Site icon JMD

Delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni, precum şi de unele forme ale unităţii infracţionale

Stanislav Copețchi

Dr. Stanislav Copețchi

Introducere

Doctrinarii, dar mai ales persoanele abilitate cu aplicarea legii penale, în dese cazuri întâmpină dificultăţi la delimitarea infracţiunii unice prelungite de alte forme ale unităţii infracţionale. Iar acest lucru este dictat de similitudinea acesteia cu alte forme ale infracţiunii unice. Mai mult, infracţiunea unică prelungită prezintă asemănări şi cu concursul real dintre infracţiuni identice. Efectuarea unei delimitări clare se impune din mai multe raţiuni, inclusiv în vederea realizării unei calificări exacte a celor comise. De calificarea corectă a celor comise depinde tipul sancţiunii aplicate, precum şi limitele acesteia.

Rezultate şi discuţii

  1. Consideraţii generale privind infracţiunea unică prelungită

Consemnăm că în ordinea juridică naţională regăsim definiţia legală a infracţiunii unice prelungite. Aşadar, în conformitate cu alin.(1) art.30 CP RM, se consideră infracţiune pre­lun­gită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune.

Din norma precitată desprindem următoarele condiţii pentru existenţa infracţiunii unice prelungite, trăsături care fac posibilă delimitarea acesteia atât de alte forme ale unităţii legale sau naturale de infracţiune, cât şi de concursul real între in­frac­­ţiuni identice, ceea ce, în cele din urmă, permite calificarea celor comise fie potrivit unei singure norme, fie potrivit mai multor norme de incrimi­nare:

1) prezenţa a cel puţin două acţiuni infracţionale;
2) acţiunile infracţionale trebuie să fie identice;
3) acţiunile infracţionale comise în ansamblu alcătuiesc o infracţiune;
4) unitatea intenţiei;
5) scopul unic;
6) acţiunile infracţionale să fie comise de aceeaşi persoană.

Comparativ cu legiuitorul moldav, cel român operează cu conceptul „infracţiune continuată” desemnând acelaşi timp al unităţii infracţionale. În corespundere cu alin.(1) art.34 din Codul penal al României în redacţia anului 2009 [1], infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Din definiţia legală a infracţiunii continuate înscrise în legislaţia penală a României, comparativ cu cea regăsită în Codul penal al Republicii Moldova reţinem că sunt pasibile de prelungire atât acţiunile, cât şi inacţiunile prejudiciabile. Într-adevăr nu este greu de imaginat o activitatea infracţională omisivă formată din mai multe episoade identice având la bază o singură intenţie şi un scop unic. Din păcate, legiuitorul moldav restricţionează activitatea infracţională prelungită la manifestarea unui comportament comisiv, nu şi al unui omisiv. De lege ferenda, recomandăm legiuitorului autohton să specifice în textul art.30 CP RM forma omisivă a comportamentului infracţional susceptibilă să formeze o infracţiune unică prelungită, aşa cum o face legiuitorul român.

De asemenea, în textul alin.(1) art.34 din Codul penal al României este prevăzut faptul săvârşirii acţiunilor/inacţiunilor infracţionale identice la diferite intervale de timp. Nu acelaşi lucru este stipulat în conţinutul art.30 CP RM. Totuşi, acest fapt rezultă implicit din natura juridică a unei atare forme a unităţii infracţionale.

Deci, infracţiunea prelungită (continuată) ca formă a unităţii legale de infrac­ţiune este expresia legală a unei realităţi obiective, ce constă dintr-o singură activitate infracţională desfăşurată în timp, formată din două sau mai multe acţiuni-inacţiuni identice, săvârşite în baza unei singure rezoluţii infracţio­nale (intenţii unice) [2, p.18].

Drept exemplu de infracţiune unică prelungită poate servi cazul sustra­ge­rii pe ascuns a bunurilor unei persoane, atunci când făptuitorul recurge la sustragerea pe părţi (prin mai multe episoade) a bunurilor victimei ori cazul punerii în circulaţie, pe părţi, a semnelor băneşti false (în fiecare zi câte o parte din suma dorită), sau cazul coruperii active, atunci când făptuitorul transmite pe părţi (în rate) suma de bani necesară pentru a fi îndeplinită sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea func­ţiei sale sau contrar acesteia de către persoana publică sau persoana publică străină.

  1. Delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul real dintre infracţiuni identice, precum şi de infracţiunea unică cu acţiuni repetate

Pentru a fi în prezenţa infracţiunii prelungite, este necesar ca toate con­di­ţiile indicate supra să fie întrunite. În caz contrar, cele comise nu vor cădea sub incidenţa conceptului de infracţiune prelungită. Bunăoară, în cazul lipsei unităţii intenţiei infracţionale faţă de acţiunile/inacţiunile infracţionale iden­tice, cele comise sunt pasibile de calificare potrivit regulilor concursului real de infracţiuni. În context, autorii V.Berliba şi R.Cojocaru semnalează că prin repetarea acţiunilor-inacţiunilor infracţiunea prelungită se aseamănă cu con­cur­sul de infracţiuni, deosebirea fiind sub aspectul laturii subiective, la infrac­ţiunile prelungite existând o intenţie unică (un singur scop), iar la concursul de infracţiuni – atâtea intenţii, câte infracţiuni se află în concurs [3, p.13-15]. Tot aşa şi autorul A.Boroi arată: „Unitatea de rezoluţie infracţională care stă la baza infracţiunii continuate reprezintă factorul care uneşte pluralitatea de acte com­ponente ale acestei infracţiuni şi, totodată, principalul criteriu de delimitare a infracţiunii continuate de concursul de infracţiuni [4, p.157]”. După cum remarcă autorul C.Bulai [5, p.490], concursul real de infracţiuni identice nu trebuie să fie confundat cu infracţiunea continuată, cu care se aseamănă, dar de care se deosebeşte prin pluralitatea de rezoluţii infracţionale, corespunzătoare pluralităţii faptelor săvârşite. Unitatea de intenţie sau de rezoluţie caracteristică infracţiunii continuate poate fi reţinută numai atunci când prezumţia de pluralitate de intenţii, care derivă din pluralitatea de acţiuni sau inacţiuni, poate fi infirmată în condiţiile unei certitudini depline a împrejurărilor şi condiţiilor în care au fost realizate acţiunile-inacţiunile constitutive [2, p.22].

