Dr. hab. Serghei Brînza”
Dr. Vitalie Stati
Articolul 156 Codul penal RM prevede răspunderea pentru vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect. Uneori, aplicarea acestui articol implică dificultăți. Acestea își au cauza în: încălcarea regulilor de calificare; interpretarea defectuoasă a unor sintagme utilizate în art. 156 CP RM; caracterul neuniform al modului de stabilire a faptului de survenire a stării de afect.
De exemplu, într-o speță, A. I. a fost condamnat conform art. 156 CP RM, fapta fiind recalificată din lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM. În fapt, la 13.01.2013, aproximativ la ora 17.00, acesta a revenit în locuința lui din satul Racovăţ, raionul Soroca. Pentru a-și asigura condiţii prielnice de odihnă, A. I. l-a alungat acasă pe nepotul său, M. I. Revoltat de aceasta, A. G., care este tatăl lui M. I. și fiul lui A. I., l-a lovit pe A. I. cu palma peste faţă. Ieşindu-şi din fire, A. I. a luat de pe masă cuţitul cu care i-a aplicat lui A. G. o lovitură în regiunea hemitoracelui stâng. În rezultat, lui A. G. i-a fost cauzată o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ulterior, nefiind de acord cu soluția de calificare pronunțată de instanța de fond, instanța de apel a calificat cele comise de A. I. în baza lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM. Instanța de recurs a susținut poziția instanței de apel [1].
In esse, în speța analizată, subiectul infracțiunii și victima infracțiunii se află în relația „părinte-copil”. Deci, sunt membri de familie. Totuși, lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM are calitatea de normă specială doar în raport cu art. 151 CP RM. În raport cu art. 156 CP RM, lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM nu poate avea calitatea de normă specială. Reieșind din regula de calificare fixată la lit. a) art. 117 CP RM, în cazul concurenței dintre art. 151 și 156 CP RM, calificarea se face conform art. 156 CP RM. Urmând aceeași regulă de calificare, în cazul concurenței dintre art. 156 și lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM, calificarea trebuie făcută conform art. 156 CP RM. Or, comparând sancțiunea din alin. (1) art. 151 CP RM cu cea din alin. (3) art. 2011 CP RM, ajungem la concluzia că ultima din aceste două norme se poziționează ca normă care cuprinde „componenţa de infracţiune cu circumstanţă agravantă” în sensul art. 117 CP RM. Alegerea art. 156 CP RM (și nu a lit. a) alin. (3) art. 2011 CP RM) este condiționată și de respectarea regulii stabilite la alin. (2) art. 3 CP RM: interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale este interzisă.
Următoarea speță reprezintă un alt exemplu de recalificare: E. P. a fost condamnat conform alin. (1) art. 151 CP RM. În fapt, la 11.01.2009, între orele 22.00-23.00, acesta se afla în gospodăria lui I. S. din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti. În împrejurările descrise, E. P. i-a aplicat lui I. S. multiple lovituri în cap cu un ciomag. În rezultat, I. S. a suferit o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, periculoasă pentru viaţă. Sentinţa de condamnare a fost atacată cu apel de către apărătorul lui E. P. Acesta a solicitat recalificarea faptei săvârșite de E. P. din alin. (1) art. 151 CP RM în art. 156 CP RM, pe motiv că făptuitorul a acţionat în stare de afect. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, fapta lui E. P. a fost recalificată în art. 157 CP RM [2].
Vom face abstracție de aspectul procesual al unei asemenea recalificări. Menționăm că latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 156 CP RM se poate caracteriza doar prin intenţie directă sau indirectă. O asemenea concluzie rezultă din compararea sancțiunii din art. 156 CP RM cu cea din art. 157 CP RM. Drept urmare, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, săvârşită din imprudenţă, urmează a fi calificată conform art. 157 CP RM. Reieşind din prevederile de la lit. g) alin. (1) art. 76 CP RM, în astfel de cazuri provocarea infracţiunii de actele ilegale sau imorale ale victimei poate fi luată în considerare ca circumstanţă care are ca efect atenuarea pedeapsei.
