Dr. hab. Elena Aramă”

Nicoleta Stamati

„Nimeni nu urmărește valorile juridice pentru ele însele, ca pe niște scopuri, ci numai pentru a-și asigura acel cadru legal de viață care să-i permită atingerea finalităților substanțiale ale existenței”
(T. Vianu)

Noțiunea de valoare pentru sistemul dreptului presupune de a aprecia în ce măsură dreptul apără interesele individului în societate. Așa cum preciza M. Djuvara: ”ideea fundamentală care stă la baza dreptului este (…) respectul demnității omenești, respectul omului față de om, cu simpatia față de semeni, prin urmare respectarea drepturilor legitime, adică a acelora care nu reprezintă încălcarea libertății celorlalți”(Djuvara, 1930, p.78).

Am putea spune, într-un sens, că dreptul rezultă de a fi o valoare în sine. Sistema normativă este, în principiu, un sistem de valori guridice. Că aceste valori nu sunt respectate în practica juridică, aceasta nu demonstrează nimic, căci anume valorii îi este caracteristic de a nu coincide cu anumite comportamente de fapt .

Raportul drept-valoare poate fi considerat ca și un raport de conexiune. Văzut din așa perspectivă, dreptul  este înțeles de a da formă în termini prescriptivi sau normativi valorilor sociale ale comunității. Astfel, dreptul, este un sistem de norme, dar un sistem ce reproduce sistema de valori sociale, iar raportul drept- valoare apare ca și un raport de formă- conținut .

Văzut sub acest aspect dreptul ar trebui să contribuie prin climatul său normativ specific la conservarea și dezvoltarea omului ca ființă bio-psiho-socială; la normalitatea satisfacerii nevoilor fiziologice; la realizarea siguranței civice; la instituirea și dezvoltarea cadrului social, în care fiecare este cu alții și libertățile trebuie să coexiste; să ofere repere legitime în competiția pentru afirmarea personalității umane; să asigure climatul juridic necesar realizării de către fiecare a idealului creator  (Craiovan, 2018, p.180).

Concepția conform căreia, dreptul ar fi o valoare în sine, caracterizează, în special, civilizația guridică clasică greco-romană și cea creștină conform unui curent al gândirii lui Platon, Aristotel, până la Kant. Dreptul este considerat valoare  pentru că în principiul și structura sa se identifică cu conceptul de justiție (două noțiuni indisolubile). Există o reciprocă convertibilitate între drept și justiție: justiția se naște și evoluează anume sub imperiul legii, dar legalizarea justiției nu se rezumă doar formal pentru că legea e justă în sine, dar în virtutea faptul că acea legge e justă prin esența și nu forma ei (Cotta, 2004, pp.38-39). Pentru că justiția, este acel sistem social sub a cărei protecție poate prospera cercetarea adevărului, așa cum afima Kelsen în una din lecțiile sale la Universitatea din Berkley afirmând că ”justiția mea, deci, este justiția libertății, justiția democrației- pe scurt justiția toleranței”.

Este un criteriu de moralitate atunci când ne referim la justiție, iar acesta stă anume în invitația la toleranță- valoare care se leagă cu concepția etico-socială relativistă. Într-o multitudine de sisteme de valori, fiecare va fi liber de a alege in mod independent și va trebui să respecte legitima alegere a fiecăruia. Desigur că e relevant și faptul că conceptul de toleranță capătă o sarcină semnificativă pentru sistemul juridic, și anume, acela de a crea condiții pentru garantarea păcii și ordinii, permițând totodată libera exprimare a ideilor. A spune toleranță este precum a spune libertate de gândire. Este o afirmație care cheamă în cauză tema democrației, deoarece aceasta se fondează pe principiul libertății și deci, a toleranței. Iar dacă democrația e o formă gustă de guvernământ, este pentru că semnifică libertate, iar libertatea este toleranță, astfel interpretează Kelsen într-un articol cu titlul ”Justice et droit naturel”(Crinella, 1997, pp. 27-28).

Astfel, valorile juridice nu sunt numai ceva exterior, ci sunt ceva interior- ele fiind determinate și de un sentiment al dreptății, care desigur că are o nuanță etică (Andrei, 1945, 153). De aceea Jellinek afirma că ”dreptul nu e altceva decât un minimum etic”( Jellinek, 1878, p.42). Noi am spune că dreptul ar trebui să conțină cel puțin un minimum de valoare, iar în conformitate cu noile tendințe internaționale, să oglindească și valorile democratice, în așa fel va exista siguranța că vor exista mai puține abuzuri de drept, iar cetățeanul va avea o mai mare încredere în instituțiile de drept și în legile statului. Totodată, statul trebuie să ofere un cadru care să permită un trai cotidian democratic.