În contextul delimitării concursului de infracţiuni de infracţiunea unică prelungită, în doctrină, pe bună dreptate, se opinează că în cazul unităţii infracţionale nu trebuie de aplicat regulile de calificare referitoare la pluralitatea de infracţiuni, prin divizarea activităţii infracţionale în episoade şi acordarea fiecăruia din acestea a unei aprecieri juridice distincte [6, p.146]. Nu formează concurs de infracţiuni, elementele unei infracţiuni unice prelungite. Episoadele ce formează infracţiunea prelungită, separat nu au importanţă la calificare deoarece acestea constituie doar etape în realizarea intenţiei unice infracţionale a făptuitorului [7, p.136]. Pentru infracţiunea prelungită este caracteristică prezenţa la făptuitor a unei intenţii unice în raport cu toate episoadele infracţionale. Din contra, în cazul concursului de infracţiuni lipseşte unitatea intenţiei infracţionale care ar cuprinde toate acţiunile infracţionale [7, p.147].

Cu referire la infracţiunea prevăzută la art.326 CP RM, C.Timofei menţionează că în cazul traficului de influenţă, în vederea diferenţierii infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni, contează dacă – în raport cu conduita manifestată în raport cu fiecare dintre cumpărătorii de influenţă sau/şi factorii de decizie susceptibili de influenţare – a existat sau nu o intenţie infracţională unică [8, p.221]. În continuare, acelaşi autor subliniază că dacă circumstanţele celor săvârşite demonstrează lipsa intenţiei unice, atestăm concursul de infracţiuni [8, p.221].

Conchidem că în prezenţa unei intenţii unice faţă de acţiunile/inacţiunile infracţionale săvârşite, indiferent de numărul acestora, cele comise trebuie calificate potrivit regulilor infracţiunii unice prelungite, în timp ce în prezenţa concursului de intenţii faţă de respectivele acţiuni/inacţiuni infracţionale, cele comise trebuie calificate potrivit regulilor concursului de infracţiuni.

Corect au fost calificate potrivit regulilor infracțiunii unice prelungite acțiunile infracționale din următoarea speță din practica judiciară: B.V., prin înţelegere prealabilă cu o persoană, la moment nestabilită de organul de urmărire penală şi în privinţa căreia cauza penală este disjunsă, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, susținând că are influență asupra organului de urmărire penală, în ziua de 17 august 2012 s-a adresat lui U.D., spunându-i că dacă acesta dorește să fie încetată cauza penală nr.2012320419, pornită în privinţa lui în baza art.164 alin.(2) lit.e) şi art.287 alin.(2) lit.b) CP RM, trebuie să transmită suma de 600 euro unor persoane ce fac parte din organul de urmărire penală. La 17 august 2012, în jurul orelor 21.00-22.00, B.V. şi U.D. au mers pe str. D.Cantemir din or. Soroca şi s-au oprit lângă magazinul „Prima”, unde, la indicația lui B.V., U.D. i-a transmis unei persoane care se afla în alt automobil 500 euro. Banii menționați au fost transmişi în scopul încetării urmăririi penale în privinţa lui U.D. A doua zi, la 18 august 2012, în jurul orelor 13.00-14.00, la prima intersecție de la intrarea în satul Racovăţ, r-nul Soroca, U.D. i-a transmis lui B.V. suma de 100 euro, a doua tranșă (sublinierea ne aparține – n.a.), în scopul încetării urmăririi penale în privinţa sa [9].

În același timp, considerăm că în următoarea speță din practica judiciară calificarea acțiunilor infracționale urma să aibă loc în conformitate cu regulile concursului de infracțiuni, nu însă cu ale infracțiunii unice prelungite: prin sentința Judecătoriei Bălți din 23 decembrie 2013, S.M. a fost condamnată în baza art.190 alin.(5) CP RM. În fapt, în perioada 27 iunie-26 noiembrie 2007 S.M. comercializa marfă la piața centrală din or.Râșcani. Cu scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul că о va angaja pe M.A. la lucru în Italia, că îi va perfecta actele necesare pentru plecare și încheierea contractului de muncă, S.M. a dobândit în mai multe rânduri de la aceasta bani și bunuri materiale în sumă totală de 8037,20 lei, astfel cauzând părții vătămate о daună materială considerabilă.

Tot ea, la începutul lunii septembrie 2008, aflându-se la domiciliul lui B.I., situat în s. Nihoreni (r-nul Râșcani), str. Timireazev 17 A, cu scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, știind că soții B. şi-au înmormântat fiul, B.O., decedat la 10.08.2008, sub pretextul ca îi va ajuta, prin intermediul unei rude ce deţine o funcție înaltă în organele de drept, în urgentarea cercetării cazului privind decesul fiului, a dobândit de la B.I. bani în sumă de 2100 euro (echivalent a 29.862 lei), astfel cauzând soților B.I. și B.A. о daună materială considerabilă.