Despre o altfel de recalificare aflăm din speța următoare: P. V. a fost condamnat în baza art. 156 CP RM. În fapt, la 06.11.2011, în jurul orei 19.30, acesta se afla în preajma locuinței sale din satul Doina, raionul Cahul. În asemenea condiții, P. V. i-a aplicat lui C. V. lovituri cu mâinile şi picioarele în diferite zone ale corpului. În rezultat, la 12.11.2011, C. V. a decedat. Organul de urmărire penală a calificat fapta lui P. V. în baza alin. (4) art. 151 CP RM. Recalificând fapta lui P. V. de la alin. (4) art. 151 CP RM la art. 156 CP RM, instanţa de fond a conchis că acesta a comis infracțiunea sub influența stării de afect. După ce partea apărării și partea acuzării au recurs la căile de atac prevăzute de lege, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, ca instanță de recurs, a stabilit: instanţele de judecată ierarhic inferioare n-au stabilit nici dacă insultele adresate de către C. V. lui P. V. au fost grave, nici în ce a constat această gravitate. În plus, instanţa de apel nu a luat în calcul raportul de expertiză psihologică judiciară ambulatorie. Potrivit acestuia, dezechilibrul emoţional în comportamentul lui P. V. nu a atins nivelul de afect fiziologic. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a considerat insuficientă motivarea instanţei de apel, conform căreia starea de afect nu se constată printr-un raport de expertiză. O asemenea abordare contravine alin. (3) art. 101 din Codul de procedură penală: „Nicio probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanţa de judecată” [3].
Cât privește critica adusă modului de stabilire a cauzelor presupusului afect al lui P. V., suntem de acord cu poziția Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie. Nu doar în speța examinată, dar și în alte exemple din practica judiciară, motivarea instanței de judecată cu privire la interpretarea normei penale aplicabile este una generalistă, superficială și insuficient fundamentată.
Firește, nu orice insultă este o insultă gravă în sensul art. 156 CP RM. Totuși, din perspectiva art. 69 din Codul contravențional, orice insultă este un act ilegal. Deci, sub acest aspect, s-ar părea că art. 156 CP RM este aplicabil. Însă, raportul de expertiză psihologică judiciară ambulatorie a redus la zero aplicabilitatea acestui articol. Potrivit acestuia, în momentul în care a comis fapta, P. V. nu era în stare de afect. În acest plan, susținem poziția Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie. Or, stabilirea stării de afect a lui P. V. „din ochi”, ignorându-se opinia de specialitate, nu poate fi suficientă în vederea reținerii la calificare a art. 156 CP RM. În acest sens, V. O. Șulear are dreptate: constatarea prezenței sau lipsei stării de afect ar trebui lăsată la discreția expertului psiholog [4].
Iată de ce, considerăm neîntemeiată reținerea la calificare a art. 156 CP RM într-o speță în care stabilirea existenței stării de afect a făptuitorului în momentul comiterii infracțiunii a avut la bază exclusiv examinarea depozițiilor unor martori [5]. Nici instanţa de judecată, nici organul de urmărire penală nu posedă cunoştinţe speciale suficiente în domeniul psihologiei. Din acest motiv, ar trebui să fie obligatorie dispunerea efectuării expertizei în vederea constatării stării de afect, astfel încât raportul expertului să producă în toate cazurile consecinţe juridice. În acest scop, definiţia noţiunii de afect şi notele caracteristice ale indicatorilor acestei stări ar trebui să se regăsească într-un act normativ de specialitate, de genul Regulamentului Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale, nr. 199 din 27.06.2003. Mai mult, ar trebui completată lista de cazuri când efectuarea expertizei este obligatorie, prezentată în alin. (1) art. 143 din Codul de procedură penală. Starea de afect a bănuitului, învinuitului sau inculpatului ar trebui să se regăseacă printre astfel de cazuri.