Stammler în genere vorbea despre valoare ca o formă a dreptului-just (richtiges Recht) sau ”dreptul adevărat”, care este numai un sistem de măsură și un tablou ideal, care trebuie să servească pentru ordinea juridică (Andrei, 1945, p.149).  El consideră doar ”dreptul adevărat ” ca și valoare, pe când dreptul pozitiv nu, deoarece cuprinde atât justul, cât și injustul.

Petre Andrei la rândul său analizând ideile lui Stamler spune: ”dreptul , în genere e un concept de relație pentru realizarea valorii și pentru aplicarea ei unei realități juridice”. Deasemenea, valoarea juridică vrea să fie o măsură a faptelor, pe care le apreciază după regulile stabilite de legislator în primul rînd, iar valabilitatea acestor legi e bazată pe noțiunea de Bine, de Just-cultural (Andrei, 1945, p.150).

Tot în același contex G. Radbruch privește dreptul ca formă existențială, care servește ca substrat și scenă pentru valoarea juridică, pentru ideea dreptului (Radbruch, 1914, p.39).

O caracteristică a valorilor juridice  este și faptul că acestea reglementează comportamentul individului și ordonează în felul acesta societatea în ansamblu, așa încât ele realizează și o funcție normativă, prezentând un grad mai ridicat de obiectivitate față de normele juridice. V.Capcelea spune că, valorile juridice se instituie în sfera prescripțiilor emise de autoritățile statului și ale societății civile, fără de care societatea s-ar dezintegra în anarhie și anomie (Capcelea, 2004, p.391). Tot el mai afirmă că juridicul impune  membrilor societății o serie de obligații – întărite de sancțiuni materiale – și le acordă o serie de drepturi și libertăți menite să asigure securitatea, coerența și armonia organismului social și, în același timp, un ”spațiu de joc” al inițiativei și autodeterminării sociale (Capcelea, 2004, p.391).

Valorile juridice se disting față de celelalte categorii de valori și prin procesul de valorizare specifică. Astfel, valorizarea juridică are ca moment sau fază inițială procesul de elaborare şi apoi de aplicare a normei juridice. Din acest moment declanşator valorizarea se va extinde treptat de la sfera conştiinței individuale şi/sau de grup la cea a conştiinței comunității sociale cristalizându-se sau nu, finalmente, într-o valoare (Berligher, Sida, 2006, p.44).

În lucrarea sa, ”Filozofia valorii”, Petre Andrei afirmă că  idealul  vieții practice constă într-un sistem de valorificări, de mulțumiri, de realizări , iar valoarea, care corespunde unor trebuinți imperioase și a cărei realizare se impune, acea devine un ideal imediat după care se măsoară  toate celelalte valori (Andrei, 1945, p.119). Realitatea de azi vine să confirme spusele marelui profesor și filosof. În ultimul secol, democrația a devenit extrem de populară și a capătat o nouă dimensiune juridico- politică – cea de valoare. Pornind de la a fi o formă de organizare a societății , democrația  a ajuns a fi un ideal spre care tinde orice societate  a timpurilor moderne. Anume valorile democratice sunt cele care contribuie la edificarea statului de drept, fără de care nu s-ar putea realiza acel echilibru între cei care guvernează și sunt guvernați și care asigură respectarea acelor drepturi pe care orice ființă umană le posedă prin natura sa. Totodată democrația presupune o garanție că există un pluralism politic, ce se exprimă prin capacitatea cetățenilor de a alege din mai multe partide politice, că există o separație a puterilor în stat, iar ”votul cetățeanului” este singurul care poate decide guvernarea țării.

Orice societate este condusă de principii care să o orienteze spre o organizare mai bună , totodată având și un ideal care să  o inspire. Sub acest aspect , democrația poate fi privită ca ”un vector al istoriei, o luptă între Spirit și Forță, o mare aventură a omenirii, o călătorie în timp ”. Călătorie ce duce în mod sigur spre o destinație încă necunoscută, datorită ambiguităților și mai ales,  mecanismelor punerii în aplicare (Ionescu, Turza, 2003). De aceea , probabil democrația și-a făcut drum prin istorie destul de greu, câștigând bătălie după bătălie, societate după societate , fiind preferată de state și fiind unicul sistem politic, dar și social capabil nu doar să asigure acea coeziune socială durabilă,  să asigure stabilitate, să garanteze respectarea normelor de drept, dar și să contribuie la evoluția societății și ”libera devoltare a personalițății umane”, așa cum se declară în art 1,alin.(3) al Constituției Republicii Moldova.