Tot ea, într-o zi de la începutul lunii februarie 2009 și într-o zi de la începutul lunii martie 2009, aflându-se la domiciliul cet. Z.G., situat în s. Gălășeni, r-nul Râșcani, cu scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul că îi va angaja la lucru în Germania pe soții S. și le va perfecta actele necesare pentru plecare și încheierea contractelor de muncă, a dobândit în două rate de la soții S.T. și S.V. bani în sumă de 650 euro (echivalent a 8767,4 lei) şi 20.000 lei, cauzându-le о daună materială considerabilă în sumă totală de 28.767,40 lei.

Tot ea, cu scopul de a obține profit prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul că poate depozita bani în bancă la un procent înalt, și anume – 17% anual, în perioada lunilor decembrie 2011 – aprilie 2012 a dobândit ilegal, în trei rate, de la A.A. bani în sumă de 21.400 euro (echivalent a 339.404 lei) și 7500 lei, suma totală constituind 343.904 lei, astfel cauzând părții vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Tot ea, sub pretextul că are nevoie de bani pentru înmormântarea socrilor finului S.V., la sfârșitul lunii ianuarie 2012 a dobândit de la Ș.E., prin înșelăciune și abuz de încredere, bani în sumă de 33.000 lei, astfel cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă [10].

Din speță rezultă că, de fapt, inculpata S.M. a manifestat intenții diferite față de acțiunile sale infracționale. În contextul speţei reliefate mai sus sunt utile observaţiile efectuate de V.Stati: „…în practica judiciară nu întotdeauna este conştientizată importanţa respectării regulilor de calificare enunţate supra (regulile de calificare a concursului dintre infracţiunile identice săvârşite prin sustragere şi regulile de calificare a infracţiunilor unice prelungite săvârşite prin sustragere – n.a). Nu sunt rare cazurile când nu se depune nici un efort pentru a se analiza dacă intenţia infracţională este caracterizată prin unicitate sau prin pluralitate. Totul se reduce la sumarea aritmetică a daunelor produse, ignorându-se cu desăvârşire atitudinea psihică a făptuitorului faţă de cele săvârşite [11, p.14]”.

În alte cazuri, în ipoteza în care lipseşte unitatea intenţiei infracţionale faţă de acţiunile/inacţiunile infracţionale identice cele comise pot constitui o infracţiune unică cu acţiuni repetate (este cazul articolelor din Codul penal care prevăd în calitate de semn circumstanţial agravant săvârşirea repetată a infracţiunii). În acest caz, calificarea se va efectua în conformitate cu semnul calificativ ce incriminează forma reiterată a infracţiunii.

În context consemnăm că deşi, prin abrogarea art.31 CP RM, legiuitorul a renunţat la instituţia repetării infracţiunii, totuşi unele reminiscenţe ale acesteia au rămas în legea penală. În cadrul unor articole concrete din Partea Specială a Codului penal, legiuitorul a păstrat într-o manieră neclară forma reiterată (repetată) a infracţiunii. Este cazul unor infracţiuni unde legiuitorul, în calitate de variantă agravată, indică asupra faptei comise în mod repetat, adică aceeaşi infracţiune comisă de o persoană atunci când anterior a mai comis o infracţiune prevăzută la alin.(1) – sub forma variantei tip sau prevăzută la alin.(2) – sub forma variantei agravate. Un exemplu elocvent este lit.o) alin.(2) art.145 CP RM – omorul intenţionat săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1). În acest sens, omorul intenţionat neagravat succedat de un alt omor intenţionat neagravat (evident în baza unei intenţii distincte), nu va forma concurs de infracţiuni, ci o infracţiune unică, care urmează a fi încadrată potrivit unui singur articol [12, p.25].

Aşadar, infracţiunea unică prelungită trebuie delimitată de infracţiunea unică cu acţiuni repetate; or, legiuitorul a păstrat în conţinutul unor norme de incriminare forma reiterată a infracţiunii drept formă a unităţii infracţionale. Delimitarea se impune atunci când făptuitorul săvârşeşte acţiuni/inacţiuni infracţionale identice, nu şi-n ipoteza în care forma reiterată a infracţiunii este prezentă în rezultatul comiterii unor infracţiuni omogene, inserate în cadrul aceluiaşi articol.

Preliminar consemnăm că infracţiunea unică cu acţiuni repetate poate fi definită ca fiind acea categorie a infracţiunii unice care presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene (care intră sub incidenţa aceluiaşi articol), faţă de care făptuitorul manifestă intenţie diferită, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna dintre ele şi nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, infracţiuni care, în virtutea voinţei legiuitorului, în cazurile expres prevăzute de lege, pot fi calificate doar potrivit unei singure norme.

Deci, nu în toate cazurile săvârşirii unor infracţiuni identice sau omogene vom fi în prezenţa infracţiunii unice cu acţiuni repetate, ci doar în cazurile în care norma incriminatoare prevede în calitate de semn circumstanţial agravant săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o astfel de infracţiune (repetarea infracţiunii ca circumstanţă agravantă). Conchidem că, în acord cu legislaţia Republicii Moldova, este incidentă infracţiunea unică cu acţiuni repetate atunci când în Partea Specială a Codului penal sunt prevăzute norme care cuprind în sine două sau mai multe fapte prejudiciabile, săvârşite până la condamnarea făptuitorului pentru vreuna din ele şi fără ca în privinţa acestora termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală să fi expirat.

