiile care intră în componenţa masei succesorale existente la momentul deschiderii moştenirii.
    La cererea moştenitorului, notarul va întocmi inventarul sau va dispune ca acesta să fie întocmit de o autoritate competentă sau de un funcţionar public competent. Prin depunerea cererii se conservă termenul de inventariere.
    Răspunderea nelimitată a moştenitorului în caz de neveridicitate a inventarului. Dacă moştenitorul omite intenţionat să includă în inventar o parte esenţială a bunurilor masei succesorale sau, în scopul prejudicierii creditorilor, admite includerea unei obligaţii inexistente, atunci acesta răspunde nelimitat pentru toate obligaţiile masei succesorale. Această regulă se aplică şi atunci cînd, în cazul prevăzut la art.157534, moştenitorul refuză să ofere informaţii sau tergiversează intenţionat un timp îndelungat să le furnizeze.
    Declaraţia pe proprie răspundere a moştenitorului. La cererea unui creditor al masei succesorale, moştenitorul va depune o declaraţie pe proprie răspundere în faţa notarului că datele din inventar despre bunurile care intră în componenţa masei succesorale sînt, după cunoştinţa sa, complete şi veridice.
    Înainte de a depune declaraţia, moştenitorul poate completa inventarul.
    Moştenitorul care refuză să depună această declaraţie poartă răspundere nelimitată faţă de creditorul care a depus cererea. Această regulă se aplică şi atunci cînd moştenitorul nu se prezintă la termenul stabilit iniţial sau la noul termen stabilit în baza cererii creditorului, cu excepţia cazului în care există un motiv suficient de întemeiat pentru neprezentare.
    Excepţiile dilatorii:
    – Excepţia în primele 3 luni: moştenitorul are dreptul să refuze îndeplinirea obligaţiilor masei succesorale în decursul primelor 3 luni de la acceptarea moştenirii, dar nu şi după data depunerii inventarului.
    – Excepţia somării publice a creditorilor: dacă moştenitorul, în primele 12 luni după acceptarea moştenirii, a cerut somarea publică a creditorilor masei succesorale şi cererea a fost admisă, atunci acesta are dreptul să refuze executarea obligaţiilor masei succesorale pînă la încheierea acestei proceduri.
  6. Pretenții din moștenire (Petiția de ereditate). 
    Chiar dacă notarul nu a identificat cu certitudine un anumit moştenitor şi, prin urmare, nu l-a putut include în certificatul de moştenitor, aceasta nu afectează certificatul de moştenitor, care se bucură de o prezumţie de exactitate (art. 1575133).
    Moştenitorul nou apărut poate cere rectificarea certificatului de moştenitor eliberat anterior (art. 1575134) şi are o pretenţie faţă de moştenitorii cărora li s-a eliberat acel certificat de moştenitor pe baza petiţiei de ereditate (art. 157548).
    Astfel, moştenitorul poate cere oricărei persoane care a dobîndit bunuri ce intră în componenţa masei succesorale, în virtutea unui drept de moştenire care nu-i aparţine în realitate (posesorul masei succesorale), restituirea acestor bunuri.
    Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţia menționată supra se prescrie în termen de 10 ani de la data în care moştenitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurările pe care se întemeiază dreptul său de moştenire. După expirarea acestui termen se consideră că moştenitorul a renunţat la moştenire.