Democrația a fost inventată ca și o replică împotriva ilegalităților tiraniei din dorința omului spre libertate, spre noi proceduri care să limiteze puterea arbitrară și să confirme că suveranitatea națională, ca și calitate a puterii de stat, aparține poporului.

În democrație suveranitatea este cedată poporului și este unica autoritate care legitimează activitatea organelor puterii de stat. Astfel, Constituția Republicii Moldova prevede  în art. 38 alin (1) că ”baza puterii de stat îl reprezintă voința poporului”. Astfel, singura sursă a autorității politice este anume poporul, cel care prin suveranitate are ”dreptul de a decide asupra propriei sorți, de a stabili linia politică a statului și alcătuirea organelor lui, precum și de a controla activitatea acestora” (Arseni, 2012, p.11) .

În același timp suveranitatea este strâns legată de dreptul la vot, dreptul de a fi ales, dreptul de a-și exprima liber opiniile și nu în cele din urmă de pluralism politic, deoarece diversitatea de opțiuni politice va asigura instaurarea unui regim democratic. Totodată o democrație nu poate fi construită dacă nu are la bază alegerile libere care reprezintă ”o condiţie sine qua non a guvernării democratice”(Guceac, 2000, p.21). Alegerile reprezintă un instrument juridic datorită căruia poporul nu doar își exercită suveranitatea, dar și selectează guvernanții legitimând astfel puterea politică. Alegerile sunt cu atât mai importante într-un stat democratic cu cât acestea sunt organizate corect, ori ele  reprezintă anume motorul prin care cetăţenii unei ţări îşi exprima liber voinţa.

Omul, ca fundament al normelor sale, prin conștiința pe care o are despre el însuși, devine ”sursă de valori”ceea ce transformă dreptul modern într-un drept subiectiv, nemaidepinzând de obiectivitatea unei ordini cosmice care justifica ”summa potestas” a suveranilor (Ionescu, Turza, 2003, p.8). Ideea drepturilor omului are ca și fundament anumite valori, precum libertatea, justiția, binele comun, pacea, care merită a fi protejate. Astfel drepturile aparțin unui orizont moral, dar care fiind dezvoltat de-a lungul timpului, a deschis calea spre elaborarea unui cadru normativ care le consacră ca și ”exigențe  vitale”. Aceasta face ca Dreptul nu numai să coincidă cu aceste exigențe, dar să îi confere un dinamism care îi lipsea când obiectivul lui era exclusiv concentrat în domeniul politic și nu și social (Ionescu, Turza, 2003, p.9).

În acest context democraţia  a revoluţionat conceptul de drepturile omului, creând un spaţiu în care acestea să se afirme, iar “făurirea unei lumi în care fiinţele umane se vor bucura de libertatea cuvântului şi a convingerilor şi vor fi eliberate de teamă şi mizerie să fie proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a oamenilor “ [1].

[1] Declarația universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la  10 decembrie 1948

Declarația universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la  10 decembrie 1948 consfințește principiul egalității și libertății în  art 1: ”Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității”. Totuși stabilirea formală a libertății ca și principiu fundamental nu e suficientă, sunt necesare măsuri sociale și instituții care să poată realiza aceasta.

O societate  care promovează valorile  democratice este fără îndoială una în care drepturile omului sunt respectate. Statul trebuie să creeze condițiile  necesare pentru ca demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane să fie respectate, dar și să dețină mecanisme de apărare a acestor drepturi prin sesizări directe sau indirecte. Astfel autorități statale precum: Curtea Constituțională, instanțele de judecată, Procuratura sau instituția ombudsmanului parlamentar, cât și organizațiile non-guvernamentale (ONG-urile) au sarcina de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor. Colaborarea dintre toate instituțiile statului implicate în acest proces, dar și a cetățenilor  reprezintă un factor important pentru făurirea unei democrații viabile.

Funcționalitatea și legitimitatea unei democrații adevărate se bazează anume pe suveranitate, însă conținutul acesteia rezidă anume în egalitatea în drepturi și libertatea de care ne bucuram, noi, ca și cetățeni, pentru că de noi depinde exercitarea acestor principii. Vom fi suverani, liberi și egali doar dacă vom învăța să acționăm ca niște cetățeni activi și atunci vom putea construi un stat bazat pe valori democratice.

Democrația nu înseamnă doar o guvernare de către popor, presupune instituții care să garanteze această guvernare, dar și pârghii care să limiteze controlul puterii, în același timp. Un echilibru perfect între cei ce se află la guvernare și controlul din partea cetățenilor, care pot în orice moment să se implice, nu doar prin înlocuirea actorilor politici, dar și să modifice unele reguli ale jocului politic, fără a submina condițiile în care funcționează democrația.