În următoarea speță din practica judiciară a fost reținută la calificare prezența infracțiunii unice cu acțiuni repetate: prin sentinţa Judecătoriei Râşcani din 15 martie 2012, B.M. a fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art.287 alin.(2) lit.a) CP RM (huliganism săvârșit de o persoană care anterior a săvârşit un act de huliganism – n.a.).

În fapt, la 14 februarie 2010, aproximativ la orele 00.30, inculpatul B.M., aflându-se pe teritoriul garajelor amplasate pe str. Studenţilor, 16/3, mun. Chişinău, din intenţii huliganice, s-a apropiat de cet. P.V. care stătea lângă garajul nr.157 şi, cerându-i o ţigară, a iniţiat o ceartă, deoarece i s-a refuzat. Reacţionând neadecvat la refuz, urmărind scopul de a înjosi onoarea şi demnitatea persoanei, B.M. l-a apucat de gât pe P.V. şi i-a aplicat lovituri cu pumnul în regiunea feţei; ca urmare, ambii au căzut la pământ. În acel moment de ei s-au apropiat cunoscuţii lui P.V. şi cunoscuţii lui B.M.

Tot el, la 17.07.2010, în jurul orelor 16.00, aflându-se în incinta magazinului alimentar amplasat pe str. Ştefan cel Mare, 25, com. Grătieşti, mun. Chişinău, reacţionând neadecvat la refuzul vânzătoarei G.A. de a i se elibera carne de pasăre fără achitarea costului acesteia, exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate şi acţionând cu o obrăznicie deosebită, a intrat în conflict cu vânzătoarea, săvârşind faţă de ea acţiuni violente, manifestate prin faptul că a ameninţat-o cu o sticlă, fapt perceput de către G.A. ca prezentând un pericol real şi vădit pentru sănătatea sa.

După ce a ieşit din acel magazin, continuându-şi acţiunile manifestate printr-o obrăznicie deosebită, B.M. a început să lovească cu pumnul în mesele ce se aflau la terasa magazinului, deteriorând două din ele, astfel cauzându-i SRL „G.P.” o daună materială în sumă de 1540 lei [13].

Prin urmare, corect constată A.Iu Stoian că săvârşirea reiterativă a unei infracţiuni identice intră în sfera de aplicare a infracţiunii unice, dacă infracţiunea este descrisă printr-un semn calificativ prin care este dozată răspunderea penală pentru săvârşirea reiterativă a aceleiaşi fapte infracţionale (de exemplu, violul neagravat urmat de un alt viol neagravat, prevăzut de art.171 alin.(2) lit.a) CP RM) [14, p.56].

Existenţa unei atare forme a infracţiunii unice rezultă cu claritate din norma de la alin.(1) art.33 CP RM, în acord cu care se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau a mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor când săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele Părţii Speciale a Codului penal în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa (sublinierea ne aparţine – n.a.).

Potrivit legislaţiei penale a Republicii Moldova, deosebim următoarele două categorii ale infracţiunilor unice cu acţiuni repetate:

1) infracţiuni unice cu acţiuni repetate între infracţiuni identice, adică între infracţiunile prevăzute de acelaşi alineat al aceluiaşi articol (în cazul articolelor formate din alineate) sau de aceeaşi literă a aceluiaşi alineat (în cazul articolelor formate din alineate şi litere). De exemplu, în ipoteza unui omor intenţionat neagravat succedat de un alt omor intenţionat neagravat, la calificare se va reţine doar norma de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM (omorul intenţionat săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1));

2) infracţiuni unice cu acţiuni repetate între infracţiuni omogene, adică între infracţiunile prevăzute la alineate diferite ale aceluiaşi articol. De exemplu, în ipoteza traficului de copii în formă neagravată (alin.(1) art.206 CP RM) succedat de traficul de copii însoţit de aplicarea armei de foc (lit.a) alin.(2) art.206 CP RM), la calificare se va reţine doar norma de la lit.a) alin.(3) art.206 CP RM (traficul de copii săvârşit de o persoană care anterior a săvârşit aceleaşi acţiuni).

Reiterăm că infracţiunea unică prelungită necesită a fi delimitată de infracţiunea unică cu acţiuni repetate doar atunci când repetarea are loc între infracţiuni identice. Acest lucru este necesar avându-se în vedere că ambele tipuri ale infracţiunii unice legale, sub aspect obiectiv, presupun prezenţa unei repetări a acţiunilor/inacţiunilor infracţionale identice.