Implementarea unei asemenea inițiative ar contribui la prevenirea controverselor de genul celei descrise în următoarea speță: C. S. a fost condamnată conform art. 156 CP RM. În fapt, la 26.09.2007, aproximativ la ora 10.40, aceasta se afla în apropiere de teatrul „Vasile Alecsandri” din mun. Bălţi. Reacționând la insultele grave şi actele de violenţă ale lui O. U., C. S. a scos din gentuţa sa un cuţit de bucătărie. Cu acest cuțit victimei i-a fost aplicată o lovitură în partea stângă a pieptului. În rezultat, O. U. a suferit o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății. Existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii de către C. S. a fost stabilită prin expertiza psihologică. Această expertiză a fost efectuată de o întreprindere privată, iar expertul S. P. nu era inclus în Registrul de Stat al experţilor atestaţi. Cu toate acestea, instanţa de apel a respins argumentul invocat de procuror, potrivit căruia instanţa de fond nu trebuia să ia în considerare rezultatele unei astfel de expertize. Instanța de apel a menționat că S. P. este angajată a Instituţiei Medico-Sanitare Publice „Dispensarul Republican de Narcologie” a Ministerului Sănătății, deținând funcţia de psiholog din 1988. În acest fel, nu pot fi puse la îndoială rezultatele expertizei prin care s-a atestat existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii de către C. S. [6]
Într-o speță similară, C. O. a fost condamnat în baza art. 156 CP RM. În fapt, la 26.04.2009, aproximativ la ora 23.30, acesta se afla pe str. Alecu Russo, mun. Chişinău. În atare condiții, C. O. a fost lovit, ameninţat şi insultat de A. D. Aceste acte ilegale au condiţionat starea de afect a lui C. O., care, cu un cuţit pe care-l avea, i-a aplicat lui A. D. o lovitură în spate. În rezultat, lui A. D. i-a fost cauzată o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății. Mai târziu, victima a decedat. Procurorul a criticat raportul de expertiză psihiatrico-psihologică în complex, prin care s-a stabilit existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii. În replică, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, ca instanță de recurs, a menționat că această critică nu are niciun suport juridic. Aceasta deoarece concluzia specialistului psiholog A. T. constituie o parte integrantă a raportului de expertiză psihiatrico-psihologică în complex, A. T. semnând raportul de expertiză la fel ca ceilalţi trei experţi judiciari psihiatri. În calitate de angajată a Instituţiei Medico-Sanitare Publice „Spitalul Clinic de Psihiatrie” a Ministerului Sănătății, A. T. are un stagiu de psiholog de 16 ani, este şefă a laboratorului psihologic din clinică şi posedă categoria superioară ca psiholog clinician [7].
Nu suntem adepții unei interpretări atât de largi a noțiunii de expert judiciar. Or, potrivit art. 2 al Legii nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, expert judiciar este „persoana calificată și abilitată, conform legii, să efectueze expertize și să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, organismul și psihicul uman, şi care este inclusă în Registrul de stat al experților judiciari”. Prevederi similare au existat în Legea nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale (care a fost în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunilor de către C. S. și de către C. O.). Conform alin. (2) art. 87 din Codul de procedură penală, „opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului”. Așa cum am menționat anterior, starea de afect a bănuitului, învinuitului sau inculpatului ar trebui să se regăseacă în lista de cazuri când efectuarea expertizei este obligatorie, prezentată în alin. (1) art. 143 din Codul de procedură penală. Într-un asemenea caz, opinia expusă de specialist ar putea doar să secundeze concluzia expertului.
Acceptăm opinia lui I. V. Dragan: organul de urmărire penală și instanța de judecată stabilesc existența stării de afect în momentul comiterii infracțiunii, luând în calcul nu doar concluzia expertului, dar și toate celelalte circumstanțe relevante [8]. M. G. Abakarova exprimă o opinie apropiată: competența expertului psiholog se rezumă la sarcina stabilirii prezenței sau lipsei stării de afect fiziologic. Concluzia expertului psiholog urmează a fi examinată în mod obligatoriu, luându-se în calcul și alte circumstanțe care reflectă tabloul infracțiunii comise [9]. Așadar, în cazul stabilirii existenței stării de afect în momentul comiterii infracțiunii, rezultatele expertizei psihologice ar trebui să aibă un caracter necesar, dar nu și suficient.