Totuși criza democrațiilor și neîncrederea demosului din mai multe state față de proprii reprezentanți întăresc tot mai mult tentația de a se baza pe un guvern al tehnicilor și nu politicii. Aceasta dezamăgire e inevitabil  consecința evoluției societății, ajungând astfel a transforma democrația în tehnocrazie. Nu un guvern al tuturor, dar un guvern al celor competenți, nu un oarecare cetățean, dar un expert, un profesionist. În așa fel suveranitatea aparține formal, cetățeanului, iar deciziile sunt tot mai tehnice și mai puțin politice. Sfera de competență a cetățeanului se restrânge ca și suveranitatea sa. Astfel devine paradoxal de contradictoriu de a cere mai multă democrație într-o societate tot mai tehnocratică, societate în care guvernul tehnicilor joacă un rol tot mai important (Fioriglio, 2016, p.15-16).

Atunci când dialogul, unul din elementele importante pe care se bazează democrația, falimentează, iar politica e în criză, un guvern tehnic este probabil o soluție de a menține un echilibru politic, dar și un compromis pentru cei aleși.

Democrație perfectă nu există, există doar mecanisme prin care aceasta să fie realizată. Ca dezideratul unui stat de drept să devină realitate trebuie să existe o separație a puterilor în stat- legislativă, executivă și judecătorească, de funcționalitatea cărora depinde realizarea unei guvernării democratice prin evitarea abuzului de putere. Din moment ce acești piloni nu își vor face corect misiunea, democrația va fi una aparentă, o pseudodemocrație. Și chiar  și atunci când nici acești garanți nu își îndeplinesc rolul, cetățenii vor avea întotdeauna pârghii de a decide asupra modului în care sunt guvernați și de către cine sunt guvernați, pentru că democrația înseamnă că baza puterii de stat îl reprezintă voința poporului.

Edificarea şi menţinerea unui dialog continuu, deschis şi eficient dintre putere, opoziție și societate civilă, dar și identificarea şi valorificarea soluţiilor pentru problemele majore cu care se confruntă societatea reprezintă o condiție a oricărei guvernări într-o societate democratică.

Democraţia e mai mult decât un  concept filozofic, este o realitate a zilelor noastre pe care o trăim zi de zi. Realitatea juridică poartă amprenta democrației, deoarece aceasta a devenit un model, un ideal al statului de drept, o valoare juridică și un stil de viață a societății de astăzi. Totodată principiile democratice influențează asupra realității juridice, care presupune instituții publice, cadru normativ și desigur cetățean activ. O democrația fragilă necesită o colaborare a tuturor instituțiilor și organizațiilor implicate în acest proces, dar mai întâi de toate o implicare a cetățenilori pentru că democrația asta și presupune- o guvernare a poporului.

      Bibliografie:

1. Andrei P., ”Filozofia valorii”, București, Fundația Regelui Mihai I , 1945 ;
2. Arseni Al., ”Suveranitatea națională de la abordarea teoretică la realizarea practică”, în Revista Națională de Drept,nr 12 (147) din 2012;
3. Berlingher D., Sida A., ”Teoria generală a dreptului ” – Ed. a 3-a, rev. , “Vasile Goldiş” , Arad, University Press, 2006;
4. Capcelea V., ”Filozofia dreptului”, Chișinău, Ed. ARC, 2004;
5. Cotta S., ”Il diritto come sistema di valori”, Milano, Ed. San Paolo, 2004;
6. Crinella G., ”Norme e valori in Kelsen”, Urbino, Ed .QuattroVenti, 1997;
7. Declarația universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948;
8. Djuvara M.,”Teoria generală a dreptului” , vol. II, București, Ed. Librăriei SOCEC, 1930;
9. Fioriglio G., ”Contro la post-verita : il pluralismo assiologico quale limite del potere e garanzia della giustizia nello stato costituzionale”, Nomos nr 3/2016, Roma, Universita Sapienza;
10. Guceac I., ”Evoluţia constituţionalismului în Republica Moldova”, Chişinău, 2000;
11. Ionescu V., Turza I, ”Democrație : vis și realitate”, în Buletin de informare legislativă nr. 1/2003;
12. Jellinek G.,”Die socialethische Bedeutung von Recht”, Wien, Unrecht und Strafe, 1878;
13. Radbruch G., ”Grundzuge der Rechtsphilosophie”, Le pzig, 1914;
14. Craiovan I. , ”Dimensiunea axiologica a dreptului”, în ”Drept românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni și tendințe”, (31 august 2018), disponibil la :http://nos.iem.ro/bitstream/handle/11748/1342/30.Craiovan%20Ion.pdf?sequence=1&isAllowed=y