Precizăm că şi de această dată criteriul de delimitare a acestora este atitudinea psihică diferită a făp­tui­to­rului faţă de acţiunile/inacţiunile infracţionale comise. În acest sens, în doctrină se relevă că la comiterea infracţiunii prelungite persoana săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii criminale (sublinierea ne aparţine – n.a.), acţiuni sau inacţiuni care formează fiecare în parte componenţa aceleiaşi infracţiuni [15, p.311]. Făptuitorul din start intenţionează să comită infracţiunea prin mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale (episoade). Însă, pentru infracţiunea unică cu acţiuni repetate, ca şi-n cazul concursului real între infracţiuni identice este caracteristic că făptuitorului îi lipseşte intenţia unică în raport cu toate acţiunile/inacţiunile infracţionale comise. Lipseşte unitatea rezoluţiei infracţionale. După săvâr­şi­rea uneia din acţiunile/inacţiunile infracţionale, făptuitorului îi apare o nouă intenţie, care se materializează prin săvârşirea noii acţiuni/inacţiuni. Cu alte cuvinte, în ipoteza infracţiunii prelungite este prezentă o singură intenţie, în timp ce în cazul infracţiunii unice cu acţiuni repetate sunt prezente tot atâtea intenţii câte acţiuni/inacţiuni infracţionale au fost comise. În cele din urmă, ne raliem poziţiei exprimate în literatura de speciali­tate, potrivit căreia, atunci când făptuitorul realizează două sau mai multe acţiuni/inacţiuni identice sub dominaţia unei singure intenţii criminale, va exista infracţiune prelungită, şi invers: atunci când intenţiile sunt diferite, va exista infracţiune repetată [14, p.58]. La fel, A.Iu. Stoian arată, cu drept cuvânt, că, din punct de vedere obiectiv, în cazul infracţiunii repetate pluralitatea acţiunilor de acelaşi fel este o împre­jurare calificativă de agravare a răspunderii penale (sublinierea ne aparţine – n.a.) pentru perseverenţa autorului de a comite infracţiuni de acelaşi fel, pe când în cazul infracţiunii continuate pluralitatea acţiunilor/inacţiunilor este o modalitate de săvârşire cu caracter accidental, infracţiunea-tip respectivă constituindu-se prin comiterea unei singure acţiuni sau inacţiuni [14, p.58].

De asemenea, în cazul infracţiunii unice cu acţiuni repetate, comiterea reiterată a acţiunii/inacţiunii infracţionale, deşi se califică potrivit unei singure norme, totuşi are drept efect agravarea răspunderii penale. În acelaşi timp, în cazul infracţiunii unice prelungite, săvârşirea repetată a acţiunii/inacţiunii infracţionale nu are un asemenea efect. De exemplu, în ipoteza omorului neagravat succedat de un alt omor neagravat, la calificare se va reţine norma de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM, în timp ce, în ipoteza unui furt neagravat succedat de un alt furt neagravat, la calificare se va reţine tot norma de la alin.(1) art.186 CP RM – normă care incriminează fapta de furt neagravat. În cele din urmă, constatăm că delimitarea clară a celor două forme ale unităţii infracţionale legale are importanţă cardinală la calificarea celor comise şi, implicit, la aplicarea justă a pedepsei penale.

Rezumând asupra punctelor de delimitare dintre infracţiunea unică prelungită cu infracţiunea unică cu acţiuni repetate, precum şi cu concursul real dintre infracţiuni identice reţinem următoarele: atunci când făptuitorul manifestă intenţie unică şi scop unic faţă de fiecare din acţiunile/inacţiunile infracţionale identice, cele comise vor constitui o infracţiune unică prelungită; dacă faţă de acţiunile/inacţiunile infracţionale, făptuitorul manifestă intenţii diferite şi scop diferit, cele comise trebuie calificate potrivit: a) semnului calificativ care incriminează fapta săvârşită de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune – în cazul articolelor din Partea Specială a Codului penal care conţin asemenea indici calificativi (de exemplu, lit.o) alin.(2) art.145, lit.a) alin.(2) art.171 CP RM etc.) sau b) regulilor concursului real de infracţiuni – în cazul infracţiunilor prevăzute în cadrul articolelor din Partea Specială a Codului penal care nu conţin un semn calificativ similar celui sus indicat [16, p.42-43].

În contextul infracţiunii prelungite discutabil apare aspectul legat de durata intervalului de timp între acţiunile/inacţiunile infracţionale săvârşite. Regula de bază e că acţiunile/inacţiunile infracţionale trebuie săvârşite la intervale diferite de timp. Dar care trebuie să fie durata acestora? Considerăm că pentru a aprecia o faptă infracţională drept infracţiune prelungită nu putem face abstracţie de durata intervalelor de timp dintre acţiunile/inacţiunile infracţionale săvârşite. Or, au dreptate autorii care opinează că intervalele prea mari de timp sunt de natură să ducă la concluzia inexistenţei infracţiunii continuate (prelungite) şi la adoptarea soluţiei concursului de infracţiuni (sublinierea ne aparţine – n.a), deoarece asemenea distanţe între acţiunile identice săvârşite nu susţin rezoluţia infracţională unică [2, p.20]. C.Butiuc subliniază: „…existenţa unor intervale prea mari de timp între acţiunile identice repetate poate duce şi la concluzia că există mai multe rezoluţii infracţionale. Sub acest aspect este evident că nu se mai poate vorbi de unitate legală, deoarece rezoluţiile distincte generează o pluralitate de infracţiuni sub forma unui concurs real omogen [17, p.16]”. Teoretic, este posibil ca durata intervalelor de timp să fie chiar şi de un an, însă, din perspectivă practică, o atare situaţie va fi tratată, cel mai probabil, ca şi concurs de intenţii infracţionale.

  1. Delimitarea infracţiunii unice prelungite de infracţiunea unică cu acţiuni/inacţiuni alternative

În alt registru, pentru a fi în prezenţa infracţiunii prelungite, este ineluctabil ca toate acţiunile/inacţiunile prejudiciabile comise, ce alcătuiesc în ansamblu o singură infracţiune, să fie pasibile de a fi încadrate potrivit aceleiaşi norme juridico-penale, adică să formeze conţinutul aceleiaşi componenţe de infracţiune. Drept consecinţă, pentru aprecierea celor comise drept infracţiune prelungită, acţiunile/inacţiunile ce formează episoadele infracţionale trebuie să lezeze acelaşi obiect al protecţiei penale. În context, infracţiunea unică prelungită necesită a fi delimitată de infracţiunea unică cu acţiuni alternative. Aceasta deoarece în ipoteza ambelor forme ale unităţii infracţionale acţiunile/inacţiunile prejudiciabile cad sub incidenţa aceleiaşi norme de incriminare. Plus la aceasta ambele forme ale infracţiunii unice sunt atribuite la categoria unităţii infracţionale legale, ca fiind acea formă a unităţii infracţionale ce reprezintă o activitate infracţională formată din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni, care, luate separat, ar putea constitui infracţiuni distincte, însă care prin voinţa legiuitorului sunt reunite într-o singură componenţă de infracţiune (conţinut de infracţiune), putând fi încadrate în baza unei singure norme de incriminare [18, p.92].