Pluralitatea de moştenitori

  1. Indiviziunea. Dacă cel care a lăsat moştenirea are mai mulţi moştenitori (comoştenitori), masa succesorală devine proprietatea comună a comoştenitorilor din momentul deschiderii moştenirii (indiviziune). Indiviziunea încetează prin partaj sau prin dobîndirea de către aceeaşi persoană a tuturor cotelor succesorale. Pînă la încetarea indiviziunii se aplică dispoziţiile art.157562–157573.
  2. Dreptul de dispoziţie al fiecărui comoştenitor. Fiecare comoştenitor poate dispune de cota sa succesorală. Contractul prin care comoştenitorul dispune de cota sa succesorală trebuie autentificat notarial. Comoştenitorul nu poate dispune de cota sa parte asupra unor bunuri distincte din componenţa masei succesorale.
    Dreptul de preemțiune. Dacă un comoştenitor vinde cota sa succesorală unui terţ, ceilalţi comoştenitori au dreptul de preemţiune. Termenul pentru exercitarea dreptului de preemţiune este de 2 luni. Dreptul de preemţiune se moşteneşte.
  3. Partajul masei succesorale. Prin partajul masei succesorale se determină care bunuri sau cote-părţi din dreptul asupra bunurilor, precum şi care drepturi şi obligaţii ale masei succesorale se dobîndesc de către fiecare comoştenitor.
    Masa succesorală se partajează între comoştenitori potrivit cotelor succesorale pe baza valorii obişnuite a bunurilor din masa succesorală la data partajului. Prin acordul părţilor, unui bun din masa succesorală îi poate fi atribuită o valoare pe baza unui interes special al unuia dintre comoştenitori.
    La partaj se ţine cont de obligaţia de raport al donaţiilor care incumbă, după caz, moştenitorilor conform dispoziţiilor art.157591–157599. Prin contract de partaj comoştenitorii pot renunţa, total sau parţial, la raportul donaţiilor.
  4. Art. 157579 stabilește câteva reguli de preferinţă la atribuirea bunurilor din masa succesorală (spre exemplu, comoştenitorul are dreptul preferenţial la atribuirea bunurilor din masa succesorală al căror coproprietar era împreună cu defunctul la data deschiderii moştenirii etc.).
  5. Partajul masei succesorale poate fi realizat prin contract sau de către instanța de judecată. Instanţa de judecată partajează masa succesorală în baza acţiunii de partaj introduse de către unul dintre comoştenitori dacă există temei de a anula planul de partaj întocmit de către executorul testamentar sau dacă comoştenitorii nu reuşesc să încheie un contract de partaj.Dacă complexitatea operaţiunilor de partaj o justifică, instanţa de judecată desemnează un notar pentru a desfăşura operaţiunile de partaj, sub supravegherea instanţei de judecată. Notarul este ales de către comoştenitori sau, în lipsa unui acord, de către instanţa de judecată. În termen de cel mult 1 an de la desemnarea sa, notarul întocmeşte proiectul planului de partaj.
  6. Raportul donaţiilor. Aceasta este o instituţie de noutate absolută. Conform art. 157591, descendenţii defunctului care culeg moştenirea ca moştenitori legali sînt obligaţi între ei, la momentul partajului, la raportul donaţiilor primite de la cel care a lăsat moştenirea, în timpul vieţii acestuia, în măsura în care cel care a lăsat moştenirea nu a dispus scutirea de raport.
    Scutirea de raport poate fi făcută prin contractul de donaţie sau prin dispoziţie testamentară.
    Nu se raportează prestaţiile executate faţă de descendent în temeiul obligaţiei legale de întreţinere sau al altor obligaţii impuse de lege.
    Efectuarea raportuluiLa efectuarea partajului, valoarea donaţiei pe care fiecare comoştenitor trebuie să o raporteze se ia în contul cotei succesorale a comoştenitorului respectiv. Valoarea integrală a donaţiilor care trebuie raportate se adună la masa succesorală în măsura în care masa revine comoştenitorilor între care are loc raportul. Soţul supravieţuitor nu beneficiază de pe urma raportului.
    Valoarea se stabileşte în raport cu momentul în care s-a efectuat donaţia.
    Dacă cele primite de un comoştenitor cu titlu de donaţie depăşesc partea care i-ar fi revenit la partaj, el nu este obligat să restituie suma excedentară. Într-un asemenea caz, masa succesorală se partajează între ceilalţi moştenitori, iar valoarea celor primite cu titlu de donaţie de comoştenitor şi cota succesorală rămîn neafectate.
  7. Raporturile juridice dintre comoștenitori și creditorii masei succesorale. În principiu, până la partaj comoştenitorii răspund solidar, cu efectul că un creditor poate cere de la oricare din comoştenitori întreaga obligaţie a masei succesorale. După partaj, comoştenitorii răspund divizibil, cu efectul că creditorul poate urmări comoştenitorul doar în limita cotei sale din obligaţia masei succesorală.