Tocmai o astfel de concluzie rezultă implicit din următorul fragment al unei decizii a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție: „Instanţa de apel a stabilit: […] constatarea stării de afect fiziologic ţine de competenţa expertului psiholog, însă Instituţia Medico-Sanitară Publică „Spitalul Clinic de Psihiatrie” a Ministerului Sănătății nu dispune de asemenea specialişti atestaţi în domeniu” [10]. O concluzie contrară reiese dintr-un fragment al unei alte decizii a Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău: „Versiunea inculpatului precum că a acţionat în stare de afect a fost contrazisă prin depoziţiile martorului ocular E. P., care a declarat că a văzut cum C. M. îl maltrata pe C. V. Întrucât acesta din urmă îi cerea ajutor, E. P. a dorit să intervină, însă a fost ameninţat de C. M. să nu se apropie” [11]. Deci, în acest din urmă caz, depoziția unui martor a fost suficientă pentru a se stabili lipsa stării de afect a făptuitorului în momentul comiterii infracțiunii.
Într-o altă speță, calificarea faptei conform art. 156 CP RM a avut la bază raportul de expertiză medico-legală psihiatrică: „În timpul săvârşirii infracţiunii ce i se impută, B. I. n-a manifestat stare de afect fiziologic” [12]. După I. V. Dragan, expertiza psihiatrică se efectuează pentru stabilirea prezenței sau lipsei afectului patologic, întrucât prezența acestuia implică lipsa subiectului infracțiunii [8]. O părere similară o exprimă M. Șomicu [13]. Aceste păreri își găsesc confirmarea în pct. 3) alin. (1) art. 143 din Codul de procedură penală.
Exemplele din practica judiciară prezentate mai sus denotă caracterul neuniform al modului de stabilire a faptului de survenire a stării de afect a făptuitorului. Astfel de exemple reprezintă semnale care nu pot fi ignorate. Întrucât starea de lucruri relevată în cadrul acestui studiu poate fi îmbunătățită doar prin remanierea legislației, propunem legiuitorului implementarea soluțiilor de lege ferenda pe care le-am formulat supra.
*Acest articol a fost publicat în: Results of the 13th International Conference: Collection of Research Papers (April 24, 2018). Montreal, Canada: Accent Graphics Communications, 2018, p. 25-32.
Referințe bibliografice:
[1] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 21.01.2015. Dosarul nr. 1ra-1809/2014. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=3740
[2] Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 19.07.2012. Dosarul nr. 4-1re-167/2012. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[3] Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 31.01.2017. Dosarul nr. 1ra-70/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8150
[4] Шуляр В.О. Судово-психологічна експертиза фізіологічного афекту: юридичний та психологічний аспекты // Науковий вісник Чернівецького університету. – 2011. – Вип. 604. Правознавство, C. 114-119.
[5] Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24.10.2007. Dosarul nr. 1ra-1033/2007. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[6] Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 22.06.2010. Dosarul nr. 1ra-693/2010. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[7] Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 22.06.2011. Dosarul nr. 1ra-426/2011. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[8] Драган Я. В. Визначення стану сильного душевного хвилювання при кваліфікації умисного вбивства за ст. 116 ККУ // Матеріали VII міжвузівської студентської наукової конференції «Кримінальне право, кримінологія та кримінальний процес: історія, тенденції, проблеми», 18 грудня 2012 р., м. Дніпропетровськ. – Дніпропетровськ: Державний ВНЗ «Національний гірничий університет», 2012, С. 13-15.
[9] Абакарова М. Г. Законодательство об ответственности за убийство в состоянии аффекта нуждается в совершенствовании // Основные направления совершенствования уголовного законодательства. Материалы студенческой региональной научно-практической конференции. Сборник статей и тезисов. – Избербаш: ДГУ, 2009, C. 45-50.
[10] Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 22.03.2017. Dosarul nr. 1ra-598/2017. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8474
[11] Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 06.06.2012. Dosarul nr. 1ra-576/2012. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[12] Decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 27.02.2013. Dosarul nr. 1ra-280/2013. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/archive_courts/cauta/index2.php
[13] Şomicu M. Expertiza constatării iresponsabilităţii // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Studii Europene din Moldova. – 2013. – nr. II, p. 35-30.