În încercarea de a face delimitarea acestor două forme ale infracţiunii unice subliniem că infracțiunea unică prelungită se caracterizează prin prezența mai multor acțiuni/inacțiuni, dar identice, pe când în cazul infracțiunilor cu acțiuni alternative, acțiunile/inacțiunile, pe de o parte, nu sunt identice, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute expres în calitate de acțiuni alternative. Nu întotdeauna acelaşi criteriu de delimitare este sesizat de persoanele abilitate cu aplicarea legii penale. De exemplu, într-o speţă din practica judiciară instanţa a reţinut incorect prezenţa infracţiunii unice prelungite, în detrimentul infracţiunii unice cu acţiuni alternative. In concreto, la examinarea conflictului negativ de competenţă instanţa ierarhic superioară a constatat următoarele: Colegiul penal, ţinând cont de prevederilor art.30 CP RM, precum şi de faptul că activitatea infracțională incriminată inculpatului F.A. este formată din două acţiuni infracţionale – promisiunea şi darea bunurilor, comise cu intenţie unică şi cu un singur scop, de a corupe persoana publică, care fiecare în mod separat se califică conform normei prevăzute la art.325 CP RM, însă în ansamblu reprezintă o infracţiune, constată că este incriminată o infracţiune prelungită prevăzută de art.325 CP RM, iar ultima acțiune infracțională incriminată este comisă în raza de activitate a Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău [19].

Făcând abstracţie de aspectul privind identificarea instanţei competente să soluţioneze cauza penală sus-indicată, surprindem faptul că instanţa de judecată eronat a apreciat prezenţa în acţiunile inculpatului F.A. a unei infracţiuni unice prelungite. De fapt, în speţa reliefată sunt prezente semnele unei infracţiuni unice cu acţiuni alternative, şi nicidecum a unei infracţiuni unice prelungite. Aceasta deoarece infracţiunea unică prelungită este formată din mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale identice, fapt rezultat din textul art.30 CP RM unde legiuitorul a prevăzut „negru pe alb” acest lucru. În acest sens apare ca firească întrebarea: sunt oare identice acţiunile exprimate sub forma promisiunii şi dării bunurilor? Fără tăgadă răspunsul este unul negativ. În conjunctura coruperii active (art.325 CP RM) promisiunea şi darea bunurilor au conţinut juridico-penal diferit, fapt demonstrat cu prisosinţă în literatura de specialitate [20, 21], şi nu doar, ci şi în interpretările cazuale oferite de însăşi Plenul Curţii Supreme de Justiţie în legătură cu cauzele penale referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie [22]. Cum de a conchis instanţa de judecată că promisiunea şi darea bunurilor sunt acţiuni identice? Fiind acţiuni diferite, dar cu caracter alternativ, acestea formează un tip diferit al infracţiunii unice legale, şi anume: infracţiunea unică cu acţiuni alternative. Tocmai acestui tip al infracţiunii unice îi este caracteristic faptul reunirii mai multor acţiuni/inacţiuni în cadrul unei singure norme de incriminare. Toate acestea au un caracter alternativ, pentru aprecierea faptei drept consumate fiind suficient săvârşirea uneia din ele. Având un caracter alternativ, acestea sunt distincte între ele. Deci, în speţă, promisiunea şi darea bunurilor formează o infracţiune unică cu acţiuni alternative, ci nu o infracţiune unică prelungită, chiar dacă făptuitorul a urmărit realizarea ambelor acţiuni alternative. Cea din urmă formă putea fi reţinută, de exemplu, în situaţia dării bunurilor în rate (fiecărui episod infracţional să-i corespundă o rată), evident în baza unei intenţii unice.

Săvârșirea cel puțin a uneia din acțiunile/inacțiunile alternative prevăzute de dispoziţia normei incriminatoare este suficient pentru aprecierea faptei drept consumate. În același timp, săvârșirea mai multor acțiuni/inacțiuni nu modifică încadrarea juridică. Cele comise formează doar o singură componență de infracțiune, nefiind prezent concursul de infracțiuni. În cazul infracţiunilor unice cu acţiuni/inacţiuni alternative infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii primei acţiuni/inacţiuni prejudiciabile, neavând relevanţă la calificare dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale. Acest fapt poate conta doar în planul individualizării pedepsei penale. Infracţiunea unică prelungită însă, se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.

La fel, vom fi în prezența unei infracțiuni cu acţiuni/inacţiuni alternative consumate și atunci când făptuitorul, având intenția de a comite mai multe acțiuni/inacțiuni alternative din cele prevăzute în dispoziția normei, reușește să săvârșească doar una sau unele din ele. Aceasta deoarece, după cum am indicat supra, infracţiunea cu acţiuni/inacţiuni alternative se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a unei acţiuni/inacţiuni prejudiciabile.