V. Rezerva succesorală

Moştenitorii rezervatari păstrează dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin ½ din cota succesorală ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de moştenire legală (rezervă succesorală). Sînt moştenitori rezervatari moştenitorii legali de clasa întîi, părinţii defunctului, precum şi soţul supravieţuitor dacă, la data deschiderii moştenirii, defunctul avea nemijlocit faţă de respectivul moştenitor o obligaţie de întreţinere conform Codului familiei.
Raportul donaţiilor în contul rezervei succesorale. Moştenitorul rezervatar este obligat să admită raportul din cota sa succesorală a tot ce i-a fost acordat cu titlu de donaţie de către testator dacă cel din urmă a prevăzut ca donaţia să fie raportată la cota sa din rezerva succesorală.

VI. Confirmarea drepturilor rezultate din moştenire

  1. Deschiderea procedurii succesorale.
    Pentru deschiderea procedurii succesorale, un moştenitor, un creditor al masei succesorale, un legatar sau un executor testamentar depune o cerere corespunzătoare la notarul de la locul deschiderii moştenirii.
    În cadrul procedurii succesorale, notarului i se poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea următoarelor acte:
    a) certificatului de moştenitor;
    b) certificatului de legatar;
    c) certificatului de executor testamentar;
    d) certificatului de custode al masei succesorale;
    e) certificatului de administrator al masei succesorale.
  2. Investigaţia desfăşurată de notar. Verificînd informaţiile comunicate de solicitant, notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat, din oficiu, să desfăşoare investigaţiile corespunzătoare şi să administreze probele pe care le consideră necesare.
  3. Regimul juridic comun al certificatelor. Cartea 4 prevede un regim unic pentru certificatele eliberate de notarul care desfăşoară procedura succesorală, şi anume certificatului de moştenitor; de legatar; de executor testamentar; de custode al masei succesorale; şi de administrator al masei succesorale.

VII. Vânzarea-cumpărarea cotei succesorale.
Contractul prin care un comoştenitor vinde cota succesorală revenită lui prin devoluţiune trebuie autentificat notarial.
Cota succesorală poate fi vîndută chiar dacă în privinţa masei succesorale s-a dispus administrarea sau s-a intentat procesul de insolvabilitate.
Răspunderea limitată a vînzătorului.
Obligaţia vînzătorului privind garantarea contra viciilor juridice se limitează la răspunderea pentru faptul că el are dreptul de moştenire asupra cotei succesorale vîndute, că acest drept nu este limitat de dreptul moştenitorului subsecvent sau în rezultatul desemnării executorului testamentar, că nu există legate, sarcini sau limite impuse de rezerva succesorală, obligaţii de raport sau dispoziţii testamentare privind partajul, precum şi pentru faptul că nu a survenit răspunderea nelimitată faţă de creditorii masei succesorale sau unii dintre ei.
Vînzătorul nu poartă răspundere pentru viciile materiale ale bunurilor care fac parte din masa succesorală, cu excepţia cazului în care el a ascuns intenţionat un viciu sau şi-a asumat garanţia unor caracteristici ale bunului.

Pentru a vă informa asupra unor aspecte generale referitoare la Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018, accesați articolul MO9. Modernizarea Codului Civil! 

Pentru a afla aspecte detaliate privind modificările operate la celelalte Cărți ale Codului civil al Republicii Moldova, urmăriți Juridice Moldova și accesați alte articole MO9 dedicate Modernizării Codului civil al RM:
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 1
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 2
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 3
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 5

Pentru a lua cunoștință cu textul integral al modificărilor, consultați Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018.

Autor: Irina DIGORI