  1. Delimitarea infracţiunii unice prelungite de infracţiunea unică continuă cu acţiuni succesive

Infracţiunea unică prelungită necesită a fi delimitată şi de infracţiunea unică continuă cu acţiuni succesive, lucru dictat de repetabilitatea acţiunilor infracţionale comise. În ambele cazuri activitatea infracţională este formată din mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale. Totuşi, caracteristic infracţiunii continue cu acţiuni succesive, de altfel ca şi în cazul infracţiunii continue permanente, este faptul că aceasta, în mod normal, nu poate fi comisă altfel decât continuu, ceea ce nu este specific şi pentru infracţiunea prelungită. Dezvoltând această idee A.Iu. Stoian precizează: „În cazul infracţiunilor continue succesive, prelungirea este naturală şi de esenţa infracţiunii, pe când în infracţiunile continuate (prelungite) prelungirea este accidentală, căci o infracţiune care îmbracă forma continuată poate fi comisă şi instantaneu. Într-adevăr, prelungirea activităţii infracţionale la infracţiunile continue decurge din natura faptei, acest tip de unitate fiind atribuit unităţii naturale de infracţiune. Alta este situaţia infracţiunii continuate care, pe de o parte, aparţine unităţii legale de infracţiune, iar pe de altă parte, prelungirea elementului material se datorează modului de săvârşire a faptei pe rate sau în tranşe [23, p.48]”.

Asupra unui alt criteriu de delimitare punctează C.Sima: „În cazul infracțiunilor continuate, rezoluția infracțională unică este, de regulă, reconfirmată de fiecare dată printr-un act de conduită exterioară, care de cele mai multe ori reprezintă repetarea elementului material al infracțiunii, pe când în cazul infracțiunilor continue succesive acest act de conduită exterioară lipsește [24, p.180]”.

  1. Delimitarea infracţiunii unice prelungite de infracţiunea de obicei (de îndeletnicire)

În fine, vom scoate în evidenţă liniile de demarcaţie dintre infracţiunea unică prelungită şi infracţiunea de obicei (de îndeletnicire).

Codul penal în vigoare nu defineşte infracţiunea de obicei, însă existenţa unei atare forme a unităţii legale de infracţiune rezultă implicit din dispoziţia unor norme din Partea Specială a Codului penal.

În teoria dreptului penal infracţiunea de obicei este definită ca fiind acea formă a infracţiunii unice, creată de legiuitor dintr-o pluralitate de fapte de acelaşi fel, ce corespund prin trăsăturile lor faptei incriminate, dar care nu pot constitui infracţiune decât dacă se săvârşesc într-o succesiune de acte repetate de aşa natură, încât să denote obişnuinţa făptuitorului [25, p.262].

Infracţiunea de obicei trebuie delimitată de infracţiunea prelungită, datorită faptului că ambele categorii de infracţiuni sunt formate din mai multe acţiuni prejudiciabile identice. Acţiunile infracţionale ce formează infracţiunea prelungită, luate izolat, pot fi calificate de sine stătător, în timp ce acţiunile ce formează infracţiunea de obicei, luate izolat, nu au relevanţă la calificare. Astfel, pe de o parte, actele componente ale infracţiunii de obişnuinţă au un caracter identic, profilându-se pe conţinutul uneia şi aceleiaşi infracţiuni, iar, pe de altă parte, aspectul lor infracţional se dobândeşte numai în con­di­ţiile unei repetări semnificative [25, p.262]. De aici deducem că actele ce formează infrac­ţiu­nea de obicei, în mod individual, nu au relevanţă la calificare. Acestea obţin importanţă calificativă doar atunci când sunt cumulate. Prin urmare, săvâr­şi­rea unei singure acţiuni nu poate fi catalogată drept infracţiune şi, în con­se­cinţă, nu poate fi calificată potrivit normei de incriminare; or, pentru infrac­ţiunea de obicei este ineluctabilă prezenţa mai multor acţiuni de acelaşi gen din care să rezulte obişnuinţa, îndeletnicirea. Iar dintr-o singură acţiune nu poate fi desprinsă o astfel de obişnuinţă. În contrast, în cazul infracţiunii unice prelungite, orice episod infracţional poate constitui în sine o infracţiune.

Astfel, dacă în situaţia infracţiunii prelungite fiecare acţiune sau inacţiune, luată în parte, realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni, la infracţiunea de obicei acestea nu au semnificaţie juridico-penală, decât atunci când sunt însumate şi când pun în evidenţă obişnuinţa sau îndeletnicirea [17, p.14-15].

La fel, pentru infracţiunea prelungită este caracteristică prezenţa unităţii intenţiei infracţionale faţă de acţiunile comise. În cazul infracţiunii de obicei, însă, acest lucru nu este obligatoriu.

Concluzii:

  1. În ipoteza unor acţiuni/inacţiuni infracţionale identice, în prezenţa unei intenţii unice faţă de respectivele acţiuni/inacţiuni, indiferent de numărul acestora, cele comise trebuie calificate potrivit regulilor infracţiunii unice prelungite, în timp ce în prezenţa concursului de intenţii faţă de acestea, cele comise trebuie calificate potrivit regulilor concursului de infracţiuni.
  2. Nu în toate cazurile săvârşirii unor infracţiuni identice sau omogene vom fi în prezenţa infracţiunii unice cu acţiuni repetate, ci doar în cazurile în care norma incriminatoare prevede în calitate de semn circumstanţial agravant săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o astfel de infracţiune (repetarea infracţiunii ca circumstanţă agravantă).
  3. Pentru infracţiunea unică cu acţiuni repetate, ca şi-n cazul concursului real între infracţiuni identice este caracteristic că făptuitorului îi lipseşte intenţia unică în raport cu toate acţiunile/inacţiunile infracţionale comise. Lipseşte unitatea rezoluţiei infracţionale. După săvâr­şi­rea uneia din acţiunile/inacţiunile infracţionale, făptuitorului îi apare o nouă intenţie, care se materializează prin săvârşirea noii acţiuni/inacţiuni.
  4. În cazul infracţiunii unice cu acţiuni repetate, comiterea reiterată a acţiunii/inacţiunii infracţionale, deşi se califică potrivit unei singure norme, totuşi are drept efect agravarea răspunderii penale. În acelaşi timp, în cazul infracţiunii unice prelungite, săvârşirea repetată a acţiunii/inacţiunii infracţionale nu are un asemenea efect.
  5. Infracțiunea unică prelungită se caracterizează prin prezența mai multor acțiuni/inacțiuni, dar identice, pe când în cazul infracțiunilor cu acțiuni alternative, acțiunile/inacțiunile, pe de o parte, nu sunt identice, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute expres în calitate de acțiuni alternative.
  6. În cazul infracţiunilor unice cu acţiuni/inacţiuni alternative infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii primei acţiuni/inacţiuni prejudiciabile, neavând relevanţă la calificare dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni/inacţiuni infracţionale. Acest fapt poate conta doar în planul individualizării pedepsei penale. Infracţiunea unică prelungită însă, se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.
  7. Caracteristic infracţiunii continue cu acţiuni succesive, de altfel ca şi în cazul infracţiunii continue permanente, este faptul că aceasta, în mod normal, nu poate fi comisă altfel decât continuu, ceea ce nu este specific şi pentru infracţiunea prelungită.
  8. Acţiunile infracţionale ce formează infracţiunea prelungită, luate izolat, pot fi calificate de sine stătător, în timp ce acţiunile ce formează infracţiunea de obicei, luate izolat, nu au relevanţă la calificare.

*Acest articol a fost publicat în Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2016, nr.8(98), p.138-146.

Referinţe:
[1] Codul penal al României în redacţia din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
[2] STOIAN, A.IU. Infracţiunea continuată (prelungită) ca formă a unităţii legale de infracţiune: Autoreferatul tezei de doctor în drept. Chişinău, 2012.
[3] BERLIBA, V., COJOCARU, R. Controverse referitoare la interpretarea şi incriminarea infrac­ţiu­nii unice prelungite. În: Avocatul poporului, 2004, nr.12.
[4] BOROI, A. Drept penal. Partea Generală. Ed. a III-a. Bucureşti: ALL Beck, 2001.
[5] BULAI, C., Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL, 1997.
[6] ЧЕРНЕНКО, Т.Г., Квалификация реальной совокупность преступлений. În: Вестник Томсково государственного университета, c.146. http://journals.tsu.ru/uploads/import /870/ files/357-143.pdf (vizitat 10.11.2014)
[7] КОРНЕЕВА, А.В., Теоретические основы квалификации преступлений. Учебное пособие. Москва: Проспект, 2008.
[8] TIMOFEI, C. Răspunderea penală pentru traficul de influenţă. Chişinău: CEP USM, 2012.
[9] Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 ianuarie 2015. Dosarul nr.1ra-53/2015 http://www.csj.md (vizitat 13.10.2016)
[10] Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 martie 2015. Dosarul nr.1ra-332/2015 http://www.csj.md (vizitat 13.10.2016)
[11] STATI, V. Observaţii critice referitoare la modificările şi completările operate la 22.12.2004 în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004. În: Revista Naţională de Drept, 2015, nr.2
[12] MARTIN, D., COPEŢCHI, ST. Calificarea concursului de infracţiuni. Partea I. În: Revista Naţională de Drept, 2015, nr.1.
[13] Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015. Dosarul nr.1ra-489/2015 http://www.csj.md (vizitat 13.10.2016)
[14] STOIAN, A.IU. Infracţiunea continuată (prelungită) şi infracţiunea repetată în legislaţia pe­nală a Republicii Moldova. În: Закон и Жизнь, 2012, nr.10.
[15] GRAMA, M., BOTNARU, S., ŞAVGA, A. ş.a. Drept penal. Partea Generală. Chişinău: Tipografia Centrală, 2012.
[16] MARTIN, D., COPEŢCHI, ST. Calificarea concursului de infracţiuni. Partea II. În: Revista Naţională de Drept, 2015, nr.2.
[17] BUTIUC, C. Infracţiunea complexă. Bucureşti: ALL Beck, 1999.
[18] STOIAN,IU. Reflections on the legal concept of criminal unit. Special focus on the types of cri­mi­nal legal unit, p.92. http://www.upm.ro/gidni/GIDNI-01/Law/Law%2001%2012.pdf (vizitat 13.10.2016)
[19] Încheierea Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 29 ianuarie 2015. Dosar nr.1cc-2/2015 http://csj.md (vizitat 13.10.2016)
[20] BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015.
[21] BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea Specială II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011.
[22] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie”, nr.11 din 22.12.2014 http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=195 (vizitat 13.10.2016)
[23] STOIAN, A.IU. Infracţiunea continuată (prelungită) şi infracţiunea continuă succesivă în dreptul penal. În: Legea şi Viaţa, octombrie 2012.
[24] SIMA, C. Distincția dintre infracțiunea continuă succesivă și infracțiunea continuată. În: Dreptul, 2011, nr.9.
[25] GIURGIU, N. Legea penală şi infracţiunea (doctrină, legislaţie, practică judiciară). Iaşi: Gama, 1996.

Exit mobile version